“…Si i-a zis fiul: Tată, am gresit la cer si înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceti degrabă haina lui cea dintâi si-l îmbrăcati si dati inel în mâna lui si încăltăminte în picioarele lui; si aduceti vitelul cel îngrăsat si-l înjunghiati si, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era ş
si a înviat, pierdut era si s-a aflat...” ( Luca 15,11-32)

Multi părinti cred că pentru a mentine respectul copiilor lor nu trebuie să recunoască niciodată o greseală. De aceea ei par să le spună în mod constant copiilor lor:
“Suntem perfecti. Noi nu gresim ca voi.”
Acesta este unul dintre factorii care fac să crească prăpastia dintre generatii. Copiii au nevoie să învete că părintii nu sunt perfecti. Si ei gresesc. Nu le va strica părintilor să îsi împărtăsească unele slăbiciuni cu copiii lor. Cu sigurantă acest lucru îi va face să apară mai umani. Îi va ajuta pe copiii lor să învete cum să facă fată propriilor lor slăbiciuni. Îi va ajuta să fie mult mai cinstiti cu părinţii dacă simt că acestia sunt total cinstiti cu ei.

Nimeni nu doreste să îsi împărtăsească problemele în fara unuia care nu a gresit niciodată. Cât de diferită ar fi relatia părinte-copil dacă adultii ar învăta să spună: “Îmi pare rău. Si eu am gresit”.
Un copil din clasa a saptea a spus: “Unele mame si unii tati nu recunosc niciodată că gresesc. Ce îmi place la ai mei este că îsi cer iertare uneori. Ajută mult, pentru că asculti mai usor de astfel de oameni”.
Există prieteni si rude care nu si-au vorbit unii altora timp de ani de zile. Cât de diferite ar putea să fie lucrurile dacă doar unul dintre ei ar lua initiativa de a practica putină umilintă crestină si ar spune: “Îmi pare rău de toată această situatie. Stiu că am gresit”. (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 15 februarie nu va fi Sfanta Liturghie la Mirfield.

sursa imaginii