RUGĂCIUNEA ROSTITĂ CU GURA, DAR FĂRĂ LUAREA AMINTE A MINŢII, ESTE ZADARNICĂ
Ar fi nimerit să amintim aici câteva texte apostolice despre rugăciunea cea făcută cu duhul şi cu mintea, ce nu sunt aşa de lămurit înţelese, iar prin aceasta să punem început bun în adâncirea acestei învăţături.
În Epistola către Efeseni, Sf. Apostol Pavel ne sfătuieşte să ne rugăm cu duhul: „faceţi în toată vremea – spune el – întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri“ (Efes. 6, 18). Acelaşi Apostol în Epistola I către Corinteni spune: „duhul mi-e în rugăciune, dar mintea mea este neroditoare“ (I Cor. 14, 14).
Însă cum se întâmplă oare, că omul se roagă cu duhul, dar mintea lui rămâne neroditoare?
Cuvântul „duh“ este înţeles în Sfânta Scriptură în felurite chipuri. Uneori el se întrebuinţează în locul respirării, alteori în locul sufletului sau chiar în locul unei dorinţi oarecare, sau al unui alt gând de început bun sau rău, precum, de asemenea, în locul vreunei virtuţi sau al vreunui viciu, cum sunt: duhul smereniei, duhul dragostei, duhul milosârdiei şi cele potrivnice lor: duhul mândriei, duhul urii, duhul iubirii de arginţi şi altele. Alteori, iarăşi cuvântul „duh“ este pus în locul vreunui dar oarecare al Sfântului Duh, cade pildă: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul vederii şi altele. Iar uneori, chiar în locul minţii, precum stă scris la acelaşi Apostol: „să vă primeniţi – zice el – în duhul cugetului vostru“ (Efes. 4, 23).
Sfătuindu-i pe efeseni să se roage cu duhul, în locul duhului apostolul pune însăşi mintea pe care omul ce se roagă trebuie s-o îndrepte către Dumnezeu.
Scriindu-le însă corintenilor, când le vorbeşte de duhul celor ce se roagă şi de mintea ce rămâne neroditoare – în acest loc el pune cuvântul „duh“ în locul glasului şi al răsuflării omului, ca şi cum ar spune către ei: ce folos aveţi voi, corintenilor, dacă vă rugaţi numai cu glasul răsuflării voastre, iar mintea nu vă ia aminte la rugăciune, ci îşi închipuie felurite lucruri? Ce folos aveţi dacă vorbiţi multe cu limba, iar cu mintea nu luaţi aminte la cele ce grăiţi? Chiar dacă ai rosti mii de cuvinte cu limba, ce folos vei trage, o, omule! Şi dacă vei cânta din toată puterea gâtlejului, atât cât îţi va îngădui răsuflarea, iar mintea nu va sta înaintea lui Dumnezeu şi nu-L va vedea, ci gândurile ei altundeva o vor abate? O asemenea rugăciune nu-ţi va fi de nici un folos, nici de Dumnezeu nu va fi auzită şi va rămâne neroditoare. Prea bine a judecat Sf. Ciprian, când a spus: „cum vrei oare să fii auzit de Dumnezeu, când tu nu te auzi nici pe tine însuţi? Vrei ca Domnul să-şi aducă aminte de tine când te rogi, dar tu nu-ţi aduci aminte nici de fiinţa ta însăţi?“ Apostolul ne aduce drept pildă corintenilor şi totodată şi nouă tuturor, când spune: „mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea“ (I Cor., 14, 15). Când mă rog deci cu limba şi cu glasul, vrea să le spună el acestora, care iese din răsuflarea mea, atunci neapărat trebuie să mă rog şi cu mintea.
SURSA : Pateric.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu