“…Iar vamesul, departe stând, nu voia nici ochii să-si ridice către cer, ci-si bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului...” ( Luca 18,10-14)


“Dumnezeule, fii milostiv…”
Să privim acum la vames.
Stând singur, nu îndrăznea să îsi ridice ochii spre cer; îi era prea rusine. În loc de aceasta, privea spre pământ, si, bătându-si pieptul într-un gest de penitentă, se ruga.
Se poate să fi fost un tată iubitor si un bun prieten, dar nu s-a gândit să mentioneze deloc aceasta.
Se vedea pe sine prin ochii lui Dumnezeu doar asa cum îl vede Dumnezeu pe el.
Se ruga: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. Se privea pe sine nu ca pe un simplu păcătos, ci ca pe păcătosul prin excelentă. Asa cum fariseul s-a declarat pe sine singurul sfânt din lume, vamesul s-a declarat ca fiind cel mai mare dintre păcătosi.
În final, acest om, care si-a recunoscut propriul păcat, a ajuns mai aproape de Dumnezeu decât fariseul care nu putea vedea nimic decât propria lui puritate.
“Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. El nu avea în ce să se încreadă decât în mila lui Dumnezeu.
Nu a căutat în altă parte ajutor decât la mila lui Dumnezeu. Stia că oameni precum fariseul nu sunt milostivi cu el, dar credea că Dumnezeu este milostiv.
Singura sa rugăminte a fost: “Dumnezeule, fii milostiv!” Fără această rugăciune crestinismul ar fi o filozofie, o istorie, un cod, dar nu o religie care mântuieste. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 8 februarie, Sfinata Liturghie incepe la ora 11:30.

Sursa imaginii