sâmbătă, 6 martie 2010

Oamenii “plus”

« …Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa… » Marcu 8,34-38;9,1




Oamenii “plus”

Există două feluri de oameni – oamenii plus şi oamenii minus. Aceia al căror simbol este semnul minus nu adaugă niciodată fericire cuiva. Mai degrabă o iau. Când pleacă din compania ta, te simţi mai sărac în credinţă, mai sărac în iubire, mai sărac în speranţă. Mulţumim lui Dumnezeu însă că mai există un grup – poporul lui Dumnezeu -, oamenii Crucii, cei care trăiesc credinţa în Fiul lui Dumnezeu: oamenii plus. Biblia îi numeşte “sarea pământului”, “lumina lumii” şi “mireasma lui Hristos”. Ei adaugă vieţii: curaj, credinţă, iubire, speranţă, pace, bucurie.


Astăzi, în sărbătoarea adorării Sfintei Cruci, privind la marele semn plus al lui Dumnezeu, frumos împodobit cu flori, să ne amintim că:
1. Omul nu trebuie să fie singur în problemele şi necazurile lui. El poate avea marele plus al prezenţei lui Dumnezeu, al iubirii şi grijii Sale.
2. Omul păcătos plus Dumnezeu egal iertare.
3. Omul confuz plus Hristos egal nou scop, nou sens, o persoană total nouă.
4. Omul copleşit de vină plus Hristos egal “pacea lui Dumnezeu care depăşeşte întreaga raţiune”.
5. Omul pe moarte plus credinţa în Hristos egal viaţa eternă cu Dumnezeu în ceruri.
6. Omul slab plus Hristos egal putere. “Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni 4,13).
7. Omul disperat plus Hristos egal speranţă, o speranţă ce spune: “Nu trebuie să rămâi în starea în care eşti. Tu, aşa cum eşti, plus puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, egal persoana care doreşti să fii, persoana despre care Dumnezeu poate să spună într-o zi: Acesta este preaiubitul Meu fiu sau preaiubita Mea fiică, în care am binevoit.”                           (Pr. A.Coniaris)



Duminica, 7 martie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11 :30.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu