“…Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Si cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Asa se întâmplă cu cel ce-si adună comori siesi si nu se îmbogăteste în Dumnezeu…” (Luca 12,16-21)
Iată un om care nu ar fi asteptat vreo imaginară bucată de plăcintă din cer. Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-si face poftele. “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!”
În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat si îl numeste nebun. Am putea să nu fim de acord cu Dumnezeu că acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun?
În fond, nu aceasta este si filozofia noastră despre succes, să ne extindem afacerile, economiile, proprietătile si să privim spre ziua în care vom putea să spunem sufletelor noastre: “Odihneste-te, mănâncă, bea, veseleste-te.”
Însă Dumnezeu insistă că acest om a fost nebun. A fost nebun pentru că s-a preocupat de lucruri mărunte. Lucruri mărunte?
A-ti câstiga existenta este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a-ti trăi existenta. A găsi plăcere este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a găsi un scop. A te gândi la construirea unor hambare mai mari si la sporirea afacerii tale este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a te gândi la îmbunătătirea stării sufletului tău si a lumii din jurul tău.
În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său.
A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viată.
A uitat că omul nu este ceea ce are.
În toate eforturile sale de a se îmbogăti, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual. Când ne gândim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi îl asociem cu oamenii cu multi bani care controlează bursa si au imense proprietăti imobiliare.
În mod foarte convenabil încercăm să uităm că aceeasi nebunie poate exista în noi toti. Cât de multi oameni obisnuiti nu trăiesc astăzi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari si mai bune, bunuri multe strânse pentru multi ani, odihnă, mâncare, băutură si distractie?
Nu toate acestea sunt rele în sine, dar le urmărim într-o asemenea măsură încât ajungem să ne pierdem sufletele. (Pr. A. Coniaris)
Iată un om care nu ar fi asteptat vreo imaginară bucată de plăcintă din cer. Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-si face poftele. “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!”
În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat si îl numeste nebun. Am putea să nu fim de acord cu Dumnezeu că acest om a fost nebun. A fost un om de succes, dar a fost oare nebun?
În fond, nu aceasta este si filozofia noastră despre succes, să ne extindem afacerile, economiile, proprietătile si să privim spre ziua în care vom putea să spunem sufletelor noastre: “Odihneste-te, mănâncă, bea, veseleste-te.”
Însă Dumnezeu insistă că acest om a fost nebun. A fost nebun pentru că s-a preocupat de lucruri mărunte. Lucruri mărunte?
A-ti câstiga existenta este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a-ti trăi existenta. A găsi plăcere este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a găsi un scop. A te gândi la construirea unor hambare mai mari si la sporirea afacerii tale este un lucru mărunt? Da, în comparatie cu a te gândi la îmbunătătirea stării sufletului tău si a lumii din jurul tău.
În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său.
A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viată.
A uitat că omul nu este ceea ce are.
În toate eforturile sale de a se îmbogăti, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual. Când ne gândim la acest bogat fermier, majoritatea dintre noi îl asociem cu oamenii cu multi bani care controlează bursa si au imense proprietăti imobiliare.
În mod foarte convenabil încercăm să uităm că aceeasi nebunie poate exista în noi toti. Cât de multi oameni obisnuiti nu trăiesc astăzi cu filozofia acestui bogat: hambare mai mari si mai bune, bunuri multe strânse pentru multi ani, odihnă, mâncare, băutură si distractie?
Nu toate acestea sunt rele în sine, dar le urmărim într-o asemenea măsură încât ajungem să ne pierdem sufletele. (Pr. A. Coniaris)
Duminica, 23 noiembrie, nu este savarsita Sfanta Liturghie la Mirfield.
Radu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu