joi, 27 iunie 2013

Cum ne luptam cu patimile pentru a dobandi linistea duhovniceasca


Cum poate omul sa aiba mai multa liniste duhovniceasca in viata aceasta trecatoare?

Prin fuga de griji multe. Aceste lucruri ni-l arata noua dumnezeiescul parinte Isaac Sirul, care zice: “Omul cel cu multa grija nu se poate face bland si linistit”. Si iarasi zice: “Fara instrainarea de griji multe, nu cauta lumina in sufletul tau”. Si iarasi: “Mintea tulburata (de griji) nu va scapa de uitare si intelepciunea nu-i deschide usa acesteia”. Sa fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii si sfanta rugaciune, care este mama tuturor faptelor bune.

Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta si mandria?

Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune in ascuns, iar mandria prin vointa de a pune toate ispravile faptelor bune pe seama lui Dumnezeu, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Acelasi sfant parinte zice: “Nu mica lupta se cere pentru a se izbavi cineva de slava desarta, si se izbaveste de aceasta prin lucrarea in ascuns a virtutilor si prin deasa rugaciune. Iar semnul izbavirii de ea este a nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a defaimat sau te defaimeaza”.

(Sursa: Ne vorbeste Parintele Cleopa (vol.6), pg.130, 132, Ed. Sihastria, 2004)

miercuri, 19 iunie 2013

Duhul Sfant si inima necurata


"Poate, oare, locui Duhul Sfant intr-o inima omeneasca necurata, plina de pacat?

Precum fumul goneste albinele, precum intinaciunea indeparteaza pe toti oamenii, la fel si necuratia inimii omenesti goneste Duhul Sfant. Sa nu ne lasam sedusi, si cand duhul necurat, vrajmasul mantuirii noastre, ne ispiteste cu aspiratii spre bunastare pamanteasca, cand deseneaza imaginile unei vieti pline de slava, indestulate, cand trezeste mandria noastra, cand incita dorinta de cinste si marire, nu trebuie sa primim in inimile noastre aceste soapte diavolesti, nu trebuie sa primim tentatiile lumii... Daca vom contempla aceste imagini ale maririi si infloririi lumesti, atunci vai noua, fiindca ispita va lua in stapanire inima noastra!"

(Sursa: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed Sophia, 2010)

luni, 10 iunie 2013

Despre primirea ocarii semenilor


Parinte,atunci cand cineva rabda pentru Dumnezeu mahnirile si nedreptatile pe care i le pricinuiesc oamenii, aceasta rabdare il curata de patimi?


Daca il curata intrebi? Nu numai ca il curata, ci il face sa si straluceasca. Exista ceva mai presus decat aceasta? In felul acesta isi poate plati pacatele. Vedeti, pe un criminal il bat, il inchid in inchisoare, isi face acolo micul sau canon si, daca se pocaieste cu sinceritate, se izbaveste de inchisoarea cea vesnica. Oare este mic lucru sa-si plateasca prin aceasta suferinta o socoteala vesnica?

Orice mahnire sa o suportati cu bucurie, mahnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decat siropurile ce ni le ofera cei care ne iubesc. Vedeti, in Fericiri Hristos nu spune: ”Fericiti veti fi cand va vor lauda”, ci ”Fericiti veti fi cand va vor ocari”. Atunci cand ocararea nu este pe dreptate, cel ocarat aduna rasplata. Iar daca ea este pe dreptate, atunci acela isi plateste pacatele. De aceea, nu numai ca trebuie sa-l rabdam fara murmur pe cel care ne ispiteste, ci sa simtim si recunostinta, pentru ca ni se da prilejul sa ne nevoim in smerenie, dragoste si rabdare.

(Sursa: Cuvinte Duhovnicesti (IV). Viata de familie, Cuv Paisie Aghiratul, Ed. Evanghelismos, 2003)

duminică, 2 iunie 2013

Profetii ale zilelor noastre

"Detinutul simte ca intr-un viitor previzibil puterea comunista va fi anihilata. Si totusi el e trist si ingrijorat. Trist este pentru ca vede ca aceia care au avut puterea comunizarii tarii se profileaza ca stapani si ai lumii ce va veni. Este ingrijorat pentru ca intelege ca se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fara oponenti si fara precedent.


Traim apogeul erei tehnologice. Acum toate tarile pamantului, de la cele mai inapoiate pana la cele mai inaintate, sunt obsedate de tehnica, ca formula magica a societatii de consum. Caci visul lumii modern din toate regimurile politice de azi este satisfactia materiala nelimitata, ca cheie a fericirii oamenilor.

Toate problemele lumii se afla in Crucea lui Hristos si a crestinilor. De cate ori vom rataci drumul ori vom lenevi pe cale, sa ne inapoiem la Evanghelie si la Duhul Sfant. Suferintele ce ni se pricinuiesc au menirea sa biciuiasca lenea noastra si sa ne lumineze mintile."

(sursa: Detinutul profet, Ioan Ianolide, Editura Bonifaciu, 2009)