Cuvantul Saptamanii.

Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_patriarhului_romaniei_la_duminica_a_iii_a_din_postul_mare__7069.html



Corul Manastirii Putna - Psalmi pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Duminica a II-a din Postul Mare ( a Sfantului Grigorie Palama)

Duminica a II-a din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti se numeşte şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului.

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit în secolul al XIV-lea (1296-1359), trecând la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Ţării Româneşti.

Sfântul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, în părţile unde se află astăzi Schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El este teologul luminii necreate şi neapuse din Împărăţia lui Dumnezeu, învăţând că sfinţii pot pregusta şi vedea duhovniceşte această lumină sau slavă încă din viaţa pământească, dacă Dumnezeu voieşte. Lumina aceasta s-a arătat şi Sfinţilor Apostoli Petru, Iacob şi Ioan la Schimbarea la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).

Biserica a rânduit ca în această a doua duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, pentru a ne arăta că dreapta credinţă, prăznuită cu solemnitate în 'Duminica Ortodoxiei', este credinţa prin care dobândim lumina neapusă şi viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Numai dacă avem dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire, ne luminăm sufletul şi trupul, împărtăşindu-ne de harul dumnezeiesc sfinţitor şi mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăţiei Preasfintei Treimi.

Deci, Duminica a II-a din Postul Mare este şi duminica luminii duhovniceşti necreate şi veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi şi luminează sufletul şi trupul omului unit cu Dumnezeu prin rugăciune. Această lumină necreată şi veşnică este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este însăşi prezenţa lui Dumnezeu în oamenii sfinţi sau drept-credincioşi, smeriţi şi mult rugători.

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_patriarhului_romaniei_la_duminica_a_ii_a_din_postul_mare_6774.html

Sfantul Grigorie Palama pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Despre Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe,

al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit,

al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele

şi să nu osândesc pe fratele meu,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Nu fara pricina, rugaciunea aceasta este asa de strans unita cu Sfantul si Marele Post, incat ea se rosteste in acest timp de mai multe ori la fiecare slujba bisericeasca. Fara indoiala, cand Sfanta Biserica a randuit acest lucru, a avut in vedere faptul ca rugaciunea aceasta, cu toata scurtimea ei, ascunde in sine o mare bogatie de cugetari si simtaminte sfinte si foarte lamurit ne infatiseaza toate nevoile noastre duhovnicesti. Astfel vom vedea desfasurandu-se inaintea noastra un sirag nesfarsit de virtuti sfinte, cu care trebuie sa-si impoodobeasca sufletul fiecare crestin, si o ceata intunecata de patimi si pacate negre, de care tot crestinul este dator sa-si fereasca inima.

De buna seama, multora, fara sa va mai spunem noi, va este cunoscut ca aceasta rugaciune este a Sfantului Efrem Sirul. Uitam sa adaugam ca Sfantul Efrem Sirul face parte din numarul celor mai mari sihastri, celor mai mari aparatori ai credintei noastre, care au impodobit vechea Biserica crestina. Din cea mai tanara varsta Sfantul Efrem Sirul a parasit lumea si s-a dus in pustie, unde, printr-o indelungata petrecere in post si rugaciune, fara nici un alt povatuitor, a ajuns sa fie cel mai ales invatator al Rasarituluisi cel mai luminos luceafar al lumii crestine.

SURSA: Inochente al Odesei, Cuvantari la Sfantul si Marele Post, Comorile Pustiei, Editura Anastasia, vol. 24, 1998, p. 99-100.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, cinstit în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinsteşte maine, 23 Februarie, pe Sfântul Policarp Episcopul Smirnei.

Contemporan cu Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, este unul dintre Părinţii Apostolici care au condus cu râvnă şi dragoste credincioşii încredinţaţi, fiind foarte iubit de cler. Împreună cu Anicet, Episcopul Romei, a discutat despre serbarea Paştilor. A rămas în istoria bisericească drept una dintre cele mai mari personalităţi ale creştinismului secolului al II-lea.

Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică, din părinţii bine-credincioşi Pangratie şi Teodora, pe când aceştia erau în temniţă. Anul naşterii sale îl deducem din însăşi mărturisirea sa şi din anul muceniciei sale, 156, în care Sfântul Policarp rosteşte în faţa proconsulului Asiei că Îi slujeşte lui Iisus Hristos de 86 de ani, astfel că Sfântul Policarp s-a născut în anul 70. Părinţii săi fiind osândiţi la moarte, tăindu-li-se capetele, pruncul Policarp va fi luat, botezat şi crescut în dreapta credinţă de o milostivă creştină cu numele Calista.

În ceea ce priveşte scrierile Sfântului Policarp, Sfântul Irineu spune că a scris mai multe epistole, însă Eusebiu nu cunoaşte decât una care s-a păstrat, adresată Filipenilor. Aceştia îi vor cere Sfântului Policarp o copie după scrisoarea pe care o are de la Sfântul Ignatie. Policarp le trimite scrisoarea, dar se simte dator şi le dă câteva îndemnuri şi sfaturi. Scrisoarea are 14 capitole şi conţine sfaturi pe un ton moderat şi grav, sfaturi morale şi pastorale pe care le oferă din experienţa sa proprie, cât şi din pasaje scripturistice. Epistola este actuală şi astăzi, întrucât îndeamnă la supunere faţă de Hristos, la dreptate, rezumând apoi poruncile dreptăţii în cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie sărbătorit în Biserica Ortodoxă     

Creştinii ortodocşi îl pomenesc, pe 10 februarie, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, martir de la începutul veacului al III-lea.

Cultul său a cunoscut o înflorire deosebită între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea, în special la sate, Sfântul fiind apărător al oamenilor împotriva ciumei.

Cronicile consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situaţii grele, cum au fost „ciuma lui Caragea Vodă” din 1813, dar şi foametea din vremea lui Alexandru Moruzi, din 1795, şi au ridicat biserici în cinstea sa.

În România, fragmente din moaştele sale se află la Mănăstirea Râşca, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, precum şi la bisericile bucureştene „Sfântul Dumitru” (Poştă), „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari) şi „Sfântul Stelian”. 

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului     

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte maine, 2 Februarie, praznicul Întâmpinării Domnului. Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca. La 40 de zile după naştere, Mântuitorul Iisus Hristos este adus la Templu de Fecioara Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii Vechi. În Templu este întâmpinat de dreptul Simeon şi de Proorociţa Ana. Simeon este descris de Sfântul Luca Evanghelistul ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi. Când dreptul Simeon a întâmpinat pe Hristos şi a luat în braţe pe Pruncul care este trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om şi să devină Mântuitorul lumii, atunci a simţit bucuria împlinirii făgăduinţelor făcute de Dumnezeu şi a simţit eliberare interioară, duhovnicească ca răsplată a aşteptării lui în rugăciune şi în preamărirea lui Dumnezeu, şi a mulţumit lui Dumnezeu printr-o rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel“. (Luca 2, 25-26).

Cuvintele Dreptului Simeon sunt de fapt adeverirea împlinirii unei proorocii a proorocului Isaia, care prevestea naşterea mai presus de natură a Mântuitorului. Totodată, Dreptul Simeon a făcut şi o proorocie, după cum vedem în continuarea istorisirii de la Sfântul Luca. El prevesteşte ceea ce avea să se întâmple cu Maica Domnului, ce avea să treacă prin sufletul ei atunci când Mântuitorul avea să pătimească pentru noi. 'Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi', spune Sfântul Luca despre Dreptul Simeon că a rostit către Maica Domnului, prevestind patimile ce avea să le îndure acest Prunc şi durerea pe care mama sa va trebui să o îndure.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_intampinarii_domnului_6031.html

Predica la Intampinarea Domnului - IPS Teofan pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sfinţii Trei Ierarhi în viaţa Bisericii     

De aproape o mie de ani, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi, adică pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118) în urma unui vis avut de episcopul Ioan al Evhaitelor şi s-a stabilit în data de 30 ianuarie ca o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în urma mai multor ani de dispute între diferite comunităţi creştine pe tema care dintre cei trei este mai mare. Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena din anul 1936 s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume.

Aceste câteva repere ne arată cât de importanţi sunt pentru creştinii ortodocşi aceşti trei corifei ai primului mileniu creştin patristic. În afară de sărbătoarea din data de 30 ianuarie, pe parcursul lunii prime din anul civil îi avem sărbătoriţi separat, în data de 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, în data de 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul şi în data de 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Putem spune că luna ianuarie, pe lângă marii părinţi duhovniceşti ai Egiptului, îi avem în prim-plan şi pe părinţii fundamentali pentru teologia ortodoxă, şi anume Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur la care se adaugă şi prezenţa în 21 ianuarie a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. Într-un cuvânt este o lună a binecuvântărilor pentru viaţa Bisericii şi a oamenilor Bisericii care au marcat cel mai mult existenţa duhovnicească şi teologică a Ortodoxiei noastre.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte. Prin aceste trei caracterizări vedem că Biserica în viaţa ei nu îi separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur este de Dumnezeu cuvântătorul, care pe bună dreptate este considerat geniul predicatorial şi modelul de urmat în vorbirea despre Dumnezeu în viaţa Bisericii. Avem înaintea noastră trei faruri călăuzitoare în drumul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu prin opera lor, prin viaţa lor închinată lui Hristos şi mai ales prin modul exemplar de a vorbi cu Dumnezeu (prin rugăciune) şi despre Dumnezeu (prin opera teologică). În viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt normativi în viaţa Bisericii pentru interpretarea Sfintei Scripturi, pentru învăţătura de credinţă ortodoxă şi pentru viaţa liturgică a Bisericii noastre.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Cuvios Macarie cel Mare.

Sfântul Cuvios Macarie cel Mare este sărbătorit Joi, 19 ianuarie, în Biserica Ortodoxă Română. Sfântul a fost unul dintre marii întemeietori ai vieţii monahale.

„Sfântul Macarie încă din fragedă copilărie s-a dăruit Domnului pentru viaţa pustnicească. În tinereţe când părinţii săi au insistat să se căsătorească Sfântul Macarie s-a retras în pustie şi s-a rugat lui Hristos, Mirelui Bisericii să-l călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În această perioadă de post şi rugăciune a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie de la Răsărit la Apus şi zicându-i: Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi drept moştenire această pustie. Sfântul Macarie s-a făcut monah devenind ucenicul Sfântului Antonie cel Mare de la care, după trecerea la Domnul a Sfântului Antonie, a moştenit toiagul acestuia şi a povăţuit cetele de călugări din pustie care s-au adunat în jurul său întemeind în anul 360 Mănăstirea care îi poartă numele, fiind una dintre puţinele Mănăstiri din deşertul Nitriei cu viaţă monahală neîntreruptă din secolul al IV-lea până astăzi”, a spus Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că misiunea Sfântul Cuvios Macarie cel Mare i-a fost încredinţată de Dumnezeu printr-o revelaţie, iar unele dintre cele mai vechi icoane ortodoxe îl înfăţişează pe Sântul Macarie alături de heruvimul înaripat din vedenie. „În această icoană Sfântul Macarie îşi îndreaptă mâinile spre heruvimul înaripat, arătând lucrarea la care suntem chemaţi, atât monahii cât şi credincioşii, de a aduce împreună cu puterile cereşti neîncetat laudă lui Dumnezeu. Ştim că heruvimii sunt aceia care perpetu îl laudă pe Dumnezeu prin cântarea: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, iar noi suntem chemaţi să împlinim pe pământ, în sfinţenie şi curăţie, ceea ce ei săvârşesc veşnic în ceruri, aducând împreună cu ei neîncetat doxologie lui Dumnezeu"

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

     

Invataturi ale Sfantului Macarie cel Mare pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sfânta Muceniţă Tatiana cinstită în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinsteşte în fiecare an la data de 12 ianuarie pe Sfânta Muceniţă Tatiana.

Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma şi a trăit în timpul împăraţilor romani de neam sirian: Heliogabal (218-222) şi a lui Alexandru Sever (222-235). Tatăl ei a fost creştin în taină şi ales în trei rânduri proconsul. La 19 martie 235, împăratul Alexandru Sever este ucis de soldaţii răzvrătiţi şi înlocuit cu Maximin, care imediat ce a ajuns la tron a început persecuţia împotriva creştinilor, persecuţie în care a fost prinsă şi Tatiana şi dusă în templul zeului Apolo ca să jertfească şi să se închine idolului. Abia acum înţelesese tatăl ei de ce Tatiana nu a vrut să se căsătorească. Ea era creştină şi intrată în rândul diaconiţelor Bisericii din Roma, deşi nu avea mai mult de 15 ani. Sfânta muceniţă a îngenuncheat în templu şi s-a rugat Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-o ajute şi s-o întărească în cele ce avea să pătimească. Până să termine rugăciunea templul a început să se cutremure, încât statuia zeului Apolon a căzut şi s-a spart, iar o parte din templu s-a dărâmat, mulţi preoţi păgâni murind. Muceniţa a fost scoasă din dărâmături şi dusă la judecată înaintea lui Ulpian care o considera pe Tatiana o vrăjitoare. Timp de patru zile, Sfânta Muceniţă Tatiana a fost supusă supliciilor în speranţa că va renunţa la credinţa creştină. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă alte două temple păgâne (al zeiţei Artemis şi al zeului Die) au fost distruse în urma rugăciunilor Sfintei. Prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, Tatiana s-a vindecat de rănile pricinuite de chinurile la care a fost supus, de aceea, în cele din urmă, Ulpian a poruncit ca Sfânta Tatiana să fie omorâtă de sabie împreună cu tatăl ei, cei doi primind astfel cununa muceniciei.

În anul 1517, Neagoe Vodă Basarab a obţinut capul Sfintei Muceniţe Tatiana, pe care l-a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitoria sa.După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova unde se găseşte şi astăzi. 

 

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Botezului Domnului (6 Ianuarie)

Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului se mai numeşte şi 'Arătarea Domnului', 'Descoperirea Cuvântului Întrupat', 'Epifania' sau 'Teofania', deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. 'Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El' (Mt. 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturităţii.

Cele mai vechi mărturii despre existenţa acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sfântului Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea 'Constituţiile Apostolice' o găsim trecută printre primele sărbători creştine, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.

Iniţial, în Răsărit, în primele secole creştine, până prin a doua jumătate a secolului IV-lea, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Lc. 3, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separat în Biserica din Antiohia din jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_botezului_domnului_5488.html