Auzind Iisus i-a zis: Încă una îti lipseste: Vinde toate câte ai si le împarte săracilor si vei avea comoară în ceruri; si vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. (Luca 18,18-27)


Când Domnul nostru Iisus Hristos i-a întâlnit pe Andrei, Matei, Iacob, Ioan, Petru si pe alti apostoli, le-a adresat invitatia: “Urmează-mi!”
Se notează în Evanghelie faptul că acestia au răspuns lăsând toate si urmându-l pe Iisus. Aceeasi invitatie îi este adresată de Iisus tânărului bogat: “vino de urmează Mie”. Si el a fost invitat de Iisus să fie apostol ca Matei, Petru, Ioan. Dacă l-ar fi urmat pe Iisus, astăzi l-am fi avut în calendar, mentionat ca Apostol; nu l-a urmat, asa că nici măcar numele nu i-l stim. “Un lucru” l-a tinut departe de Dumnezeu - iubirea lui pentru bunuri.
Care este acel “un lucru” în viata noastră?
Este vreun păcat de care refuzăm să ne despărtim?
Este vreo parte din noi pe care refuzăm să o deschidem în fata lui Dumnezeu?
Avem cumva vreo iubire care este deasupra iubirii ce i-o purtăm lui Dumnezeu?
Există vreo persoană pe care refuzăm să o iertăm?
Orice ar fi, mesajul lui Hristos pentru noi este acesta: chiar si un singur păcat, atâta timp cât nu renuntăm la el si nu căutăm iertarea lui Dumnezeu, ne poate tine în afara Împărătiei cerurilor.
(Pr. A. Coniaris)

Duminica il sarbatorim pe Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul romanilor.
La multi ani celor ce ii poarta numele.

Duminica, 30 noiembrie 2008, Sfanta Liturghie incepe la Mirfield la ora 11:30.

Radu

Cuvantul Saptamanii

Sf. Nicolae Velimirovici: "Tie, Doamne!"

La sfarsitul fiecarei ectenii, preotul cheama poporul sa se dea in chip deplin Domnului Hristos, zicand: "Pe noi insine, si unii pe altii, si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!" La care poporul raspunde: "Tie Doamne!"Acestea sunt niste cuvinte foarte importante si pot fi aplicate in multe imprejurari din viata omeneasca.

Cand ai sanatate si spor la treaba, inalta-ti inima si zi: "Tie, Doamne!"

Cand oamenii te cinstesc si te lauda, spune-ti in sinea ta: " Nu eu merit asta, asta nu mi se cuvine mie, ci - "Tie, Doamne!"

Cand iti trimiti copiii la munca ori la scoala ori in armata, binecuvinteaza-i din pragul casei tale si zi: "Ii dau in grija - Tie, Doamne!"

Cand te lovesc invidia omeneasca si necredinta prietenilor, nu cadea cu duhul si nu tine amaraciune in inima ta, ci zi: "Toate acestea le dau spre judecata si dreptate - Tie, Doamne!"

Cand mergi in urma sicriului ce poarta tot ce ai mai drag, paseste cu vitejie ca atunci cand duci un dar celui mai mare Prieten si zi: "Acest suflet drag ti-l aduc in dar - Tie, Doamne!"

Cand se vor aduna asupra ta chipurile intunecate ale ispitelor dracesti si suferintelor si bolilor, nu deznadajdui, ci spune: "Ajutor si mila cer - Tie, Doamne!"

Cand ingerul mortii va veni la patul tau, nu te speria - prieten este -, ci iarta-te cu aceasta lume si spune: "Sufletul meu pocait il dau in maini - Tie, Doamne!"

Sfantul Nicolae Velimirovici, Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, Ed. Sofia, 2002.

Postat de:

Parintele Constantin

25.11.2008: Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Născută într-o familie de nobili din Alexandria, capitala Egiptului, Ecaterina a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. Era înzestrată de Dumnezeu cu o rară frumuseţe şi o inteligenţă excepţională. La vârsta de 18 ani reuşea să stăpânească sistemele filosofice ale timpului, literatura şi medicina, atrăgând admiraţia învăţaţilor vremii. Dar deosebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său.Ecaterina aprofundează tainele învăţăturii creştine şi primeşte Taina Sfântului Botez. Mântuitorul Hristos îi apare împreună cu Maica Domnului: "Iată, astăzi, te primesc pe tine mireasa mea veşnică. Să pazeşti arvuna aceasta şi să nu mai primeşti altă arvună de la un mire pămantesc". În zilele prigoanei pornite impotriva creştinilor, pentru mărturisirea ei întru Hristos, Sfânta Ecaterina a fost supusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Printre alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului deşertăciunea zeilor. Dar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciune şi cu bună grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea printr-o minune din învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită şi i s-a tăiat capul în ziua de 25 noiembrie şi aşa a luat cununa muceniciei.

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4505&Itemid=2

Tuturor celor care purtati numele Sfintei Ecaterina, Domnul sa va binecuvinteze cu pace si sanatatepentru rugaciunile ei!

Postat de:

Parintele Constantin

“…Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Si cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Asa se întâmplă cu cel ce-si adună comori siesi si nu se îmbogăteste în Dumnezeu…” (Luca 12,16-21)




Iată un om care nu ar fi asteptat vreo imaginară bucată de plăcintă din cer. Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-si face poftele. “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!”
În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat si îl numeste nebun. Am putea să nu fim de acord cu Dumnezeu că acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun?
În fond, nu aceasta este si filozofia noastră despre succes, să ne extindem afacerile, economiile, proprietătile si să privim spre ziua în care vom putea să spunem sufletelor noastre: “Odihneste-te, mănâncă, bea, veseleste-te.”
Însă Dumnezeu insistă că acest om a fost nebun. A fost nebun pentru că s-a preocupat de lucruri mărunte. Lucruri mărunte?
A-ti câstiga existenta este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a-ti trăi existenta. A găsi plăcere este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a găsi un scop. A te gândi la construirea unor hambare mai mari si la sporirea afacerii tale este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a te gândi la îmbunătătirea stării sufletului tău si a lumii din jurul tău.
În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său.
A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viată.
A uitat că omul nu este ceea ce are.
În toate eforturile sale de a se îmbogăti, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual. Când ne gândim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi îl asociem cu oamenii cu multi bani care controlează bursa si au imense proprietăti imobiliare.
În mod foarte convenabil încercăm să uităm că aceeasi nebunie poate exista în noi toti. Cât de multi oameni obisnuiti nu trăiesc astăzi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari si mai bune, bunuri multe strânse pentru multi ani, odihnă, mâncare, băutură si distractie?
Nu toate acestea sunt rele în sine, dar le urmărim într-o asemenea măsură încât ajungem să ne pierdem sufletele. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 23 noiembrie, nu este savarsita Sfanta Liturghie la Mirfield.

Radu

21 Nov. - Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

Simplitatea unei feciorii
Deseori, realităţile profunde dăinuie prin faptele simple. Pe lângă acestea, ne este dat să trecem prea uşor, reci, indiferenţi şi grăbiţi, precum soarele cu dinţi trece nepăsător printre primii fulgi de zăpadă.Orice intrare a noastră în Biserica Ortodoxă, exceptând-o pe întâia şi irepetabila intrare – datorată Sfântului Botez –, este o faptă simplă. Vreau să cred că simplitatea ţine de feciorie, ca stare absolută a împăcării, iar complexitatea, confuzia şi îmbâcseala ţin de păcat, ca stări absolute ce pot defini o viaţă plină de nelinişti.Feciorie şi îmbâcseală – iată cele două feţe ale acestei lumi. Când intrăm în Biserică, oricât de păcătoşi am fi, trebuie să avem acea stare de feciorie: nu mai judecăm pe nimeni, nu mai gândim răul, suntem curaţi de orice grijă lumească. Când ieşim din Biserică trebuie să continuăm acea stare de a fi buni.Preasfânta Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, a intrat în Biserică la vârsta de trei ani, dusă de părinţii ei, şi a ieşit în lume la 15 ani, nefiind în întreaga ei veşnicie, vreodată, rea.Prin intrarea în Biserică se produce un război: cel dinafară nu-l mai lasă pe cel dinăuntru să fie bun, dar, cel din Biserică trebuie să iese, odată şi odată, în lume, pentru a nu mai lăsa lumea să fie rea. Biserica nu împarte oamenii în răi şi buni, ea cercetează pre toţi şi pre toate pentru ca, prin Sfintele Taine, amorţeala, mizeria, amăgirea, minciuna, tot cenuşiul şi toată mâzga acestei lumi să fie îngropate; ocărâţii şi însinguraţii, lepădaţii şi uitaţii, înşelaţii şi amărâţii, vinovaţii şi marginalizaţii să se reîntoarcă la gândul cel bun al Fecioriei, care aduce, în braţele lui, mântuirea. În fiecare lacrimă de copil nu se oglindeşte, mai mult, durerea sau bucuria acelui copil decât disperarea sau fericirea mamei lui. Pentru orice copil crescut în Duhul lui Dumnezeu, mama lui rămâne o fecioară. Şi în această faptă simplă pulsează misterul, puterea şi mireasma Ortodoxiei.Creştinii adevăraţi îşi doresc tot timpul ca mama lor să fie nu doar aşa... ca Maica Domnului, ci chiar Maica Domnului. Ortodocşi fiind, este bine să îndrăznim, astfel, a ne considera fraţii mai mici ai Mântuitorului. Bunicul meu, din partea tatălui, avea o duritate a lui aparte, dar, îşi începea şi-şi încheia ziua numind sfânta bucăţică de pâine: să fie la Maica noastră Precista şi la Prunculeţul ei, Iisus! În această numire simţeam rugăciunea, bucuria, iertarea şi căldura lumii întregi strânse la un loc, nu într-o dogmă, ci într-o cuprindere a ceea ce nu putea fi cuprins.Cu adevărat, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sfântă sărbătoare din 21 Brumar, de o profunzime pe care doar Cerul o poate desluşi prin taina zăpezilor, are ceva din... simplitatea unei feciorii.

Preot Sever Negrescu

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei
http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4489&Itemid=2

Postat de:

Parintele Constantin

Re: 20 Nov. - Sfantul Grigorie Decapolitul, ocrotitorul Manastirii Bistrita - Valcea

"Ales în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acesta s-a bucurat de o cinstire deosebită printre credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. La aceasta a contribuit şi faptul că moaştele sale se află încă de la sfârşitul sec. al XV-lea în ţara noastră, la mănăstirea Bistriţa, în jud. Vâlcea.
Sfântul Grigorie s-a născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei Asiei mici, către anii 780-790, dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Serghie, era înclinat către plăcerile trupeşti, în schimb mama sa, Maria, fiind o femeie foarte evlavioasă. La vârsta de 8 ani Grigorie a fost dat la şcoală, dovedind dragoste faţă de învăţătura şi felul de viaţă al monahilor. revenind în sânul familiei, ducea o viaţă simplă, fără fast, deşi părinţii îl îndemnau la un alt fel de trai. El frecventa Biserica, citea Sfânta Scriptură şi adesea se retrăgea în locuri liniştite unde stăruia în rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face adevărat slujitor al Său.
Ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii i-au ales o tânără cu care intenţionau să-l logodească pe Grigorie, dar acesta, împins de un imbold divin, hotărăşte să se lepede de lume, retrăgându-se în munţi. Întâlnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfătuit să meargă la o mănăstire din apropierea Decapolei. Aici însă, egumenul, împreună cu obştea erau simpatizanţi ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie să sufere din această pricină. Astfel, el se va refugia la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o altă mănăstire din jurul Decapolei, unde va rămâne timp de 14 ani, nevoindu-se întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor.
Râvnind însă la o viaţă desăvârşită, va cere binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugăciunii, şi cu ajutorul harului ceresc. Astfel, după ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas de Sus, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul va începe o serie de călătorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvânta casa unui sărac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, după care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta câteva zile la o mânăstire, după care îşi va continua călătoria sa, ajungând la Roma, unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va închide într-un turn. Şi aici va vindeca doi îndrăciţi, o femeie şi un bărbat.
De aici Sfântul va pleca la Hidros, unde va pătimi din cauza iconoclaştilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecând de aici, va trece printr-o regiune ocupată de mauri, care vor să-i ia viaţa Sfântului, însă, printr-o minune dumnezeiască, mâna care dorea să-l lovească, paralizează, şi numai la intervenţia Sfântului se înzdrăveneşte. puţin mai departe va vindeca pe alt demonizat, după care se reîntoarce la Tesalonic, stabilindu-se la mânăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi văzător cu duhul. După ce prezice moartea unui stâlpnic, însărcinează pe ieromonahul Teodul să înştiinţeze pe părintele spiritual al Sfântului că acesta va trece în curând la cele veşnice. După ce va mai săvârşi câteva minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise: înfrânarea, sărăcia, răbdarea, blândeţea, apărarea dreptei-credinţe, pentru care Sfântul a avut o râvnă deosebită, mustrând şi condamnând cu toată vigoarea pe ereticii iconoclaşti.
Dar Dumnezeu îi dă Sfântului o boală grea, şi vestea despre aceasta ajunge până la Constantinopol, unde se afla închis în temniţă Simeon, unchiul Sfântului, care pătimea din cauza iconoclasmului. Vrând să-şi revadă nepotul, Sfântul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde îl va găsi pe unchiul său în stare de libertate. La 12 zile după sosirea sa la Constantinopol, Sfântul Grigorie va trece în cămările cereşti, după cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.
Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârşeau la el, astfel că sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviinţă. Tradiţia spune că şi uleiul din candela de la moaştele Sfântului avea putere tămăduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfânt încă din timpul vieţii sale, şi recunoscut ca atare imediat după moartea sa. Moaştele Sfântului au stat la mânăstirea din Constantinopol mult timp după moartea sa, probabil până în anul 1453, când capitala va cădea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar, iar de la acesta, în 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat cu mare preţ şi le-a aşezat în mânăstirea Bistriţa, ctitorie a sa, unde se află şi astăzi. Aici, însuşi ctitorul mânăstirii se va călugări, sub numele de Pahomie.
Racla de argint aurit în care se găsesc moaştele Sfântului este opera meşterilor din Braşov, şi poartă o inscripţie din anul 1656. Tot în cinstea Sfântului s-au făcut numeroase danii mânăstirii, iar bisericile schitului Păpuşa (jud. Vâlcea) şi a mânăstirii Popânzăleşti (jud. Dolj), poartă hramul Sfântului Grigorie. O altă dovadă de cinstire o constituie şi tipăriturile închinate de către români Sfântului: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, compusă de Matei al Mirelor, Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, Râmnic, 1753, cea mai completă ediţie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul său, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul mânăstirii Bistriţa.
Din toate cele relatate până aici reiese cu prisosinţă cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul drepmăritorilor creştini de pretutindeni. Aceasta i-a inspirat pe imnografi să-i închine slujbe, paraclise şi rugăciuni, încă de la trecerea sa la cele veşnice şi până în zilele noastre. În mod deosebit, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a învrednicit de veneraţia credincioşilor din ţara noastră, care îl cinstesc ca pe unul dintre sfinţii români".

Damaschin Coravu Severineanul, Sfântul Grigorie Decapolitul „de la Bistriţa”-Vâlcea, în vol. „Sfinţi români şi apărători ai credintei stramosesti", p. 248.
Articolul online la:

http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/noiembrie/sf_cuvios_grigorie_decapolitul.htm

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Despre intelesul cuvintelor lui Hristos: Nu am venit sa aduc pace, ci sabie

"Nu socotiti ca pace am venit sa aduc pe pamant; nu am venit sa aduc pace, ci sabie. Asa a grait Domnul. A se citi: "Nu am venit sa impac adevarul si minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, dobitocia si omenia, nevinovatia si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece". Cu ce sa le tai si sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului, ori sabia cuvantului lui Dumnezeu, care este totuna, fiindca adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, si cuvantul lui Dumnezeu este adevarul. Apostolul Pavel sfatuieste: luati sabia duhovniceasca, care este cuvantul lui Dumnezeu. Ca aceasta intelegere este dreapta se vede si din ce spune Hristos in continuare: ca am venit sa despart pe om de tatal sau, si pe fiica de mama sa, si pe nora de soacra sa. Caci daca fiul merge dupa Hristos, iar tatal ramane in intunericul minciunii, sabia adevarului lui Hristos ii va desparti. Adevarul este mai vrednic de iubit decat tatal. Si daca fiica merge dupa Hristos, iar mama ramane indaratnica in tagaduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decat mama? Dar sa nu intelegeti stramb - ca cel ce Il cunoaste si-L indrageste pe Hristos trebuie deodata sa se se desparta trupeste de rudele sale. Este destul a fi despartit cu sufletul si a nu primi in el nimic din gandurile si faptele necredintei".

Sf. Nicolae Velimirovici (1880-1956) - numit si "Hrisostom-ul" zilelor noastre in Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, 2002.

Postat de:

Parintele Constantin

“…Iar a doua zi, scotând doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grijă de el si, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îti voi da. Care din acesti trei ti se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el.
Si Iisus i-a zis: Mergi si fă si tu asemenea…”
Luca 10,25-37

Un om bogat ajunse în rai. Primul lucru pe care îl făcu fu un tur prin piată unde cu uimire văzu că mărfurile erau vândute cu preturi foarte scăzute. De îndată puse mâna pe portofel si începu să comande cele mai frumoase lucruri pe care îi cădeau ochii.

Când trebui să plătească, întinse îngerului care vindea la tejghea un teanc mare de bancnote. Îngerul zâmbi si spuse: - Îmi pare rău, dar acesti bani aici nu au nici o valoare. - Cum asa? întrebă cu mirare omul bogat.

- Aici sunt valabili doar banii care au fost dăruiti pe pământ, răspunse îngerul.

Duminica, 16 noiembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Dialog cu Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor:

"...De ce a lasat Dumnezeu lumea sa intre in criza in care se gaseste, dupa aproape 2000 de ani de crestinism?"

Valeriu Gafencu: "Criza nu este a lui Dumnezeu, nici a credintei, ci a libertatii constiintei oamenilor. Oamenii ultimelor secole au desacralizat lumea, au pustiit sufletele, au exacerbat senzualitatea, s-au lasat prada orgoliului materialsimului si ateismului. In acelasi timp si fortele satanice sunt mai ascutite si mai bine organizate in secolul XX decat in primul veac crestin. Modul in care pier sfintii ucisi de fiara in secolul XX este cu mult mai draconic, mai pervers, mai total, mai bine studiat, mai cumplit decat felul in care au fost ucisi martirii primelor veacuri ale catacombelor. Milioanele de crestini de azi nu sunt la nivelul spiritual al catacombelor, dar in acest secol, sfintenia si martiriul sunt mai mari ca oricand, prin intensitate si forme de manifestare. Dusmanii crestinismului, cei ce au provocat martiriul, vor acum sa-i acopere existenta si sa-L faca uitat pe Hristos in lume, dar se insala si se dovedesc neputinciosi.

Ei au reusit sa stapaneasca lumea, dar au facut sfinti si martiri. Au reusit sa inchida gura oamenilor, dar lumina sfintilor nu au reusit sa o acopere. Dumnezeu lucreaza in lume si prin oamenii necredinciosi. Asa pare a se descifra rostul crizei pe care o strabate secolul XX: curatirea necesara unei trepte mai inalte de spiritualitate si vietuire".

Sursa:

Sfantul Inchisorilor, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, pag 249 - 250.

Postat de :

Parintele Constantin

Duminica, 23 Noiembrie 2008

Iubiti credinciosi,


Va anuntam ca in data de 23 Noiembrie 2008 NU va fi Sf Liturghie la Mirfield. Aceasta se datoreaza prezentei Parintelui Constantin la Parohia romaneasca din Northampton, cu ocazia vizitei pe care IPS Iosif o va efectua la acea data.

Va rugam sa-i anuntati si pe ceilalti credinciosi care nu au acces la grupul nostru de discutii.

Doamne ajuta!

In numele Consiliului Parohial,
Razvan Taranu

08.11.2008: Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil

De la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor
În întreaga istorie a portretisticii sunt câteva file albe, nereuşind cineva să creioneze, sau poate eu nu am cunoştinţă, trăsăturile, nuanţele, chipul unui înger. Sărbătoarea închinată soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil vine să facă acele file albe şi mai albe, demonstrând că lucrarea văzută a îngerilor în viaţa şi în lumea aceasta are un chip de împrumut, adică este nevăzută. Cel mai important împrumut pe care-l facem în viaţă este cel smuls cerului, prin fiecare gând curat, prin fiecare adiere a inimii, prin fiecare rugăciune simplă dar adâncă, prin fiecare îndemn frumos, prin fiecare faptă şi înfăptuire. Soborul (adunarea) îngerilor nu mai este obiect al cultului, ci subiect al închinării noastre. Noi, oamenii, creştem şi ne înmulţim necontenit şi binecuvântat, umplem pământul şi-l supunem (Facere 1, 28), dar nu mai reuşim decât uneori, în sfinte sărbători, să ne adunăm; îngerii nu se înmulţesc, dar iată ne dau pildă de adunare întru priveghere, copleşiţi de miez, întru odihnă şi în foc mistuitor. Când eram copil, întrebat fiind ce vreau să mă fac în viaţă, răspundeam fără echivoc: înger! Răspunsul meu tulbura, născând nedumerire: cum, înger, de ce?! Odată, părinţii chiar au fost îndemnaţi să mă determine către un alt gând de viitor: tâmplar, strungar, medic, ofiţer, profesor, ceva, orice mai aproape de categoria om al muncii! Eu mă încăpăţânam, voiam să îmi crească aripi, să zbor, s-ajung în viaţă primul înger şi gata. Nu înţelegeam ce este absurd în dorinţa mea. Acum, recunosc şi tac, nu mai am acel elan, acea bucurie, acea nevinovăţie. Întrebarea şi răspunsul care mi-au definit copilăria, devin acum ale soborului: când ne mai putem lăsa atinşi de aripa îngerilor, de aripa acelor fiinţe uimitoare şi nemuritoare? Încercăm un răspuns: oridecâteori mai admirăm cerul (îngerii fiind apărători ai acestuia), oridecâteori mai vizionăm o piesă de teatru, un film, sau, mai ascultăm un concert (îngerii fiind purtători de lumină), oridecâteori ne spovedim şi ne împărtăşim (îngerii fiind părtaşi ai tainelor), oridecâteori mai citim o carte bună (îngerii fiind adevăraţii tălmăcitori ai Voii lui Dumnezeu) şi oridecâteori ne mai rugăm (îngerii fiind slujitorii bunelorvestiri). În rest, citându-l pe Nichita, să nu uităm că vorba arde, verbul putrezeşte, iar cuvântul nu se mai întrupează ci se destrupează! Într-o lume ca aceasta, omul care-şi refuză îngerul ocrotitor cade într-o cumplită plictiseală, în acel căscat mare cât lumea, ce va naşte anticrişti (Dostoievski), uitând ceea ce este esenţial în viaţă, adică ceea ce este alb. De aceea, limba română are acest teribil sinonim, căscat, pentru un om uituc. Tocmai soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este sărbătoarea sfântă care ne face să nu uităm, în fiecare început de brumar, că putem trece atât de simplu de la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor.

Preot Sever Negrescu

Sursa:

Site-ul Mitropoliei Olteniei: http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4413

=====================================================================================

La multi ani tuturor celor care se bucura azi si in toate zilele vietii lor de ocrotirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil!

Postat de:

Parintele Constantin

“…Si a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine?...”
Evanghelia: Luca 8,41-56

“S-a atins de mine cineva.” Sunt cuvinte minunate, pentru noi si pentru femeia care a atins haina lui Iisus.
Ele ne spun că atunci când ne întindem cu credintă către Domnul, pentru a primi ajutorul său, Domnul stie. Asa după cum Iisus a simtit usoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, în mijlocul unei multimi, asa si Dumnezeu stie de rugăciunea fiecăruia dintre noi. Uneori oamenii întreabă: “Cu miliarde de oameni în această lume, cum poate să stie Dumnezeu de mine si să vegheze asupra mea?” Iisus ne arată în această pericopă că stie si are grijă chiar si de cei mai mici dintre noi. Multimile ar putea să ne ignore, dar Iisus nu. Nici multimea, nici chiar universul cât este de mare, nu îl poate bloca de la a simti o atingere de credintă.

Pr. A. Coniaris

Tot maine, Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Nectarie al Eghinei, facatorul de minuni.

Duminica, 9 noiembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

A Pastoral Word on Halloween by Archbishop Kyrill:

The Joyous Feast of Pumpkin

"It is that time of the year when the secular society in which we live is preparing for the festival of Halloween. Many do not know its spiritual roots and history, and why it contradicts the teachings of the Church. The feast of Halloween began in pre-Christian times among the Celtic peoples of Great Britain, Ireland and northern France. These pagan peoples believed that life was born from death. Therefore they celebrated the beginning of the "new year" in the fall (on the eye of October 31 and into the day of November 1) when, as they believed, the season of cold, darkness, decay and death began. A certain deity whom they called Samhain was believed by the Celts to be the Prince of Death and it was he whom they honored at their New Year's festival.
From an Orthodox Christian point of view, we can see many diabolical beliefs and practices associated with this feast which have endured to this time. On the eve of the New Year's festival, the Druids, who were the priests of the Celtic cult, instructed their people to extinguish all hearth fires and lights. On the evening of the festival, a huge bonfire built from oak branches (oak was regarded by the Celts as sacred) was ignited. Upon this fire sacrifices were burned as an offering in order to appease and cajole Samhain, the Prince of Death. It was also believed that Samhain, being pleased by the offerings, allowed the souls of the dead to return to their homes for a festal visit on this day. It is from this belief that the practice of wandering about in the dark dressed up in costumes imitating ghosts, witches, hobgoblins, fairies, etc. grew up. For the living entered into fellowship and communion with the dead by what was, and still is, a ritual act of imitation, through costume and the activity of wandering around in the dark of night, even as the souls of the dead were believed to wander.
... It is then evident that for an Orthodox Christian participation at any level is impossible and idolatrous, resulting in a genuine betrayal of God and Church. If we participate in the ritual activity of imitating the dead and wandering in the dark asking for treats or offering them to children, we then have willfully sought fellowship with the dead, whose Lord is not Samhain, but rather Satan. It is to Satan then that these treats are offered, not to children.
There are other practices associated with Halloween from which we must stay away, such as sorcery, fortune telling, divination, games of chance, witchcraft and the carving of an ugly face upon a pumpkin and then placing a lit candle within the infamous Jack O' Lantern. The pumpkin (in older days other vegetables were used) was carved by the Celts in imitation of the dead and used to convey the new light (from the sacred oak fire) to the home where the lantern was left burning through the night. This "holy lantern" is no other than an imitation of the truly holy votive light (lampada) offered before an icon of Christ and the saints. Even the use and display of the Jack O'Lantern involves participation in this "death" festival honoring Satan.
The Holy Fathers of the first millennium (a time when the Church was one and strictly Orthodox) counteracted this Celtic pagan feast by introducing the Feast of All Saints. It is from this that the term Halloween developed. The word Halloween has its roots in the Old English of All Hallow E'en, i.e., the Eve commemorating all those who were hallowed (sanctified), i.e. Halloween Unfortunately, either due to lack of knowledge or understanding, the Celtic pagan feast being celebrated on the same day as the Christian feast of All Saints (in western Christiandom) came to be known as Halloween.
The people who remained pagan and therefore anti-Christian reacted to the Church's attempt to supplant their festival by celebrating this evening with increased fervor. Many of these practices involved desecration and mockery of the Church's reverence for Holy Relics. Holy things, such as crosses and the Reserved Sacrament, were stolen and used in perverse and sacrilegious ways. The practice of begging became a system of persecution designed to harass Christians who were, by their beliefs, unable to participate by making offerings to those who served the Lord of Death.
One can see in contemporary Western society that the Western Church's attempt to supplant this pagan festival with a Christian feast failed. How then did something that is so obviously contradictory to the Holy Orthodox faith gain such acceptance among Christian people?
The answer is spiritual apathy and listlessness which are the spiritual roots of atheism and turning away from God. Today's society urges one that Halloween and other such festivities, notwithstanding their apparent pagan and idolatrous origin, are nonetheless harmless and of no consequence. Upon closer consideration these pagan festivals are the source for destroying any kind of spiritual foundation and lead to disbelief and outright atheism.
Halloween undermines the very basis of the Church which was founded on the blood of martyrs who had refused, by giving up their lives, to partake in any form of idolatry
Holy Mother Church must take a firm stand in counteracting any such (pagan) events. Christ taught us that God is the judge in all our actions and beliefs and that we are either FOR GOD or AGAINST GOD. There is no neutral or middle of the road approach.
Today we witness a revival of satanist cults; we hear of satanic services conducted on Halloween night. Children are kidnapped by satanists for their ritualistic sacrifices. Orthodox clergy are ritualistically killed as has happened more than once in California. Everywhere Satan reaches out to ensnare as many innocent people as possible. The newsstands are filled with material on spiritualism, supernatural phenomena, seances, prophesies and all sorts of demonically inspired works. These works all serve Satan, for they are not the fruit of the Holy Spirit, but the fruit of the spirit of this world".

From a parish bulletin at St. Nicholas Cathedral.

Sursa si articolul intreg la:

http://www.orthodoxinfo.com/praxis/halloween.aspx

Postat de:

Parintele Constantin

8 Noiembrie 2008: Invitatie Hram Audley

Dragi membrii ai grupului ortodoxuk,
Parintele Samuel Carter de la parohia de limba engleza "Saint Michael" din Audley, Stoke-On-Trent, Staffordshire, aflata sub jurisdictia Patriarhiei Antiohiei, ne invita sambata, 8 noiembrie, incepand cu orele 10:30, la hramul parohiei.

Programul liturgic si directiile le puteti gasi pe pagina web a parohiei:

http://www.stmichaels-audley.org.uk/

http://www.stmichaels-audley.org.uk/leaflet.pdf

Doamne ajuta!

Parintele Constantin

Duminica, 2 noiembrie, a 22 a dupa Rusalii, Sfinta Liturghie incepe la ora 11:30.

“…Era un om bogat care se îmbrãca în porfirã si în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strãlucit. Iar un sãrac, anume Lazãr, zãcea înaintea portii lui, plin de bube…Evanghelia: ” (Evanghelia: Luca 16,19-31)

Cum nu vrem sã fim…
Nu vrem sã fim în multe feluri. Nu vrem sã fim sãraci, bolnavi sau mai putin înzestrati. Aproape nimeni nu-si doreste sã nu fie la modã la fel cum nu-i surâde ideea de a se da jos dintr-o masinã ordinarã. Si lista ar putea continua. Dacã închidem un ochi, am putea considera cã modul acesta de a privi lucrurile e normal. Si asta cu atât mai mult cu cât firea omeneascã e ziditã pe a spune „nu” durerii si „da” plãcerii.
Numai cã adesea nu dispunem de acea calitate a discernãmântului, care este desãvârsirea libertãtii (asa cum libertinajul este o libertate acoperitã de „ruginã”, discernãmântul este o libertate curãtitã de depuneri). Astfel câstigã tot mai mult teren decizia neclarã si incorectã. Nu mai alegem între ceea ce este bine si ceea ce este rãu, ci între ceea ce ni se pare cã este bine si ceea ce ni se pare cã este rãu. Si uite asa omul cumpãrã tigãri si alcool chiar dacã stie cã dãuneazã grav sãnãtãtii, bea tot felul de sucuri despre care stie cã ar macera o fleicã de carne în 24 de ore, munceste duminica, înjurã, cumpãrã otrãvuri împotriva nasterii de prunci chiar dacã stie cã toate acestea sunt pãcate.

E un fel de goanã de-liberatã dupã plãcere. Libertatea bolnavã este un soi de combinatie ciudatã între neîncredere si risc. Un fel de “ce-o fost o fost si ce-o fi om vedea”. E ca atunci când circuli noaptea cu masina si din sens opus îti vin masini cu faza lungã si speri cã timp de câteva fractiuni de secundã cât esti orbit sã nu fie nimeni si nimic pe marginea drumului. Un fel de “fie ce-o fi”.

De aceea nu tot ce nu ne dorim este rãu si nu tot ce ne dorim este bun. Si un început pentru a discerne clar între bine si rãu ar putea fi înlocuirea lui “fie ce-o fi” cu “facã-se voia Ta”. Atunci o altã luminã este proiectatã asupra valorilor vietii. “Întru lumina Ta vom vedea lumina”. Dar pânã sã ajungem aici poate cã n-ar fi fãrã folos sã ne asumãm neîncrederea si riscul în sens invers fatã de ce am fãcut pânã acum. Adicã sã zicem “fie ce-o fi” si încercând sã postim, sã rãbdãm insulte, sã mergem la Slujbe… sã fim sfinti.

Pr. Ciprian Bîlbã-sursa

Duminica, 2 noiembrie, a 22 a dupa Rusalii, Sfinta Liturghie incepe la ora 11:30.