Sf. Ioan Hrisostom, Despre TristeteDumnezeu a asezat tristetea printre simtamintele firii noastre, nu ca sa ne lasam ei cu usuratate, fara rost, în clipa încercarii, nici ca sa ne abandonam pe noi însine - ci ca sa scoatem din acest simtamânt cel mai mare dintre foloase. Si cum vom putea, oare, scoate asemenea foloase? (…)
Timpul tristetii nu-i atunci când suntem nefericiti, ci acela în care savârsim raul. Dar noi, noi am rasturnat îndreptarul acesta, timpurile le-am schimbat. Când savârsim multime de greseli, nu simtim nici cel mai mic disconfort - iar de ni se întâmpla sa suferim, de te miri-unde, vreo împotrivire, iata-ne abatuti, loviti de mâhnire, gata de a sfârsi cu viata aceasta - si a ne scapa de ea.
Pentru aceasta tristetea pare a fi lucru suparator si greu de dus, ca si mânia si pofta trupeasca. Cei ce se leapada acestor simtaminte pe nedreptul si fara rost, le-au facut sa-si piarda din însemnatatea lor. Ca si cu leacurile pe care le dau doctorii. Când aceste leacuri nu sunt date pentru bolile carora se potrivesc si pentru care au fost pregatite, ci altora - departe de a despovara de suferinta lui, dimpotriva îi maresc raul.
Asa lucreaza tristetea. Cum ea e o terapie în stare -putem spune - de a curati raul din noi, daca cuprinde un suflet trândav, încarcat de grele pacate, ea îi aduce buna slujire, dar de se salasluieste într-un suflet care lupta si se zbate, care trudeste, care are griji si sufera, în loc de a-i ajuta, îi aduce mari stricaciuni, facându-l mai slab si usor de doborât.
Asa, scriind acelora care se tineau tari în credinta, Pavel le zicea: “Bucurati-va totdeauna în Domnul, va zic mereu, bucurati-va!”… Dar acelora care erau destramati, mândri, cârtitori, le zicea: “Sunteti plini de trufie…” Cel ce-i împovarat de pacate, sa foloseasca aceasta terapie, ca sa se elibereze si sa se usureze, dar acel care-i sanatos, de ce si-ar ruina fericita-i sanatate prin tristete?
Sursa:
Postat de:
Parintele Constantin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu