1 Martie Sfanta Liturghie la Mirfield

“…Tu însă, când postesti, unge capul tău si fata ta o spală, Ca să nu te arăti oamenilor că postesti, ci Tatălui tău care este în ascuns, si Tatăl tău, Care vede în ascuns, îti va răsplăti tie…”
(Matei 6,14-21)

Dintre toate intrebarile mari, care sint adresate firii umane, cea mai de pret este aceasta, pe care Dumnezeu ne-o adreseaza cu dragoste, ca unora despre care stie pe unde haladuiesc: Adame, Adame pe unde mai esti?

Postul te ajuta sa auzi intrebarea si, mai ales, sa-i cauti raspunsul corect.

Aici sint Doamne, porunceste, robul Tau asculta!
(Pr. C. Necula)

Duminica, 1 martie Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

sursa imaginii

Cuvantul saptamanii - Infricosatoarea Judecata

Toată viaţa noastră pământească este numai o umbră palidă a vieţii - a vieţii adevărate, a vieţii întregi - în Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa cum întreaga suferinţă de pe pământ este numai o umbră ştearsă a chinuirii îngrozitoare a păcătoşilor din iad. (În Apophtegmata Patrum [colecţia în ordine alfabetică a zicerilor Părinţilor Pustiei], am citit: Ei au întrebat pe un oarecare bătrân mare: "Părinte, cum răbdaţi asemenea munci cu atâta răbdare?" Bătrânul a răspuns: "Toată munca mea din viaţa aceasta nu este nici măcar cât o singură zi de chinuire.") Viaţa pe pământ - oricât de minunată ar putea fi - este amestecată cu suferinţă, pentru că aici nu există nici o împlinire a vieţii; întrucât suferinţa de pe pământ - oricât de mare ar putea fi - este amestecată cu viaţă. Dar, la Înfricoşătoarea Judecată, viaţa va fi separată de chinuire. Şi una şi cealaltă vor fi veşnice. Înţelegerea noastră omenească nu poate să priceapă ce înseamnă această veşnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipă faţa lui Dumnezeu, i se va părea ca şi cum ar fi durat mii de ani; şi cel care va fi chinuit o clipă de către diavolul în iad, i se va părea că sunt mii de ani. Pentru că timpul nu va mai fi aşa cum îl cunoaştem noi - zi după noapte şi noapte după zi - ci atunci va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt soare decât numai Dumnezeu, şi acest soare nu va răsări şi nu va apune, ca veşnicia să se numere în zile, aşa cum se socoteşte timpul acum. Binecuvântaţii vor socoti veşnicia în termenii bucuriei lor şi păcătoşii chinuiţi vor socoti timpul în termenii chinuirilor lor.

din predica Sf Nicolae Velimirovici la duminica Infricosatei Judecati
(textul integral la http://www.razboiulnevazut.org/articol/89/Predica-la-Duminica-%C3%8Enfricosatei-Judecati)

postat de Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Fara Mine nu puteti face nimic

Omul daca vrea sa nu se chinuiasca, trebuie sa creada in acel "Fara Mine nu puteti face nimic" pe care l-a spus Hristos. Adica sa se deznadajduiasca de sine in intelesul cel bun si sa creada in puterea lui Dumnezeu. Atunci cand cineva se deznadajduieste de sine insusi in intelesul cel bun, atunci il afla pe Dumnezeu. "Toata nadejdea mea spre Tine o pun". Chiar si oamenii cei mai duhovnicesti nu isi au asigurata in aceasta lume pe deplin viata lor, de aceea se si tin pe ei insisi mereu in asigurarea lui Dumnezeu, nadajduiesc in Dumnezeu si se deznadajduiesc numai de "eul" lor, deoarece "eul" ii aduce omului toata nefericirea duhovniceasca.

Increderea in sine este dusmanul nostru cel mai mare si mai rau, pentru ca ne arunca in aer fara mila si ne lasa nefericiti pe drumuri. Cand omul are increderea in sine, se leaga si nu poate face nimic, sau se lupta singur. Atunci este firesc sa fie biruit de vrajmas sau sa nu reuseasca si astfel sa i se zdrobeasca "eul" sau. Bunul Dumnezeu de multe ori iconomiseste foarte intelept ca sa vedem si interventia Sa dumnezeiasca si nereusita ce am suferit-o prin increderea noastra in sine. Atunci cand cineva urmareste si cerceteaza fiecare eveniment ce se petrece in viata sa dobandeste experienta, ia aminte si astfel sporeste.

Sf Paisie Aghioritul; textul complet la http://www.razboiulnevazut.org/articol/80/

Postat de Parintele Constantin

Duminica 15 Februarie Nu este Sfanta Liturghie la Mrfield

Dragi crediciosi,

Va anuntam ca Duminica, 15 Februarie, NU va fi oficiata Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin este in Romania.

 

De asemeni NU va fi Sfanta Ligurghie nici Duminica 22 Februarie.

 

Daca stiti persoane care nu au acces la Internet va rugam sa le transmiteti acest anunt.

 

Doamne Ajuta,

--
Consiliul Parohial
Parohia Ortodoxa "Sf Macarie cel Mare"
House of the Resurrection
Stocksbank Road
Mirfield
West Yorkshire
WF14 0BN
http://www.sfmacarie.org/

“…Si i-a zis fiul: Tată, am gresit la cer si înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceti degrabă haina lui cea dintâi si-l îmbrăcati si dati inel în mâna lui si încăltăminte în picioarele lui; si aduceti vitelul cel îngrăsat si-l înjunghiati si, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era ş
si a înviat, pierdut era si s-a aflat...” ( Luca 15,11-32)

Multi părinti cred că pentru a mentine respectul copiilor lor nu trebuie să recunoască niciodată o greseală. De aceea ei par să le spună în mod constant copiilor lor:
“Suntem perfecti. Noi nu gresim ca voi.”
Acesta este unul dintre factorii care fac să crească prăpastia dintre generatii. Copiii au nevoie să învete că părintii nu sunt perfecti. Si ei gresesc. Nu le va strica părintilor să îsi împărtăsească unele slăbiciuni cu copiii lor. Cu sigurantă acest lucru îi va face să apară mai umani. Îi va ajuta pe copiii lor să învete cum să facă fată propriilor lor slăbiciuni. Îi va ajuta să fie mult mai cinstiti cu părinţii dacă simt că acestia sunt total cinstiti cu ei.

Nimeni nu doreste să îsi împărtăsească problemele în fara unuia care nu a gresit niciodată. Cât de diferită ar fi relatia părinte-copil dacă adultii ar învăta să spună: “Îmi pare rău. Si eu am gresit”.
Un copil din clasa a saptea a spus: “Unele mame si unii tati nu recunosc niciodată că gresesc. Ce îmi place la ai mei este că îsi cer iertare uneori. Ajută mult, pentru că asculti mai usor de astfel de oameni”.
Există prieteni si rude care nu si-au vorbit unii altora timp de ani de zile. Cât de diferite ar putea să fie lucrurile dacă doar unul dintre ei ar lua initiativa de a practica putină umilintă crestină si ar spune: “Îmi pare rău de toată această situatie. Stiu că am gresit”. (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 15 februarie nu va fi Sfanta Liturghie la Mirfield.

sursa imaginii

Cuvantul Saptamanii

Paul Evdokimov: Despre rugaciune

"Rugati-va neincetat" insista Sfantul Apostol Pavel, caci rugaciunea este deodata si izvorul si forma cea mai intima a vietii noastre. "Intra in camara ta si inchide usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in acest loc tainic", vrea sa spuna ca trebuie sa ne adunam in noi insine si sa facem aici un sanctuar; "locul tainic" este inima omului. Viata de rugaciune, densitatea ei, adancimea ei, ritmul ei masoara sanatatea noastra spirituala si ne descopera noua insine.Pentru omul modern, greutatea vine de acolo ca inteligenta s-a separat de inima, cunoasterea de judecata de valoare. Or, vechea traditie sugereaza: "dimineata coboara mintea in inima si ramai toata ziua in tovarasia lui Dumnezeu". Fa adica iarasi coerente elementele faramitate ale fiintei tale, regaseste-ti integritatea spiritului. O veche rugaciune cere: "leaga-mi sufletul prin dragostea ta". Din asamblarea starilor sufletesti sa izvorasca un singur suflu. O grava deformare se face rugaciunii prin repetarea mecanica a formulelor, a textelor invatate. Or, adevarata rugaciune se transforma intr-o atitudine constanta, intr-o stare de spirit care structureaza si modeleaza liturgic intreaga noastra fiinta. Aici se afirma acest profund adevar, ca a avea este inca un simbol, realitatea este in a fi. Dupa Sfintii Parinti nu ajunge sa ai rugaciunea, regulile, obiceiul, ci trebuie sa devii, sa fii rugaciune intrupata. Caci in chiar structura lui omul se vede ca o fiinta liturgica, ca omul lui Sanctus, ca cel care prin toata viata si fiinta lui se prosterneaza si adora, ca cel care poate sa spuna: "voi canta Dumnezeului meu atata vreme cat voi fi". A face din viata ta o liturghie, o rugaciune, o doxologie inseamna a face un sacrament al comuniunii perpetue: "Dumnezeu coboara in sufletul rugator si duhul migreaza in Dumnezeu".


Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/Rugaciunea-160-17045.html

Posta de:
Parintele Constantin

“…Iar vamesul, departe stând, nu voia nici ochii să-si ridice către cer, ci-si bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului...” ( Luca 18,10-14)


“Dumnezeule, fii milostiv…”
Să privim acum la vames.
Stând singur, nu îndrăznea să îsi ridice ochii spre cer; îi era prea rusine. În loc de aceasta, privea spre pământ, si, bătându-si pieptul într-un gest de penitentă, se ruga.
Se poate să fi fost un tată iubitor si un bun prieten, dar nu s-a gândit să mentioneze deloc aceasta.
Se vedea pe sine prin ochii lui Dumnezeu doar asa cum îl vede Dumnezeu pe el.
Se ruga: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. Se privea pe sine nu ca pe un simplu păcătos, ci ca pe păcătosul prin excelentă. Asa cum fariseul s-a declarat pe sine singurul sfânt din lume, vamesul s-a declarat ca fiind cel mai mare dintre păcătosi.
În final, acest om, care si-a recunoscut propriul păcat, a ajuns mai aproape de Dumnezeu decât fariseul care nu putea vedea nimic decât propria lui puritate.
“Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. El nu avea în ce să se încreadă decât în mila lui Dumnezeu.
Nu a căutat în altă parte ajutor decât la mila lui Dumnezeu. Stia că oameni precum fariseul nu sunt milostivi cu el, dar credea că Dumnezeu este milostiv.
Singura sa rugăminte a fost: “Dumnezeule, fii milostiv!” Fără această rugăciune crestinismul ar fi o filozofie, o istorie, un cod, dar nu o religie care mântuieste. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 8 februarie, Sfinata Liturghie incepe la ora 11:30.

Sursa imaginii

Îmi vine să tac! (Sfântul Isidor Pelusiotul)

Isidor este un nume frumos, atât de frumos încât numai un sfânt îl putea purta prima şi prima dată. Sfântul Isidor Pelusiotul, plecat din această lume la adânci bătrâneţe, în jumătatea celui de-al V-lea veac, sesizează, ca nimeni altul, delicateţea raportului dintre viaţă şi cuvânt prin următoarea cugetare:

„Viaţa fără de cuvânt

mai mult foloseşte

decât cuvântul

fără viaţă;

căci viaţa şi tăcând

foloseşte;

iar cuvântul şi strigând

supără.

Dacă şi cuvântul şi viaţa

se vor întâlni

fac o icoană

a toată filosofia”

Câtă poezie aici, cât adevăr, ce suavitate, ce înălţime, ce minune apropiată! Cuvintele acestea par a fi sfinte dintotdeauna, deşi, de fiecare dată parcă ar fi descoperite întâia oară; cuvintele acestea ar merita să fie citite la intrarea în orice facultate de filozofie din lume; cuvintele acestea sunt spuse de un sfânt; cuvintele acestea sunt viaţă. Trăim astăzi într-o pădure de cuvinte uscată de o viaţă nevrednică, pădure devenită o lume ucisă de cuvinte. Oamenii simpli au perceput cu uşurinţă înălţimea adevărurilor exprimate de Sfântul Isidor. Bătrânii, atunci când sunt asaltaţi de vorbe fără sens, de cuvinte care nu redevin Cuvânt, pierzându-se în vânt, - au maxim două răspunsuri: 1. mai dă şi din mâini, nu doar din gură, - (aici putem traduce: trăieşte deplin, nu sectar) şi 2. lasă-mă că m-ai strălăuzit, - aici, strălăuzirea însemnând rugina pătrunsă între viaţă şi cuvânt, lipsa de concordanţă, discernământ, hotărâre, limpezime. Şi, când mă gândesc cât de aproape erau bătrânii noştri de Sfântul Isidor, îmi vine să tac!

Preot Sever Negrescu

Sursa:

Site-ul Mitropoliei Olteniei

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4822&Itemid=2

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Parintele Rafael Noica: Sa ne pregatim...

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui - si sa tragem in aceeasi directie cu El. Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7). Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu? Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Articolul intreg la:

http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/02/sa-ne-pregatim-pentru-ceea-ce-nu-vom-putea-stavili/

Postat de:

Parintele Constantin