Lacrimile sunt o expresie a iubirii

“…Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său…”Luca 7,11-16







În cultura noastră adesea echivalăm lacrimile cu slăbiciunea. “Băieţii mari nu plâng”, spunem noi. Mai spunem chiar: “Dacă ar avea suficientă credinţă ca şi creştin(ă), nu ar plânge”. Totuşi lacrimile nu au nimic de-a face cu slăbiciunea sau lipsa de credinţă.


Când Lazăr a murit, Sfântul Ioan scrie în Evanghelia sa: “Iisus a plâns” (11,35). Şi următorul verset spune foarte simplu dar profund: “Şi ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea”. Faptul că Iisus a plâns ne învaţă că durerea este naturală. Iisus a plâns deşi ştia că viaţa este veşnică.


Lacrimile sunt o expresie a iubirii.


Nici chiar cunoaşterea sigură a vieţii veşnice nu va lua toată durerea din inimă atunci când pierdem pe cineva drag. Sfântul Paul spune: “să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde”. El nu spune că nu ar trebui să ne întristăm; el spune că trebuie să ne întristăm cu speranţă creştină.(Pr A.Coniaris)

Duminica, 9 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la oara 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:

 - Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?

 - Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!

 L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

 - Vezi acest vlastar, stii ce este ?

 - Da, parinte, un puiet de brad.

 - Smulge-l!

 Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

 - Acum, scoate-l pe acesta.

 S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:

 - Smulge-l acum pe acela.

 - Dar e destul de mare, nu pot singur.

 - Du-te si mai cheama pe cineva.

 Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

- Acum scoateti bradul falnic de acolo.

 - Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

 - Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

SURSA: CrestinOrthodox.ro

          

Strugurele de Savatie Bastovoi pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sfantul Siluan Athonitul, un sfant contemporan (24 Septembrie).

Cuviosul Siluan Athonitul, pe care Biserica noastră îl pomeneşte la 24 septembrie, cu siguranţă cel mai cunoscut sfânt al secolului trecut, a lăsat posterităţii scrierile sale, testamentul său duhovnicesc, o mărturie a dragostei pentru Dumnezeu şi pentru oameni.

Simeon Ivanovici Antonov, - numele de mirean al Sfântului Siluan-, s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, în satul Sovsk, aparţinând de Mitropolia Tambovului. La 19 ani, Sfântul Siluan a dorit să intre în viaţa monahală, însă tatăl său îl îndeamnă să urmeze serviciul militar şi apoi să intre în monahism. Sfântul îşi execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. La 26 de ani merge la Muntele Athos şi intră în mănăstirea rusească a 'Sfântului Mucenic Pantelimon' (Russikon), unde practică rugăciunea inimii şi se nevoieşte pentru Hristos. După o viaţă închinată lui Dumnezeu, Sfântul Siluan a trecut la Domnul, după o scurtă suferinţă de opt zile, în data de 24 septembrie a anului 1938.

Mai multe informaţii a oferit Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului: „Exemplul său reprezintă tradiţia monahală autentică, vie şi trăită care stă la baza întregii spiritualităţi ortodoxe şi pe care trebuie să o avem în consideraţie şi în zilele noastre pentru o trăire autentică a ortodoxiei, mai ales, aici, în diaspora unde secularizarea este atât de prezentă în jurul nostru. Mesajul Sfântului Siluan este unul dublu: mai întâi mesajul primit de la Mântuitorul Iisus Hristos ‘ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui’, adică în toate greutăţile pe care le întâmpini în viaţă să îl ai în vedere şi să ai încredere în Dumnezeu, cu ajutorul căruia toate obstacolele por fi biruite şi partea a doua a mesajului este dragostea Lui pentru toţi oamenii, concentrată în mesajul Sfântului Siluan de a ne ruga pentru mânuirea tuturor oamenilor din această lume”.

Sfântul Siluan a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 1987, fiind sărbătorit, pe 24 septembrie, în toate Bisericile ortodoxe din lume.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Viata Sfantului Siluan Athonitul in iconografie pe video.crestinortodox.ro

Nu rămâneti în tristete

Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. (Marcu 8, 34-38; 9, 1)



Trebuie să trăiești cu mentalitatea că adevărul vieții noastre vine de sus, de la Dumnezeu, prin descoperirea și harul Său și nu de la noi înșine și că noi gândim, iubim, acționăm pentru că suntem luminați și întăriți ca să gândim și să înfăptuim binele iar, pe de altă parte, că mai multe adevăruri nu se exclud ci se întrepătrund, că atât cei buni cât și cei răi sunt în planul mântuirii lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu este exclus aprioric din el și că toate cele care s-au petrecut, se petrec și se vor petrece în lume au o finalitate dumnezeiască, fiindcă istoria și veșnicia sunt în mâna lui Dumnezeu.


De aceea, când Domnul ne cere să renunțăm la ceea ce ne urâțește, adică la tot păcatul și la toată erezia, ne cere asta pentru că vrea să fim cu toții lumini, plini de slava Sa, așa cum este umanitatea Sa în slava lui Dumnezeu. Tocmai de aceea trebuie să ne cercetăm pe noi înșine și să ne răstignim intențiile și gândurile și impulsurile de tot felul, pentru că din toată această autocenzură duhovnicească vine o bogăție de har și de înțelepciune copleșitoare. ....

Adică Crucea Domnului și asceza nasc bucurie și exaltare dumnezeiască, gânduri dumnezeiești și un simțământ tot mai mare al sobornicității, al comunionalității și nu dezgust, nefericire, solipsism. Iar cine rămâne doar la crucificarea de sine și nu pășește mai departe înseamnă că a eșuat, nu a ajuns la bucuria care întrece orice putere de înțelegere a minții umane.

De aceea mă rog și vă rog să nu rămâneți în tristețe și în frică și să credeți că aceasta e cea mai de sus și mai plină stare de a trăi Ortodoxia! Dacă vă e frică de propria dumneavoastră umbră sau dacă fricile nu vă lasă să zâmbiți, să iubiți cu sfințenie și să aveți o conștiință delicată a responsabilității dumneavoastră, trebuie să știți că încă nu e de ajuns pentru ca să fiți niște flori frumoase în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.(Pr. D. Piciorus)

Duminica 18 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Înăltarea Sfintei Cruci

La stăruinta Sfintei împărătese Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, după săpături la locul răstignirii Mântuitorului, s-a aflat lemnul Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Iată cum s-au petrecut acestea: Împăratul Constantin, care credea în Iisus, a trimis-o pe mama sa cu multi bani la Ierusalim, în căutarea Sf.Cruci. Întrebându-i pe iudei, acestia l-au indicat pe bătrânul Iuda. La început, acesta nu a vrut să-i arate locul dar, după ce l-a aruncat într-o groapă adâncă, unde a fost lăsat ceva vreme, acesta a promis să le arate locul. După ce l-au scos din groapă, merseră într-un loc unde era un munte mare, împresurat cu pământ si pietre, pe care Adrian, împăratul Romei, zidind templul zeitei Venera, a pus în el un idol. Acolo Iuda a arătat că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa a poruncit să fie dărâmat templul si să fie căutată Crucea în pământul de dedesubt. În acest timp, Macarie, patriarhul Ierusalimului, se ruga si iată a iesit un miros frumos si îndată s-a arătat mormântul si locul Căpătânii, în partea de răsărit si aproape au aflat, îngropate 3 cruci si piroanele. 

Nestiind care dintre cele 3 era Crucea Domnului, patriarhul Macarie le-a încercat punându-le pe rând pe un mort. Când au pus Crucea Domnului, îndată a înviat mortul.

După ce s-au închinat Crucii, împărăteasa si suita sa au hotărât înăltarea Sf.Cruci, deoarece, din pricina multimii nu toti puteau să o vadă si să i se închine. Atunci Macarie, stând pe un loc mai înalt a înăltat-o multimii si toti au strigat: “Doamne miluieste!”. Aceasta a avut loc pe 14 sept.326(327).

Azi, o parte din Sf.Cruce se află în Sf.Mormânt, altă bucată la Roma si o alta în Grecia, la Muntele Athos.

Din iubire

Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea” (Ioan 3, 13-17).





Din iubire, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al omului pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu.


Fiul lui Dumnezeu luând ca pe un prinos firea noastră a ridicat-o la stăpânul tuturor şi prin acel prinos a “făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc” – cum zice Sf. Ioan Gură de Aur.


Din iubire, Dumnezeu poartă de grijă tuturor şi fiecăruia în parte, din iubire primeşte pe păcătosul care se pocăieşte şi tot din iubire îl face părtaş al jerfei Fiului Său şi al Împărăţiei Sale.


Iubirea este chemarea noastră către Dumnezeu şi aproapele, concretizată în fapte de iubire.(Pr. I. Carciuleanu)


Duminica, 11 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Dorinta sa sfântă

“…Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?..” (Matei 19,16-26)



O mulţime de tineri sunt preocupaţi cum să-şi facă o carieră, cum să se descurce singuri, cum să-şi cumpere o casă, cum să-şi întemeieze o familie trainică, cum să-şi asigure o situaţie de un anumit confort material. Mai puţini sunt aceia care îşi pun însă această întrebare a vieţii: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”. Aceştia sunt tinerii credincioşi care ştiu că mai întâi trebuie să caute împărăţia lui Dumnezeu, şi celelalte se vor adăuga: locul de muncă, familia, casă binecuvântată.


În Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, după ce tânărul bogat a spus: “Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele” (Mc. 10, 20), se spune că Iisus a privit la el cu dragoste (Mc. 10, 21), apreciind căutarea lui sinceră şi profund umană, dorinţa sa sfântă de viaţă veşnică. ( PF Daniel Ciobotea)

Duminica, 4 septembrie, NU este Sfanta Liturghie .

Cuvantul Saptamanii.

Anul nou bisericesc.

Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor 'anul bineplăcut Domnului'.

În centrul istoriei mântuirii noastre şi al activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului stă Jertfa Sa, adică Patimile şi moartea Sa pe cruce, urmate de învierea Sa din morţi; tot aşa, în centrul sau inima anului bisericesc stau Paştile sau sărbătoarea învierii, cu Săptămâna Sfintelor Patimi dinaintea ei.

Ca mijloc de comemorare a vieţii şi-a activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are deci în centrul său sărbătoarea Sfintelor Paşti şi se poate împărţi în trei mari faze sau perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de cântăreţii de strană în fiecare din aceste perioade şi anume:

a) Perioada Triodului (perioada prepascală);

b) Perioada Penticostarului (perioada pascală);

c) Perioada Octoihului (perioada postpascală).

 

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

'Mijlocitor al legii' şi 'propovăduitor al pocăinţei', 'sfeşnic şi înger', Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii.

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci, căci despre nici unul dintre prooroci, nici despre Sfântul Ilie nu s-a zis că 'încă din pântecele maicii sale se va umple de Duhul Sfânt' (Lc. 1, 15). Deşi nu a primit darul facerii de minuni, Sfântul Ioan se face înaintemergător Adevărului-Hristos, botezându-se cu botezul sângelui, cu care avea să se boteze Însuşi Hristos şi ucenicii Săi.

Destinul vieţii Sfântului Ioan Botezătorul a fost prevăzut în Sfatul cel Veşnic al Preasfintei Treimi. Spre aceasta ne îndreptăţeşte alegerea numelui de Ioan, înainte de naşterea lui şi chiar mai înainte de zămislirea sa. Îngerul Bunei Vestiri în faţa preotului Zaharia rosteşte cuvântul conform căruia Ioan se va numi fiul său şi acesta 'va fi mare înaintea Domnului şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale' (Lc. 1, 15).

Hristos-Domnul face despre Ioan înaintea mulţimii o mărturisire plină de taină: 'el este mai mult decât un prooroc' (Mt. 11, 9). Proorocul dezvăluie planurile tainice ale lui Dumnezeu, transmite oamenilor cuvântul Lui. Sfântul Ioan este un martor care atestă evenimentul luând parte la el. El este mai mult decât un prooroc, căci mărturia lui este una din condiţiile omeneşti ale misiunii lui Hristos: 'aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea' (Mt. 3, 15).

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cum se picteaza o icoana? pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte Teofil, daca ne-am pierdut o data credinta in Dumnezeu, o putem regasi a doua oara?

-Pai, cu credinta e cam cum e cu cultura: daca te tii de ea o ai, iar daca nu te tii, o pierzi. E greu sa stabilesti cum se poate redobandi credinta, dar eu un lucru stiu: daca faci faptele credintei, ti se inmulteste credinta, iar daca faci fapte de necredinta, ti se inmulteste necredinta. De exemplu, cineva care nu merge la biserica, de cate ori nu merge scade in credinta. Duminica trebuie sa mearga la biserica, iar daca nu merge, inseamna ca face o fapta de necredinta si sigur creste in necredinta. Duminica cealalta trebuie sa mearga la biserica si nu merge, iarasi cade din credinta in necredinta. Dar daca incepe sa mearga la biserica, face fapte de credinta atunci i se intareste credinta. Asa e si cu rugaciunea, cu postul, cu citirea din Sfanta Scriptura si cu toate faptele care tin de credinta.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraian, Din Ospatul Credintei, Ed. Mitropolia Olteniei, p. 105.

Icoane din Etiopia pe video.crestinortodox.ro

Simtim ca nimic nu ne mai atinge

Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

Ev. Matei 14, 22-34





Încredințarea în mâna lui Dumnezeu înseamnă simțirea harului Său și a conducerii Sale în viața noastră. Încredințarea vieții noastre lui Dumnezeu înseamnă să mergem și noi pe mare, fără ca să ne afundăm în durerea sfredelitoare a grijii pentru ziua de azi și de mâine.


A claca în fața grijilor și a performanțelor tot mai inumane care ni se cer înseamnă ori a te sinucide ori a înnebuni ori a te resemna ca un pion inutil.


Însă Domnul ne propune altceva, mult mai profund și realist: îndrăzneala credinței. Ne propune să mergem mai departe, chiar dacă ni se pare imposibil acest lucru, chiar dacă toate lucrurile ne stau împotrivă, chiar dacă, în mod aparent, nu mai avem putere să luptăm pentru viața și aspirațiile noastre.


Și, când ne luăm îndrăzneala de a ne lăsa în mâna lui Dumnezeu, se produce o mare schimbare în lăuntrul nostru: simțim că nimic nu ne mai atinge, chiar dacă greutățile, în primă fază, sunt tot la fel de mari.


Pentru că atunci, ca și Sfântul Petru, simțim că piatra credinței nu ne afundă, ci ne face să mergem pe deasupra grijilor, a fricilor, a lucrurilor care ne panichează, pentru că nu suntem singuri.


Mesajul Evangheliei de astăzi e acesta: nimeni nu ne poate scoate din mâna lui Dumnezeu, dacă ne dăm Lui cu toată credința și statornicia noastră.


Greutățile sunt mari și multe, ne împresoară din toate părțile…dar El ne aduce oamenii, și resursele, și situațiile în care viața noastră se împlinește.


Dumnezeu să ne dea puterea de a trece, mereu, pe fiecare zi, peste ceea ce pare, la prima impresie, a fi imposibil. Amin! (Pr.Dorin Piciorus)


Duminica, 14 august, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Adormirea Maicii Domnului (15 August).

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. După Răstignirea şi Învierea Fiului său, Sfânta Fecioară Maria a trăit sub ocrotirea Apostolului Ioan la ierusalim şi Efes. Biblia nu mai spune nimic despre Maica Domnului din momentul coborârii Duhului Sfânt, dar există tradiţia că a murit la Ierusalim şi a fost înmormântată lângă grădina Ghetsimani. Apostolul Toma n-a fost prezent la înmormântare şi a venit după trei zile. A vrut să mai vadă o dată trupul Fecioarei Maria şi a deschis mormântul. A găsit, în schimb, mormântul gol.

Despre semnificaţia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, a spus: „Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului îşi are probabil originea în Ierusalim. În secolul al VI-lea praznicul era larg răspândit în Biserica Răsăriteană bucurându-se de o mare evlavie populară. Sfântul Grigorie de Tours care a călătorit în Orient este primul martor din Apus al Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsăritul creştin. Data prăznuirii s-a fixat definitiv la 15 august în timpul împăratului bizantin Mauriciu, la sfârşitul secolului al VI-lea. Maica Domnului este prima dintre fiinţele umane care s-a făcut părtaşă îndumnezeirii finale a făpturii”, informează Radio TRINITAS.

Mutarea moaştelor Cuviosului Maxim Mărturisitorul (13 August).

Sfântul Maxim s-a născut într-o familie de aristocraţi, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcţia de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială şi a intrat în monahism la Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol. Din cauza invaziei persane din 614, a plecat în Africa, unde l-a cunoscut pe Sofronie, viitorul patriarh de Ierusalim, care începuse în Cartagina lupta împotriva ereziilor monoteliste şi monoenergiste, apărute de ceva timp în Imperiu. În această perioadă, Sfântul Maxim a scris primele sale opere teologice. În perioada în care a stat în Cartagina, erezia monotelistă a luat amploare. Susţinută de împăratul Heraclie şi de alţi oameni politici din Constantinopol ca o formulă de împăcare cu grupările necalcedoniene, erezia fusese îmbrăţişată chiar şi de patriarhul Sergie I şi de succesorul acestuia, Pyrrhus, fost stareţ la Mănăstirea Chrysopolis, după plecarea lui Maxim. Văzând că Biserica este tulburată de erezia monotelistă (care mărturisea o singură voinţă în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a dus la Roma, unde l-a convins pe Sfântul Martin, papă al Romei, să convoace un sinod local care să-i condamne pe eretici. La sinodul convocat de papa Martin I, din anul 649, au participat 105 episcopi care au semnat actul sinodal de condamnare a monotelismului. În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susţinător al monotelismului, Sfântul Maxim a fost arestat şi trimis în exil în Tracia. Papa Martin I a fost arestat şi el fără a fi judecat, dar a murit în drumul spre Constantinopol. După câţiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol şi întemniţat acolo. A trecut la Domnul pe 13 august 662, luptând până la sfârşit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii. Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta a fost posibilă şi aducerea moaştelor sfântului de la Lazica la Constantinopol.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe împărăteasa Irina, pe Sfântul Cuvios Dositei şi pe Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Troparul Adormirii Maicii Domnului pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului (6 August).

Biserica sărbătoreşte la 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Faţă a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar şi vestindu-le Învierea cea din morţi (Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36).

La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.

 

Toata viata eclesiali

"Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. (Ev. Matei)




Noi ortodocsii, toată viata, nu facem altceva decât să ne chinuim să devenim ortodocsi, eclesiali, tot mai îmbisericiti. Si cei care se chinuie să tină toate posturile, să se roage tot mai mult, să vină tot mai mult la Biserică, să fie tot mai mult crestin ortodocsi au înteles cât de greu e să fii ortodox autentic. Ce greutate presupune dezlipirea noastră de aspectele grosiere ale vietii terestre pentru a avea aripi duhovnicesti interioare, prin care să ne înăltăm, interior, spre Dumnezeu.


Si postul care ne stă acum în fată e o plângere bucuroasă. Pentru că ne rugăm continuu Maicii Domnului, care întru adormirea sa nu ne-a uitat si nu ne uită pe noi.


Un îndemn la cugetarea la viata si la moartea noastră…pentru a ajunge la concluzia că avem nevoie de o moarte bucuroasă, plină de har si de iertare din partea lui Dumnezeu.


De aceea vă doresc luminare dumnezeiască si pace în acest dumnezeiesc post si cât mai mult dialog cu Dumnezeu si între noi. Amin!(Pr. Dorin Octavian Picioruș)


Duminica, 30 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi, 27 Iulie pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon – Era originar din Nicomidia şi a trăit în timpul împăratului Maximian (292-311), un persecutor al creştinilor. Părinţii săi, Eustorghie şi Euvula, având o situaţie materială bună s-au îngrijit de creşterea copilului şi l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin, care l-a învăţat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae a învăţat credinţa creştină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, muşcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae şi l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez şi Sfintele Taine.

Pantelimon a mai tămăduit mulţi alţi oameni printre care şi pe un orb pe care nici măcar Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalţi medici, aceştia i-au spus împăratului că Pantelimon este creştin. Dorind să se convingă, împăratul l-a chemat mai întâi pe orbul vindecat care a mărturisit că el este creştin ca şi cel care l-a tămăduit, iar după aceea l-a chemat pe tânărul Pantelimon. Acesta a mărturisit că este creştin şi pentru a dovedi puterea lui Dumnezeu a vindecat pe un slăbănog despre care toţi spuneau că nu mai are şanse de tămăduire. Cu toate acestea, Pantelimon a fost supus la mai multe suplicii, primind în cele din urmă cununa muceniciei. La fel au fost martirizaţi şi preotul Ermolae şi cei doi ucenici ai acestuia, precum şi orbul vindecat. În tradiţia Bisericii, Sfântul Pantelimon a rămas cunoscut ca tămăduitor şi făcător de minuni.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.

Manastirea Sfantul Pantelimon pe video.crestinortodox.ro

Bucuraţi-vă în nădejde

“…În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi…”
Epistola, Romani 12, 6-14

În Apostolul din Duminica aceasta, Sfântul Pavel îndeamnă obştea creştină din Roma să se smerească: Că zic (…) tuturor celor ce sunt între voi a nu se înălța cu cugetul mai presus decât li se cade a cugeta, ci a cugeta spre a avea întreaga-cugetare.
Cu alte cuvinte, să nu ne socotim a fi mai buni decât aproapele în ce priveşte evlavia, bunătatea, dreptatea sau credinta în Hristos, ci mai degrabă să ne îndreptăm privirea înspre propriile lipsuri şi fărădelegi, cu hotărârea de a ne îndrepta.
A face judecăti negative despre fratii noştri creştini este, cu siguranță, un lucru foarte dăunător pentru simtul de frătietate, de pace şi de părtăşie, esential propăşirii duhovniceşti a vietii în Biserică.
Judecata nu slujeşte la nimic bun, ci lasă în urmă un câmp de nădejdii pierdute şi poate chiar vieti ruinate.( Pr. James Thornton)




Duminica, 24 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie, pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Acestuia i se cunoaşte filiaţia ereditară de preot aparţinând prin tatăl său, preotul Sovac, de neamul lui Aaron, descendent al lui Levi, oraşul Tesve al Galaadului fiind atribuit preoţilor. Încă de la naştere, Sfântul Ilie a fost vădit ca fiind un copil special, astfel după cum aflăm dintr-un articol din 'Ziarul Lumina', Preotul Sovac, a văzut la naşterea fiului său 'nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc şi băgându-I văpaie de foc în gură, ca să mănânce. La Ierusalim preoţii i-au vestit că pruncul va fi lăcaş al darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător'.

Referitor la minunile profetului care a activat în Regatul lui Israel, în timpul regelui Ahab, părintele profesor universitar Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Şaguna” din Sibiu a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS: „Regele Ahab s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit să cadă în idolatrie. Profetul Ilie l-a abordat în chip direct pe regele Ahab şi i-a spus 'De acum înainte nu vor cădea stropi de ploaie până ce nu se vor schimba lucrurile înspre bine”.

Cuvântul lui Ilie s-a împlinit iar proorocul a părăsit zona. S-a întors însă, odată, tot cu un cuvânt de somaţie la adresa regelui Ahab şi a reginei Isabela care a adus până la 200 de preoţi care au făcut o mare propagandă în mijlocul populaţiei din Regatul de nord. Ilie i-a făcut o provocare: 'Ca să te convingi de adevărul cuvintelor pe care le spun', a spus Ilie, 'iată, în concureţă cu preoţii pe care i-ai adus, să aducem jertfă fiecare Dumnezeului său'.

S-a acceptat această propunere şi pe muntele Carmel au zidit fiecare câte un altar. Condiţia era să pună fiecare jertfa pe altar, iar dacă zeul are putere să trimită foc din cer şi să consume jertfa. Au adus întâi jertfă preoţii păgâni, jertfa a rămas acolo. Ilie şi-a pus şi el jertfa şi s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer şi a aprins jertfelnicul”. Peste jertfa adusă de sfânt 's-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele, şi pietrele, şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ' (III, Rg. 8,38).

Înălţarea la cer

„Atât de mare a fost personalitatea lui încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viaţa pământească la viaţa cea cerească fără a trece prin poarta morţii, a mai spus părintele profesor Dumitru Abrudan, referitor la Sfântul Prooroc Ilie care nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer: „Este a doua personalitate a Vechiului Testament despre care Sfânta Scriptură ne spune că s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său Elisei. Ilie s-a înălţat fiind luat, răpit, după cum spune textul sacru, de către un car tras de cai, căruţă care avea roţile de foc”.

SURSA: Agentia de Stiri Basilica a Patriarhiei Romane.

 

Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte duhovnicesti pe video.crestinortodox.ro

De ce? De patima pentru profit

“Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.        (Matei 8,28-34;9,1)





Iată cel mai groaznic pasaj din această Evanghelie. Mai întâi demonii care erau în cei doi bărbaţi posedaţi. Mai apoi îi vedem într-o turmă întreagă de porci. Iar apoi… o cetate întreagă posedată. De ce? De patima pentru profit. Conform legii iudaice, creşterea de porci nu era permisă, era un păcat chiar. Dar ei o făceau pentru bani, pentru sume imense de bani. Şi uite că o turmă mare piere.


Iar oamenii reacţionează: “Abia ţi-ai pus piciorul pe pământurile noastre şi deja ne-ai pricinuit o asemenea pagubă. Ce s-ar întâmpla dacă ai sta mai mult aici? Ne-ai duce la faliment! Înţelegem că eşti tare: până şi diavolii ascultă de tine! Dar ce are aceasta de-a face cu noi? Ce ne interesează pe noi vindecare a doi oameni? Noi nu avem nevoie de miracolele Tale. Ce ne trebuie sunt bani, milioane şi milioane. Tu nu eşti pentru noi. Du-te de aici odată.”


Dragi fraţi şi surori, să ne examinăm sufletul. Oare nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi? Unele patimi ajung să ne posede, iar Hristos devine un obstacol pentru noi. În sufletul nostru şoptim cuvintele teribile: “Pleacă de la mine.”


Fie ca Domnul să ne ferească de aşa ceva. Fie ca cuvintele noastre pentru El să fie mereu: “Vino la mine şi nu pleca niciodată.”                                            IPS Andrei Rymarenko





Duminica 17 iulie Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte, ce ne puteti spune despre cuvantul: "Pocainta se face cu fata spre viitor".

- Este un cuvant care-mi place mie, un cuvant pe care de fapt nu l-am auzit de la nimeni, dar eu il spun mereu: Pocainta se face cu fata spre viitor, nu cu fata spre trecut. Fiecare dintre noi am realizat un trecut al nostru. Pana in clipa de fata, avem un trecut si avem un prezent. Prezentul este timpul nostru adevarat: toate le realizam in prezent si le realizam in prezent pentru trecut si pentru viitor. Chiar si in vesnicie, viitorul il vom trai tot ca pe un prezent.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Efeseni zice: "Cel ce a furat sa nu mai fure, -si nu se opreste la aceasta, ci zice, mai departe- ci mai vartos sa lucreze cu mainile sale, ca sa aiba de unde sa dea milostenie". Deci arata ca pocainta trebuie facuta cu ceva pozitiv.

Noi nu suntem niste tanguitori, cu fata spre trecut, ci suntem niste activi, cu fata spre viitor, vrand sa realizam in viitor ceea ce n-am realizat in trecut. Pentru ca pacatele, o data facute, nu mai pot fi compensate; nu poti face altceva pentru pacatele pe care le-ai facut, dar poti sa te pregatesti ca sa faci virtuti care sa te opreasca pentru viitor sa mai pacatuiesti. E un fel de contracarare a pacatelor de odinioara, un fel de astupare a lor.

Asta inseamna sa faci pocainta cu fata spre viitor, adica sa nu te tanguiesti pentru cele irecuperabile, ci sa te silesti pentru cele de care esti capabil. Eu le spun oamenilor mereu sa astupe trecutul negativ cu un trecut pozitiv, sa-l astupe cu o viata care sa-i recomande macar de acum incolo. Asta-i pocainta cu fata spre viitor.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraianu, Din Ospatul Credintei, editia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 43-44.

Parintele Rafail Noica VIDEO pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte Teofil, care este cea mai importanta, cea mai inaltatoare rugaciune?

-Asta depinde nu de continutul rugaciunii, ci de calitatea rugaciunii. Sfantul Ioan cel care a scris Scara spune ca sunt patru trepte ale rugaciunii, in raport cu cel ce se roaga, si anume: rugaciunea intinata, rugaciunea furata, rugaciunea pierduta si rugaciunea curata. La rugaciune curata ajung cei curati, cei nepatimitori. Pana nu ajungi la nepatimire, nu ajungi nici la rugaciune curata. Deci rugaciunea cea mai inaltatoare este rugaciunea curata. Nu s-ar putea spune ca este un loc sau o stare in care se termina rugaciunea. Rugaciunea este cum e si desavarsirea, pentru ca rugaciunea este oglinda sufletului: arata asezarea sufletului; din acest motiv, rugaciunea este insotitoare a desavarsirii si este fara de sfarsit, nu are hotar. Pentru fiecare dintre noi, cea mai inaltatoare rugaciune este rugaciunea la care ajungem, la care am ajuns sau la care vom ajunge.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraian, Din Ospatul Credintei, editia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 22.

Multumim Pr. Mihai Novacovschi pentru clip.

Cuvantul Saptamanii.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel.

Sfantul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mantuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru marturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de 'Chifa' care inseamna piatra si pe a carui marturisire adevarata a fost zidita Biserica lui Hristos. Dupa Pogorarea Duhului Sfant, Sfantul Petru a fost cel dintai care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos. Sfantul Petru a mai propovaduit Evanghelia lui Hristos in Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia, si la Roma. In anul 44, regele Irod Agripa, facand pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob si l-a inchis intr-o temnita bine pazita pe Sfantul Petru dorind sa-l omoare si pe el. Printr-o minune insa, un inger trimis de Dumnezeu l-a scos din temnita, Sfantul Petru plecand astfel din Iudeea la Roma, unde a suferit moarte martirica. Sfantul Petru a cerut sa fie rastignit cu capul in jos pentru a arata deosebirea dintre chinurile sale si cele ale MantuitoruluiIisus. Pelocul unde a fost rastignit s-a ridicat Bazilica 'Sfantul Petru'. De la Sfantul Apostol Petru ne-au ramas 2 Epistole in Noul Testament.

Sfantul Apostol Pavel se numea inainte Saul, fiind evreu din semintia lui Veniamin, zelos aparator al Legii Vechi si aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. Dupa convertirea de pe drumul Damascului, Sfantul Apostol Pavel, 'vasul ales' al Domnului, a propovaduit cuvantul Mantuitorului in timpul celor trei calatorii misionare ale sale atat printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: in Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia si pana la Roma. In anul 58 iudeii l-au prins in Ierusalim si l-au intemnitat timp de 2 ani in Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de catre imparat deoarece era cetatean roman. In anul 63 a fost eliberat dupa care Sfantul Pavel isi continua apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta pana ce a fost prins din nou de catre autoritatile romane care l-au adus din nou la Roma, de unde scrie testamentul sau spiritual, Epistola a doua catre Timotei, in anul 66.

La 29 Iunie 67 Sfantul Pavel a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetatean roman, pe colina Vaticanului, dimpreuna cu Apostolul Petru care a fost rastignit. Potrivit traditiei, 'Apostolul Neamurilor', a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul sau a sarit de trei ori pe pamant, la fiecare atingere rasarind cate un izvor, de aici si denumirea 'Tre Fontane'. Mai tarziu s-a ridicat Biserica'San Paolo fuori le Mura'(Sfantul Pavel din afara zidurilor). De la Sfantul Pavel ne-au ramas numai putin de 14 Epistole, prezente in Noul Testament.

SURSA: BASILICA- Agentia de stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Taina Intrarii.

La inceput, prima parte a Liturghiei dupa adunarea credinciosilor era intrarea proistosului. Din diferite motive, intrarea initiala a fost acoperita cu alt 'inceput', incat acum ceea ce numim 'intrarea mica' (Vohodul Mic) nu se mai intelege ca prima intrare, ca inceputul Liturghiei. Amintim de practica initiala pentru a arata ca sensul Euharistiei consta in intrarea Bisericii, adunarea insasi, in Imparatia lui Dumnezeu.

Acum, inaintea intrarii exista o parte introductiva si anume ectenia cea mare, trei antifoane si trei rugaciuni. Ectenia mare, un sir de rugaciuni de cerere cu care incep fara exceptie toate slujbele Bisericii, probabil de origine antiohiana, pana in secolele XII-XIII inclusiv, nu se pronunta ca acum la inceputul Liturghiei, ci dupa Vohod (intrarea in Biserica). Insotind astfel cantarea Trisaghionului, de unde si de denumirea in unele manuscrise de 'ectenia Trisaghionului'. Aceasta ectenie, care acum se afla inaintea antifoanelor, a fost trecuta dupa ce acestea erau deja atasate la Liturghie, ca inceput al ei.

In anumite zile, procesiunea bisericeasca incepea de la sfanta Sofia (asemenea procesiunilor noastre sfinte din ziua de azi) si se indrepta spre locasul inchinat sfantului sau evenimentului a carui amintire urma sa se praznuiasca, iar Biserica intreaga si nu 'parohia' urma sa praznuiasca aceasta amintire.

In continuare, ca o dezvoltare logica a slujirii divine in care actioneaza legea sui-generis de a preface 'particularitatile' in 'regula generala', aceasta slujba a inceput sa fie integrata in slujba Euharistiei, ca expresie liturgica a 'adunarii in Biserica'. Dar si aici, ea era considerata ca parte separata, introductiva. De exemplu, Patriarhul intra in locas numai dupa cantarea antifoanelor. Acest fapt poate fi vazut pana in zilele noastre in Liturghia arhiereasca, in care arhiereul nu participa faptic pana la Vohodul Mic (intrarea cea mica), inceputul Liturghiei fiind savarsit de catre preoti.

Ceea ce se numeste acum Vohodul Mic, nu era altceva decat intrarea poporului si a clerului in locas dupa sfarsitul procesiunii.

SURSA: Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina Imparatiei, publicat de Editura Anastasia, 1993, p. 55-58.

Procesiune cu moastele Sfantului Irodion de la Lainici pe video.crestinortodox.ro

Duminica, 19 iunie 2011

"Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. "

Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30

 
Puterea Sfântului Duh face şi astăzi sfinţi prin revărsarea continuă a darurilor Sale în sufletele credincioşilor care cercetează Biserica. Darurile Sfântului Duh nu se împuţinează şi nu încetează niciodată, fiindcă niciodată nu va înceta setea sufletului creştin după sfinţenie şi după Dumnezeu, Sfinţenia înseamnă astăzi, ca şi altădată, lupta stăruitoare împotriva nedreptăţii, a minciunii, a întinării vieţii personale şi a vieţii de familie, a urii, a robiei, a trufiei, a lăcomiei, a bolii, a ignoranţei, a lenei, a intrigii, a neînţelegerii, a războiului, într-un cuvânt, lupta contra tuturor relelor care macină viaţa oamenilor. Şi cum viaţa oamenilor, astăzi, nu numai că nu se menţine, dar şi sporeşte cantitativ, deşi are încă destule umbre, este firesc să tragem concluzia că Dumnezeu voieşte acest lucru pentru sfinţii Săi, care se nevoiesc între noi pentru munca noastră şi pentru a noastră mântuire.


Se poate pune întrebarea: “Unde şi care sunt acei sfinţi, căci noi nu-i vedem ?”

Dacă şi-ar face o autoprezentare sau ne-ar lăsa atraşi de publicitate, sfinţii n-ar mai fi sfinţi, fiindcă însuşirile principale ale unui sfânt sunt: smerenia sau discreţia, desăvârşirea, munca mistuitoare şi rugăciunea unită cu jertfa pentru alţii.

Un adevărat sfânt este în continuă mistuire a puterilor sufleteşti şi trupeşti, este o făclie mereu arzândă şi mereu temându-se că n-are timp să isprăvească totul.

Fiind întruparea dragostei şi a jertfei pentru toţi, sfântul „rabdă îndelung, este plin de bunătate, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă”, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (I Corinteni 13, 4-7). Unde şi când întâlnim un asemenea om, să ştiţi că avem în faţa noastră un sfânt.(Pr. Ioan G. Coman)

Duminica, 19 iunie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Adunarea in Biserica- conditie a Liturghiei.

Orice studiu serios asupra slujirii euharistice nu poate sa nu ne convinga de faptul ca aceasta slujire se construieste, de la inceput si pana la sfarsit, pe principiul co-raportarii, adica al interdependentei dintre protos si popor. Am putea defini si mai clar legatura aceasta ca finnd con-slujire. Intr-adevar, in teologia scolara si in evlavia liturgica determinata de ea, aceasta idee a co-raportarii nu joaca nici un rol si este chiar negata. Cuvantul 'con-slujire' se aplica numai la clerul care participa la slujba; iar in ceea ce priveste mirenii, participarea lor se considera a fi in intregime pasiva.

Despre aceasta marturisesc, de exemplu, cartile de rugaciune ce se tiparesc anume pentru mireni. Autorii acestor carti considerau ca pe un lucru de la sine inteles ca rugaciunile euharistice care lipsesc apartin numai clerului; dar si mai regretabil este ca cenzorii duhovnicesti aproba de zeci de ani aceste rugaciuni, dovedind ca sunt de aceeasi parere. Chiar in manualele liturgice stiintifice si de buna credinta (e.g. 'Euharistia' de Arhim. Kiprian Kern), cand se enumera conditiile necesare pentru slujirea Liturghiei, se aminteste de obicei totul, incepand cu hirotonia legala a preotului, inclusiv pana la calitatea vinului, totul in afara de 'adunarea in Biserica' considerata a nu fi o 'conditie' a Liturghiei.

SURSA: Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina Imparatiei, publicat de Editura Anastasia, 1993, p. 20.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Pogorarea Sfantului Duh.

Se pot distinge doua comunicari ale Sfantului Duh Bisericii: una s-a facut prin suflarea lui Hristos, care se arata Apostolilor in seara Invierii (Ioan 20, 19-23), cealalta in venirea personala a Sfantului Duh in ziua Cincizecimii (Fapt. 2, 1-5). Cea dintai comnunicare a Sfantului Duh s-a facut intregii Biserici, in calitate de trup sau, mai degraba, Duhul a fost dat soborului Apostolilor, carora Hristos le-a daruit in acelasi timp puterea preoteasca de a lega si dezlega. Aceasta este o prezenta a Sfantului Duh nu personala, ci mai degraba functionala in raport cu Hristos care ii da legatura unitatii Bisericii, dupa interpretarea Sf. Grigorie de Nyssa. Aceasta este ultima desavarsire pe care Hristos o da Bisericii inainte de a se inalta la Tatal.

 

 

Cu totul alta este comunicarea Sfîntului Duh în venirea Sa personală, în care El apare ca o persoană a Treimii, neatarnată de Fiul în ceea ce priveşte originea Sa ipostatică, deşi trimisă în lume „în numele Fiului“. El a apărut sub formă de „limbi de foc“ despărţite unele de altele, care se aşază pe fiecare dintre cei de faţă, pe fiecare mădular al trupului lui Hristos. Aceasta nu mai este o comunicare a Duhului către Biserică în calitate de trup. Această comunicare este departe de a fi o funcţie a unităţii. Sfîntul Duh Se împărtăşeşte persoanelor, însemnînd pe fiecare membru al Bisericii cu o pecete a raportului personal şi unic cu Treimea, devenind prezent în fiecare persoană. Cum? Aceasta rămîne o taină, taina pogorîrii, taina kenozei Sfîntului Duh care vine în lume. Dacă în kenoza Fiului, Persoana ne-a apărut în timp ce dumnezeirea rămînea ascunsă sub „chipul de rob“, Sfîntul Duh, în venirea Sa, arată firea comună a Treimii, dar lasă persoana Sa ascunsă sub dumnezeire. El rămîne nedescoperit, ascuns, ca să spunem aşa, de către dar, pentru ca acest dar pe care El îl împărtăşeşte să fie pe deplin al nostru, însuşit de către persoanele noastre.

 

 

 

SURSA: Vladimir Lossky, The Mystical Theology of the Eastern Church, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, New York, 1976, p. 167-168.

 

Multumim lui Flaviu Todea pentru reportaj.

12 Iunie 2011: Adunarea Generala - Agenda zilei

Hristos S-a Inaltat!

Dragii crestini,

 

Mai jos gasiti detaliile legate de Adunarea Generala a parohiei, planificata pentru data de 12 iunie 2011.

Agenda zilei:

1. Bilantul activitatii Consiliului Parohial pe perioada iunie 2010 - iunie 2011 acoperind urmatoarele activitati:
   1.1. Pastoral-Misionar;
   1.2  Catehetic;
   1.3  Administrativ;
   1.4  Financiar (in conjunctie cu Fundatia).
2. Fundatia "St. Makarios the Great Ecclesiastical Trust"
3. Prezentarea structurii / atributiilor noului Consiliu precum si a Comitetului Parohial;

4. Alegerea noului Consiliu si Comitet Parohial.

Durata:

2h (14:30 - 16:30)

Locul intalnirii:

Saint Michael Church Hall, Farnley / Leeds, LS125ET.

Ii asteptam cu drag pe toti membrii parohiei noastre la aceasta Adunare Generala, cu nadejdea ca impreuna sa gasim formule de lucru pentru o si mai buna slujire a comunitatii noastre.

Doamne ajuta.

Cuvantul Saptamanii.

Inaltarea Domnului. (Lc 24, 36-53; Fapt. Ap. 1, 10-11)

Desi Heruvimii alungasera omenirea din Rai, la porunca lui Dumnezeu, totusi compatimeau soarta ei. De aceea se arata ingerii pretutindeni, unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos (Lc. 2, 13-15), cat si la Invierea Sa (Mt. 28, 2-5), si astazi la Inaltarea Sa la cer:" Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe. Care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus, Care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer."(Faptele Apostolilor 1, 10-11).

De ce oare s-au infatisat ingerii in fata Apostolilor si le-au spus ca El s-a inaltat la cer? Nu vazusera oare ucenicii insisi ceea ce s-a  petrecut? Nu spune oare Evanghelistul Luca ca El s-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte 1, 9). Pentru doua pricini: prima, pentru ca intristarea cuprinsese inima Apostolilor:" nimeni dintre voi nu ma intreaba: unde mergi? Caci aceestea am grait voua, si intristarea a umplut inima voastra".( In. 14, 6-7). Ingerii trebuiau sa aline suferinta ucenicilor prin fagaduinta revenirii Lui. (Fapt 1, 11)

Pentru a doua pricina ingerul inca a adaugat:"El s-a inaltat".( Fapt 1, 11). Ingerii s-au infatisat spre a incredinta pe ucenici despre Inaltarea lui Hristos, ca ei sa nu creada, ca El a fost luat la cer ca Ilie.( IV Regi 2, 11). Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca un Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia:"sade pe nor" (Is. 19, 1). Ilie la inaltarea sa a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei cu care acesta facea minuni (IV Regi 13-15), Iisus revarsa peste ucenici puterea si harul  Duhului Sfant (Fapt 1, 8).

SURSA: Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici, Editura BUNAVESTIRE, Bacau, 1997, p. 32-33.

John Breck - Despre canonul Sfintei Scripturi pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Nasterea Ritului Bizantin

Ceea ce, din dorinta folosirii unui termen neutru si mai cuprinzator, liturgistii numesc "Ritul Bizantin", se refera la sistemul liturgic care s-a dezvoltat in Patriarhatul Orthodox al Constantinopolui si care a fost adoptat gradual, in Evul Mediu, si de catre celelalte Patriarhate Orthodoxe: Alexandria, Antiohia si Ierusalim.

Unii autori prefera termenul de Liturghie Orthodoxa, care este corect intr-o anume privinta dar nu destul de precis. Liturghiile grecesti alexandrine ale Sf. Marcu sau ale Sf. Grigorie sunt, de exemplu, Liturghii in intregime orthodoxe, dar nu sunt nici pe departe liturghii bizantine. Pe de alta parte, cateva Biserici rasaritene, nebizantine, se autointituleaza de asemenea "orthodoxe".

La inceputul secolului al V-lea, liturghia capitalei nu se savarsea decat la Constantinopol. Doveziile arheologice si cele scrise din Grecia, Capadochia si Pont arata ca Bisericile din aceste regiuni. chiar daca se aflau sub dominatia politica a capitalei nu foloseau acelasi rit. Curand, insa ele au inceput sa adopte acelasi rit si pana la sfarsitul mileniului intai ritul Marii Biserici de la Constantinopol se raspindise peste tot.

Acesta a fost doar inceputul unui lung proces. Mai apoi Ritul constantinopolitan a intrat intr-un mariaj de convenienta cu cea mai puternica dintre traditiile liturgice vecine, Ritul Ierusalimitean, dupa cum Ritul Vechii Rome urma sa se unifice cu cel Galican.

SURSA: Robert F Taft, Ritul Bizantin, Reintregirea, Alba Iulia, 2008, p. 29-30.

Duminica 29 Mai nu este slujba la Leeds

Dragi frati si surori intru Hristos,
Dorim sa va anuntam pe aceasta cale ca Duminica 29 Mai nu va fi oficiata Sfanta Liturghie la Parohia “Sfantul Macarie cel Mare” Din Leeds.
Va rugam sa ii anuntati pe toti cei care ii cunoasteti dar nu au acces la internet.
De asemeni, puteti verifica in mod regulat calendarul slujbelor la http://www.sfmacarie.org/ro/slujbe.html
Doamne ajuta,
Consiliul Parohial

Adunarea Generala, 12 Iunie 2011

Iubiti credinciosi,

Hristos a Inviat!

Va invitam in data de 12 iunie 2011, dupa Sfanta Liturghie din Duminica Rusaliilor, sa participati la Adunarea Generala a membrilor Parohiei "Sf Macarie cel Mare" din Farnley, Leeds. Cu aceasta ocazie se va alege noul Consiliu Parohial si se vor discuta problemele legate de activitatea parohiei pe urmatoarele 12 luni.

Va asteptam cu drag.

Doamne ajuta!

In numele actualului Consiliu Parohial,

Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii.

Duminica Sfintei Mucenite Fotini  samarineanca (26 Februarie).

Iisus pleaca din Iudeea spre Galileea, dar nu evita Samaria cum obisnuiau evreii (In. 4, 3-5). Intr-adevar aceasta zona era extrem de periculoasa din cauza tensiunilor etnice aparute intre samarineni si evrei. Se pare ca in 722 BC Asirienii invadeaza zona de nord a lui Israel cucerind astfel cele 10 triburi nordice. Brutal, i-au luat ostatici tragandu-i la propriu in Asiria cu carlige de pescuit. Mai tarziu acestia revenind, s-au casatorit cu cei care nu au fost luati captivi si astfel au aparut Samarinenii. Ura traditionala dintre ei si evrei provine din faptul ca samarinenii au modificat Pentateuhul, in locul Templului din Ierusalim au construit Templul de pe Mt. Garizim, Tablele Legii au fost primite tot pe acest 'sfant' munte si nu pe Sinai, etc.

De aici observam si mirarea femeii samarinence la rugamintea Mantuitorului:" Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei apa de la mine, care sunt femeie samarineanca?" (In. 4, 9).

Aceasta femeie din cetatea Siharului, Samaria devine prima Evanghelista cunoscuta in Biserica pentru ca:"il marturiseste in cetatea Siharului pe Iisus ca fiind Hristosul"( In. 4, 28-30) intorcand la credinta multi samarineni care au crezut in Iisus pentru cuvantul femeii (In. 4, 39).

De altfel, Samarinenii finnd si primul neam care-l recunoaste pe Iisus ca fiind "Mantuitorul Lumii" (In. 4, 42).

SURSA: Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc Predici Exegetice la Duminicile de peste an, Teofania, Sibiu, 2001. p. 31-34.

Istoria Bisericii Ortodoxe - Bizantul pe video.crestinortodox.ro

Vizita Parintelui Tanase la Parohia Sf Macarie

Hristos a Inviat!
Aveti mai jos un link la pozele facuta la Sfanta Liturghie de astazi cand l-am avut in mijlocul nostru pe PC. Pr. Nicolae Tanase de la Parohia "Valea Plopului".

https://picasaweb.google.com/sfmacarie/15May2011VizitaParinteluiTanaseLaBisericaDinFarnleyLeeds?feat=directlink

Cuvantul Saptamanii.

Unitatea Bisericii.

“Cred intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica”. Sinodul II Ecumenic din Constantiunopol (381) fixeaza  cele patru atribute ale Bisericii, specificul sau care exprima plinatatea fiintei sale si asigura continuitatea operei Mantuitorului pana la Parusie.

Orice deformare sau micsorare a unuia din aceste atribute deformeaza insasi realitatea Bisericii. In fata acestei taine, ratiunea este poftita “sa-si scoata incaltamintea” logicii juridice si formale pentru a primi luminile care vin de la dogma. Este semnificativ ca teologia moderna, pastrand cuvantului ecleziastic, sensul larg a tot ce priveste Biserica, a introdus cuvantul eclezial, care priveste Biserica in intelesul mai launtric al comunitatii si comuniunii.

Acest neologism subordoneaza aspectul juridic si social, celui comunitar si tainic. Unul din teologii Catolici cei mai apropiati de Orthodoxie, Moehler, a zis:” Toata constitutia Bisericii nu este altceva decat iubirea trupificata”. “Hristos s-a impartit?”(I Corinteni 1, 12-13) intreaba Sf Ap Pavel, caci chiar ideea de Trup se opune oricarei impartiri.

 

 

          Pluralitatea Bisericilor autocefale nu atinge diversitatea istórica a limbilor si culturilor, dar, ca si o simfonie pe diverse glasuri, Biserica este fiintial una in dogma, in Taine, in Koinonia. Ea invata pretutindeni si totdeauna aceeasi credinta ca si cand, “raspandita in lume, ar locui intr-o casa unica”.(Sf. Irineu).

SURSA: Paul Evdokimov “Orthodoxia”, Ed. Inst. Biblic si de Misiune al B.O.R, Bucuresti, 1996, p. 169-170.

PS: la min 58 se vorbeste despre apa sfintita la Boboteaza.

Apa - amplu documentar pe video.crestinortodox.ro

Programul zilei de Duminica 15 Mai / Diary for Sunday 15th May

Dragi Credinciosi,

Duminica 15 Mai, PC. Pr. Nicolae Tanase de la Parohia "Valea Plopului", se va afla in mijlocul nostru la Parohia Sfantul Macarie cel mare din Leeds pentru a sustine, dupa Sfanta si Dumnezeiasca liturghie o conferinta cu tema “Familia Crestina Azi”.
Evenimentul va fi urmat de o agapa frateasca.
Consiliul Pariohial

Dear brothers and sisters in Christ,
on Sunday 15^th May, Father Nicolae Tanase from the Parish "Valea Plopului", Prahova will be  at Leeds Parish of St. Makarios the Great and he will sustain, after the Holly Service, a conferences with the title "The Christian Family Today".
The event will be followed by an Agape feast.
The Parish Council

Cuvantul Saptamanii.

Cinstirea sfintelor moaste.

O mărturie despre Sfintele moaşte o avem încă din Vechiul Testament care ne arată în acest sens despre proorocul Elisei :”Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi. Dar iată odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale”( IV.Regi13,20-22).

Iar regele Iosia a curăţat templul de idoli şi a restaurat cinstirea Legii. După ce arse pe jertfelnic oasele din morminte, venind la mormântul omului lui Dumnezeu, a poruncit pentru el: ”Lăsaţi-l în pace. Nimeni să nu se atingă de oasele lui. Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria”(IV.Regi 23,16-18).

Psalmistul David zice cu referire la ramasitele celor drepti:”Domnul pazeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi”.(Ps. 33, 19).