“…Si i-a zis fiul: Tată, am gresit la cer si înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceti degrabă haina lui cea dintâi si-l îmbrăcati si dati inel în mâna lui si încăltăminte în picioarele lui; si aduceti vitelul cel îngrăsat si-l înjunghiati si, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era ş
si a înviat, pierdut era si s-a aflat...” ( Luca 15,11-32)

Multi părinti cred că pentru a mentine respectul copiilor lor nu trebuie să recunoască niciodată o greseală. De aceea ei par să le spună în mod constant copiilor lor:
“Suntem perfecti. Noi nu gresim ca voi.”
Acesta este unul dintre factorii care fac să crească prăpastia dintre generatii. Copiii au nevoie să învete că părintii nu sunt perfecti. Si ei gresesc. Nu le va strica părintilor să îsi împărtăsească unele slăbiciuni cu copiii lor. Cu sigurantă acest lucru îi va face să apară mai umani. Îi va ajuta pe copiii lor să învete cum să facă fată propriilor lor slăbiciuni. Îi va ajuta să fie mult mai cinstiti cu părinţii dacă simt că acestia sunt total cinstiti cu ei.

Nimeni nu doreste să îsi împărtăsească problemele în fara unuia care nu a gresit niciodată. Cât de diferită ar fi relatia părinte-copil dacă adultii ar învăta să spună: “Îmi pare rău. Si eu am gresit”.
Un copil din clasa a saptea a spus: “Unele mame si unii tati nu recunosc niciodată că gresesc. Ce îmi place la ai mei este că îsi cer iertare uneori. Ajută mult, pentru că asculti mai usor de astfel de oameni”.
Există prieteni si rude care nu si-au vorbit unii altora timp de ani de zile. Cât de diferite ar putea să fie lucrurile dacă doar unul dintre ei ar lua initiativa de a practica putină umilintă crestină si ar spune: “Îmi pare rău de toată această situatie. Stiu că am gresit”. (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 15 februarie nu va fi Sfanta Liturghie la Mirfield.

sursa imaginii

Cuvantul Saptamanii

Paul Evdokimov: Despre rugaciune

"Rugati-va neincetat" insista Sfantul Apostol Pavel, caci rugaciunea este deodata si izvorul si forma cea mai intima a vietii noastre. "Intra in camara ta si inchide usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in acest loc tainic", vrea sa spuna ca trebuie sa ne adunam in noi insine si sa facem aici un sanctuar; "locul tainic" este inima omului. Viata de rugaciune, densitatea ei, adancimea ei, ritmul ei masoara sanatatea noastra spirituala si ne descopera noua insine.Pentru omul modern, greutatea vine de acolo ca inteligenta s-a separat de inima, cunoasterea de judecata de valoare. Or, vechea traditie sugereaza: "dimineata coboara mintea in inima si ramai toata ziua in tovarasia lui Dumnezeu". Fa adica iarasi coerente elementele faramitate ale fiintei tale, regaseste-ti integritatea spiritului. O veche rugaciune cere: "leaga-mi sufletul prin dragostea ta". Din asamblarea starilor sufletesti sa izvorasca un singur suflu. O grava deformare se face rugaciunii prin repetarea mecanica a formulelor, a textelor invatate. Or, adevarata rugaciune se transforma intr-o atitudine constanta, intr-o stare de spirit care structureaza si modeleaza liturgic intreaga noastra fiinta. Aici se afirma acest profund adevar, ca a avea este inca un simbol, realitatea este in a fi. Dupa Sfintii Parinti nu ajunge sa ai rugaciunea, regulile, obiceiul, ci trebuie sa devii, sa fii rugaciune intrupata. Caci in chiar structura lui omul se vede ca o fiinta liturgica, ca omul lui Sanctus, ca cel care prin toata viata si fiinta lui se prosterneaza si adora, ca cel care poate sa spuna: "voi canta Dumnezeului meu atata vreme cat voi fi". A face din viata ta o liturghie, o rugaciune, o doxologie inseamna a face un sacrament al comuniunii perpetue: "Dumnezeu coboara in sufletul rugator si duhul migreaza in Dumnezeu".


Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/Rugaciunea-160-17045.html

Posta de:
Parintele Constantin

“…Iar vamesul, departe stând, nu voia nici ochii să-si ridice către cer, ci-si bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului...” ( Luca 18,10-14)


“Dumnezeule, fii milostiv…”
Să privim acum la vames.
Stând singur, nu îndrăznea să îsi ridice ochii spre cer; îi era prea rusine. În loc de aceasta, privea spre pământ, si, bătându-si pieptul într-un gest de penitentă, se ruga.
Se poate să fi fost un tată iubitor si un bun prieten, dar nu s-a gândit să mentioneze deloc aceasta.
Se vedea pe sine prin ochii lui Dumnezeu doar asa cum îl vede Dumnezeu pe el.
Se ruga: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. Se privea pe sine nu ca pe un simplu păcătos, ci ca pe păcătosul prin excelentă. Asa cum fariseul s-a declarat pe sine singurul sfânt din lume, vamesul s-a declarat ca fiind cel mai mare dintre păcătosi.
În final, acest om, care si-a recunoscut propriul păcat, a ajuns mai aproape de Dumnezeu decât fariseul care nu putea vedea nimic decât propria lui puritate.
“Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. El nu avea în ce să se încreadă decât în mila lui Dumnezeu.
Nu a căutat în altă parte ajutor decât la mila lui Dumnezeu. Stia că oameni precum fariseul nu sunt milostivi cu el, dar credea că Dumnezeu este milostiv.
Singura sa rugăminte a fost: “Dumnezeule, fii milostiv!” Fără această rugăciune crestinismul ar fi o filozofie, o istorie, un cod, dar nu o religie care mântuieste. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 8 februarie, Sfinata Liturghie incepe la ora 11:30.

Sursa imaginii

Îmi vine să tac! (Sfântul Isidor Pelusiotul)

Isidor este un nume frumos, atât de frumos încât numai un sfânt îl putea purta prima şi prima dată. Sfântul Isidor Pelusiotul, plecat din această lume la adânci bătrâneţe, în jumătatea celui de-al V-lea veac, sesizează, ca nimeni altul, delicateţea raportului dintre viaţă şi cuvânt prin următoarea cugetare:

„Viaţa fără de cuvânt

mai mult foloseşte

decât cuvântul

fără viaţă;

căci viaţa şi tăcând

foloseşte;

iar cuvântul şi strigând

supără.

Dacă şi cuvântul şi viaţa

se vor întâlni

fac o icoană

a toată filosofia”

Câtă poezie aici, cât adevăr, ce suavitate, ce înălţime, ce minune apropiată! Cuvintele acestea par a fi sfinte dintotdeauna, deşi, de fiecare dată parcă ar fi descoperite întâia oară; cuvintele acestea ar merita să fie citite la intrarea în orice facultate de filozofie din lume; cuvintele acestea sunt spuse de un sfânt; cuvintele acestea sunt viaţă. Trăim astăzi într-o pădure de cuvinte uscată de o viaţă nevrednică, pădure devenită o lume ucisă de cuvinte. Oamenii simpli au perceput cu uşurinţă înălţimea adevărurilor exprimate de Sfântul Isidor. Bătrânii, atunci când sunt asaltaţi de vorbe fără sens, de cuvinte care nu redevin Cuvânt, pierzându-se în vânt, - au maxim două răspunsuri: 1. mai dă şi din mâini, nu doar din gură, - (aici putem traduce: trăieşte deplin, nu sectar) şi 2. lasă-mă că m-ai strălăuzit, - aici, strălăuzirea însemnând rugina pătrunsă între viaţă şi cuvânt, lipsa de concordanţă, discernământ, hotărâre, limpezime. Şi, când mă gândesc cât de aproape erau bătrânii noştri de Sfântul Isidor, îmi vine să tac!

Preot Sever Negrescu

Sursa:

Site-ul Mitropoliei Olteniei

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4822&Itemid=2

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Parintele Rafael Noica: Sa ne pregatim...

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui - si sa tragem in aceeasi directie cu El. Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7). Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu? Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Articolul intreg la:

http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/02/sa-ne-pregatim-pentru-ceea-ce-nu-vom-putea-stavili/

Postat de:

Parintele Constantin

“…El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor si s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie după cum voiesti. Si s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela…” (Matei 15,21-28)


Femeia cananeeancă avea si credintă tare, dar si rugăciune stăruitoare, căci mereu striga în urma lui Hristos: “Doamne, ajută-mi si vindecă pe fiica mea!”
Nu se descuraja, desi Domnul o trecea cu vederea;
nu slăbea în credintă,
nici nu cîrtea că este asemănată cu cîinii,
nici nu înceta a se ruga si a striga în urma Lui: “Doamne, ajută-mi! Doamne, miluieste pe fiica mea, că rău este chinuită de diavolul!”
Asa si noi să ne rugăm lui Dumnezeu: “Doamne, miluieste sufletul meu, că este chinuit de diavolul mîndriei, de duhul desfrînării, de patima mîniei, a lăcomiei si a trîndăviei!
Doamne, scapă-ne de robia patimilor, de slăbirea credintei, de îndoiala gîndurilor, de duhul necurătiei, de neînfrînarea limbii si de toate cursele vrăjmasului diavol!”

Să aveti grijă de copii ca de lumina ochilor! Învătati-i, educati-i, mîngîiati-i, duceti-i la biserică, hrăniti-i cu Trupul lui Hristos si cu cuvintele Sfintei Evanghelii, căci vom da greu răspuns pentru ei.
Să cerem de la Iisus Hristos credinta femeii cananeence si izgonirea patimilor din inimile noastre. Să învătăm a ne ruga cu rugăciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte:
“Doamne ajută-ne să ne mîntuim si să Te slăvim în vecii vecilor!” Amin. ( pr. Ilie Cleopa)

Duminica, 1 februarie, Sfinta Liturghie incepe la ora 11:30.

Duminica, 15 si 22 Februarie 2009

Iubiti credinciosi,

Va anuntam ca in zilele de Duminica, 15 si 22 Februarie 2009, NU va fi oficiata Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin va fi plecat in Romania.

Doamne ajuta!

Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii

Parintele Arsenie Boca:

Cartea lui Dumnezeu si cartea vietii noastre

”A scrie o carte, chiar bunã, a rãmas si rãmâne o neputintã; pentru cã Iisus e singurul om care nu si-a dezmintit niciodatã obârsia divinã. Iar a scrie o „Viatã” a lui Dumnezeu, nici a îndrãzni nu se poate. Singura „carte” pe care o scriem – si o scriem si fãrã sã vrem – e cartea vietii noastre, cu care mergem înaintea Lui. Si mergem nu odatã, la sfârsitul vietii, ci în fiecare zi si în tot ceasul, pentru cã El e atotprezent si în categoriile vietii noastre. El ne face corectura, întrucât noi Îi scriem viata Lui în viata noastrã, dar nu destul de bine; de aceea, peste planurile si dorintele noastre, care merg ca o linie înainte, El coboarã câte o linie de-a curmezisul, însemnând o cruce a vietii, iar noi îi zicem rãscruce. Cãci „În El trãim, ne miscãm si suntem” (Fapte 17,28). Stergerea greselilor ne obligã la întârzierea în viatã; – nu putem intra fiecum în Împãrãtia luminii – ne-ar arde. De aceea trebuie sã ne rãbdãm si pe noi însine, nu numai pe altii, asa cum suntem, dar strigându-L dintru adâncuri de constiintã, pânã când Lumina – Iubirea – Desãvârsirea, ne va face „cu vremea” asemenea ei. Uneori strigãtul acesta al continuitãtii de constiintã, în atotprezenta lui Dumnezeu, nu capãtã nici un rãspuns toatã viata. Desi e o rãbdare mântuitoare, o mucenicie, dar ne izbãveste viata de orice fel de iluzie. Dar izbãvirea vietii de iluzie e ridicarea ei, a vietii, la fiintã, – singura Fiintã, Fiinta Întrupatã în Iisus. Acesta este începutul si sfârsitul cãrtii vietii noastre, pe care ne-am legat s-o scriem împreunã.”

Sursa:

Arsenie Boca, "Omul imbracat in haina de in" si "Ingerul cu cadelnita de aur!"

Postat de:

Parintele Constantin

“…Si când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Si a coborât degrabă si L-a primit, bucurându-se…” (Luca 19,1-10)

Iisus nu doar l-a văzut pe Zaheu; l-a strigat pe nume!
Acestui mare Rege, care tine întreg universul în palma Sa, îi pasă suficient de mult si are timp să vorbească unui individ.
Ce altceva înseamnă aceasta decât că Învătătorul ne cunoaste pe fiecare dintre noi în mod personal si cu numele nostru.
El cunoaşte nelinistea si marea dorintă de Dumnezeu din inima lui Zaheu.
El cunoaste nevoile fiecărui suflet si îi pasă.
El se apropie de Zaheu asa cum s-a apropiat de femeia din Samaria si, vorbindu-i, i-a făcut cunoscute unele dintre cele mai frumoase învătături ale Evangheliei.
Oriunde există nevoie si dorintă de Dumnezeu, Iisus se va apropia. Pentru că El este mai presus de toate un Dumnezeu care caută. (Pr. A. Coniarias)

Duminica, 25 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Pr Arsenie Muscalu: Scopul nostru este dobandirea Harului Sfantului Duh.

"Imi vine in minte acum o intamplare cu Sfantul Nichifor si Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la inceput, apropiati, dar intre ei la un moment dat a strecurat vrasmasul diavol samanta invidiei. Saprichie s-a suparat pe Nichifor si nu vroia sa-l ierte. Fiind ei suparati unul pe celalalt, s-a intamplat ca Saprichie sa fie prins si sa marturiseasca pentru Hristos. L-au supus la chinuri, l-au batut in toate felurile, nu s-a lepadat de Hristos. Au hotarat sa-l omoare, sa-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut si si-a zis el, in mintea lui: "Uite, sa nu plece la Dumnezeu neimpacat cu mine", pentru ca e cuvant dumnezeiesc "Daca nu veti ierta fiecare din inima fratelui sau greselile lui, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre." Si a zis el: "Nu cumva sa-l pagubesc, sa plece la Dumnezeu neimpacat cu mine si sa piarda cununa muceniciei. Hai s-o dobandeasca!" si a iesit in intampinarea lui ca sa-i ceara iertare, ca Saprichie sa mearga la moarte impacat deplin, sa mearga inaintea lui Dumnezeu sis a primeasca cununa muceniciei. I-a iesit si i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, iarta-ma!" iar asupra lui a venit un duh de impietrire, invidia. Si nu, s-a uitat de sus la el si - ce-o fi zis? - "Eu, marele marturisitor, nu te iert!". A venit a doua oara: "Iarta-ma, robule al lui Dumnezeu! Iarta-ma!". Nimic. A ramas in impietrirea lui. L-au dus, i-au plecat capul pe butuc si calaul a ridicat securea. Si atunci, parca s-ar fi trezit - zic s-ar fi trezit, de fapt a murit - si a zis: "Stati! De ce vreti sa imi taiati capul?". "Pentru ca nu vrei sa aduci jerfa idolilor." Zice: "Nu, nu, aduc. Aduc jerfa idolilor. Aduceti aici ce trebuie si voi aduce jertfa idolilor." Si a facut asa si s-a lepadat de Hristos. Harul Sfantului Duh l-a parasit pentru neiertare, pentru impietrirea lui l-a parasit Harul Sfantului Duh atunci. A avut putere sa duca lupta marturisirii. Harul l-a asteptat. L-a intarit sa duca lupta marturisirii pana atunci, pana aproape de sfarsit. Dar pentru ca el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a parasit atunci, cand mai avea un pas pana sa primeasca cununa. Si n-a mai avut taria sa duca lupta mai departe. N-a avut taria sa mai primeasca moartea daca Harul l-a parasit. Si Nichifor a spus atunci: "Eu sunt crestin! Si eu sunt crestin! Luati-ma pe mine in locul lui!" Si l-au luat, si i-au taiat capul si a primit el cununa in locul lui Saprichie".

Sursa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/14/unde-mai-este-unitatea-duhului-intre-noi/

Postat de:

Parintele Constantin

Duminica, 18 ianuarie 2009

Iubiti credinciosi,


Va anuntam ca Duminica, 18 ianuarie 2009, NU va fi oficiata Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin va fi prezent la Glasgow, la inaugurarea unei noi parohii romanesti.

Va asteptam insa la Mirfield in zilele de Vineri, 16 ianuarie, ora 18:00, si Sambata, 17 ianuarie, ora 10:00, pentru a fi impreuna la Sarbatoarea Hramului Parohiei "Sf Macarie cel Mare". Ne vom reintalni cu aceasta ocazie cu IPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale si cu PS Macarie, Episcopul pentru Europa de Nord si fondatorul parohiei noastre.


Cu dragoste in Hristos Domnul,
Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii

Sfantul Macarie Cel Mare: Fiecare trebuie sa-si cerceteze inclinatiile launtrice

"Fiecare din oameni, dupa ce si-a studiat inima si s-a aplecat cu cea mai iscoditoare atentie asupra propriilor sale ganduri, apoi trebuie sa cugete foarte precis unde este sufletul, incotro inclina mintea, cu cine se uneste ea: cu Duhul lui Dumnezeu sau cu duhul lumii? Catre ce tinde ea si spre ce-si indreapta dragostea? Oare spre poruncile vietii si spre vointa lui Dumnezeu ca sa-L iubeasca numai pe El cu toata inima si cu tot sufletul, dupa cuvantul Scripturilor, fara sa mai priveasca nimic in afara, fara sa odihneasca in nimic altceva decat numai in Dumnezeu si numai in mangaierea (Sfantului) Duh, adevarata odihna? Nu cumva este mai degraba prins si preocupat de lucrurile pamantesti, adica de cele materiale, de calcarea poruncilor prin cugetarile numai la lumea aceasta si nu cumva pe acestea le iubeste cu iu­birea lui? Fiecare, deci, dupa ce s-a cercetat pe sine insusi si si-a dat seama de starea in care se afla, trebuie sa se pocaiasca, sa planga si sa strige catre Domnul ziua si noaptea, cum Acesta a poruncit. (Sa faca o astfel de pocainta) pana ce-si va gasi sufletul mintea si gandurile strajuite de pacea lui Hristos, dar in asa fel incat el insusi sa fie lipsit de rautate (de pacate)".

Sursa:http://www.orthoblog.ro/2007/07/23/p437

**************************************************

Multe din rugaciunile pe care noi crestinii le facem acasa sau la Biserica apartin Sfantului Macarie cel Mare. Asa se face ca primele cinci rugaciuni din canonul rugaciunilor de dimineata "Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie Mantuitorule..." si prima din rugaciunile de seara "Dumnezeule cel vesnic si Imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas..." apartin acestui Sfant Cuvios Parinte, care este ocrotitorul spiritual al comunitatii noastre de la Mirfield. Asadar, zilnic cerem ajutorul lui Dumnezeu sau ii multumim lui Dumnezeu folosindu-ne si impropriindu-ne cuvintele rugaciunilor Sfantului Macarie, alcatuitorul lor.

Mai cu seama sa-i cerem ajutorul acum, cand ne apropiem de ziua sa de praznuire!

Sfinte Prea Cuvioase Parinte Macarie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Posta de:
Parintele Constantin

“…De atunci a început Iisus să propovăduiască si să spună: Pocăiti-vă, căci s-a apropiat împărătia cerurilor…” Matei 4,12-17


Dacă te-ar lăsa cineva să alegi: sau morti să înviezi în numele Lui Iisus, sau să mori pentru numele Lui, tu ce ai alege? Negresit aceasta din urmă, căci este o faptă mântuitoare, iar cealaltă este doar o minune.

Si dacă cineva te-ar lăsa să alegi între puterea de a preface fânul în aur si puterea de a socoti toate bogătiile ca pe fân, nu ai alege, oare, pe aceasta din urmă? Negresit, numai aceasta ar câstiga pe oameni. Dacă ei te-ar vedea făcând aur din fân, ar creste numai lăcomia lor de avere, si toti ar vrea să învete acel mestesug, ca Simon Magul (Fapte 8, 19); iar dacă te-ar vedea dispretuind bogătiile, repede s-ar slobozi si ei de boala lăcomiei lor.

Vezi că vietuirea valorează mult si este un propovăduitor vorbăret? Când zic vietuirea, nu înteleg că cineva trebuie să trăiască în sac si în cenusă, ci înteleg nesocotirea comorilor pământesti, iubirea aproapelui, milostenia, hrănirea celor flămânzi, biruirea mâniei, lepădarea de slava desartă, alungarea pizmei.

Hristos zice lămurit: „Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29). (Sf. Ioan Gura de Aur)


Duminica, 11 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Botezul Domnului
La împlinirea vârstei de 30 de ani - vârsta majoratului la evrei - înainte de a-Şi începe propovăduirea, Mântuitorul Iisus Hristos, "plinind toate ale Legii", a venit la Marele Prooroc Ioan Botezătorul, ca să se boteze cu botezul pocăinţei. Ioan, însă, ÎI oprea zicand către Dansul: "Eu sunt cel care are trebuinţă să fie botezat de Tine, şi Tu vii la mine?" Iar Domnul a zis către dânsul: "Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să-mplinim toată dreptatea" (Matei 3, 14-15). Are loc acum prima TEOFANIE (arătarea Sfintei Treimi) de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu: Tatăl grăieşte din cer: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit"; Fiul primeşte botezul pocăinţei, de la Ioan în Iordan; Duhul Sfânt, sub chipul unui porumbel se pogoară peste creştetul Fiului lui Dumnezeu (vezi Matei 3, 16-17).Ioan este cel care arată oamenilor şi diferenţa dintre botezul pocăinţei (cu apa din Iordan) şi botezul creştin, care va fi "cu Duh Sfânt si cu foc" ( Matei 3, 11) şi de care vor avea parte toţi cei ce-l vor mărturisi pe Hristos.Botezul Domnului (Boboteaza) este praznic împărătesc şi, în această zi, în toate bisericile si mânăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române, se face "sfinţirea cea mare a apei"(Aghiasma Mare) de binefacerile căreia se bucură toţi credinciosii ortodocşi.

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei
http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4663&Itemid=2

Mai jos puteti asculta troparul Botezului Domnului, in interpretarea Grupului Psaltic Stavropoleos din Bucuresti.

Si pentru ca maine il sarbatorim pe Botezatorul Domnului, dorim tuturor celor care poarta numele Sfantului Ioan, toate cele catre mantuire, implinirea tuturor bunelor dorinte si sa traiti intru multi si binecuvantati ani!

Postat de:
Parintele Constantin

Invitaţie la Hram: 16-17 Ianuarie 2009

În luna ianuarie a fiecărui an, parohia „Sf. Macarie Cel Mare” din Mirfield îşi sărbătoreşte hramul, prilej de bucurie şi de împreună-rugăciune pentru noi toţi.
Din dorinţa de a împărtăşi această bucurie cu cât mai mulţi dintre dumneavoastră, vă adresez invitaţia de a participa la hramul parohiei noastre, în zilele de 16 şi 17 ianuarie 2009.

Bucuria ne este cu atât mai mare cu cât în acest an vom avea alături pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Român pentru Europa Occidentală şi Meridională şi pe Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Român pentru Europa de Nord, fondatorul parohiei noastre, care vor sluji:

- Vecernia cea Mare, în ziua de vineri, 16 ianuarie 2009 (orele 18:00),
- Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească, în ziua de sâmbătă, 17 ianuarie 2009 (orele 10:00).

Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Nectarie Protopsaltul” din Bucureşti, condus de Valentin Gheorghe, protopsaltul bisericii româneşti din Londra, care, in drum spre Glasgow, vor face un popas şi la noi la Mirfield.
După slujba din ziua de sâmbătă, membrii parohiei noastre vor organiza o agapă unde vor fi servite mâncăruri tradiţionale româneşti.
Cu nădejdea că veţi putea participa la această sărbătoare, vă adresez rugămintea de a confirma participarea dumneavoastră la adresa de email:

costipop@yahoo.com nu mai târziu de 15 ianuarie 2009.

În aşteptarea întâlnirii cu fiecare dintre dumneavoastră, vă asigurăm de preţuirea şi rugăciunile noastre.

Doamne ajută-ne!

Pr. Paroh Constantin Popescu

“…Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica. Si propovaduia, zicand: Vine in urma mea Cel Ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apa, El insa va va boteza cu Duh Sfant. Amin...”
Ev. Marcu I, 1-8




Ioan nu le-a spus oamenilor să trăiască în desert, să mănânce lăcuste si miere, sau să se îmbrace în haine din piele de cămilă.
El a dorit să le ceară doar ceea ce de fapt Dumnezeu cere oamenilor: să se pocăiască si să ducă o viată dreaptă. Fariseilor care credeau că au un pasaport spre ceruri deoarece se trăgeau din Avraam, el le spune: “Să nu credeti că puteti zice în voi însivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate si din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor si tot pomul care nu face roadă bună se taie si se aruncă în foc” (Matei 3,9-10).
Ce contează cu adevărat nu sunt rădăcinile, ci roadele. Omul trebuie să îsi constientizeze păcatul înainte de a-l putea accepta pe Mântuitorul. Dacă credem că mesajul lui Ioan era prea aspru sau că judeca prea dur lumea, să ne amintim doar că în trei ani Israelul avea să îsi crucifice Regele. (Pr. A. Coniaris)


Duminica, 4 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Cum să petrecem de Anul Nou?

”Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Care ai pus vremile şi anii întru a Ta stăpânire şi îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească şi întru tot bună, mulţumim Ţie pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră, în toată vremea trecută a vieţii noastre şi Te rugăm, întru tot îndurare, Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta.“

Redam acum, la inceput de Nou An, un cuvant deosebit al Sfantului Ioan Gura de Aur, atat de actual, despre cum se cuvine sa intampinam Noul An:

“Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“. Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului..."

Cuvantul intreg aici:

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/12/31/cum-sa-petrecem-de-anul-nou-ne-invata-lamurit-sfantul-ioan-gura-de-aur/

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Hristos S-a nascut!

Mesia S-a nascut, Cel mai minunat, in acelasi timp Om si Dumnezeu – ca ochii omenesti osteniti sa se odihneasca pe El si sa nu se uite dupa un alt Mesia.
Imparat S-a nascut, Cel mai puternic, in acelasi timp cu toiagul puterii si cu candela milei – ca si cei mai mici sa se indrepteze si sa strige: "Noi suntem fii de imparat!"

Erou S-a nascut, Nebiruit, ca sa-i apere pe cei drepti, ca sa-i cucereasca pe pacatosi, ca sa sfarame duhurile rautatii, cele de sub ceruri.

Calauza S-a nascut, Cel mai limpede-vazator, ca pe cei rataciti sa-i aduca la drumul drept si sa-i calauzeasca.

Luminator S-a nascut, Cel mai luminat, ca sa destrame intunericul si sa ii lumineze pe cei intunecati.

Pastor S-a nascut, Cel mai grijuliu, ca sa mantuiasca turma de lupi si s-o adune in staulul Sau.

Hranitor S-a nascut, Cel mai bogat, ca sa-i hraneasca pe cei flamanzi, nu cu pamant, ci cu cer – cu trupul Sau ceresc si cu sangele Sau de foc.

Iubitor de oameni S-a nascut, Cel mai mare, ca sa-i stranga la pieptul Sau si sa-i invieze prin dragoste pe orfanii Sai cei nenumarati, ce indelung au mers din mormantul vietii in mormantul mortii.

Descoperitor S-a nascut, Cel mai mare, ca sa traga valul si sa descopere muritorilor nemuritoarea imparatie a cerurilor.

Toate acestea sunt intelesuri ale acestor cuvinte incantatoare, cu care crestinii se saluta de Nasterea Domnului si cu care si eu va salut pe voi, fratilor:
Hristos S-a nascut!

Sfantul Nicolae Velimirovici: Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, 2002, p.193-194.

===========================================
Mai jos puteti asculta un Colind Bizantin in interpretarea

Grupului de Psalti al Patriarhiei Romane

===========================================

Craciun cu bucurie!

Postat de:

Parintele Constantin

"...Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu”. (Matei 1,1-25)

Cât de tragic este faptul că adesea crestinii vorbesc despre Iisus la trecut - Hristos care a fost, sau la viitor - Hristos care va veni. Cât de rar ne gândim la El la timpul prezent - cu noi este Dumnezeu.

Si totusi câtă nevoie avem de această promisiune a sa, în aceste zile de confuzie, întuneric si zbucium. În Evanghelia lui Ioan ni se spune: “Cuvântul S-a făcut trup si S-a sălăsluit între noi”.

Este doar un alt mod de a spune: “Emanuel, cu noi este Dumnezeu”. Nu în ceruri îndepărtate, nu pe o planetă în nu stiu ce galaxie, ci aici, între noi, părtas la durerile noastre, ajutându-ne să ne ducem poverile, punând mâna cu delicatete pe infirmitătile noastre, curătindu-ne de păcate, arătându-ne modul de viată care are valoare eternă. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 21 Decembrie, Sfanta Liturghie incepe la 11:30.

Programul Liturgic de Crăciun

====================================
Miercuri, 24 Decembrie - Ajunul Crăciunului:
18:00 - 20:00 - Pavecerniţa Mare şi Litia
Între 16:00 - 18:00 si 20:00 - 22:00 Spovedanii.

====================================
Joi, 25 Decembrie - Crăciunul
10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie

====================================
Vineri, 26 Decembrie - Soborul Maicii Domnului

10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie.

====================================
Sâmbată, 27 Decembrie
Sf. Intâi Mucenic şi Arhidiacon Stefan
10:00-13:00 - Utrenia si Sf. Liturghie.

====================================
Duminică, 28 Decembrie (Liturghie Duminicală)
10:00-13:00 - Utrenia şi Sf. Liturghie.

====================================
Joi, 1 Ianuarie - Sf. Vasile Cel Mare—Anul Nou
10:30-13:30 - Utrenia şi Sf. Liturghie.

====================================

Cuvantul Saptamanii

Parintele Arsenie in Cararea Imparatiei, despre gresalele iubirii si dreapta socoteala:

Acesti ucenici ai Domnului, din pricina iubirii lor aprinse, fiecare au facut cate-o greseala in ucenicia lor. Doi s-au indreptat, unul s-a surpat. Astfel, intr-o calatorie, cand oamenii dintr-o cetate oarecare, necunoscandu-i, n-au vrut sa-i primeasca, Iacov si Ioan au zis: sa ne rugam ca Ilie, sa se pogoare foc din cer peste ei sa-i arda (Luca 9, 54). Cinstea si pretul pe care-l avea Domnul in inima lor, precum si ravna si iutimea lor, inca nu le aveau in cumpana si cu dreapta socoteala si asa au ars o greseala. Mantuitorul i-a adus la blandete si la dreapta socoteala, invatandu-i: "Nu stiti ce duh graieste prin voi acestea" (Luca 9, 55).
Petru, dupa frumoasa marturisire de credinta: "Tu esti Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu!" (Matei 16, 16), si dupa lauda Mantuitorului - care in asa fel i-a spus-o ca oarecum sa-l fereasca de primejdia laudei si a parerii de sine, - cand Iisus a inceput sa le spuna apostolilor despre patimile si rastignirea Sa, Petru, in iubirea lui n-a putut rabda o socoteala ca aceea. Atunci, ca unul ce n-avea si cunostinta tainelor lui Dumnezeu, care sa tina cumpana dreapta cu puterea iubirii aprinse si inteleasa omeneste, capata de la Domnul palmele acestea: "Inapoia mea Satano! Sminteala-mi esti!" (Matei 16, 32). Sigur ca nu Petru era Satana, ci un gand al Satanei intrase si se exprimase prin gura lui Petru, - caci era o spartura, o descumpanire intre puterile lui sufletesti: cunostinta, dragoste si iutime. Si se vede ca inca nu s-a tamaduit cu indreptarea aceea. Mai batran fiind si mai greu de leac, iubirea lui inca nu se stramutase, ca a lui Ioan: toata pentru Mantuitorul, ci mai tinea ceva si pentru sine.
Iuda, voia ca si Mantuitorul sa iubeasca ceea ce iubeste el, adica sa intemeieze o imparatie pamanteasca a Cerurilor si Iisus sa se faca Imparat, iar pe el, mare sfetnic si vistier al argintilor, ca tare era umilit sa fie trimis descult, fara traista si fara bat, si sa propovaduiasca o Imparatie, pe care n-o vedea cu ochii sai de lut, si pentru care n-avea decat o zdreanta de punga goala.
Asa fiind facut, parca era de un gand cu tot neamul sau. De aceea, desi Mantuitorul l-a iubit si l-a inzestrat cu daruri intocmai ca si pe ceilalti, totusi el a ramas evreul fara leac, iubind un "Dumnezeu al veacului de acum", iar pe Iisus, care nu corespundea iubirii sale pamantesti, L-a vandut cu treizeci de arginti, castig ce-a mai putut sa scoata, pentru slujba de trei ani ...

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/gresalele_iubirii_si_dreapta_socoteala_-c150-p22-new.html

Postat de:

Parintele Constantin

12.12.2008: Sfântul Ierarh Spiridon (Treimea din Cărămidă)

În orice cărămidă există Sfânta Treime, ca act creator. Orice construcţie are Treimea în Sine, Sinele fiind întreit. Adevărurile acestea au fost demonstrate de Sfântul Spiridon, cel plecat la ceruri cu exact 1661 de ani în urmă. A trăit pe vremea împărăţiei Sfântului Constantin cel Mare şi a fiului său Constanţiu. Păstor de oi, simplu la chip şi smerit la inimă, a fost căsătorit şi a avut o singură fiică, Irina, care a trăit în feciorie toată viaţa. Murindu-i soţia, a fost făcut episcop în cetatea Trimitundei din Cipru. Participă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi arată, cu puterea minunii, Taina Sfintei Treimi ascunsă într-o cărămidă. De-atunci, în iconografie, este reprezentat ţinând în mână o cărămidă din care focul se înalţă la ceruri, apa şi ţărâna curgând pe pământ. Amestec întreit şi ciudat – viaţa aceasta – forţează memoria. Avem o rană deschisă în Teologie care este permanent tratată prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi prin împărtăşirea Sfântului Duh, unitate fiinţială ca timp prielnic. Ţărâna din suflet dă gândului gust şi aşezare, focul îi dă căldură iar apa îi dă sevă. Prin păcat ne-am înţărănit, pătimindu-ne firea cea luminoasă, prin apa Botezului am primit iertare de păcatul strămoşesc aşezat în memoria colectivă a umanităţii, iar prin focul credinţei ni s-a dat unica şansă a Învierii, chiar înainte de a muri. Iată Treimea! Este însăşi viaţa! Este: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Există în toate un fior al creativităţii. Suntem creativi în măsura în care iubim. Iubirea este Treimea. În iubire nu putem fi singuri.Sfântul Spiridon al Trimitundei, prăznuit la 12 decembrie, a iubit, de aceea este cu noi. Pe când era păstor de oi, într-o noapte, nişte hoţi i-au prădat turma. Dimineaţa, i-a găsit Spiridon lângă strungă. Orbiseră. I-a luat, i-a spălat, le-a suflat ţărâna de pe ochi şi când au văzut le-a dat la fiecare câte un berbec, îndemnându-i să nu mai facă rău.Spiridon a nădăjduit, Făcător de minuni numindu-se. A potolit foametea şi a întors păcatele păstoriţilor pe dos, aşa cum vântul întoarce frunzele din drum. Foamete cumplită se abătuse asupra Ciprului. Bogaţii cetăţii se bucurau, vânzând grâul mai scump. Unul dintre ei aducea grâu din alte părţi înmulţind preţul. A venit atunci un sărac la Sfântul Spiridon, plângându-i-se. Sfântul l-a mângâiat: Mergi acasă şi nu mai suspina, dimineaţă ograda îţi va fi plină de grâu iar negustorul acela va cere la tine. Noaptea, la rugăciunile Sfântului, cerul s-a întunecat, hambarele negustorului nedrept s-au spart şi ploile au dus grâul în curtea săracului. Sfântul Ioan Gură de Aur se întreba: Ce deosebire există între oamenii mari, strângători de averi şi constructori de palate şi copiii strângători de nisip şi clăditori de case? răspunzând... niciuna, când cei mari îşi vor da seama de josnicia faptelor lor, vor cunoaşte că toate cele făcute de ei nu sunt decât nişte copilării.Sfântul Spiridon a crezut. Credinţa curată poate deveni cea mai durabilă construcţie, dacă are la temelie Sfânta Treime.Sfântul Spiridon ne face să înţelegem că Treimea poate exista şi în realităţile cele mai neobişnuite, una dintre acestea fiind chiar o cărămidă.

Preot Sever Negrescu

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4563&Itemid=2

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

In urma cu patru ani, la praznicul Sf Spiridon, avea loc inaugurarea parohiei noastre....

Asadar, alaturi de Sf. Macarie, hramul parohiei noastre, suntem datori cu o rugaciune si la Sf. Spiridon, pastorul Trimitundei si mangaierea Kerkirei Corfului, unde se afla sfintele saele moaste!

Sfinte Ierarhe Spiridon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Sf. Ioan Hrisostom, Despre Tristete

Dumnezeu a asezat tristetea printre simtamintele firii noastre, nu ca sa ne lasam ei cu usuratate, fara rost, în clipa încercarii, nici ca sa ne abandonam pe noi însine - ci ca sa scoatem din acest simtamânt cel mai mare dintre foloase. Si cum vom putea, oare, scoate asemenea foloase? (…)

Timpul tristetii nu-i atunci când suntem nefericiti, ci acela în care savârsim raul. Dar noi, noi am rasturnat îndreptarul acesta, timpurile le-am schimbat. Când savârsim multime de greseli, nu simtim nici cel mai mic disconfort - iar de ni se întâmpla sa suferim, de te miri-unde, vreo împotrivire, iata-ne abatuti, loviti de mâhnire, gata de a sfârsi cu viata aceasta - si a ne scapa de ea.

Pentru aceasta tristetea pare a fi lucru suparator si greu de dus, ca si mânia si pofta trupeasca. Cei ce se leapada acestor simtaminte pe nedreptul si fara rost, le-au facut sa-si piarda din însemnatatea lor. Ca si cu leacurile pe care le dau doctorii. Când aceste leacuri nu sunt date pentru bolile carora se potrivesc si pentru care au fost pregatite, ci altora - departe de a despovara de suferinta lui, dimpotriva îi maresc raul.

Asa lucreaza tristetea. Cum ea e o terapie în stare -putem spune - de a curati raul din noi, daca cuprinde un suflet trândav, încarcat de grele pacate, ea îi aduce buna slujire, dar de se salasluieste într-un suflet care lupta si se zbate, care trudeste, care are griji si sufera, în loc de a-i ajuta, îi aduce mari stricaciuni, facându-l mai slab si usor de doborât.

Asa, scriind acelora care se tineau tari în credinta, Pavel le zicea: “Bucurati-va totdeauna în Domnul, va zic mereu, bucurati-va!”… Dar acelora care erau destramati, mândri, cârtitori, le zicea: “Sunteti plini de trufie…” Cel ce-i împovarat de pacate, sa foloseasca aceasta terapie, ca sa se elibereze si sa se usureze, dar acel care-i sanatos, de ce si-ar ruina fericita-i sanatate prin tristete?

Sursa:

http://www.ioanguradeaur.ro/50/51-sa-nu-ne-lasam-doborati-de-incercari/

Postat de:

Parintele Constantin

Seara duhovniceasca

Iubiti credinciosi,

In continuarea sedintelor catehetice, va invitam in ziua de Sambata, 13 Decembrie 2008, intre orele 17:30 - 18:30, la o seara duhovniceasca ce va avea ca tema "Spovedania in viata crestinului". Aceasta va fi precedata de Slujba Vecerniei, care va fi oficiata de Parintele Constantin cu incepere de la ora 16:00 in Biserica de jos din incinta Colegiului din Mirfield.

Dupa terminarea sedintei catehetice, Parintele Constantin va sta la dispozitia credinciosilor care vor dori sa se spovedeasca.

Duminica, 14 Decembrie, Utrenia si Sfanta Liturghie vor incepe ca de obicei la ora 10:30.

Va asteptam cu drag si va dorim un post cu folos.

Doamne ajuta!


Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii

Despre evitarea impotrivirii

"Evitarea rasplatirii raului cu rau constituie cea mai eficienta combatere a lui. Sfantul Fotie cel Mare spune: Daca toti ar intoarce si celalalt obraz celor care ii lovesc peste obrazul drept, unde ar mai fi cei care sa loveasca?
Prin evitarea impotrivirii este biruit raul fara a-l mai repeta. Astfel se reduce si cantitativ prezenta lui in lume. In caz contrar, rasplatirea raului cu rau devine mijlocul cresterii si permanentizarii lui. Evitarea impotrivirii raului asaza raul in trecut si deschide perspective pozitive viitorului".

Georgios Mantzaridis, Morala Crestina, pg. 198, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2006.
Postat de:
Parintele Constantin

Auzind Iisus i-a zis: Încă una îti lipseste: Vinde toate câte ai si le împarte săracilor si vei avea comoară în ceruri; si vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. (Luca 18,18-27)


Când Domnul nostru Iisus Hristos i-a întâlnit pe Andrei, Matei, Iacob, Ioan, Petru si pe alti apostoli, le-a adresat invitatia: “Urmează-mi!”
Se notează în Evanghelie faptul că acestia au răspuns lăsând toate si urmându-l pe Iisus. Aceeasi invitatie îi este adresată de Iisus tânărului bogat: “vino de urmează Mie”. Si el a fost invitat de Iisus să fie apostol ca Matei, Petru, Ioan. Dacă l-ar fi urmat pe Iisus, astăzi l-am fi avut în calendar, mentionat ca Apostol; nu l-a urmat, asa că nici măcar numele nu i-l stim. “Un lucru” l-a tinut departe de Dumnezeu - iubirea lui pentru bunuri.
Care este acel “un lucru” în viata noastră?
Este vreun păcat de care refuzăm să ne despărtim?
Este vreo parte din noi pe care refuzăm să o deschidem în fata lui Dumnezeu?
Avem cumva vreo iubire care este deasupra iubirii ce i-o purtăm lui Dumnezeu?
Există vreo persoană pe care refuzăm să o iertăm?
Orice ar fi, mesajul lui Hristos pentru noi este acesta: chiar si un singur păcat, atâta timp cât nu renuntăm la el si nu căutăm iertarea lui Dumnezeu, ne poate tine în afara Împărătiei cerurilor.
(Pr. A. Coniaris)

Duminica il sarbatorim pe Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul romanilor.
La multi ani celor ce ii poarta numele.

Duminica, 30 noiembrie 2008, Sfanta Liturghie incepe la Mirfield la ora 11:30.

Radu

Cuvantul Saptamanii

Sf. Nicolae Velimirovici: "Tie, Doamne!"

La sfarsitul fiecarei ectenii, preotul cheama poporul sa se dea in chip deplin Domnului Hristos, zicand: "Pe noi insine, si unii pe altii, si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!" La care poporul raspunde: "Tie Doamne!"Acestea sunt niste cuvinte foarte importante si pot fi aplicate in multe imprejurari din viata omeneasca.

Cand ai sanatate si spor la treaba, inalta-ti inima si zi: "Tie, Doamne!"

Cand oamenii te cinstesc si te lauda, spune-ti in sinea ta: " Nu eu merit asta, asta nu mi se cuvine mie, ci - "Tie, Doamne!"

Cand iti trimiti copiii la munca ori la scoala ori in armata, binecuvinteaza-i din pragul casei tale si zi: "Ii dau in grija - Tie, Doamne!"

Cand te lovesc invidia omeneasca si necredinta prietenilor, nu cadea cu duhul si nu tine amaraciune in inima ta, ci zi: "Toate acestea le dau spre judecata si dreptate - Tie, Doamne!"

Cand mergi in urma sicriului ce poarta tot ce ai mai drag, paseste cu vitejie ca atunci cand duci un dar celui mai mare Prieten si zi: "Acest suflet drag ti-l aduc in dar - Tie, Doamne!"

Cand se vor aduna asupra ta chipurile intunecate ale ispitelor dracesti si suferintelor si bolilor, nu deznadajdui, ci spune: "Ajutor si mila cer - Tie, Doamne!"

Cand ingerul mortii va veni la patul tau, nu te speria - prieten este -, ci iarta-te cu aceasta lume si spune: "Sufletul meu pocait il dau in maini - Tie, Doamne!"

Sfantul Nicolae Velimirovici, Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, Ed. Sofia, 2002.

Postat de:

Parintele Constantin

25.11.2008: Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

Născută într-o familie de nobili din Alexandria, capitala Egiptului, Ecaterina a trăit pe vremea lui Maximian, cel ce domnea împreună cu Diocleţian. Era înzestrată de Dumnezeu cu o rară frumuseţe şi o inteligenţă excepţională. La vârsta de 18 ani reuşea să stăpânească sistemele filosofice ale timpului, literatura şi medicina, atrăgând admiraţia învăţaţilor vremii. Dar deosebit de toate aceste învăţături, Sfânta era şi o luminată creştină, cunoscând Sfânta Scriptură şi străduindu-se să vieţuiască după poruncile Domnului Hristos, pe care Îl iubea ca o logodnică, socotindu-L Mirele sufletului său.Ecaterina aprofundează tainele învăţăturii creştine şi primeşte Taina Sfântului Botez. Mântuitorul Hristos îi apare împreună cu Maica Domnului: "Iată, astăzi, te primesc pe tine mireasa mea veşnică. Să pazeşti arvuna aceasta şi să nu mai primeşti altă arvună de la un mire pămantesc". În zilele prigoanei pornite impotriva creştinilor, pentru mărturisirea ei întru Hristos, Sfânta Ecaterina a fost supusă la bătăi grele şi la sângeroase chinuri, din care a ieşit nevătămată. Printre alte pedepse, Sfânta a fost silită de Maximian să se înfrunte cu o adunare de filosofi păgâni, ca să dovedească în faţa poporului deşertăciunea zeilor. Dar ea, ruşinându-i pe toţi, cu înţelepciune şi cu bună grăire, i-a înduplecat pe cei o sută cincizeci de învăţaţi să creadă în Hristos, încât, stăruind ei în mărturisirea credinţei au fost arşi în foc. În cele din urmă, scăpând ea printr-o minune din învârtirea cea ucigătoare a roatei, a fost osândită şi i s-a tăiat capul în ziua de 25 noiembrie şi aşa a luat cununa muceniciei.

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4505&Itemid=2

Tuturor celor care purtati numele Sfintei Ecaterina, Domnul sa va binecuvinteze cu pace si sanatatepentru rugaciunile ei!

Postat de:

Parintele Constantin

“…Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Si cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Asa se întâmplă cu cel ce-si adună comori siesi si nu se îmbogăteste în Dumnezeu…” (Luca 12,16-21)




Iată un om care nu ar fi asteptat vreo imaginară bucată de plăcintă din cer. Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-si face poftele. “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!”
În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat si îl numeste nebun. Am putea să nu fim de acord cu Dumnezeu că acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun?
În fond, nu aceasta este si filozofia noastră despre succes, să ne extindem afacerile, economiile, proprietătile si să privim spre ziua în care vom putea să spunem sufletelor noastre: “Odihneste-te, mănâncă, bea, veseleste-te.”
Însă Dumnezeu insistă că acest om a fost nebun. A fost nebun pentru că s-a preocupat de lucruri mărunte. Lucruri mărunte?
A-ti câstiga existenta este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a-ti trăi existenta. A găsi plăcere este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a găsi un scop. A te gândi la construirea unor hambare mai mari si la sporirea afacerii tale este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a te gândi la îmbunătătirea stării sufletului tău si a lumii din jurul tău.
În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său.
A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viată.
A uitat că omul nu este ceea ce are.
În toate eforturile sale de a se îmbogăti, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual. Când ne gândim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi îl asociem cu oamenii cu multi bani care controlează bursa si au imense proprietăti imobiliare.
În mod foarte convenabil încercăm să uităm că aceeasi nebunie poate exista în noi toti. Cât de multi oameni obisnuiti nu trăiesc astăzi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari si mai bune, bunuri multe strânse pentru multi ani, odihnă, mâncare, băutură si distractie?
Nu toate acestea sunt rele în sine, dar le urmărim într-o asemenea măsură încât ajungem să ne pierdem sufletele. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 23 noiembrie, nu este savarsita Sfanta Liturghie la Mirfield.

Radu

21 Nov. - Intrarea in Biserica a Maicii Domnului

Simplitatea unei feciorii
Deseori, realităţile profunde dăinuie prin faptele simple. Pe lângă acestea, ne este dat să trecem prea uşor, reci, indiferenţi şi grăbiţi, precum soarele cu dinţi trece nepăsător printre primii fulgi de zăpadă.Orice intrare a noastră în Biserica Ortodoxă, exceptând-o pe întâia şi irepetabila intrare – datorată Sfântului Botez –, este o faptă simplă. Vreau să cred că simplitatea ţine de feciorie, ca stare absolută a împăcării, iar complexitatea, confuzia şi îmbâcseala ţin de păcat, ca stări absolute ce pot defini o viaţă plină de nelinişti.Feciorie şi îmbâcseală – iată cele două feţe ale acestei lumi. Când intrăm în Biserică, oricât de păcătoşi am fi, trebuie să avem acea stare de feciorie: nu mai judecăm pe nimeni, nu mai gândim răul, suntem curaţi de orice grijă lumească. Când ieşim din Biserică trebuie să continuăm acea stare de a fi buni.Preasfânta Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, a intrat în Biserică la vârsta de trei ani, dusă de părinţii ei, şi a ieşit în lume la 15 ani, nefiind în întreaga ei veşnicie, vreodată, rea.Prin intrarea în Biserică se produce un război: cel dinafară nu-l mai lasă pe cel dinăuntru să fie bun, dar, cel din Biserică trebuie să iese, odată şi odată, în lume, pentru a nu mai lăsa lumea să fie rea. Biserica nu împarte oamenii în răi şi buni, ea cercetează pre toţi şi pre toate pentru ca, prin Sfintele Taine, amorţeala, mizeria, amăgirea, minciuna, tot cenuşiul şi toată mâzga acestei lumi să fie îngropate; ocărâţii şi însinguraţii, lepădaţii şi uitaţii, înşelaţii şi amărâţii, vinovaţii şi marginalizaţii să se reîntoarcă la gândul cel bun al Fecioriei, care aduce, în braţele lui, mântuirea. În fiecare lacrimă de copil nu se oglindeşte, mai mult, durerea sau bucuria acelui copil decât disperarea sau fericirea mamei lui. Pentru orice copil crescut în Duhul lui Dumnezeu, mama lui rămâne o fecioară. Şi în această faptă simplă pulsează misterul, puterea şi mireasma Ortodoxiei.Creştinii adevăraţi îşi doresc tot timpul ca mama lor să fie nu doar aşa... ca Maica Domnului, ci chiar Maica Domnului. Ortodocşi fiind, este bine să îndrăznim, astfel, a ne considera fraţii mai mici ai Mântuitorului. Bunicul meu, din partea tatălui, avea o duritate a lui aparte, dar, îşi începea şi-şi încheia ziua numind sfânta bucăţică de pâine: să fie la Maica noastră Precista şi la Prunculeţul ei, Iisus! În această numire simţeam rugăciunea, bucuria, iertarea şi căldura lumii întregi strânse la un loc, nu într-o dogmă, ci într-o cuprindere a ceea ce nu putea fi cuprins.Cu adevărat, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sfântă sărbătoare din 21 Brumar, de o profunzime pe care doar Cerul o poate desluşi prin taina zăpezilor, are ceva din... simplitatea unei feciorii.

Preot Sever Negrescu

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei
http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4489&Itemid=2

Postat de:

Parintele Constantin

Re: 20 Nov. - Sfantul Grigorie Decapolitul, ocrotitorul Manastirii Bistrita - Valcea

"Ales în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, acesta s-a bucurat de o cinstire deosebită printre credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. La aceasta a contribuit şi faptul că moaştele sale se află încă de la sfârşitul sec. al XV-lea în ţara noastră, la mănăstirea Bistriţa, în jud. Vâlcea.
Sfântul Grigorie s-a născut la Irinopolis, oraş în Decapolea Isauriei Asiei mici, către anii 780-790, dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Serghie, era înclinat către plăcerile trupeşti, în schimb mama sa, Maria, fiind o femeie foarte evlavioasă. La vârsta de 8 ani Grigorie a fost dat la şcoală, dovedind dragoste faţă de învăţătura şi felul de viaţă al monahilor. revenind în sânul familiei, ducea o viaţă simplă, fără fast, deşi părinţii îl îndemnau la un alt fel de trai. El frecventa Biserica, citea Sfânta Scriptură şi adesea se retrăgea în locuri liniştite unde stăruia în rugăciune către Dumnezeu, pentru a-l face adevărat slujitor al Său.
Ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii i-au ales o tânără cu care intenţionau să-l logodească pe Grigorie, dar acesta, împins de un imbold divin, hotărăşte să se lepede de lume, retrăgându-se în munţi. Întâlnind un episcop al Decapolei, Grigorie este sfătuit să meargă la o mănăstire din apropierea Decapolei. Aici însă, egumenul, împreună cu obştea erau simpatizanţi ai iconoclasmului, ceea ce va face ca Grigorie să sufere din această pricină. Astfel, el se va refugia la un unchi al său după mamă, Simeon, egumen la o altă mănăstire din jurul Decapolei, unde va rămâne timp de 14 ani, nevoindu-se întru cele duhovniceşti, prin practicarea virtuţilor.
Râvnind însă la o viaţă desăvârşită, va cere binecuvântare să se retragă singur într-o peşteră pustie. Aici se va lupta cu duhurile necurate, biruind prin puterea rugăciunii, şi cu ajutorul harului ceresc. Astfel, după ce s-a curăţit de patimile sale, Sfântul Grigorie a fost îndemnat de un glas de Sus, ca să părăsească peştera şi să meargă în lume, spre folosul său şi al altora. În acest fel, Sfântul va începe o serie de călătorii. Va merge prin Efes, Proconez, unde va binecuvânta casa unui sărac cu cele necesare trupului, apoi va merge la Histopolis, după care va ajunge la Tesalonic. Aici va sta câteva zile la o mânăstire, după care îşi va continua călătoria sa, ajungând la Roma, unde va sta trei luni, unde va vindeca un demonizat. Din smerenie, se va refugia la Siracuza Siciliei, unde se va închide într-un turn. Şi aici va vindeca doi îndrăciţi, o femeie şi un bărbat.
De aici Sfântul va pleca la Hidros, unde va pătimi din cauza iconoclaştilor, dar este eliberat de episcopul locului. Plecând de aici, va trece printr-o regiune ocupată de mauri, care vor să-i ia viaţa Sfântului, însă, printr-o minune dumnezeiască, mâna care dorea să-l lovească, paralizează, şi numai la intervenţia Sfântului se înzdrăveneşte. puţin mai departe va vindeca pe alt demonizat, după care se reîntoarce la Tesalonic, stabilindu-se la mânăstirea Sfântul Mina. Aici, în scurtă vreme, Sfântul va deveni cunoscut prin puterea sa de fi văzător cu duhul. După ce prezice moartea unui stâlpnic, însărcinează pe ieromonahul Teodul să înştiinţeze pe părintele spiritual al Sfântului că acesta va trece în curând la cele veşnice. După ce va mai săvârşi câteva minuni prin puterea Duhului Sfânt, s-a socotit că Sfântul este vrednic de a primi preoţia, acest lucru fiind dovedit şi de virtuţile cu care se împodobise: înfrânarea, sărăcia, răbdarea, blândeţea, apărarea dreptei-credinţe, pentru care Sfântul a avut o râvnă deosebită, mustrând şi condamnând cu toată vigoarea pe ereticii iconoclaşti.
Dar Dumnezeu îi dă Sfântului o boală grea, şi vestea despre aceasta ajunge până la Constantinopol, unde se afla închis în temniţă Simeon, unchiul Sfântului, care pătimea din cauza iconoclasmului. Vrând să-şi revadă nepotul, Sfântul Grigorie va porni spre Constantinopol, unde îl va găsi pe unchiul său în stare de libertate. La 12 zile după sosirea sa la Constantinopol, Sfântul Grigorie va trece în cămările cereşti, după cum prezisese, la data de 20 noiembrie 842.
Mormântul său va deveni repede un loc de pelerinaj, datorită minunilor ce se săvârşeau la el, astfel că sfintele sale moaşte au fost dezgropate şi puse într-o raclă, pentru a fi cinstite după cuviinţă. Tradiţia spune că şi uleiul din candela de la moaştele Sfântului avea putere tămăduitoare. De altfel, nevoitorul lui Hristos a fost socotit ca sfânt încă din timpul vieţii sale, şi recunoscut ca atare imediat după moartea sa. Moaştele Sfântului au stat la mânăstirea din Constantinopol mult timp după moartea sa, probabil până în anul 1453, când capitala va cădea sub turci. De aici, ele au fost luate de un demnitar, iar de la acesta, în 1498, banul Barbu Craiovescu le-a cumpărat cu mare preţ şi le-a aşezat în mânăstirea Bistriţa, ctitorie a sa, unde se află şi astăzi. Aici, însuşi ctitorul mânăstirii se va călugări, sub numele de Pahomie.
Racla de argint aurit în care se găsesc moaştele Sfântului este opera meşterilor din Braşov, şi poartă o inscripţie din anul 1656. Tot în cinstea Sfântului s-au făcut numeroase danii mânăstirii, iar bisericile schitului Păpuşa (jud. Vâlcea) şi a mânăstirii Popânzăleşti (jud. Dolj), poartă hramul Sfântului Grigorie. O altă dovadă de cinstire o constituie şi tipăriturile închinate de către români Sfântului: Slujba Sfântului Grigorie Decapolitul, compusă de Matei al Mirelor, Carte osebită a Sfântului Grigorie Decapolitul, Râmnic, 1753, cea mai completă ediţie, ce cuprinde slujba ce se face la hramul său, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul, copiat de schimonahul Paisie, zugravul mânăstirii Bistriţa.
Din toate cele relatate până aici reiese cu prisosinţă cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfântul Grigorie Decapolitul în rândul drepmăritorilor creştini de pretutindeni. Aceasta i-a inspirat pe imnografi să-i închine slujbe, paraclise şi rugăciuni, încă de la trecerea sa la cele veşnice şi până în zilele noastre. În mod deosebit, Sfântul Grigorie Decapolitul s-a învrednicit de veneraţia credincioşilor din ţara noastră, care îl cinstesc ca pe unul dintre sfinţii români".

Damaschin Coravu Severineanul, Sfântul Grigorie Decapolitul „de la Bistriţa”-Vâlcea, în vol. „Sfinţi români şi apărători ai credintei stramosesti", p. 248.
Articolul online la:

http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/noiembrie/sf_cuvios_grigorie_decapolitul.htm

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Despre intelesul cuvintelor lui Hristos: Nu am venit sa aduc pace, ci sabie

"Nu socotiti ca pace am venit sa aduc pe pamant; nu am venit sa aduc pace, ci sabie. Asa a grait Domnul. A se citi: "Nu am venit sa impac adevarul si minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, dobitocia si omenia, nevinovatia si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece". Cu ce sa le tai si sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului, ori sabia cuvantului lui Dumnezeu, care este totuna, fiindca adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, si cuvantul lui Dumnezeu este adevarul. Apostolul Pavel sfatuieste: luati sabia duhovniceasca, care este cuvantul lui Dumnezeu. Ca aceasta intelegere este dreapta se vede si din ce spune Hristos in continuare: ca am venit sa despart pe om de tatal sau, si pe fiica de mama sa, si pe nora de soacra sa. Caci daca fiul merge dupa Hristos, iar tatal ramane in intunericul minciunii, sabia adevarului lui Hristos ii va desparti. Adevarul este mai vrednic de iubit decat tatal. Si daca fiica merge dupa Hristos, iar mama ramane indaratnica in tagaduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decat mama? Dar sa nu intelegeti stramb - ca cel ce Il cunoaste si-L indrageste pe Hristos trebuie deodata sa se se desparta trupeste de rudele sale. Este destul a fi despartit cu sufletul si a nu primi in el nimic din gandurile si faptele necredintei".

Sf. Nicolae Velimirovici (1880-1956) - numit si "Hrisostom-ul" zilelor noastre in Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, 2002.

Postat de:

Parintele Constantin

“…Iar a doua zi, scotând doi dinari i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grijă de el si, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îti voi da. Care din acesti trei ti se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el.
Si Iisus i-a zis: Mergi si fă si tu asemenea…”
Luca 10,25-37

Un om bogat ajunse în rai. Primul lucru pe care îl făcu fu un tur prin piată unde cu uimire văzu că mărfurile erau vândute cu preturi foarte scăzute. De îndată puse mâna pe portofel si începu să comande cele mai frumoase lucruri pe care îi cădeau ochii.

Când trebui să plătească, întinse îngerului care vindea la tejghea un teanc mare de bancnote. Îngerul zâmbi si spuse: - Îmi pare rău, dar acesti bani aici nu au nici o valoare. - Cum asa? întrebă cu mirare omul bogat.

- Aici sunt valabili doar banii care au fost dăruiti pe pământ, răspunse îngerul.

Duminica, 16 noiembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Dialog cu Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor:

"...De ce a lasat Dumnezeu lumea sa intre in criza in care se gaseste, dupa aproape 2000 de ani de crestinism?"

Valeriu Gafencu: "Criza nu este a lui Dumnezeu, nici a credintei, ci a libertatii constiintei oamenilor. Oamenii ultimelor secole au desacralizat lumea, au pustiit sufletele, au exacerbat senzualitatea, s-au lasat prada orgoliului materialsimului si ateismului. In acelasi timp si fortele satanice sunt mai ascutite si mai bine organizate in secolul XX decat in primul veac crestin. Modul in care pier sfintii ucisi de fiara in secolul XX este cu mult mai draconic, mai pervers, mai total, mai bine studiat, mai cumplit decat felul in care au fost ucisi martirii primelor veacuri ale catacombelor. Milioanele de crestini de azi nu sunt la nivelul spiritual al catacombelor, dar in acest secol, sfintenia si martiriul sunt mai mari ca oricand, prin intensitate si forme de manifestare. Dusmanii crestinismului, cei ce au provocat martiriul, vor acum sa-i acopere existenta si sa-L faca uitat pe Hristos in lume, dar se insala si se dovedesc neputinciosi.

Ei au reusit sa stapaneasca lumea, dar au facut sfinti si martiri. Au reusit sa inchida gura oamenilor, dar lumina sfintilor nu au reusit sa o acopere. Dumnezeu lucreaza in lume si prin oamenii necredinciosi. Asa pare a se descifra rostul crizei pe care o strabate secolul XX: curatirea necesara unei trepte mai inalte de spiritualitate si vietuire".

Sursa:

Sfantul Inchisorilor, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, pag 249 - 250.

Postat de :

Parintele Constantin

Duminica, 23 Noiembrie 2008

Iubiti credinciosi,


Va anuntam ca in data de 23 Noiembrie 2008 NU va fi Sf Liturghie la Mirfield. Aceasta se datoreaza prezentei Parintelui Constantin la Parohia romaneasca din Northampton, cu ocazia vizitei pe care IPS Iosif o va efectua la acea data.

Va rugam sa-i anuntati si pe ceilalti credinciosi care nu au acces la grupul nostru de discutii.

Doamne ajuta!

In numele Consiliului Parohial,
Razvan Taranu

08.11.2008: Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil

De la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor
În întreaga istorie a portretisticii sunt câteva file albe, nereuşind cineva să creioneze, sau poate eu nu am cunoştinţă, trăsăturile, nuanţele, chipul unui înger. Sărbătoarea închinată soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil vine să facă acele file albe şi mai albe, demonstrând că lucrarea văzută a îngerilor în viaţa şi în lumea aceasta are un chip de împrumut, adică este nevăzută. Cel mai important împrumut pe care-l facem în viaţă este cel smuls cerului, prin fiecare gând curat, prin fiecare adiere a inimii, prin fiecare rugăciune simplă dar adâncă, prin fiecare îndemn frumos, prin fiecare faptă şi înfăptuire. Soborul (adunarea) îngerilor nu mai este obiect al cultului, ci subiect al închinării noastre. Noi, oamenii, creştem şi ne înmulţim necontenit şi binecuvântat, umplem pământul şi-l supunem (Facere 1, 28), dar nu mai reuşim decât uneori, în sfinte sărbători, să ne adunăm; îngerii nu se înmulţesc, dar iată ne dau pildă de adunare întru priveghere, copleşiţi de miez, întru odihnă şi în foc mistuitor. Când eram copil, întrebat fiind ce vreau să mă fac în viaţă, răspundeam fără echivoc: înger! Răspunsul meu tulbura, născând nedumerire: cum, înger, de ce?! Odată, părinţii chiar au fost îndemnaţi să mă determine către un alt gând de viitor: tâmplar, strungar, medic, ofiţer, profesor, ceva, orice mai aproape de categoria om al muncii! Eu mă încăpăţânam, voiam să îmi crească aripi, să zbor, s-ajung în viaţă primul înger şi gata. Nu înţelegeam ce este absurd în dorinţa mea. Acum, recunosc şi tac, nu mai am acel elan, acea bucurie, acea nevinovăţie. Întrebarea şi răspunsul care mi-au definit copilăria, devin acum ale soborului: când ne mai putem lăsa atinşi de aripa îngerilor, de aripa acelor fiinţe uimitoare şi nemuritoare? Încercăm un răspuns: oridecâteori mai admirăm cerul (îngerii fiind apărători ai acestuia), oridecâteori mai vizionăm o piesă de teatru, un film, sau, mai ascultăm un concert (îngerii fiind purtători de lumină), oridecâteori ne spovedim şi ne împărtăşim (îngerii fiind părtaşi ai tainelor), oridecâteori mai citim o carte bună (îngerii fiind adevăraţii tălmăcitori ai Voii lui Dumnezeu) şi oridecâteori ne mai rugăm (îngerii fiind slujitorii bunelorvestiri). În rest, citându-l pe Nichita, să nu uităm că vorba arde, verbul putrezeşte, iar cuvântul nu se mai întrupează ci se destrupează! Într-o lume ca aceasta, omul care-şi refuză îngerul ocrotitor cade într-o cumplită plictiseală, în acel căscat mare cât lumea, ce va naşte anticrişti (Dostoievski), uitând ceea ce este esenţial în viaţă, adică ceea ce este alb. De aceea, limba română are acest teribil sinonim, căscat, pentru un om uituc. Tocmai soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este sărbătoarea sfântă care ne face să nu uităm, în fiecare început de brumar, că putem trece atât de simplu de la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor.

Preot Sever Negrescu

Sursa:

Site-ul Mitropoliei Olteniei: http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4413

=====================================================================================

La multi ani tuturor celor care se bucura azi si in toate zilele vietii lor de ocrotirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil!

Postat de:

Parintele Constantin

“…Si a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine?...”
Evanghelia: Luca 8,41-56

“S-a atins de mine cineva.” Sunt cuvinte minunate, pentru noi si pentru femeia care a atins haina lui Iisus.
Ele ne spun că atunci când ne întindem cu credintă către Domnul, pentru a primi ajutorul său, Domnul stie. Asa după cum Iisus a simtit usoara atingere a ciucurelui de pe haina sa, în mijlocul unei multimi, asa si Dumnezeu stie de rugăciunea fiecăruia dintre noi. Uneori oamenii întreabă: “Cu miliarde de oameni în această lume, cum poate să stie Dumnezeu de mine si să vegheze asupra mea?” Iisus ne arată în această pericopă că stie si are grijă chiar si de cei mai mici dintre noi. Multimile ar putea să ne ignore, dar Iisus nu. Nici multimea, nici chiar universul cât este de mare, nu îl poate bloca de la a simti o atingere de credintă.

Pr. A. Coniaris

Tot maine, Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Nectarie al Eghinei, facatorul de minuni.

Duminica, 9 noiembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.