Lacrimile sunt o expresie a iubirii

“…Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său…”Luca 7,11-16







În cultura noastră adesea echivalăm lacrimile cu slăbiciunea. “Băieţii mari nu plâng”, spunem noi. Mai spunem chiar: “Dacă ar avea suficientă credinţă ca şi creştin(ă), nu ar plânge”. Totuşi lacrimile nu au nimic de-a face cu slăbiciunea sau lipsa de credinţă.


Când Lazăr a murit, Sfântul Ioan scrie în Evanghelia sa: “Iisus a plâns” (11,35). Şi următorul verset spune foarte simplu dar profund: “Şi ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea”. Faptul că Iisus a plâns ne învaţă că durerea este naturală. Iisus a plâns deşi ştia că viaţa este veşnică.


Lacrimile sunt o expresie a iubirii.


Nici chiar cunoaşterea sigură a vieţii veşnice nu va lua toată durerea din inimă atunci când pierdem pe cineva drag. Sfântul Paul spune: “să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde”. El nu spune că nu ar trebui să ne întristăm; el spune că trebuie să ne întristăm cu speranţă creştină.(Pr A.Coniaris)

Duminica, 9 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la oara 11:30.