De la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor
În întreaga istorie a portretisticii sunt câteva file albe, nereuşind cineva să creioneze, sau poate eu nu am cunoştinţă, trăsăturile, nuanţele, chipul unui înger. Sărbătoarea închinată soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil vine să facă acele file albe şi mai albe, demonstrând că lucrarea văzută a îngerilor în viaţa şi în lumea aceasta are un chip de împrumut, adică este nevăzută. Cel mai important împrumut pe care-l facem în viaţă este cel smuls cerului, prin fiecare gând curat, prin fiecare adiere a inimii, prin fiecare rugăciune simplă dar adâncă, prin fiecare îndemn frumos, prin fiecare faptă şi înfăptuire. Soborul (adunarea) îngerilor nu mai este obiect al cultului, ci subiect al închinării noastre. Noi, oamenii, creştem şi ne înmulţim necontenit şi binecuvântat, umplem pământul şi-l supunem (Facere 1, 28), dar nu mai reuşim decât uneori, în sfinte sărbători, să ne adunăm; îngerii nu se înmulţesc, dar iată ne dau pildă de adunare întru priveghere, copleşiţi de miez, întru odihnă şi în foc mistuitor. Când eram copil, întrebat fiind ce vreau să mă fac în viaţă, răspundeam fără echivoc: înger! Răspunsul meu tulbura, născând nedumerire: cum, înger, de ce?! Odată, părinţii chiar au fost îndemnaţi să mă determine către un alt gând de viitor: tâmplar, strungar, medic, ofiţer, profesor, ceva, orice mai aproape de categoria om al muncii! Eu mă încăpăţânam, voiam să îmi crească aripi, să zbor, s-ajung în viaţă primul înger şi gata. Nu înţelegeam ce este absurd în dorinţa mea. Acum, recunosc şi tac, nu mai am acel elan, acea bucurie, acea nevinovăţie. Întrebarea şi răspunsul care mi-au definit copilăria, devin acum ale soborului: când ne mai putem lăsa atinşi de aripa îngerilor, de aripa acelor fiinţe uimitoare şi nemuritoare? Încercăm un răspuns: oridecâteori mai admirăm cerul (îngerii fiind apărători ai acestuia), oridecâteori mai vizionăm o piesă de teatru, un film, sau, mai ascultăm un concert (îngerii fiind purtători de lumină), oridecâteori ne spovedim şi ne împărtăşim (îngerii fiind părtaşi ai tainelor), oridecâteori mai citim o carte bună (îngerii fiind adevăraţii tălmăcitori ai Voii lui Dumnezeu) şi oridecâteori ne mai rugăm (îngerii fiind slujitorii bunelorvestiri). În rest, citându-l pe Nichita, să nu uităm că vorba arde, verbul putrezeşte, iar cuvântul nu se mai întrupează ci se destrupează! Într-o lume ca aceasta, omul care-şi refuză îngerul ocrotitor cade într-o cumplită plictiseală, în acel căscat mare cât lumea, ce va naşte anticrişti (Dostoievski), uitând ceea ce este esenţial în viaţă, adică ceea ce este alb. De aceea, limba română are acest teribil sinonim, căscat, pentru un om uituc. Tocmai soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este sărbătoarea sfântă care ne face să nu uităm, în fiecare început de brumar, că putem trece atât de simplu de la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor.
În întreaga istorie a portretisticii sunt câteva file albe, nereuşind cineva să creioneze, sau poate eu nu am cunoştinţă, trăsăturile, nuanţele, chipul unui înger. Sărbătoarea închinată soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil vine să facă acele file albe şi mai albe, demonstrând că lucrarea văzută a îngerilor în viaţa şi în lumea aceasta are un chip de împrumut, adică este nevăzută. Cel mai important împrumut pe care-l facem în viaţă este cel smuls cerului, prin fiecare gând curat, prin fiecare adiere a inimii, prin fiecare rugăciune simplă dar adâncă, prin fiecare îndemn frumos, prin fiecare faptă şi înfăptuire. Soborul (adunarea) îngerilor nu mai este obiect al cultului, ci subiect al închinării noastre. Noi, oamenii, creştem şi ne înmulţim necontenit şi binecuvântat, umplem pământul şi-l supunem (Facere 1, 28), dar nu mai reuşim decât uneori, în sfinte sărbători, să ne adunăm; îngerii nu se înmulţesc, dar iată ne dau pildă de adunare întru priveghere, copleşiţi de miez, întru odihnă şi în foc mistuitor. Când eram copil, întrebat fiind ce vreau să mă fac în viaţă, răspundeam fără echivoc: înger! Răspunsul meu tulbura, născând nedumerire: cum, înger, de ce?! Odată, părinţii chiar au fost îndemnaţi să mă determine către un alt gând de viitor: tâmplar, strungar, medic, ofiţer, profesor, ceva, orice mai aproape de categoria om al muncii! Eu mă încăpăţânam, voiam să îmi crească aripi, să zbor, s-ajung în viaţă primul înger şi gata. Nu înţelegeam ce este absurd în dorinţa mea. Acum, recunosc şi tac, nu mai am acel elan, acea bucurie, acea nevinovăţie. Întrebarea şi răspunsul care mi-au definit copilăria, devin acum ale soborului: când ne mai putem lăsa atinşi de aripa îngerilor, de aripa acelor fiinţe uimitoare şi nemuritoare? Încercăm un răspuns: oridecâteori mai admirăm cerul (îngerii fiind apărători ai acestuia), oridecâteori mai vizionăm o piesă de teatru, un film, sau, mai ascultăm un concert (îngerii fiind purtători de lumină), oridecâteori ne spovedim şi ne împărtăşim (îngerii fiind părtaşi ai tainelor), oridecâteori mai citim o carte bună (îngerii fiind adevăraţii tălmăcitori ai Voii lui Dumnezeu) şi oridecâteori ne mai rugăm (îngerii fiind slujitorii bunelorvestiri). În rest, citându-l pe Nichita, să nu uităm că vorba arde, verbul putrezeşte, iar cuvântul nu se mai întrupează ci se destrupează! Într-o lume ca aceasta, omul care-şi refuză îngerul ocrotitor cade într-o cumplită plictiseală, în acel căscat mare cât lumea, ce va naşte anticrişti (Dostoievski), uitând ceea ce este esenţial în viaţă, adică ceea ce este alb. De aceea, limba română are acest teribil sinonim, căscat, pentru un om uituc. Tocmai soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este sărbătoarea sfântă care ne face să nu uităm, în fiecare început de brumar, că putem trece atât de simplu de la marea desfrunzire la încreştinarea zăpezilor.
Preot Sever Negrescu
Sursa:
Site-ul Mitropoliei Olteniei: http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4413
=====================================================================================
La multi ani tuturor celor care se bucura azi si in toate zilele vietii lor de ocrotirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil!
Postat de:
Parintele Constantin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu