marți, 31 decembrie 2013

Taierea imprejur a Domnului


Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc "este desăvîrşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi a pornirilor sufleteşti, chiar şi a celor fireşti, către cele ce se nasc şi pier". În această treaptă creştinul nu se leapădă numai de păcatul cel făcut prin lucrare, ci şi de cel prin gînd. Căci numai de gîndim cele pătimaşe, este păcat la Dumnezeu. Tăierea împrejur este desăvîrşita lepădare a tuturor poftelor pătimaşe şi a mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi ale mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul au mişcările lor fireşti de a mînca, de a bea, de a se odihni, de a se mîhni şi a se bucura. Prin tăierea împrejur, care este cea mai înaltă şi duhovnicească treaptă creştină, omul se opreşte, nu numai cu lucrul de la aceste mişcări fireşti ale trupului, ci şi cu gîndul, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu printr-o viaţă exemplară şi prin contemplarea naturală în duh.

Din Predica Pr Cleopa; textul intreg la
http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_sfinti/predica_taierea_domnului_imprejur.html

vineri, 27 decembrie 2013

Sarbatoarea Nasterii Domnului


Naşterea Domnului aduce ma­re bucurie şi binecuvântare ce­lor ce veghează. Iisus Se naş­te în peşteră şi este culcat într-o ies­le, noaptea, pe când dor­meau lo­cuitorii Betleemului. La mar­gi­­nea oraşului se află în sta­re de ve­ghe doar păstorii oi­lor. Aces­tor oameni simpli şi ve­ghetori li se arată cete de în­geri întru lu­mi­nă şi cântare (cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dum­nezeu schimbă pe cele sme­rite în slavă, iar sin­gu­ră­ta­tea lor o pre­face în bucurie. Oa­meni din a­fara oraşului sunt che­maţi să devină cei dintâi pri­e­teni ai fa­mi­­liei sărace şi stră­ine, pe care Dum­nezeu o bi­ne­cuvântează prin naşterea Fi­u­lui Său ca om pen­tru mântui­rea oamenilor. Magi de la Ră­să­rit, de la distan­ţe mari, vin să vestească iu­de­i­lor că, tocmai în ţara lor, S-a năs­cut un Prunc-Rege de Care de­pinde mer­­sul astrelor. Daru­ri­le îm­pă­răteşti oferite Pruncului să­­rac, născut într-o peşteră şi cul­cat în iesle, au fost aduse de de­­par­­te, dintr-o ţară străină, pen­­t­ru a arăta iubirea lui Dum­nezeu pentru Pruncul năs­cut din Mamă săracă, nea­ju­­torată de cei de aproape, de a­celaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan E­van­ghelistul spune: „În­tru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au pri­mit“ (Ioan 1, 11).



Din Pastorala de Craciun a PF Daniel
Textul intregral in ziarul Lumina,
http://ziarullumina.ro/pastorala-de-craciun/nasterea-domnului-bucuria-cerului-si-pamantului-0



vineri, 13 decembrie 2013

Omul smerit


Cel smerit este constient de starea sa launtrica si, desi aceasta este urata, el nu-si pierde personalitatea. Cunoaste ca este pacatos si se intristeaza din pricina asta, dar nu deznadajduieste, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfanta smerenie nu vorbeste deloc, adica nu se impotriveste. Primeste sa i se faca observatii, sa-l controleze ceilalti, fara sa se manie si sa indreptateasca. Nu-si pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se intampla contrariul: la inceput seamana cu cel smerit insa, daca il deranjeaza putin cineva, indata isi pierde pacea, se manie, se tulbura.

(Sursa: "Ne vorbeste Parintele Porfirie", Ed. Egumenita)

vineri, 29 noiembrie 2013

Pentru vremuri tulburi


Fratilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim in Duhul, in Duhul sa si umblam. Sa nu fim iubitori de marire desarta, suparandu-ne unii pe altii si pizmuindu-ne unii pe altii. Fratilor, chiar de va cadea un om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati-l pe unul ca acesta cu duhul blandetii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita. Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos. Caci de se socoteste cineva ca este ceva, desi nu este nimic, se inseala pe sine insusi.

(Sursa: Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel, 5:22-26, 6:1-3)

joi, 31 octombrie 2013

Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata


"Din ganduri izvoraste totul, si binele si raul. Gandurile noastre se infaptuiesc. Cum ne sunt gandurile, asa ne este si viata. Oamenii dau putina atentie faptului acesta, dar Dumnezeu ne descopera ca gandul este o putere uriasa. Duhul se manifesta prin trup, trup cugetator. Aceasta putere a gandului pune in miscare materia. Trupul este, in sine, doar mort, fara duh."

(Sursa: "Pace si bucurie in Duhul Sfant", Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita, Ed. Predania, 2010)

vineri, 11 octombrie 2013

Grija cea multa si pagubitoare


In ziua de astazi oamenii sunt foarte raspanditi fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi si se pierd in grija cea multa... Pe cat se poate, omul sa faca numai un lucru-doua, sa le termine cum se cuvine avand mintea curata si odihnita, si dupa aceea sa inceapa altceva. Caci daca mintea se imprastie, ce lucruri duhovnicesti va mai face omul dupa aceea? Cum sa-si mai aduca aminte de Hristos?

(Sursa: "Cuvinte Duhovnicesti, vol.I, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan", Cuv. Paisie Aghioratul, Ed. Evanghelismos, 2003)

miercuri, 25 septembrie 2013

Ce cale alegem?


Cu totii pacatuim, cu totii incalcam poruncile lui Hristos si legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc pacatosi din pricina caderii lor si se caiesc de greselile lor, iar altii, in loc de aceasta, resping insesi legile si nu voiesc sa li se supuna, spun ca aceste legi s-au invechit, ca nu mai este nevoie de legi, ca noi am fi mai destepti decat cei care au dat legile Bisericii, pe care Insusi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii si arhiereii Sai. Iata cele doua cai care se afla in fata noastra: calea talharului intelept si calea talharului care, prin povara hulei, s-a pogorat in iad.

Sursa: Sf Ioan Maximovici, "Predica in Saptamana Ortodoxiei", p. 185, din volumul Predici si indrumari duhovnicesti, Ed. Sophia, 2006.

miercuri, 18 septembrie 2013

Cuvant duhovnicesc ... in versuri


Daca nu se ducea mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea usor se rataceste
La vorbirile desarte.

Si nu se odihneste
Mila pacii intre noi,
Vom gasi mereu pricina
De galceava si razboi.

Iar cand nu ne dam silinta
Spre cunoasterea de sine
Cantarim mai totdeauna
Numai faptele streine.

(Sursa: "Viata. Poezie. Invatatura", Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt, Editura Doxologia, 2010)

joi, 22 august 2013

A te cunoaste pe tine insuti

"Doar printr-o smerenie neinteleasa si misterioasa pentru lume poti afla adevarul despre tine insuti. A te cunoaste pe tine insuti ... este o cunoastere foarte importanta. O multime de oameni isi traiesc veacul fara a se cunoaste pe sine. Caci noi avem doar unele pareri si fantezii despre noi insine, in functie de slava desarta, mandria, necazurile si ambitiile noastre. Iar adevarul, oricat de amar ni s-ar parea acest lucru, este ca noi suntem "ticalosi, si vrednici de plans, si saraci, si orbi si goi..." Va amintiti cuvintele acestea din Apocalipsa? Acest lucru se descopera doar printr-o cercetare extrem de sincera, in lumina Evangheliei, a sinelui nostru. Aceasta si este, daca vreti, adevarata smerenie. Ea nu il injoseste catusi de putin pe om. Dimpotriva, cei ce trec prin incercarea acestui ultim si cumplit adevar devin sfinti, devin acei inainte-vazatori, prooroci si facatori de minuni, pe care voi ii admirati." (Sursa: “Nesfintii Sfinti”, Arhim. Tihon Sevkunov, Ed. Egumenita, 2012)

luni, 5 august 2013

Schimbarea la Fata a Domnului – 6 august

Sarbatoarea Schimbarii la Fata dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare este prin excelenta aceea a indumnezeirii naturii noastre omenesti si a participarii trupului nostru trecator la bunurile vesnice, care sunt mai presus de fire. Inainte chiar de a indeplini Mantuirea noastră prin Patimile Sale, Mantuitorul arata atunci ca scopul venirii Sale în lume era tocmai sa aduca pe tot omul la contemplatia slavei Sale dumnezeiesti. Din acest motiv sarbatoarea Schimbarii la Fata i-a atras în mod deosebit pe calugari, care si-au inchinat intreaga viata cautarii acestei lumini.

Lumina nematerială, necreata si situată in afara timpului, aceasta era Imparatia lui Dumnezeu venit intru puterea Duhului Sfant, dupa cum Domnul promisese Apostolilor Sai. Intrevazuta atunci pentru o clipă, aceasta lumina va deveni mostenirea vesnică a alesilor in Imparatie, cand Hristos va veni din nou, stralucind in toata scanteierea slavei Sale. Va reveni invaluit în lumina, in aceasta lumina care a stralucit in Tabor si care a tasnit din mormant in ziua Invierii Sale, si care, raspandindu-se asupra sufletului si trupului celor alesi, ii va face sa straluceasca si pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

Din Sinaxarul zilei de 6 August,

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august06.htm

joi, 1 august 2013

Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului




Postul Adormirii Maicii Domnului, numit si „Postul lui august“, este unul dintre cele patru posturi randuite de Biserica, avand o perioadă fixa de aproximativ doua saptamani, de obicei intre 1 şi 14 august, dar exista si varianta cand ziua de lasatul secului - 31 iulie - pica miercuri sau vineri, si atunci se lasa sec cu o zi mai devreme, pe 30 iulie. De asemenea, postul se va continua chiar si în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, atunci cand aceasta zi va cadea miercuri sau vineri, dezlegandu-se doar la untdelemn, peste si vin.

Acest post precede praznicul Adormirii Maicii Domnului si a fost randuit de Biserica spre a aduce aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare Maria si de postul cu care ea insasi, dupa Traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi. Originea lui trebuie cautata probabil prin secolul al V-lea. Data şi durata postului au fost uniformizate in intreaga Ortodoxie in anul 1166, la Sinodul local de la Constantinopol convocat de patriarhul ecumenic Loukas Chrysovergis stabilindu-se cele doua saptamani, intre 1 şi 14 august.


Puteti afla mai multe despre acest post citind interviul cu pr. lect. dr. Stelian Ionascu, parohul Bisericii „Izvorul Nou“ din Bucuresti, ziarul Lumina (http://www.ziarullumina.ro/interviu/postul-un-mijloc-de-desavarsire) de unde am extras si fragmentele de mai sus.

miercuri, 17 iulie 2013

Sfantul Ilie


Sfantul Ilie Tesviteanul, sarbatorit la 20 iulie, este fiul preotului Sovac (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos in cetatea Tesve din Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal. Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.
Mai multe despre Sf Ilie gasiti la
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/ilie-sfantul-care-aduce-ploaia-120362.html

joi, 27 iunie 2013

Cum ne luptam cu patimile pentru a dobandi linistea duhovniceasca


Cum poate omul sa aiba mai multa liniste duhovniceasca in viata aceasta trecatoare?

Prin fuga de griji multe. Aceste lucruri ni-l arata noua dumnezeiescul parinte Isaac Sirul, care zice: “Omul cel cu multa grija nu se poate face bland si linistit”. Si iarasi zice: “Fara instrainarea de griji multe, nu cauta lumina in sufletul tau”. Si iarasi: “Mintea tulburata (de griji) nu va scapa de uitare si intelepciunea nu-i deschide usa acesteia”. Sa fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii si sfanta rugaciune, care este mama tuturor faptelor bune.

Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta si mandria?

Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune in ascuns, iar mandria prin vointa de a pune toate ispravile faptelor bune pe seama lui Dumnezeu, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Acelasi sfant parinte zice: “Nu mica lupta se cere pentru a se izbavi cineva de slava desarta, si se izbaveste de aceasta prin lucrarea in ascuns a virtutilor si prin deasa rugaciune. Iar semnul izbavirii de ea este a nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a defaimat sau te defaimeaza”.

(Sursa: Ne vorbeste Parintele Cleopa (vol.6), pg.130, 132, Ed. Sihastria, 2004)

miercuri, 19 iunie 2013

Duhul Sfant si inima necurata


"Poate, oare, locui Duhul Sfant intr-o inima omeneasca necurata, plina de pacat?

Precum fumul goneste albinele, precum intinaciunea indeparteaza pe toti oamenii, la fel si necuratia inimii omenesti goneste Duhul Sfant. Sa nu ne lasam sedusi, si cand duhul necurat, vrajmasul mantuirii noastre, ne ispiteste cu aspiratii spre bunastare pamanteasca, cand deseneaza imaginile unei vieti pline de slava, indestulate, cand trezeste mandria noastra, cand incita dorinta de cinste si marire, nu trebuie sa primim in inimile noastre aceste soapte diavolesti, nu trebuie sa primim tentatiile lumii... Daca vom contempla aceste imagini ale maririi si infloririi lumesti, atunci vai noua, fiindca ispita va lua in stapanire inima noastra!"

(Sursa: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed Sophia, 2010)

luni, 10 iunie 2013

Despre primirea ocarii semenilor


Parinte,atunci cand cineva rabda pentru Dumnezeu mahnirile si nedreptatile pe care i le pricinuiesc oamenii, aceasta rabdare il curata de patimi?


Daca il curata intrebi? Nu numai ca il curata, ci il face sa si straluceasca. Exista ceva mai presus decat aceasta? In felul acesta isi poate plati pacatele. Vedeti, pe un criminal il bat, il inchid in inchisoare, isi face acolo micul sau canon si, daca se pocaieste cu sinceritate, se izbaveste de inchisoarea cea vesnica. Oare este mic lucru sa-si plateasca prin aceasta suferinta o socoteala vesnica?

Orice mahnire sa o suportati cu bucurie, mahnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decat siropurile ce ni le ofera cei care ne iubesc. Vedeti, in Fericiri Hristos nu spune: ”Fericiti veti fi cand va vor lauda”, ci ”Fericiti veti fi cand va vor ocari”. Atunci cand ocararea nu este pe dreptate, cel ocarat aduna rasplata. Iar daca ea este pe dreptate, atunci acela isi plateste pacatele. De aceea, nu numai ca trebuie sa-l rabdam fara murmur pe cel care ne ispiteste, ci sa simtim si recunostinta, pentru ca ni se da prilejul sa ne nevoim in smerenie, dragoste si rabdare.

(Sursa: Cuvinte Duhovnicesti (IV). Viata de familie, Cuv Paisie Aghiratul, Ed. Evanghelismos, 2003)

duminică, 2 iunie 2013

Profetii ale zilelor noastre

"Detinutul simte ca intr-un viitor previzibil puterea comunista va fi anihilata. Si totusi el e trist si ingrijorat. Trist este pentru ca vede ca aceia care au avut puterea comunizarii tarii se profileaza ca stapani si ai lumii ce va veni. Este ingrijorat pentru ca intelege ca se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fara oponenti si fara precedent.


Traim apogeul erei tehnologice. Acum toate tarile pamantului, de la cele mai inapoiate pana la cele mai inaintate, sunt obsedate de tehnica, ca formula magica a societatii de consum. Caci visul lumii modern din toate regimurile politice de azi este satisfactia materiala nelimitata, ca cheie a fericirii oamenilor.

Toate problemele lumii se afla in Crucea lui Hristos si a crestinilor. De cate ori vom rataci drumul ori vom lenevi pe cale, sa ne inapoiem la Evanghelie si la Duhul Sfant. Suferintele ce ni se pricinuiesc au menirea sa biciuiasca lenea noastra si sa ne lumineze mintile."

(sursa: Detinutul profet, Ioan Ianolide, Editura Bonifaciu, 2009)

luni, 20 mai 2013

Cuvantul Saptamanii


 
Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
 
 
Sfântul Împărat Constantin cel Mare
 
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine 'religio licita', adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creştine. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală - inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli. Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este 'Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut' (Simbolul credinţei sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 şi a fost înmormântat în Biserica 'Sfinţii Apostoli' din Constantinopol, ctitoria sa.
 
Sfânta Împărăteasă Elena


Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, pretinde că era fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britani şi Roma. Monmouth precizează apoi că ea a fost prezentată ca o regină deoarece nu avea fraţi care să moştenească tronul Britaniei. Constantius Chlorus a divorţat de ea (cca în anul 292) pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, dintre care menţionăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani (precum şi alte 18 lăcaşuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneală şi rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veşnice la Roma, în anul 327.
 

miercuri, 15 mai 2013

Cuvantul Saptamanii


 
Satul cuviosilor

 
Un rau vijelios despartea doua sate cu oameni diferiti. Cei care traiau de-a dreapta raului erau considerati sfinti, fiindca – spuneau ei - lucrau numai fapte bune, erau credinciosi, tineau posturile si faceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserica. Iar de-a stanga era "satul pacatosilor”, cu oameni lenesi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserica si nu tineau poruncile cum trebuie.

Intr-una din zile, se lasa deasupra celor doua sate un nor negru inspaimantator si incepu intr-o clipa o furtuna cum nimeni nu mai vazuse. Se mai linisti un pic furtuna, mai incetara tunetele si fulgerele si ce sa vezi!? Raul incepu sa se umfle vazand cu ochii si inunda gospodariile. Dar ca un facut s-a inundat doar "satul cuviosilor”, nu si cel ,,al pacatosilor”. Multe case ale celor care se credeau sfinti s-au stricat, multe animale s-au inecat si cu multa paguba s-au trezit prin gospodariile lor.

Dupa ce Dumnezeu a dat soare si toate lucrurile s-au linistit, cuviosii au inceputa sa-si puna intrebarea, cum de satul pacatosilor a scapat de inundatie, iar ei s-au trezit cu atata paguba. Unul dintre satenii cuviosi, cunoscut pentru intelepciunea sa, dori sa cerceteze acestea si facu un drum pana la rau. Acolo intalni pe oarecare din satul pacatosilor, il saluta si intra cu el in vorba. Acela i-o lua inainte cu vorba si zise:

- Ce ati crezut, ca daca duceti viata cuvioasa este suficient sa nu va ploua? Eu cam stiu de ce satul vostru a fost inundat si al nostru nu!
- Pai care ar fi motivul?
- Motivul este acesta: ca oricat de smerit esti, de cuminte, de ascultator fata de poruncile lui Dumnezeu, mantuirea nu trebuie lucrata doar pentru tine.
- Pai ne ajutam intre noi, vrem sa ne mantuim sufletele cu totii, spuse "cuviosul”.
- Asa este, va ajutati intre voi, spuse "pacatosul” apasand pe ultimele doua cuvinte. Dar raul acesta nu l-ati mai trecut spre noi de cativa ani buni! Sa veniti aici si sa ne spuneti si noua cuvantul lui Dumnezeu si sa ne invatati viata cuvioasa. De aceea v-a dat Dumnezeu inundatia, fiindca ne-ati lasat sa ne pierdem sufletele desi suntem vecini...
- Pai atunci haidem sa facem pace, spuse sateanul "cuvios”, intinzand mana pacatosului. Si fie ca odata cu aceasta mana intinsa, sa facem din doua sate o singura comuna si impreuna sa ne mantuim!
- Bine ai grait frate! spuse "pacatosul”. Caci mantuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toti. Eu gandesc asa, ca omul oricat ar fi de pacatos, se poate apleca dintr-odata spre viata cuvioasa. Sa-L lasam asadar pe Dumnezeu, ca de azi inainte, sa dea soare si ploaie peste amandoua satele, ca impreuna sa suferim si cele bune si cele rele. Si tot impreuna sa ne pregatim pentru dorita intalnire cu Domnul, atunci cand El ne va chema la El sa ne spuna, daca suntem mantuiti sau nu.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

vineri, 10 mai 2013

Izvorul Tamaduirii- praznic inchinat Maicii Domnului


In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.






Sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/sarbatorile-69646.html

miercuri, 24 aprilie 2013

Cuvantul Saptamanii


 
 
Duminica Floriilor
 
 
Motivele suirii Domnului la Ierusalim.
 
 
Întâi de toate, ne putem întreba: de ce vine Iisus la Ierusalim? El vine pentru că legea evreiască îi cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfe lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Domnul suie la Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimiri şi de Învierea Sa din morţi, pentru a împlini o profeţie făcută cu mai bine de 400 de ani înainte. Astfel, Sfântul Prooroc Zaharia spunea: 'Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei' (Zaharia IX, 9). Într-una din notele sale la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, părintele Dumitru Stăniloae remarca faptul că Iisus 'merge la Ierusalim, oarecum după ce merg iudeii la sărbătoarea lor, arătând că sărbătorile lor sunt numai nişte chipuri anticipate ale prezenţei Lui ca suprema sărbătoare, deci ca să-i cheme pe iudei la Sine'. Sfântul Chiril spunea şi el că Hristos n-a venit la Ierusalim 'pentru o împreună-prăznuire' cu iudeii, 'ci mai degrabă ca să le vorbească', să le predice prin cuvintele, minunile şi rănile Sale.
 
Deşi Domn al veacurilor şi Creator a toate, Iisus intră în Ierusalim şezând pe un asin: 'Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el' (In. 12, 14). Sfântul Chiril comenta versetul evidenţiind smerenia Mântuitorului: 'Pentru că Îl însoţea şi Îl slăvea o mare mulţime, dintr-o extremă smerenie a şezut pe un asin, învăţându-ne să nu ne mândrim pentru laude, să nu ieşim din cele de trebuinţă'. Sfântul Evloghie, patriarhul Constantinopolului, spunea şi el că Domnul 'vine nu în pas de alai (...), nu impresionându-i pe toţi cu trâmbiţe şi semne şi minuni, ci ascuns în firea omenească'. El 'se arată nu pe măsura slavei Tatălui, ci pe măsura smereniei mamei' şi vine 'aşezat pe un dobitoc spre învăţătura oamenilor, ca să nu se trufească'. Sfântul Ioan Gură de Aur comenta şi el că 'Împăratul acesta nu vine în trăsuri precum ceilalţi împăraţi; nu cere biruri, nu bagă frica în lume şi nu are în jurul Său gardă, ci e plin de blândeţe'. Sfântul vede în şederea lui Hristos pe asin nu doar împlinirea unei profeţii, ci şi 'măsură de filosofie', adică un îndemn la cumpătare şi mărginire la ceea ce este de strictă trebuinţă.
 
Pe de altă parte, decupa un alt înţeles Sfântul Chiril al Alexandriei, Domnul vine pe un asin nu 'pentru că era departe de cetate, căci nu era mai departe de cincisprezece stadii, (…) ci face aceasta, arătând un nou popor, cel dintre neamuri, nesupus Lui odinioară, care I se va supune'. A treia stihiră de la Stihoavnă accentuează acest aspect al chemării neamurilor: 'Cel ce Te porţi pe heruvimi şi eşti lăudat de serafimi ai încălecat pe mânz, Bunule; şi precum zice David, pruncii Te-au lăudat cu dumnezeiască cuviinţă, iar iudeii Te-au hulit cu fărădelege. Şederea pe mânz însemna întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredinţă la credinţă. Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce eşti singur milostiv şi iubitor de oameni'.
 


luni, 15 aprilie 2013

Despre judecarea aproapelui si cat de infricosator este acest pacat
“Nu judecati ca sa nu fiti judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si veti fi iertati” (Luca, 6, 37)

“Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau si apoi vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau” (Luca, 6, 42)

“Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia?” (Rom, 14, 4)

... si exemplele din Sfanta Scriptura sunt nenumarate. Este deci porunca Dumnezeiasca sa nu osandim pe fratele nostru! Parintele Arsenie Papacioc ne prezinta o imagine sumbra a celor care savarsesc acest pacat: spune Sfintia sa ca cei mai multi care vor ajunge in focul vesnic vor fi cei care au vorbit de rau pe aproapele lor, caci acestia se fac ucigasi de suflete!

Iata si cateva fragmente pe aceasta tema din cartea Arhimandritului Serafim Alexiev, “Nu judeca si nu vei fi judecat. Cea mai scurta cale catre Rai” (Ed. Sophia):

“... pentru cei din societatea mireana, osandirea este cea mai placuta desfatare. Daca se strang undeva prieteni ori prietene, ca sa se vada si sa converseze, ei, neputand sa se zideasca in credinta si in bine, de obicei incep sa glumeasca despre neputintele omenesti si, intr-un mod spiritual si amuzant, sa critice pe aproapele si chiar, cu o fina rautate, sa-l osandeasca, mai cu seama in lipsa lui. Si aceasta nu li se pare pacat si nevrednicie. Dimpotriva, o savarsesc in mod public si pe deplin impacati, si chiar cu oarecare pasiune. Saracii, ei nu vad cum singuri, prin barfele si intrigile lor, impletesc mrejele in care diavolul ii prinde” (pg.66)

“Osandirea este unul din pacatele cele mai potrivnice lui Dumnezeu, pentru ca este rapirea drepturilor Lui. Dumnezeu este judecatorul tuturor oamenilor. Iar noi ne grabim sa fim judecatori ai fratilor nostri, fara sa avem dreptul la aceasta” (pg.68)

Ce trebuie, deci, sa facem pentru a nu mai savarsi acest pacat urat in fata lui Dumnezeu? Raspunsul ni-l da Arhimandritul Serafim: “sa ne obisnuim sa ne vedem permanent propriile noastre pacate si sa ne indepartam privirea de la cele straine, dupa cuvintele minunatei rugaciuni a Sfantului Efrem Sirul: ‘Asa, Doamne, Imparate, da-mi sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu’.” (pg.159)



marți, 19 martie 2013

Cuvantul Saptamanii




Postul Mare - Postul Sfintelor Paști
 
 
În Biserica Ortodoxă, luni, 18 martie, a inceput Postul Mare care precede sărbătoarea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sărbători duminică, 5 mai. Astfel, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paști, anul acesta, este de luni, 18 martie, până sâmbătă, 4 mai, inclusiv.

 
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului; totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2) 42, de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαραϗοτή).


În general, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca o instituţie de origine apostolică. Dar în primele trei secole durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexan-driei ş.a., unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile.


Abia în secolul al IV-lea, şi anume după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, deşi deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat şi după această dată

 
Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se săvârşească Liturghie decât sâmbăta, duminica şi sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până vineri inclusiv) să se săvârşească numai Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care e mai potrivită pentru acest timp. Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor, Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile acestora urmând a se face numai în sâmbetele şi duminicile din acest timp. Sunt oprite, de asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcă acestea se serbează în general cu petreceri şi veselie, care nu cadrează cu atmosfera de smerenie, de sobrietate şi pocăinţă, specifică perioadelor de post. Odinioară chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp.

 


miercuri, 13 martie 2013

Cuvantul Saptamanii


Buna Vestire – începutul mântuirii noastre
 
Luni, 25 Martie, in Biserica Ortodoxa se cinsteste Buna Vestire. Sfânta Evanghelie care a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua prăznuirii Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ne arată cât de minunată este lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
 
 
Neamul omenesc mergea spre moarte ca urmare a păcatului protopărinţilor noştri Adam şi Eva, şi anume ca urmare a neascultării, nepostirii (neînfrânării) şi nepocăinţei. Această sărbătoare ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moştenită de la Adam cel vechi, cel neascultător, nepostitor (neînfrânat), nerecunoscător şi nepocăit.
 
Evanghelia după Sfântul Luca ne spune că Arhanghelul Gavriil, întâistătătorul între îngeri, vesteşte Fecioarei Maria că va naşte Fiu, iar acest Fiu al ei este în acelaşi timp Fiul Celui Preaînalt, adică Fiul lui Dumnezeu; Lui i se va da tronul sau Împărăţia lui David şi va stăpâni în veci peste casa lui Iacov, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 33). Aceasta înseamnă că Iisus este un împărat veşnic. Omul care Se naşte din Fecioara Maria este o Persoană veşnică, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu-Tatăl.
 
Evanghelia ne mai arată că Sfântul Arhanghel Gavriil aminteşte şi de faptul că Elisabeta cea stearpă, verişoara Fecioarei Maria, va naşte şi ea un prunc. Însă zămislirea pruncului Elisabetei a avut deja loc cu 6 luni în urmă. Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan Botezătorul va fi cu 6 luni mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos şi el va fi Înaintemergătorul şi Botezătorul Acestuia. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Maica Domnului e numită de către înger 'plină de har' şi 'binecuvântată între femei'.
 
Apoi ni se mai spune că Fecioara Maria este numită 'Maica Domnului meu' de către Elisabeta, verişoara sa. Nu i-a spus tu eşti verişoara mea, ci tu eşti Maica Domnului meu. Iar la întâlnirea dintre Fecioara Maria şi Elisabeta, Fecioara Maria, inspirată fiind, a profeţit că 'de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui' (Luca 1, 48-49). Deci, cinstirea Fecioarei Maria, Maica Domnului Iisus Hristos, este începută de către Arhanghelul Gavriil care i se închină şi o salută, zicând: 'Bucură-te, ceea ce eşti plină de har…!' Apoi această cinstire este întărită de către Elisabeta, verişoara sa, care o numeşte 'Maica Domnului meu'. De aceea, şi Biserica o cinsteşte pe Maica Domnului, cântându-i Bucură-te! De pildă, în Acatistul Bunei Vestiri se spune, între altele: Bucură-te, cea prin care răsare bucuria! Bucură-te, cea prin care piere blestemul!
 
În Sfanta Evanghelie, Maica Domnului ne arată cât de mare este respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, dar şi cât de mare este libertatea omului care se uneşte cu libertatea lui Dumnezeu, cât de mare este smerita împlinire a voii lui Dumnezeu când omul iubeşte pe Dumnezeu ca răspuns al său la iubirea lui Dumnezeu.
 
Astfel, sărbătoarea Bunei Vestiri este sărbătoarea în care vestea cea bună este aceasta: Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte să ne dăruiască viaţa Lui cerească şi fericirea Lui cea veşnică! Amin.