miercuri, 1 decembrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Iisus Hristos - un patriot desăvârşit

A-L numi pe Iisus „patriot“ poate produce mirare pentru cineva obişnuit doar cu numirile consacrate, ca Mesia, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Răscumpărătorul etc. În contextul întregii Sale misiuni, vedem că Iisus Hristos este într-adevăr Mesia-Mântuitorul, ca Dumnezeu-adevărat, dar şi patriot desăvârşit, ca Om-adevărat. Ca Mântuitor, aparţine întregii lumi, desigur, dar ca Om a voit El Însuşi a-Şi lega numele de o familie şi un neam anume, căci, pe de o parte, El Şi-a arătat iubirea Sa dumnezeiască faţă de toţi oamenii, pe de altă parte, însă, oricine poate observa cât de mult şi-a preţuit familia şi ţara în sânul căreia S-a născut ca Om. Se ştie că patriotismul este unul dintre simţămintele omeneşti cele mai profunde, iar Iisus Hristos a avut, fără nici o îndoială, şi acest simţământ ales, odată cu toate celelalte simţăminte nobile.
El ne este Model desăvârşit şi-n această ipostază, spre a nu uita, astfel, că şi noi, fiecare, aparţinem unei patrii căreia-i suntem datori cu recunoştinţă, fidelitate şi iubire jertfelnică. Se impune această reînviere a simţămintelor patriotice mai ales acum, în zilele noastre, când felurite curente şi opinii venite de aiurea voiesc a ne impune o gândire aşa-zis „modernă“, „europeană“ şi „democratică“, potrivit „noii ordini mondiale“, în care graniţele trebuie „transparentizate“, iar cuvântul „naţional“ scos din Constituţie şi, dacă se poate, şi din vorbirea curentă.
Învăţătura Sa adresată întreg neamului omenesc, evident, o vesteşte întâi celor de un neam cu El. Chemarea prioritară a neamului israelit apare evidentă aproape în toate faptele şi pildele lui Iisus. Această întâietate oferită de Iisus neamului din care S-a născut are, deodată, un caracter firesc şi pedagogic. Anume, ca să ne arate că pentru a fi crezut că iubeşti întreaga lume şi că eşti dispus să te jertfeşti pentru binele omenirii, trebuie mai întâi să-ţi dovedeşti iubirea şi jertfelnicia în familia ta şi în neamul tău. Iar pentru a fi cu adevărat „comunitar“ şi „universal“, trebuie mai întâi să fii patriot, în toată puterea cuvântului. Nimeni nu va înţelege europenismul şi universalismul autentic, dacă nu va şti ce înseamnă patria mamă. Iar cuvântul sacru, „patrie“, cuprinde deodată: teritoriul geografic şi istoric (se înţelege, nemutilat de vecini!), populaţia, limba, cultura, religia ş.a. În trei cuvinte: pământul, poporul şi tradiţiile. Iisus Hristos, Mântuitor universal, n-a călcat în picioare Legea şi Tradiţia Veche a patriei Sale pământeşti, ci a împlinit-o, a desăvârşit-o, i-a înnobilat valoarea morală. N-a golit-o de sfinţenie şi moralitate, căci Însuşi a făgăduit: „N-am venit să stric Legea, ci s-o plinesc!“ (Matei 5, 17). Aşadar, a fost voia Lui să poarte pecetea unei naţionalităţi ca Om şi nu S-a dezis de acest fapt. Vorba hâtrului Petre Ţuţea, dând replică unuia care afirma că Iisus, ca Mântuitor universal, nu putea fi evreu: „Ba a fost, că doar nu s-a născut la Focşani!“.

Sursa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu