joi, 29 decembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sfântul Vasile cel Mare

Biserica noastră îl sărbătoreşte la 1 ianuarie, pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cezareea Capadociei. Acest sfânt este sărbătorit şi în ziua de 30 ianuarie, împreună cu Sfântul Ioan Hrisostom şi Sfântul Grigorie Teologul.

În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare'. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.

Parintii sai, Vasile si Emilia, se nevoiau pentru curatia sufletului, pentru primirea celor straini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului si ai Capadociei pentru dragostea ce o aratau celor saraci. Însa darul de mare pret pe care familia capadociana îl aducea Bisericii erau copiii lor, noua sau zece vlastare. Dintre toti au ramas cunoscuti cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie si Petru. Macrina s-a nascut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihastrie si este cinstita ca Sfânta. Navcratie s-a nascut în 332, a ajuns judecator si a murit calugar în 358-359. Grigorie s-a nascut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa si mare teolog, a adormit în 394 si este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urma dintre cei cinci, s-a nascut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei si a murit în 392.

De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a mostenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii si cuvântari, panegirice, Regulile monahale mari si mici, canoane si Liturghia ce-i poarta numele. În Cezareea Capadociei a înfiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospatarii, case pentru reeducarea fetelor decazute, scoli tehnice si spitale pentru leprosi.




Cuvant cu ocazia primirii Moastelor Sfantului Vasile cel Mare - PF Daniel pe video.crestinortodox.ro

joi, 22 decembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

CRĂCIUNUL - SĂRBĂTOAREA NAŞTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe 25 decembrie Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc în urmă cu 2000 de ani într-o peşteră din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc străjuieşte de peste 1600 de ani, Biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena.



Termenul Crăciun a primit mai multe explicaţii etimologice, fiind dedus fie de la un cuvânt autohton, ce numea trunchiul de brad ars pe vatră în cea mai lungă noapte a anului sau în cea de 24 spre 25 decembrie, pentru a rechema puterea soarelui, un ritual practicat de numeroase populaţii indoeuropene, fie, în exegeza recentă, raportat la un latinesc creationem „creaţie“, cu referire la naşterea lui Iisus Hristos. Dar este uşor de admis că sărbătoarea creştină s-a suprapus peste vechiul obicei antecreştin.

O dovadă în această ordine de idei o constituie faptul că ortodoxia a acceptat destul de târziu şi cu unele rezerve termenul Crăciun pentru Naşterea Domnului, numită în limba veche prin formula Născutul (informaţii bogate în Dicţionarul Academiei). Avem, în această privinţă, mărturia scrierilor unor importanţi clerici; astfel este numită, de exemplu, sărbătoarea creştină în Cazania mitropolitului Varlaam (1643): „Cum aţi auzit la Născut de împăraţii şi de filosofii aceia că nu se întoarseră să spuie lui Irod…“; sau la mitropolitul Dosoftei, în Viaţa şi petreacerea svinţilor (1682): „Era atuncea Născutul Domnului Hristos“.

Acelaşi termen apare şi la cronicarii moldoveni; o bătălie cu tătarii este datată de Grigore Ureche „pre câşlegile Născutului“, iar la Nicolae Costin găsim enunţul „cântă beserica noastră în sara Născutului“. Însă termenul apare şi într-un colind publicat de Alexiu Viciu: „Ce sară e astă-sară? / Domnului, Doamne, / Da-i sara Născutului, / Că s-a născut un fiu sfânt, / Fiul sfânt pe-acest pământ“ (Colinde din Ardeal, Bucureşti, 1914).

În legătură cu acest termen, să ne amintim şi de un alt derivat de la verbul (a) naşte, substantivul născătoare, prezent în sintagma prin care, în textele bisericeşti, este numită Maica Domnului, ca, de exemplu, într-o rugăciune care este intitulată „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu“.

Suntem obişnuiţi cu antroponimele Crăciun, Crăciunescu, Crăciunel, Crăciunaş, Crăciunoaia etc., dar, paralel, semnalăm faptul că şi termenul pe care îl discutăm a fost folosit ca nume de botez, Născutul, consemnat de N. A. Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (Bucureşti, 1963); aşadar, ne aflăm în prezenţa unui perfect corespondent al franţuzescului Noël (< lat. Natalis Christi), situaţie ce deschide o fereastră spre mentalul denominativ creştin de dinaintea Marii Schisme (1054).


SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/bicraciunul_sarbatoarea_nasterii_domnului_nostru_iisus_hristosbi_4326.html





Corul Armonia - Sara-i buna pe video.crestinortodox.ro

marți, 13 decembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sfântul Dosoftei, mitropolitul Moldovei: Un sfânt în slujba limbii române

În fiecare an, pe 13 decembrie, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte pe Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pe 14 octombrie 2005. Anul acesta se împlinesc 318 ani de la trecerea la cele veşnice a celui căruia îi datorăm introducerea limbii române în cultul bisericesc.

Pomenit, de şase ani încoace, pe 13 decembrie, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este cunoscut în istoria Bisericii Ortodoxe Române pentru determinarea cu care a luptat pentru tălmăcirea cărţilor de cult în limba română, astfel încât cuvântul de învăţătură să fie înţeles de fiecare în parte.

Numele său rămâne însemnat cu majuscule în istoria noastră, fiind unul dintre cei mai importanţi cărturari români şi primul versificator al psaltirii în toată Ortodoxia răsăriteană. De asemenea, este cunoscut ca fiind autorul primelor traduceri din literatura universală în româneşte, primul traducător din Moldova al cărţilor de slujbă în româneşte, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, precum şi unul dintre cunoscătorii şi traducătorii din literatura patristică. Întreaga sa activitate pe tărâm literar şi liturgic îl situează printre cei care au contribuit substanţial la formarea limbii române literare.

Sinodul BOR a stabilit ca zi de pomenire a Sfântului Ierarh Dosoftei data de 13 decembrie, cea în care mitropolitul moldav, în anul 1693, trecea la cele veşnice.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane


luni, 5 decembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sarbatoarea Sfantului Nicolae (6 Decembrie)

Biserica Ortodoxă îl pomeneşte maine, 6 Decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Originar din Orientul Mijlociu, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Sfintele sale moaşte se află încă din anul 1087, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia. Sfântul Mare Ierarh Nicolae este pentru noi un model de credinţă

Povestea vieţii Sfântului Nicolae începe în secolul al III-lea, în a doua jumătate a lui, aproximativ anul 270, fiind legată de localitatea Patara. Părinţii sfântului, Teofan şi Nona, erau oameni credincioşi şi bogaţi, care şi-au crescut singurul fiu în credinţa cea adevărată, creştină. Numele copilului, Nicolae, tradus din limba greacă, înseamnă 'biruitor de popor', prevestind cumva că sfântul se va arăta biruitor al răutăţii spre folosul de obşte al lumii.

După cultul Maicii Domnului, cel al Sfântului Nicolae este cel mai îndătinat la poporul român. Pentru români, Sf. Nicolae este cel care aduce iarna, este bucuria copiilor, iar în vremurile voievodale la praznicul său, domnitorii făceau danii la biserici şi mănăstiri. Sf. Nicolae a fost patronul unor domnitori luptători, precum Vlad Ţepeş, ctitorul Comanei, sau Mihai Viteazul, cel care a ridicat Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti. Acelaşi domnitor întregitor este cel care pe la 1599 aducea mâna dreaptă a Ierarhului Nicolae în capitala Ţării Româneşti, care astăzi se află la Biserica 'Sf. Gheorghe Nou'. Încă de pe la începutul Evului Mediu, Sf. Nicolae a fost patronul bisericilor sau mănăstirilor de pe lângă curţile domneşti sau boiereşti. Hramul acestui sfânt îl găsim la biserica domnească din Curtea de Argeş, Târgşor sau Iaşi, a celei de la Densuş, de la Dealu-Târgovişte sau Probota. Tot aşa, de la începuturile modernităţii în spaţiul românesc, Sf. Nicolae a fost ocrotitorul unor bresle şi mahalale bucureştene prin bisericile „Tabacu”, „Postăvari”, „Albă” sau „Dintr-o zi”. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediţia din data de 6 decembrie 2010) 

În fiecare casă de creştin, nu numai la noi în România, ci pretutindeni în lume, seara de Sfântul Nicolae vine ca o bună vestire a Crăciunului, a sărbătorii Naşterii Domnului. Este de fapt o prevestire a luminii lui Dumnezeu, Cel Care se face om pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este sărbătoarea bunătăţii, a generozităţii, a iubirii de Dumnezeu şi de semeni. Totodată, lumina aceasta a Sfântului Nicolae ne arată şi pe noi aşa cum suntem şi anume, dacă suntem oameni ai darului atunci Sfântul Nicolae ne iubeşte şi ne ajută.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

 

joi, 1 decembrie 2011

Ziua Nationala a Romaniei

Dragi Compatrioti,

Dupa cum stiti, astazi este Ziua Nationala a Romaniei. Comunitatea noastra din Leeds doreste sa marcheze aceasta zi - retrospectiv - prin organizarea unui eveniment duminica, 4 decembrie, la biserica din Farnley. Evenimentul este organizat de catre Sectoarele pentru Copii si Tineret din parohia noastra, eveniment care ne va da ocazia de a ne improspata cunostintele legate de istoricul moment 1 Decembrie 1918. Totodata vom avea ocazia ca - in duh crestin - sa ne prindem cu totii in Hora Unirii, semnificatia acestui gest fiind pe deplin intarita de faptul ca avem in parohie membri care provin din toate provinciile istorice ale Romaniei moderne.

Va asteptam cu drag.

La Multi Ani, Romani! La Multi Ani, Romania!

Pr. Constantin

miercuri, 30 noiembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei (30 Noiembrie).

Sfântul Apostol Andrei, născut în Betsaida, în partea de nord a Țării Sfinte, a fost luat ca ocrotitor și în partea de nord a Europei. Din nordul ţării sale vine în nordul Europei, pentru ca pe fiii acestei eparhii să-i îndemne la o vieţuire sfântă şi misionară, la o trăire mărturisitoare a credinţei lor, învăţându-ne pe toţi să-L mărturisim pe Hristos şi să dobândim viaţa veşnică.

Prăznuirea Sfântului Apostol Andrei se face în perioada Postului Naşterii Domnului Iisus Hristos, în ziua de 30 noiembrie, perioadă în care întreaga suflare creştinească se pregăteşte pentru venirea Mântuitorului. Colindele noastre străvechi îl evocă și pe Sfântul Andrei, Apostolul nostru al românilor, care ne vesteşte pe Cel Vechi de zile, dar care se va naşte Prunc tânăr. În aceste colinde îl întâlnim şi pe Moş Crăciun, care vine de obicei dintr-o ţară îndepărtată, din nord, unde este frig şi întuneric, adică în mod simbolic, el vine de acolo de unde este transcendenţă şi mister. Cu toate acestea Moş Crăciun contrastează cu întunericul şi cu frigul, pentru că aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, el aduce atât de multă iubire milostivă şi dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească.

Moş Crăciun din colindele noastre româneşti este Tatăl ceresc și Dumnezeul nostru. Într-o colindă, Bătrânul Apostol Andrei se află într-un dialog cu colindătorii. La întrebarea: „Spune, spune Moș Andrei, cel cu crucea cea de tei,/Cine, cine-i Moș Crăciun, Moș Crăciun, cel mai bătrân?”, Sfântul Andrei răspunde: „Moș Crăciun e Tatăl vostru, e și Dumnezeul nostru!”. Deci Moş Crăciun reprezintă iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea Lui cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune şi prin fapte bune.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

joi, 24 noiembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

De cand incepem sa ascultam colinde?

Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc. Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat. Fara a ne uita in ograda altora, pentru ca nu este aici locul pentru aceasta, putem fi recunoscatori stramosilor nostri pentru mostenirea extraordinara pe care ne-au lasat-o; avem sute si sute de colinde, unele precrestine, altele increstinate si altele pur crestine, toate de o valoare inestimabila.

Totusi, perioada aceasta in care se canta
colinde ramane foarte scurta si am vrea sa facem intr-un fel sa ne bucuram cat mai mult de aceste valori inestimabile pe care le avem. Exista prin traditie perioada dintre Sfantul Nicolae (6 decembrie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) in care se canta colinde – atat cele referitoare la Nasterea Domnului, cat si cele de Anul Nou. Dar Biserica ne da un raspuns foarte clar in legatura cu timpul in care cantam colindele; astfel, gasim in slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrarii in Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) urmatoarea Catavasie: „Hristos Se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L, Hristos pe pamant, inaltati-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se canta pana la intaia zi a lui Ianuarie.

Deci Sfintii Parinti, „care le-au randuit pe toate bine,” au facut o legatura telogica foarte clara intre Praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului - cand cea aleasa de Dumnezeu sa-I fie Maica a intrat in Templu pentru a primi in pantecele sau cel preacurat, la plinirea vremii, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu - si Praznicul Nasterii Domnului, cand Soarele dreptatii ne-a rasarit.

Ca sa rezumam, colindele se canta intre 21 noiembrie si 1 ianuarie, putandu-se prelungi aceasta perioada fara frica de a gresi pana pe 7 ianuarie, adica pe o perioada de 48 de zile (exact cat dureaza si
Postul Pastilor).

SURSA: Pr. Costin Butnar, crestin-ortodox.ro.


miercuri, 16 noiembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Postul Craciunului.

Urcuşul spre marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos a început. Timp de 40 de zile ne vom nevoi cu postul şi rugăciunea pentru a învinge păcatele şi patimile. Nu este un post greu şi aspru, precum cel al Paştelui, ci unul mai uşor, cu dezlegări la untdelemn, vin şi peşte. Postul Crăciunului readuce în cult bucuria Catavasiilor Naşterii Domnului şi farmecul colindelor închinate Pruncului Dumnezeiesc.

 Postul Crăciunului sau al Naşterii Domnului începe la 15 noiembrie şi se întinde până la 24 decembrie, inclusiv, când este Ajunul Crăciunului. Acest post aminteşte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, care se pregătea să primească tablele legii, adică cuvântul lui Dumnezeu scris pe piatră. Noi ne pregătim prin post şi rugăciune să primim pe însuşi Cuvântul lui Dumnezeu Care se naşte din Fecioara Maria pentru mântuirea lumii, după cum ştim şi cum frumos ne amintesc cântările bisericeşti.

Sursa: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.



De ce este colindul sfant si bun? - PF Daniel pe video.crestinortodox.ro

miercuri, 9 noiembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxa il cinsteste Duminica, 13 Noiembrie, pe Sfantul Ioan Gura de Aur.

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la anul 347, in Antiohia. Intreaga lui viata si-a dedicat-o zidirii Bisericii lui Hristos, pentru care nu a crutat nimic, nici macar pe sine. Cuvantarile sale sunt de o inaltime neegalata nici pana astazi, prin ele sfantul urmarind zidirea celor sfinte in inimile crestinilor si atacarea abuzurilor de orice fel, politice si autoritaea din Biserica si din Imperiul Roman din acea vreme.

Sfântul Ioan Gură de Aur este, fără îndoială, cel mai mare exeget al Sfintelor Scripturi din toate timpurile şi cu greu îşi poate cineva închipui că va fi depăşit vreodată de altcineva, până la sfârşitul veacurilor. Sfântul Ioan ne-a lăsat moştenire cea mai vastă operă exegetică din istoria Bisericii. Cea mai mare parte din uriaşa sa operă o constituie opera exegetică. Fiind de departe cel mai mare scriitor creştin din toate timpurile - opera sa acoperă 18 volume din clasica Patrologie greacă J.P. Migne.

Caracterul receptării operei sale exegetice este unul universal. Universalitatea diacronică, dar şi geografică a Sfântului Ioan este confirmată şi de faptul că drama scindării Bisericii nu a făcut ca el să rămână numai într-una din tradiţiile creştine, în Răsărit sau Apus. Sfântul Ioan a rămas în atenţia continuă şi până astăzi, inclusiv a tradiţiei exegetice occidentale. Exegeza biblică a Sfântului Ioan a fost în toată istoria Bisericii şi a rămas până astăzi fundamentală pentru orice încercare, savantă sau pastorală, de a explica textele sfinte. Astăzi, nici un comentator care se respectă, în Răsărit sau Apus, nu poate ignora comentariile biblice ale Sfântului Ioan.

Exegeza Sfântului Ioan la cărţile biblice nu este una academică sau ştiinţifică în sensul strict al cuvântului, ci este una prin excelenţă bisericească sau pastorală, având drept obiectiv edificarea credincioşilor şi a Bisericii. Aşa cum este bine cunoscut, comentariile biblice ale Sfântului Ioan sunt omilii exegetice rostite, majoritatea lor, în Biserică. Exegeza propriu-zisă este dublată de o foarte consistentă parte parenetică. Exegeza Sfântului Ioan este articulată direct aspectelor practice ale vieţii credincioşilor şi ale societăţii contemporane lui, îndemnurile practice fiind nelipsite în toate omiliile sale. El învaţă poporul cu dorinţa ca cele învăţate să devină faptă, nu să rămână ştiinţă. Tonul omiliilor sale este foarte viu şi personal. Sfântul Ioan se află într-un continuu dialog, uneori retoric, alteori foarte real, cu auditoriu, cu autorii cărţilor comentate, cu Dumnezeu Însuşi.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.


Sfantul Ioan Gura de Aur pe video.crestinortodox.ro

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Căldura iubirii-atingerea

“…Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace…”  Luca 8,41-56
Există un limbaj pe care ar trebui cu toţii să învăţăm să îl vorbim. Este un limbaj care comunică cu adevărat ceva; un limbaj care exprimă efectiv căldura iubirii; un limbaj care poate să spargă formidabile bariere ale comunicării. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescoperă acum acest limbaj uitat. Dar este în fapt un limbaj străvechi. Iisus l-a folosit. Când copiii veneau la El, îi lua în braţe şi în binecuvânta. Când dorea să vindece un lepros sau un orb, îi atingea. Când dorea să demonstreze profunzimea iubirii sale, El se folosea din nou de atingere, spălând picioarele discipolilor săi.
Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obişnuia să întrebe cuplurile căsătorite care aveau probleme: “Spuneţi-mi, de când nu v-aţi mai plimbat cu soţia ţinând-o de după umeri? Din când în când vă aşezaţi pe covor pentru a vă juca cu copiii? Când spuneţi rugăciunea la masă, vă ţineţi de mână?” Acelaşi psihiatru se plângea de faptul că în maternităţi, bebeluşii sunt izolaţi de mamele lor imediat după naştere. “Aş prefera să îi văd pe aceşti copiii în braţele mamelor, sau în leagăne lângă patul lor, chiar şi ţinuţi stângaci de către taţi. Bebeluşii care au acest privilegiu de a nu fi despărţiţi după naştere de mamă tind să fie ulterior mai stabili emoţional.” Chiar şi bebeluşii înţeleg limbajul magic al atingerii. (pr. A. Coniaris)
Duminica, 6 noiembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.


miercuri, 2 noiembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Doi sfinti ai Transilvaniei, Mitropolitii Andrei Saguna (30 Noiembrie) si Simion Stefan (24 Aprilie).

Visul ardelenilor de a avea în calendar ca sfinţi pe mitropoliţii Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, cei doi ierarhi renumiţi care le-au păstorit cu mult dar înaintaşii de pe pământul transilvan, s-a împlinit la sfârşitul săptămânii trecute. Sâmbătă, 29 octombrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu, 33 de ierarhi au proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, iar a doua zi, Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia a găzduit sărbătoarea proclamării ca sfânt a mitropolitului Simion Ştefan.
La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat activitatea deosebită a ierarhului canonizat la Sibiu. 'Sfântul Andrei Şaguna ne impresionează prin dragostea sa neţărmurită faţă de Hristos, faţă de sfinţii Lui şi faţă de Biserica Lui. Ne mirăm cât a putut scrie şi cât a putut lucra. A construit sute de şcoli româneşti în Transilvania şi două licee. A întemeiat ziarul 'Telegraful Român', care şi astăzi continuă fără întrerupere, ca mijloc misionar de răspândire a credinţei şi de apărare a unităţii şi demnităţii românilor din Transilvania. A tradus Sfânta Scriptură în patru volume şi a lăudat pe Sfântul Simion Ştefan, pentru că a tradus Noul Testament în limba greacă. Sfântul Andrei Şaguna ne-a lăsat statutul bisericesc pe care, până astăzi, în mare parte, Biserica noastră îl foloseşte. În mod deosebit, a arătat o neobosită luptă pentru apărarea Ortodoxiei şi a demnităţii ortodocşilor din Transilvania', a mai spus PF Părinte Patriarh Daniel.

În cuvântul său, IPS Laurenţiu şi-a exprimat bucuria trăirii acestui moment binecuvântat. 'Ne bucurăm că smerenia pe care a dovedit-o, până la sfinţenie, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna s-a transformat astăzi într-o mare binecuvântare. Dacă la înmormântarea lui, acum 137 de ani, un singur preot, duhovnicul lui, l-a condus spre locurile veşnice, astăzi, doi patriarhi împreună cu alţi 31 de ierarhi au proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Cel Smerit, care ne-a adus atâta bucurie', a spus Mitropolitul Ardealului.

Numele Sfantului Ierarh Simion Stefan a ramas definitiv inscris in istoria culturii romanesti prin faptul ca a tiparit Noul Testament de la Alba Iulia in 1648. In prefata operei sale Sfantul Ierarh punea problema unitatii limbii romanesti:" Aciasta inca va rugam sa luati aminte ca rumanii nu graesc in toate tarile intr-un chip... pentru aceia cu nevoie poate sa scrie cineva sa inteleaga toti, graind un lucru unii intr-un chip, altii intr-alt chip. Bine stim ca cuvintele trebuie sa fie ca banii, ca banii aceia sunt buni carii umbla in toate tarile, asia si cuvintele acelea sunt bune care le inteleg toti" (Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1996, pp. 188-189).

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.





Pictura bizantina - realizarea chipului 1/3 pe video.crestinortodox.ro

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Priviti

“…Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam…” Luca 16,19-31




Minunea mare este că după Moise şi profeţi, Dumnezeu a trimis într-adevăr pe cineva dintre morţi să ne avertizeze.
L-a trimis pe Hristos. Asemenea lui Lazăr, Hristos a fost “dispreţuit şi cel din urmă dintre oameni”. Asemenea lui Lazăr, a stat la poarta lumii atunci când s-a născut în peştera din Betleem. Asemenea lui Lazăr, trupul său a fost acoperit de răni. A fost “străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre”. A venit ca unul dintre noi – un frate – pentru a ne avertiza şi a ne salva pe noi, cei cinci fraţi ai săi.
Să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să dea un semn mai mare decât acesta; nu există nici unul mai mare. “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca orice crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”
Ascultaţi aşadar cu atenţie atunci când Hristos vă spune cuvântul lui Dumnezeu. Priviţi la viaţa voastră pentru a vedea unde zace Lazărul Dvs. Dumnezeu l-a aşezat acolo pe pragul Dvs. pentru a vă ajuta să ajungeţi în rai! (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 30 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30 in Biserica Mare.

miercuri, 26 octombrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Doi sfinti cu numele Dimitrie.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie - este cinstit, astazi, 26 octombrie. A trait in timpul domniei imparatilor Maximian si Diocletian. Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorita calitatilor sale, este numit dupa moartea tatalui sau, guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi ca pedeapsa, sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Conform cercetarilor, Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov - este sarbatorit, maine, pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: "Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui". Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.
Moastele Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi. Au stat in aceasta biserica pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774). Generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia, insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al Tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fost asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti.
Mentionam ca racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori. Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarata in sedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dintre anii 1950-1955.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Alerg la ţintă

“…Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus…” Luca 8,26-39






Fie că este vorba despre omul care locuieşte în morminte, ca în lecţia evanghelică, sau de bărbatul ori femeia care stau astăzi în biserică, problema este aceeaşi – o inimă împărţită, o loialitate împărţită, un eu divizat. Nu există altă ieşire din această stare divizată decât abandonarea în Hristos Domnul. “Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat”, continuă Evanghelia, “şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat…” A sta la picioarele lui Iisus, a învăţa de la El, a-l lăsa pe El să ne organizeze viaţa, înseamnă a pune capăt conflictului interior sufletesc, înseamnă a ne recupera sfinţenia, a câştiga conducerea unificată asupra imperiului personalităţii noastre pentru ca să putem spune cu Sf. Pavel: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filipeni 3,14).   (pr. A.Coniaris)


Duminica, 23 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

joi, 20 octombrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă îi praznuieste maine, 21 octombrie, pe sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioşii Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Nicolae Oprea şi Sfinţii preoţi Mărturisitori Ioan şi Moise Măcinic, trăitori în veacul al XVIII-lea.

Părintele Acad. Mircea Păcurariu din Sibiu a făcut o prezentare pe scurt a vieţii acestor sfinţi:

„Sfântul Visarion a fost monah, se pare de origine vlahă, deci un vlah din Bosnia de astăzi, care după ce a călătorit prin Ţara Sfântă, pe la Ierusalim, pe la Muntele Athos a ajuns la Karlowitz, iar de acolo a fost trimis de patriarhul sârbilor aici în Transilvania pentru a predica împotriva uniaţiei. Însoţit de câţiva credincioşi din Banat el înaintează spre Centrul Transilvaniei, pe Valea Mureşului, predică pretutindeni la Sălişte şi în alte părţi. Dar undeva între Sibiu şi Sălişte a fost arestat şi după arestare i s-a făcut un lung interogatoriu din care cunoaştem câteva date biografice, aşa cum le-am prezentat. Dus apoi în fioroasa temniţă de la Kufstein din Munţii Tirolului, unde se crede că a şi murit ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie”.

„Călugărul Sofronie de la Cioara a luptat pentru apărarea Ortodoxiei ceva mai târziu prin 1759 – 1761, când a condus o adevărată răscoală populară împotriva autorităţilor habsburgice, dar în acelaşi timp şi împotriva Episcopiei Unite de la Blaj care patrona această acţiune de dezbinare a Bisericii Româneşti.
El era originar din judeţul Alba de la Cioara sau Săliştea, a fost preot de mir. După ce a rămas văduv şi-a făcut un schit în hotarul satului Cioara, care a fost distrus de autorităţi, fapt care l-a determinat să pornească această acţiune populară care a durat aproape doi ani. A ţinut şi un mare sobor, o mare adunare de preoţi şi credincioşi la Alba Iulia, care a luat o serie de măsuri în vederea unei viitoare organizări a Bisericii Ortodoxe, pentru că trebuie să spunem că, după 1701, Biserica Ortodoxă Română din Transilvania n-a mai avut nici un cârmuitor sufletesc, nici un ierarh. După ce a avut o întâlnire cu generalul Nicolaus Adolf Bucow, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, cel care a distrus mănăstirile ortodoxe, el s-a retras în Ţara Românească, unde a murit la o dată pe care nu o cunoaştem, fie la mănăstirea Vieroşi, fie la Mănăstirea Robaia. Pentru acţiunile sale el este trecut de Sfântul Sinod al BOR în rândul sfinţilor”.

„Sfântul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului a făcut mai multe călătorii la Viena pentru ca să ceară împărătesei Maria Tereza drepturi pe seama credincioşilor transilvăneni. A făcut mai multe asemenea călătorii, dar în 1752 a fost arestat la Viena şi aruncat şi el în închisoarea de la Cuşteni, unde a murit tot aşa ca sfânt mărturisitor pentru ortodoxie”.

Sfântul Mucenic Preotul Moise Măcinic – „În 1992 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât să mai fie canonizaţi doi preoţi de mir. Şi anume Moise Măcinic din satul Sibiel, care l-a însoţit pe Oprea Miclăuş în călătoriile sale la Viena şi care a fost arestat odată cu el şi-a pierdut şi el viaţa la o dată pe care nu o cunoaştem, tot în închisoarea de la Kufstein”.

Sfântul Mucenic Preotul Ioan din Galeş – „Şi în sfârşit cel de-al cincilea tot preot de mir, este Ioan din Galeş, un sat contopit astăzi cu oraşul Sălişte, care a preluat conducerea acţiunilor revendicative ortodoxe şi româneşti prin anii 1756 – 1757 şi care a cutreierat mai multe sate strângând semnături prin care credincioşii ardeleni cereau ca să li se acorde şi lor drepturi, să se acorde în primul rând libertate pentru credinţa ortodoxă. A fost arestat şi el şi dus pe teritoriul Austriei de astăzi. Se pare că el a murit într-o închisoare la Gratz pentru că mult mai târziu după 24 de ani de detenţie a fost vizitat acolo de nişte negustori braşoveni, ajunşi la Gratz în afaceri comerciale şi care au auzit că în închisoarea de acolo zace de mult timp un preot ortodox. Au avut o lungă şi interesantă convorbire cu el, le-a mărturisit că suferă pentru Hristos şi pentru credinţa ortodoxă de 24 de ani, dar nimeni nu-l va clinti în convingerile sale. Şi iată şi în forma aceasta avem încă un martir pentru apărarea ortodoxiei transilvane”.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.



Troparul Sfintilor Transilvaneni pe video.crestinortodox.ro

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Ce iubire… ce speranţă… ce pace… ce putere!

“…Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare…”                                       Luca 8,5-15; Ioan 17,1-13
Cum se fac inimile impenetrabile la cuvântul lui Dumnezeu? În cazul unora, din mândrie. Cred că au răspuns la toate întrebările. Nu vor să fie deranjaţi de idei noi sau de o creştere nouă. Ei se cred maturi şi înţelepţi. Poate de aceea Iisus ne-a îndemnat să fim asemenea copiilor, care sunt mereu deschişi la idei noi. Ca pământul bătătorit de mulţi paşi, unele inimi sunt autostrăzi – beton şi iarăşi beton. Atât de multe trec peste ele, un trafic uriaş, o greutate constantă, ce îi dă mici şanse cuvântului lui Dumnezeu să răzbată. Şi familiaritatea întăreşte inima. Auzind unele adevăruri ale credinţei creştine de mici, am ajuns să le luăm de-a gata: acum nu ne mai impresionează deloc.
În fine, o inimă poate să devină pământ solid atunci când lipseşte cultivarea. Aşa cum pământul fără apă devine tare, la fel şi sufletul fără rugăciune, fără biserică, fără Sfintele Taine, se întăreşte. Îşi pierde capacitatea de a răspunde lui Dumnezeu; devine impenetrabil. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate trece prin el.
Dacă o dată – măcar o dată – ar putea să răzbată solul tare, ce transformare s-ar întâmpla! Dacă am lăsa măcar odată deşertul din noi să primească sămânţa dătătoare de viaţă, ce credinţă ar produce… ce iubire… ce speranţă… ce pace… ce putere! (pr. A. Coniaris)
Duminica, 16 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

miercuri, 12 octombrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sfanta Cuvioasa Parascheva.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Vineri pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o pomeneşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cunoscută în popor şi sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata, o localitate din apropiere de Constantinopol, aflată pe ţărmul Mării Marmara.

Mai multe detalii cu privire la viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva a oferit, arhim. Timotei Aioanei, Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor: „Provenea dintr-o familie bogată, din localitatea Epivat de pe malul Mării Marmara din apropierea Constantinopolului. Într-o zi de duminică a ascultat cuvântul evangheliei care spunea: ‘Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze’. În duminica aceea, copilă fiind, a lăsat toate, şi-a schimbat haina strălucitoare pe care o purta cu cea a unui cerşetor şi aşa a părăsit în taină casa părinţilor ei. S-a stabilit, mai întâi, la o mănăstire din Pont şi apoi într-o aspră nevoinţă a petrecut mulţi ani în pustiul din apropierea Betleemului”.
După ce a vizitat Ierusalimul, Sfânta Cuvioasă Parascheva a intrat într-o mănăstire de călugăriţe, în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit în post şi rugăciune.

„Numai Dumnezeu şi îngerii lui ştiu care au fost nevoinţele Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a învrednicit de atâta cinste, încât cu puţin timp înainte de sfârşitul vieţii ei, un înger al Domnului i s-a arătat spunându-i să se întoarcă în satul natal. S-a întors acolo şi a trăit ultima parte a vieţii ca o necunoscută. A fost îngropată într-un cimitir al săracilor pe malul mării şi târziu printr-o minune dumnezeiască au fost descoperite moaştele sale şi s-a aflat adevărata ei identitate”, a mai spus arhim. Timotei Aioanei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 28 februarie 1950, canonizarea unor sfinţi români, precum şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră. Prima slujbă închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la 14 octombrie 1955.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.







Viata Sfintei Parascheva pe video.crestinortodox.ro

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Lacrimile sunt o expresie a iubirii

“…Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său…”Luca 7,11-16







În cultura noastră adesea echivalăm lacrimile cu slăbiciunea. “Băieţii mari nu plâng”, spunem noi. Mai spunem chiar: “Dacă ar avea suficientă credinţă ca şi creştin(ă), nu ar plânge”. Totuşi lacrimile nu au nimic de-a face cu slăbiciunea sau lipsa de credinţă.


Când Lazăr a murit, Sfântul Ioan scrie în Evanghelia sa: “Iisus a plâns” (11,35). Şi următorul verset spune foarte simplu dar profund: “Şi ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea”. Faptul că Iisus a plâns ne învaţă că durerea este naturală. Iisus a plâns deşi ştia că viaţa este veşnică.


Lacrimile sunt o expresie a iubirii.


Nici chiar cunoaşterea sigură a vieţii veşnice nu va lua toată durerea din inimă atunci când pierdem pe cineva drag. Sfântul Paul spune: “să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde”. El nu spune că nu ar trebui să ne întristăm; el spune că trebuie să ne întristăm cu speranţă creştină.(Pr A.Coniaris)

Duminica, 9 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la oara 11:30.

miercuri, 5 octombrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
 - Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
 - Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
 L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
 - Vezi acest vlastar, stii ce este ?
 - Da, parinte, un puiet de brad.
 - Smulge-l!
 Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
 - Acum, scoate-l pe acesta.
 S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
 - Smulge-l acum pe acela.
 - Dar e destul de mare, nu pot singur.
 - Du-te si mai cheama pe cineva.
 Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
 - Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
 - Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

SURSA: CrestinOrthodox.ro


          



Strugurele de Savatie Bastovoi pe video.crestinortodox.ro

miercuri, 21 septembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sfantul Siluan Athonitul, un sfant contemporan (24 Septembrie).

Cuviosul Siluan Athonitul, pe care Biserica noastră îl pomeneşte la 24 septembrie, cu siguranţă cel mai cunoscut sfânt al secolului trecut, a lăsat posterităţii scrierile sale, testamentul său duhovnicesc, o mărturie a dragostei pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

Simeon Ivanovici Antonov, - numele de mirean al Sfântului Siluan-, s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, în satul Sovsk, aparţinând de Mitropolia Tambovului. La 19 ani, Sfântul Siluan a dorit să intre în viaţa monahală, însă tatăl său îl îndeamnă să urmeze serviciul militar şi apoi să intre în monahism. Sfântul îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. La 26 de ani merge la Muntele Athos şi intră în mănăstirea rusească a 'Sfântului Mucenic Pantelimon' (Russikon), unde practică rugăciunea inimii şi se nevoieşte pentru Hristos. După o viaţă închinată lui Dumnezeu, Sfântul Siluan a trecut la Domnul, după o scurtă suferinţă de opt zile, în data de 24 septembrie a anului 1938.

Mai multe informaţii a oferit Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului: „Exemplul său reprezintă tradiţia monahală autentică, vie şi trăită care stă la baza întregii spiritualităţi ortodoxe şi pe care trebuie să o avem în consideraţie şi în zilele noastre pentru o trăire autentică a ortodoxiei, mai ales, aici, în diaspora unde secularizarea este atât de prezentă în jurul nostru. Mesajul Sfântului Siluan este unul dublu: mai întâi mesajul primit de la Mântuitorul Iisus Hristos ‘ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui’, adică în toate greutăţile pe care le întâmpini în viaţă să îl ai în vedere şi să ai încredere în Dumnezeu, cu ajutorul căruia toate obstacolele por fi biruite şi partea a doua a mesajului este dragostea Lui pentru toţi oamenii, concentrată în mesajul Sfântului Siluan de a ne ruga pentru mânuirea tuturor oamenilor din această lume”.

Sfântul Siluan a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 1987, fiind sărbătorit, pe 24 septembrie, în toate Bisericile ortodoxe din lume.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.





Viata Sfantului Siluan Athonitul in iconografie pe video.crestinortodox.ro

vineri, 16 septembrie 2011

Nu rămâneti în tristete

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34-38; 9, 1)



Trebuie să trăiești cu mentalitatea că adevărul vieții noastre vine de sus, de la Dumnezeu, prin descoperirea și harul Său și nu de la noi înșine și că noi gândim, iubim, acționăm pentru că suntem luminați și întăriți ca să gândim și să înfăptuim binele iar, pe de altă parte, că mai multe adevăruri nu se exclud ci se întrepătrund, că atât cei buni cât și cei răi sunt în planul mântuirii lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu este exclus aprioric din el și că toate cele care s-au petrecut, se petrec și se vor petrece în lume au o finalitate dumnezeiască, fiindcă istoria și veșnicia sunt în mâna lui Dumnezeu.


De aceea, când Domnul ne cere să renunțăm la ceea ce ne urâțește, adică la tot păcatul și la toată erezia, ne cere asta pentru că vrea să fim cu toții lumini, plini de slava Sa, așa cum este umanitatea Sa în slava lui Dumnezeu. Tocmai de aceea trebuie să ne cercetăm pe noi înșine și să ne răstignim intențiile și gândurile și impulsurile de tot felul, pentru că din toată această autocenzură duhovnicească vine o bogăție de har și de înțelepciune copleșitoare. ....


Adică Crucea Domnului și asceza nasc bucurie și exaltare dumnezeiască, gânduri dumnezeiești și un simțământ tot mai mare al sobornicității, al comunionalității și nu dezgust, nefericire, solipsism. Iar cine rămâne doar la crucificarea de sine și nu pășește mai departe înseamnă că a eșuat, nu a ajuns la bucuria care întrece orice putere de înțelegere a minții umane.

De aceea mă rog și vă rog să nu rămâneți în tristețe și în frică și să credeți că aceasta e cea mai de sus și mai plină stare de a trăi Ortodoxia! Dacă vă e frică de propria dumneavoastră umbră sau dacă fricile nu vă lasă să zâmbiți, să iubiți cu sfințenie și să aveți o conștiință delicată a responsabilității dumneavoastră, trebuie să știți că încă nu e de ajuns pentru ca să fiți niște flori frumoase în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.(Pr. D. Piciorus)

Duminica 18 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.








miercuri, 14 septembrie 2011

Cuvantul Saptamanii

Înăltarea Sfintei Cruci

La stăruinta Sfintei împărătese Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, după săpături la locul răstignirii Mântuitorului, s-a aflat lemnul Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Iată cum s-au petrecut acestea: Împăratul Constantin, care credea în Iisus, a trimis-o pe mama sa cu multi bani la Ierusalim, în căutarea Sf.Cruci. Întrebându-i pe iudei, acestia l-au indicat pe bătrânul Iuda. La început, acesta nu a vrut să-i arate locul dar, după ce l-a aruncat într-o groapă adâncă, unde a fost lăsat ceva vreme, acesta a promis să le arate locul. După ce l-au scos din groapă, merseră într-un loc unde era un munte mare, împresurat cu pământ si pietre, pe care Adrian, împăratul Romei, zidind templul zeitei Venera, a pus în el un idol. Acolo Iuda a arătat că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa a poruncit să fie dărâmat templul si să fie căutată Crucea în pământul de dedesubt. În acest timp, Macarie, patriarhul Ierusalimului, se ruga si iată a iesit un miros frumos si îndată s-a arătat mormântul si locul Căpătânii, în partea de răsărit si aproape au aflat, îngropate 3 cruci si piroanele. 

Nestiind care dintre cele 3 era Crucea Domnului, patriarhul Macarie le-a încercat punându-le pe rând pe un mort. Când au pus Crucea Domnului, îndată a înviat mortul.
După ce s-au închinat Crucii, împărăteasa si suita sa au hotărât înăltarea Sf.Cruci, deoarece, din pricina multimii nu toti puteau să o vadă si să i se închine. Atunci Macarie, stând pe un loc mai înalt a înăltat-o multimii si toti au strigat: “Doamne miluieste!”. Aceasta a avut loc pe 14 sept.326(327).
Azi, o parte din Sf.Cruce se află în Sf.Mormânt, altă bucată la Roma si o alta în Grecia, la Muntele Athos.


sâmbătă, 10 septembrie 2011

Din iubire

Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea” (Ioan 3, 13-17).





Din iubire, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al omului pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.


Fiul lui Dumnezeu luând ca pe un prinos firea noastră a ridicat-o la stăpânul tuturor şi prin acel prinos a “făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc” – cum zice Sf. Ioan Gură de Aur.


Din iubire, Dumnezeu poartă de grijă tuturor şi fiecăruia în parte, din iubire primeşte pe păcătosul care se pocăieşte şi tot din iubire îl face părtaş al jerfei Fiului Său şi al Împărăţiei Sale.


Iubirea este chemarea noastră către Dumnezeu şi aproapele, concretizată în fapte de iubire.(Pr. I. Carciuleanu)


Duminica, 11 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.



sâmbătă, 3 septembrie 2011

Dorinta sa sfântă

“…Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?..” (Matei 19,16-26)



O mulţime de tineri sunt preocupaţi cum să-şi facă o carieră, cum să se descurce singuri, cum să-şi cumpere o casă, cum să-şi întemeieze o familie trainică, cum să-şi asigure o situaţie de un anumit confort material. Mai puţini sunt aceia care îşi pun însă această întrebare a vieţii: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”. Aceştia sunt tinerii credincioşi care ştiu că mai întâi trebuie să caute împărăţia lui Dumnezeu, şi celelalte se vor adăuga: locul de muncă, familia, casă binecuvântată.


În Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, după ce tânărul bogat a spus: “Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele” (Mc. 10, 20), se spune că Iisus a privit la el cu dragoste (Mc. 10, 21), apreciind căutarea lui sinceră şi profund umană, dorinţa sa sfântă de viaţă veşnică. ( PF Daniel Ciobotea)

Duminica, 4 septembrie, NU este Sfanta Liturghie .



vineri, 2 septembrie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Anul nou bisericesc.

Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor 'anul bineplăcut Domnului'.

În centrul istoriei mântuirii noastre şi al activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului stă Jertfa Sa, adică Patimile şi moartea Sa pe cruce, urmate de învierea Sa din morţi; tot aşa, în centrul sau inima anului bisericesc stau Paştile sau sărbătoarea învierii, cu Săptămâna Sfintelor Patimi dinaintea ei.

Ca mijloc de comemorare a vieţii şi-a activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paşti şi se poate împărţi în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreţii de strană în fiecare din aceste perioade şi anume:

a) Perioada Triodului (perioada prepascală);

b) Perioada Penticostarului (perioada pascală);

c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).



 
SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.




miercuri, 24 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

'Mijlocitor al legii' şi 'propovăduitor al pocăinţei', 'sfeşnic şi înger', Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci, căci despre nici unul dintre prooroci, nici despre Sfântul Ilie nu s-a zis că 'încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt' (Lc. 1, 15). Deşi nu a primit darul facerii de minuni, Sfântul Ioan se face înaintemergător Adevărului-Hristos, botezându-se cu botezul sângelui, cu care avea să se boteze Însuşi Hristos şi ucenicii Săi.

Destinul vieţii Sfântului Ioan Botezătorul a fost prevăzut în Sfatul cel Veşnic al Preasfintei Treimi. Spre aceasta ne îndreptăţeşte alegerea numelui de Ioan, înainte de naşterea lui şi chiar mai înainte de zămislirea sa. Îngerul Bunei Vestiri în faţa preotului Zaharia rosteşte cuvântul conform căruia Ioan se va numi fiul său şi acesta 'va fi mare înaintea Domnului şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale' (Lc. 1, 15).

Hristos-Domnul face despre Ioan înaintea mulţimii o mărturisire plină de taină: 'el este mai mult decât un prooroc' (Mt. 11, 9). Proorocul dezvăluie planurile tainice ale lui Dumnezeu, transmite oamenilor cuvântul Lui. Sfântul Ioan este un martor care atestă evenimentul luând parte la el. El este mai mult decât un prooroc, căci mărturia lui este una din condiţiile omeneşti ale misiunii lui Hristos: 'aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea' (Mt. 3, 15).

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.





Cum se picteaza o icoana? pe video.crestinortodox.ro

miercuri, 17 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte Teofil, daca ne-am pierdut o data credinta in Dumnezeu, o putem regasi a doua oara?

-Pai, cu credinta e cam cum e cu cultura: daca te tii de ea o ai, iar daca nu te tii, o pierzi. E greu sa stabilesti cum se poate redobandi credinta, dar eu un lucru stiu: daca faci faptele credintei, ti se inmulteste credinta, iar daca faci fapte de necredinta, ti se inmulteste necredinta. De exemplu, cineva care nu merge la biserica, de cate ori nu merge scade in credinta. Duminica trebuie sa mearga la biserica, iar daca nu merge, inseamna ca face o fapta de necredinta si sigur creste in necredinta. Duminica cealalta trebuie sa mearga la biserica si nu merge, iarasi cade din credinta in necredinta. Dar daca incepe sa mearga la biserica, face fapte de credinta atunci i se intareste credinta. Asa e si cu rugaciunea, cu postul, cu citirea din Sfanta Scriptura si cu toate faptele care tin de credinta.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraian, Din Ospatul Credintei, Ed. Mitropolia Olteniei, p. 105.



Icoane din Etiopia pe video.crestinortodox.ro

sâmbătă, 13 august 2011

Simtim ca nimic nu ne mai atinge



Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

Ev. Matei 14, 22-34





Încredințarea în mâna lui Dumnezeu înseamnă simțirea harului Său și a conducerii Sale în viața noastră. Încredințarea vieții noastre lui Dumnezeu înseamnă să mergem și noi pe mare, fără ca să ne afundăm în durerea sfredelitoare a grijii pentru ziua de azi și de mâine.


A claca în fața grijilor și a performanțelor tot mai inumane care ni se cer înseamnă ori a te sinucide ori a înnebuni ori a te resemna ca un pion inutil.


Însă Domnul ne propune altceva, mult mai profund și realist: îndrăzneala credinței. Ne propune să mergem mai departe, chiar dacă ni se pare imposibil acest lucru, chiar dacă toate lucrurile ne stau împotrivă, chiar dacă, în mod aparent, nu mai avem putere să luptăm pentru viața și aspirațiile noastre.


Și, când ne luăm îndrăzneala de a ne lăsa în mâna lui Dumnezeu, se produce o mare schimbare în lăuntrul nostru: simțim că nimic nu ne mai atinge, chiar dacă greutățile, în primă fază, sunt tot la fel de mari.


Pentru că atunci, ca și Sfântul Petru, simțim că piatra credinței nu ne afundă, ci ne face să mergem pe deasupra grijilor, a fricilor, a lucrurilor care ne panichează, pentru că nu suntem singuri.


Mesajul Evangheliei de astăzi e acesta: nimeni nu ne poate scoate din mâna lui Dumnezeu, dacă ne dăm Lui cu toată credința și statornicia noastră.


Greutățile sunt mari și multe, ne împresoară din toate părțile…dar El ne aduce oamenii, și resursele, și situațiile în care viața noastră se împlinește.


Dumnezeu să ne dea puterea de a trece, mereu, pe fiecare zi, peste ceea ce pare, la prima impresie, a fi imposibil. Amin! (Pr.Dorin Piciorus)


Duminica, 14 august, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.



vineri, 12 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

Adormirea Maicii Domnului (15 August).

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. După Răstignirea şi Învierea Fiului său, Sfânta Fecioară Maria a trăit sub ocrotirea Apostolului Ioan la ierusalim şi Efes. Biblia nu mai spune nimic despre Maica Domnului din momentul coborârii Duhului Sfânt, dar există tradiţia că a murit la Ierusalim şi a fost înmormântată lângă grădina Ghetsimani. Apostolul Toma n-a fost prezent la înmormântare şi a venit după trei zile. A vrut să mai vadă o dată trupul Fecioarei Maria şi a deschis mormântul. A găsit, în schimb, mormântul gol.

Despre semnificaţia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, a spus: „Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului îşi are probabil originea în Ierusalim. În secolul al VI-lea praznicul era larg răspândit în Biserica Răsăriteană bucurându-se de o mare evlavie populară. Sfântul Grigorie de Tours care a călătorit în Orient este primul martor din Apus al Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsăritul creştin. Data prăznuirii s-a fixat definitiv la 15 august în timpul împăratului bizantin Mauriciu, la sfârşitul secolului al VI-lea. Maica Domnului este prima dintre fiinţele umane care s-a făcut părtaşă îndumnezeirii finale a făpturii”, informează Radio TRINITAS.

Mutarea moaştelor Cuviosului Maxim Mărturisitorul (13 August).

Sfântul Maxim s-a născut într-o familie de aristocraţi, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcţia de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială şi a intrat în monahism la Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol. Din cauza invaziei persane din 614, a plecat în Africa, unde l-a cunoscut pe Sofronie, viitorul patriarh de Ierusalim, care începuse în Cartagina lupta împotriva ereziilor monoteliste şi monoenergiste, apărute de ceva timp în Imperiu. În această perioadă, Sfântul Maxim a scris primele sale opere teologice. În perioada în care a stat în Cartagina, erezia monotelistă a luat amploare. Susţinută de împăratul Heraclie şi de alţi oameni politici din Constantinopol ca o formulă de împăcare cu grupările necalcedoniene, erezia fusese îmbrăţişată chiar şi de patriarhul Sergie I şi de succesorul acestuia, Pyrrhus, fost stareţ la Mănăstirea Chrysopolis, după plecarea lui Maxim. Văzând că Biserica este tulburată de erezia monotelistă (care mărturisea o singură voinţă în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a dus la Roma, unde l-a convins pe Sfântul Martin, papă al Romei, să convoace un sinod local care să-i condamne pe eretici. La sinodul convocat de papa Martin I, din anul 649, au participat 105 episcopi care au semnat actul sinodal de condamnare a monotelismului. În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susţinător al monotelismului, Sfântul Maxim a fost arestat şi trimis în exil în Tracia. Papa Martin I a fost arestat şi el fără a fi judecat, dar a murit în drumul spre Constantinopol. După câţiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol şi întemniţat acolo. A trecut la Domnul pe 13 august 662, luptând până la sfârşit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii. Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta a fost posibilă şi aducerea moaştelor sfântului de la Lazica la Constantinopol.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe împărăteasa Irina, pe Sfântul Cuvios Dositei şi pe Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.




Troparul Adormirii Maicii Domnului pe video.crestinortodox.ro

miercuri, 3 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului (6 August).

Biserica sărbătoreşte la 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Faţă a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar şi vestindu-le Învierea cea din morţi (Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36).

La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.


 


sâmbătă, 30 iulie 2011

Toata viata eclesiali

"Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. (Ev. Matei)




Noi ortodocsii, toată viata, nu facem altceva decât să ne chinuim să devenim ortodocsi, eclesiali, tot mai îmbisericiti. Si cei care se chinuie să tină toate posturile, să se roage tot mai mult, să vină tot mai mult la Biserică, să fie tot mai mult crestin ortodocsi au înteles cât de greu e să fii ortodox autentic. Ce greutate presupune dezlipirea noastră de aspectele grosiere ale vietii terestre pentru a avea aripi duhovnicesti interioare, prin care să ne înăltăm, interior, spre Dumnezeu.


Si postul care ne stă acum în fată e o plângere bucuroasă. Pentru că ne rugăm continuu Maicii Domnului, care întru adormirea sa nu ne-a uitat si nu ne uită pe noi.


Un îndemn la cugetarea la viata si la moartea noastră…pentru a ajunge la concluzia că avem nevoie de o moarte bucuroasă, plină de har si de iertare din partea lui Dumnezeu.


De aceea vă doresc luminare dumnezeiască si pace în acest dumnezeiesc post si cât mai mult dialog cu Dumnezeu si între noi. Amin!(Pr. Dorin Octavian Picioruș)


Duminica, 30 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.





miercuri, 27 iulie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi, 27 Iulie pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon – Era originar din Nicomidia şi a trăit în timpul împăratului Maximian (292-311), un persecutor al creştinilor. Părinţii săi, Eustorghie şi Euvula, având o situaţie materială bună s-au îngrijit de creşterea copilului şi l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin, care l-a învăţat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae a învăţat credinţa creştină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, muşcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae şi l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez şi Sfintele Taine.

Pantelimon a mai tămăduit mulţi alţi oameni printre care şi pe un orb pe care nici măcar Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalţi medici, aceştia i-au spus împăratului că Pantelimon este creştin. Dorind să se convingă, împăratul l-a chemat mai întâi pe orbul vindecat care a mărturisit că el este creştin ca şi cel care l-a tămăduit, iar după aceea l-a chemat pe tânărul Pantelimon. Acesta a mărturisit că este creştin şi pentru a dovedi puterea lui Dumnezeu a vindecat pe un slăbănog despre care toţi spuneau că nu mai are şanse de tămăduire. Cu toate acestea, Pantelimon a fost supus la mai multe suplicii, primind în cele din urmă cununa muceniciei. La fel au fost martirizaţi şi preotul Ermolae şi cei doi ucenici ai acestuia, precum şi orbul vindecat. În tradiţia Bisericii, Sfântul Pantelimon a rămas cunoscut ca tămăduitor şi făcător de minuni.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.



Manastirea Sfantul Pantelimon pe video.crestinortodox.ro