miercuri, 24 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

'Mijlocitor al legii' şi 'propovăduitor al pocăinţei', 'sfeşnic şi înger', Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci, căci despre nici unul dintre prooroci, nici despre Sfântul Ilie nu s-a zis că 'încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt' (Lc. 1, 15). Deşi nu a primit darul facerii de minuni, Sfântul Ioan se face înaintemergător Adevărului-Hristos, botezându-se cu botezul sângelui, cu care avea să se boteze Însuşi Hristos şi ucenicii Săi.

Destinul vieţii Sfântului Ioan Botezătorul a fost prevăzut în Sfatul cel Veşnic al Preasfintei Treimi. Spre aceasta ne îndreptăţeşte alegerea numelui de Ioan, înainte de naşterea lui şi chiar mai înainte de zămislirea sa. Îngerul Bunei Vestiri în faţa preotului Zaharia rosteşte cuvântul conform căruia Ioan se va numi fiul său şi acesta 'va fi mare înaintea Domnului şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale' (Lc. 1, 15).

Hristos-Domnul face despre Ioan înaintea mulţimii o mărturisire plină de taină: 'el este mai mult decât un prooroc' (Mt. 11, 9). Proorocul dezvăluie planurile tainice ale lui Dumnezeu, transmite oamenilor cuvântul Lui. Sfântul Ioan este un martor care atestă evenimentul luând parte la el. El este mai mult decât un prooroc, căci mărturia lui este una din condiţiile omeneşti ale misiunii lui Hristos: 'aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea' (Mt. 3, 15).

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.





Cum se picteaza o icoana? pe video.crestinortodox.ro

miercuri, 17 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte Teofil, daca ne-am pierdut o data credinta in Dumnezeu, o putem regasi a doua oara?

-Pai, cu credinta e cam cum e cu cultura: daca te tii de ea o ai, iar daca nu te tii, o pierzi. E greu sa stabilesti cum se poate redobandi credinta, dar eu un lucru stiu: daca faci faptele credintei, ti se inmulteste credinta, iar daca faci fapte de necredinta, ti se inmulteste necredinta. De exemplu, cineva care nu merge la biserica, de cate ori nu merge scade in credinta. Duminica trebuie sa mearga la biserica, iar daca nu merge, inseamna ca face o fapta de necredinta si sigur creste in necredinta. Duminica cealalta trebuie sa mearga la biserica si nu merge, iarasi cade din credinta in necredinta. Dar daca incepe sa mearga la biserica, face fapte de credinta atunci i se intareste credinta. Asa e si cu rugaciunea, cu postul, cu citirea din Sfanta Scriptura si cu toate faptele care tin de credinta.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraian, Din Ospatul Credintei, Ed. Mitropolia Olteniei, p. 105.



Icoane din Etiopia pe video.crestinortodox.ro

sâmbătă, 13 august 2011

Simtim ca nimic nu ne mai atinge



Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

Ev. Matei 14, 22-34





Încredințarea în mâna lui Dumnezeu înseamnă simțirea harului Său și a conducerii Sale în viața noastră. Încredințarea vieții noastre lui Dumnezeu înseamnă să mergem și noi pe mare, fără ca să ne afundăm în durerea sfredelitoare a grijii pentru ziua de azi și de mâine.


A claca în fața grijilor și a performanțelor tot mai inumane care ni se cer înseamnă ori a te sinucide ori a înnebuni ori a te resemna ca un pion inutil.


Însă Domnul ne propune altceva, mult mai profund și realist: îndrăzneala credinței. Ne propune să mergem mai departe, chiar dacă ni se pare imposibil acest lucru, chiar dacă toate lucrurile ne stau împotrivă, chiar dacă, în mod aparent, nu mai avem putere să luptăm pentru viața și aspirațiile noastre.


Și, când ne luăm îndrăzneala de a ne lăsa în mâna lui Dumnezeu, se produce o mare schimbare în lăuntrul nostru: simțim că nimic nu ne mai atinge, chiar dacă greutățile, în primă fază, sunt tot la fel de mari.


Pentru că atunci, ca și Sfântul Petru, simțim că piatra credinței nu ne afundă, ci ne face să mergem pe deasupra grijilor, a fricilor, a lucrurilor care ne panichează, pentru că nu suntem singuri.


Mesajul Evangheliei de astăzi e acesta: nimeni nu ne poate scoate din mâna lui Dumnezeu, dacă ne dăm Lui cu toată credința și statornicia noastră.


Greutățile sunt mari și multe, ne împresoară din toate părțile…dar El ne aduce oamenii, și resursele, și situațiile în care viața noastră se împlinește.


Dumnezeu să ne dea puterea de a trece, mereu, pe fiecare zi, peste ceea ce pare, la prima impresie, a fi imposibil. Amin! (Pr.Dorin Piciorus)


Duminica, 14 august, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.



vineri, 12 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

Adormirea Maicii Domnului (15 August).

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. După Răstignirea şi Învierea Fiului său, Sfânta Fecioară Maria a trăit sub ocrotirea Apostolului Ioan la ierusalim şi Efes. Biblia nu mai spune nimic despre Maica Domnului din momentul coborârii Duhului Sfânt, dar există tradiţia că a murit la Ierusalim şi a fost înmormântată lângă grădina Ghetsimani. Apostolul Toma n-a fost prezent la înmormântare şi a venit după trei zile. A vrut să mai vadă o dată trupul Fecioarei Maria şi a deschis mormântul. A găsit, în schimb, mormântul gol.

Despre semnificaţia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, a spus: „Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului îşi are probabil originea în Ierusalim. În secolul al VI-lea praznicul era larg răspândit în Biserica Răsăriteană bucurându-se de o mare evlavie populară. Sfântul Grigorie de Tours care a călătorit în Orient este primul martor din Apus al Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsăritul creştin. Data prăznuirii s-a fixat definitiv la 15 august în timpul împăratului bizantin Mauriciu, la sfârşitul secolului al VI-lea. Maica Domnului este prima dintre fiinţele umane care s-a făcut părtaşă îndumnezeirii finale a făpturii”, informează Radio TRINITAS.

Mutarea moaştelor Cuviosului Maxim Mărturisitorul (13 August).

Sfântul Maxim s-a născut într-o familie de aristocraţi, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcţia de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială şi a intrat în monahism la Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol. Din cauza invaziei persane din 614, a plecat în Africa, unde l-a cunoscut pe Sofronie, viitorul patriarh de Ierusalim, care începuse în Cartagina lupta împotriva ereziilor monoteliste şi monoenergiste, apărute de ceva timp în Imperiu. În această perioadă, Sfântul Maxim a scris primele sale opere teologice. În perioada în care a stat în Cartagina, erezia monotelistă a luat amploare. Susţinută de împăratul Heraclie şi de alţi oameni politici din Constantinopol ca o formulă de împăcare cu grupările necalcedoniene, erezia fusese îmbrăţişată chiar şi de patriarhul Sergie I şi de succesorul acestuia, Pyrrhus, fost stareţ la Mănăstirea Chrysopolis, după plecarea lui Maxim. Văzând că Biserica este tulburată de erezia monotelistă (care mărturisea o singură voinţă în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a dus la Roma, unde l-a convins pe Sfântul Martin, papă al Romei, să convoace un sinod local care să-i condamne pe eretici. La sinodul convocat de papa Martin I, din anul 649, au participat 105 episcopi care au semnat actul sinodal de condamnare a monotelismului. În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susţinător al monotelismului, Sfântul Maxim a fost arestat şi trimis în exil în Tracia. Papa Martin I a fost arestat şi el fără a fi judecat, dar a murit în drumul spre Constantinopol. După câţiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol şi întemniţat acolo. A trecut la Domnul pe 13 august 662, luptând până la sfârşit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii. Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta a fost posibilă şi aducerea moaştelor sfântului de la Lazica la Constantinopol.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe împărăteasa Irina, pe Sfântul Cuvios Dositei şi pe Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.




Troparul Adormirii Maicii Domnului pe video.crestinortodox.ro

miercuri, 3 august 2011

Cuvantul Saptamanii.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului (6 August).

Biserica sărbătoreşte la 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Faţă a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar şi vestindu-le Învierea cea din morţi (Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36).

La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.