sâmbătă, 31 octombrie 2009

Noi ierarhi

Dragi membrii ai grupului ortodoxuk,
Saptamana aceasta au fost alesi noi ierarhi pentru scaunele vacantate din cuprinsul Patriarhiei Romane. Printre numele celor alesi recunoastem si nume apropiate noua.
Astfel, PS Gurie, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (episcop care m-a hirotesit duhovnic) a fost ales ca Episcop eparhiot al nou-infiintatei Episcopii a Devei si Hunedoarei.
Detalii aici:
Deasemenea, in cadrul aceleiasi sedinte a fost ales ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului parintele arhim. Emilian Nica, nume de care se leaga si comunitatea noastra de la Mirfield, prin asigurarea interimatului, pana la hirotonia mea.
Detalii aici:
Deasemenea, au mai fost alesi inca doi ierarhi:
Parintele Ieronim Creţu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, ales Episcop Vicar Patriarhal, cu titulatura Sinaitul, iar Parintele Varlaam Merticaru de la Arhiepiscopia Iasilor, ales Episcop Vicar Patriarhal, cu titulatura Ploieşteanul.
Detalii aici:
Plecand de la principiul augustinian ca arhiereul nu este stapanul credintei noastre, ci slujitorul bucurie noastre, sa-L rugam pe Dumnezeu ca tuturor celor alesi sa le ajute in noile slujiri la care au fost chemati!
Postat de:
Parintele Constantin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu