miercuri, 23 decembrie 2009

Cuvantul Saptamanii

Craciunul 2009

“Hristos Se naste, slăviti-L”

Iarasi este Craciunul. Fiecare pastram in adancul fiintei noastre emotia primului Craciun. Parca-i vedem si acum pe acei copii care ne-au adus primul cantec de stea, colindul sfant si bun ce vestea Nasterea Domnului in timpurile cand acestea nu puteau fi auzite decat la posturile de radio din Occident, transmise pentru romanii de acasa...
Si astazi – din nefericire, din ce in ce mai putin - glasuri de copii nevinovati vestesc in fiecare an, Nasterea lui Hristos, cruzimea lui Irod si moartea pruncilor... Si tot din ce in ce mai putin exista crestini care sa se opreasca in loc si sa ia aminte la Veste…


Ce mai este si cu Craciunul acesta? ar parea ca se intreaba cei mai multi…Stim si noi cate ceva din povestea aceasta. Dar voi chiar luati Craciunul in serios? ar adauga cei molipsiti de indiferentismul si consumerismul occidental. Istoria Craciunului este simpla si o putem rezuma la numai cateva cuvinte...
Nasterea Domnului aminteste întregii umanităti că Împăratul veacurilor, Fiul lui Dumnezeu, se micsorează pe Sine, luând trup omenesc spre a-l ridica pe om la starea cea dintâi. Crăciunul - cum popular i se mai spune Nasterii Domnului - ne-a bucurat copilaria de care aminteam la inceput, chiar dacă adevăratul duh a fost stirbit în anii de tristă amintire cu fel si fel de subterfugii: inventarea lui Mos Gerilă, ca o contrapondere la Mos Crăciunul crestin, accentuarea si exagerarea importantei Revelionului, etc. A rânduit Domnul sa mai avem prin neamurile noastre fie bunici, fie rubedenii, care nu s-au temut să ne ducă de mână la biserică, la spovedit si împărtăsit, să ne pună cartea de rugăciuni în mână si să ne dea câte-o icoană…
Iar acum, la 20 de ani de când acea noapte care ne-a bântuit vreme de aproape 50 de ani s-a topit în istorie, ne punem întrebarea: mai sunt bunici, sau neamuri si - mai ales! - părinti, care să-si ia copiii de mână si să vină cu ei la Biserică, în timpul posturilor rânduite, în duminici si sărbători, asa cum făceau bunii si înteleptii nostri înaintasi? Sau îi lăsăm în voia lor si a lumii, cu patimile si frământările lor, în timp de libertate, când - slavă Domnului! - sunt atâtea cărti bune de citit la îndemână, când avem biserici deschise, si (încă) suntem binecuvântati cu duhovnici buni.
Să asezăm la inimă aceste cuvinte si cu totii să punem început bun întru cele ale vietii în Hristos, viată care nu este nimic altceva decât modul firesc de a fi al omului. Facă Bunul Dumnezeu să cunoastem pe Fiul venit în lume si pentru tine, iubite frate, si pentru mine. Să ne bucurăm cu bucurie mare, căci iată, vine, vine să-l mântuiască pe om!

Sarbatori cu pace va doresc, frati si surori, si va imbratisez  pe toti in Hristos Domnul!

La multi ani!

Pr. Constantin Popescu

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Va binevestesc voua bucurie mare




“Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”… (Matei 1,1-25 )




Marele dar al lui Dumnezeu, dat nouă de Crăciun, nu a fost nici un cod etic nici o nouă filozofie, ci El însuşi! Creştinismul este mult mai mult decât o serie de porunci. Mai mult decât orice, este o Prezenţă: Emanuel – cu noi este Dumnezeu!
Cu noi este când suntem în necazuri – să ne scoată din ele.
Cu noi când suferim – să ne şteargă lacrimile.
Cu noi când cădem – să ne ajute să ne ridicăm.
Cu noi când suntem slabi – pentru ca să ne întărească.
Cu noi în moarte – să ne facă încrezători.
Da, şi rămâne cu noi definitiv şi după moarte – într-un loc în care “cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni 2,9)
“Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.” (Luca 2,10). “Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7,14) – cu noi este Dumnezeu!                                         (Pr. A. Coniaris)



Duminica, 20 decembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Joi, 24 Decembrie - Ajunul Crăciunului(Nasterii Domnului):
18:00 - 20:00 - Pavecerniţa Mare şi Litia
Între 16:00 - 18:00 si 20:00 - 22:00 Spovedanii.

Vineri, 25 Decembrie - Crăciunul(Nasterea Domnului)
10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie

Sambata, 26 Decembrie - Soborul Maicii Domnului
10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie.

Duminica, 27 Decembrie-Sf. Intâi Mucenic şi Arhidiacon Stefan
10:00-13:00 - Utrenia si Sf. Liturghie.

Vineri, 1 Ianuarie- Sf. Ierarh Vasile cel Mare
Nu va fi slujba la Mirfield.

Duminica, 3 Ianuarie
Liturghie duminicala
10:00-13:00 - Utrenia si Sf. Liturghie.



miercuri, 16 decembrie 2009

Cuvantul Saptamanii

Slujbele Bisericii reprezintă împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos


Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17). Cultul Bisericii ne poartă în lumea prezenţei directe a lui Dumnezeu făcându-ne părtaşi bucuriei învierii. Creştinismul este, pentru aceasta, o religie liturgică, o religie în care pe primul plan este cultul, trăirea liturgică a vieţii celei noi în comuniune cu Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugătoare, slăvitoare. Înţelegem astfel de ce Biserica noastră se numeşte ortodoxă: este Biserica ce aduce dreaptă slăvire (orthos - doxa) lui Dumnezeu şi, ca urmare, are credinţa dreaptă fiind Biserica cea adevărată.

Sursa:
http://www.dervent.ro/liturghia.php

Postat de:

Parintele Constantin

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Tirania lui "trebuie"




“…Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata…” Luca 14,16-24




Religia lui “vino”


Dr. Karen Homey, faimosul psihiatru, vorbea despre “tirania lui ‘trebuie’”. Trebuie să fac aceasta. Trebuie să fac cealaltă. Dacă punem prea mulţi “trebuie” pe umerii unei persoane, îl putem îmbolnăvi emoţional.


Există mulţi oameni care consideră creştinismul o astfel de religie tiranică, a lui “trebuie”. Pentru ei, creştinismul nu este altceva decât o serie de porunci. Nu trebuie să faci aceasta. Nu trebuie să faci cealaltă.


Dar creştinismul nu este în primul rând sau cel mai mult o religie a lui “trebuie”. Este în primul rând şi cel mai mult o religie a lui “vino”.


Marea putere a lui Hristos nu stă în “Să nu faci” ci în acest “Vino la mine”. Vino să fii umplut cu Duhul Sfânt.


Vino să fii umplut cu puterea prezenţei lui Dumnezeu. Dacă venim, la El, atunci trebuie să facem cu siguranţă unele lucruri, dar nu pentru că “trebuie” să le facem, ci pentru că ne face plăcere să le facem ca expresie a iubirii noastre pentru Iisus.(Pr. A. Coniaris)

Duminica, 13 decembrie, Sfinta Liturghie incepe la ora 11:30

miercuri, 9 decembrie 2009

Cuvantul Saptamanii

Parintele Teofil Paraian: Despre Rugaciune


"Sunt primite si rugaciunile spuse numai cu buzele, pentru ca nu-i poti cere unui copil sa mearga la acelasi pas cu un om mare. Deci, eu ma rog cum pot si Dumnezeu imi primeste rugaciunea, asa cum a fost vorba despre fiul tatalui lunatic, cand a zis cu lacrimi: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” (Marcu 9, 24). Si Domnul Hristos n-a zis: "A, pai daca nu crezi cat trebuie, n-am ce-ti face!...”, ci l-a ajutat in starea lui. Nu putem ajunge la mult, decat de la putin, de la cat suntem".

Sursa:

Postat de:
Parintele Constantin

luni, 7 decembrie 2009

Dragi Membrii ai grupului ortodoxuk,

Mai jos puteti gasi programul liturgic de Craciun.

Joi, 24 Decembrie - Ajunul Crăciunului:
18:00 - 20:00 - Pavecerniţa Mare şi Litia
Între 16:00 - 18:00 si 20:00 - 22:00 Spovedanii.
Vineri, 25 Decembrie - Crăciunul
10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie
Sambata, 26 Decembrie - Soborul Maicii Domnului
10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie.
Duminica, 27 DecembrieSf. Intâi Mucenic şi Arhidiacon Stefan
10:00-13:00 - Utrenia si Sf. Liturghie.
Vineri, 1 Ianuarie – Nu va fi slujba la Mirfield
Duminca, 3 Ianuarie
Liturghie duminicala
10:00-13:00 - Utrenia si Sf. Liturghie.
Post cu folos.

Pr. Constantin Popescu

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Femeie, esti dezlegata de neputinta ta

“…Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta…”                                              Luca 13,10-17






Sunt unii care spun: “Nu poţi schimba firea omului”. Această afirmaţie îl nesocoteşte pe Dumnezeu – El a venit în această lume tocmai pentru a schimba firea omului, să îndrepte personalităţile cocoşate.
“Şi aşa eraţi unii dintre voi”, beţivi, idolatri, tâlhari, vrăjitori, scrie Apostolul Paul. “Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.”
De multe ori în viaţă vedem râuri şerpuitoare. În Minneapolis există un braţ foarte încovoiat numit Minnehaha Creek. Motivul pentru care are atâtea cotituri este că urmăreşte cursul ce opune cea mai mică rezistenţă.
La fel se întâmplă şi în viaţă. Când în loc să îi urmăm lui Hristos, urmăm cursul cu cea mai mică rezistenţă, viaţa noastră nu este dreaptă ci plină de curbe, cotituri, devieri…                            (Pr. A.Coniaris)

Duminica, 6 decembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Duminica, 6 decembrie, Biserica Ortodoxa il cinsteste pe mult iubitul Sfant Nicolae.


Mărite Sfinte Nicolae! cu puterea şi harul pe care l-ai câştigat înaintea feţei lui Dumnezeu, ascultă glasul celor care îţi poartă cu vrednicie sfinţitul tău nume!
Ajută şi ocroteşte pe toţi cei care s-au adunat astăzi în sfintele biserici, pentru a-ţi aduce prinos de laudă şi se roagă cu credinţă!
Fereşte Biserica noastră, ţara noastră şi lumea toată de pustiirea războaielor, de foamete, de boală şi de tot răul!
Fă să se aprindă în sufletele tuturor oamenilor virtuţile tale cu harul lui Dumnezeu, pentru ca astfel să se stingă vrăjmăşia, neînţelegerea dintre oameni şi popoare şi să se realizeze astfel împărăţia păcii, a înţelegerii şi a iubirii pe pământ. Amin.

miercuri, 2 decembrie 2009

Cuvantul Saptamanii


Parintele Arsenie Boca*: Despre invatatura adevarului

"...Cei mai multi se indeletnicesc mai osebit a cunoaste decat a trai cum se cuvine, se ratacesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decat cu putine roade, sau deloc. O, daca ar fi tot atat de harnici cu starpirea stricaciunilor lor si cu cultivarea virtutii, cum sunt cu vanturarea desartelor vorbiri, n-am vedea atatea rele, nici atatea scandaluri, si slabanogie in lume.
Fara indoiala, la ziua judecatii nu vom fi intrebati ce-am citit, ci ce-am facut, nici daca am vorbit cu dibacie, ci daca am trait cum se cuvine".




Sursa:

* Sambata, 28 Noiembrie, s-au implinit 20 de ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Aarsenie.
Postat de:
Parintele Constantin