Biserica sărbătoreşte la 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Faţă a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar şi vestindu-le Învierea cea din morţi (Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36).
La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.
La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.
În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.
SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.
SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu