joi, 28 mai 2009

Reminder: 31 Mai 2009 - Invitatie la Mirfield

Dragi membrii ai grupului ortodoxuk,

Hristos S-a Inaltat!

Duminica, 31 mai 2009, dupa Sf. Liturghie, va invitam sa participati la o serie de prelegeri cu tematica religioasa, avand ca subiect principal teologia icoanei. Prelegerile vor fi tinute de Dr. Andreas Andreopoulos, profesor in cadrul Departamentul de Teologie si Studii Religioase al Univeristatii Tarii Galilor din Lampeter.
Nepot al unui preot grec al carui nume il si poarta, Andreas Andreopoulos a studiat la Patras, Grecia (BEd) si Toronto (BA, MEd). Studiile si le-a finalizat cu o teza de doctorat in Anglia, la Universitatea din Durham, sub indrumarea Pr. Prof. Dr. Andrew Louth. Este unul dintre cei mai prestigiosi teologi ortodocsi ai timpului, cele trei carti publicate deja definindu-i profilul: Semnul Crucii: Gestul, Misterul, Istoria lui - The Sign of the Cross: the Gesture, the Mystery, the History (Orleans, MA: Paraclete Press, 2006).
Arta ca Teologie: De la Postmodernism la Evul Mediu - Art as Theology: from the Postmodern to the Medieval (London: Equinox Publishing, 2007).
Metamorphosis: Transfigurarea in Teologia si Iconografia Bizantina - Metamorphosis: The Transfiguration in Byzantine Theology and Iconography (Crestwood, NY: SVS Press, 2005). Prelegerile vor fi insotite acolo unde va fi nevoie si de proiectii de icoane bizantine celebre, originare din spatiile rasaritene ale Europei, acolo unde icoana s-a nascut si dezvoltat de-a lungul timpului.
Va asteptam cu drag.

Doamne ajuta!

Constantin Popescu
Preot Paroh

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu