miercuri, 8 iunie 2011

Cuvantul Saptamanii.

Pogorarea Sfantului Duh.

Se pot distinge doua comunicari ale Sfantului Duh Bisericii: una s-a facut prin suflarea lui Hristos, care se arata Apostolilor in seara Invierii (Ioan 20, 19-23), cealalta in venirea personala a Sfantului Duh in ziua Cincizecimii (Fapt. 2, 1-5). Cea dintai comnunicare a Sfantului Duh s-a facut intregii Biserici, in calitate de trup sau, mai degraba, Duhul a fost dat soborului Apostolilor, carora Hristos le-a daruit in acelasi timp puterea preoteasca de a lega si dezlega. Aceasta este o prezenta a Sfantului Duh nu personala, ci mai degraba functionala in raport cu Hristos care ii da legatura unitatii Bisericii, dupa interpretarea Sf. Grigorie de Nyssa. Aceasta este ultima desavarsire pe care Hristos o da Bisericii inainte de a se inalta la Tatal.
 
 
Cu totul alta este comunicarea Sfîntului Duh în venirea Sa personală, în care El apare ca o persoană a Treimii, neatarnată de Fiul în ceea ce priveşte originea Sa ipostatică, deşi trimisă în lume „în numele Fiului“. El a apărut sub formă de „limbi de foc“ despărţite unele de altele, care se aşază pe fiecare dintre cei de faţă, pe fiecare mădular al trupului lui Hristos. Aceasta nu mai este o comunicare a Duhului către Biserică în calitate de trup. Această comunicare este departe de a fi o funcţie a unităţii. Sfîntul Duh Se împărtăşeşte persoanelor, însemnînd pe fiecare membru al Bisericii cu o pecete a raportului personal şi unic cu Treimea, devenind prezent în fiecare persoană. Cum? Aceasta rămîne o taină, taina pogorîrii, taina kenozei Sfîntului Duh care vine în lume. Dacă în kenoza Fiului, Persoana ne-a apărut în timp ce dumnezeirea rămînea ascunsă sub „chipul de rob“, Sfîntul Duh, în venirea Sa, arată firea comună a Treimii, dar lasă persoana Sa ascunsă sub dumnezeire. El rămîne nedescoperit, ascuns, ca să spunem aşa, de către dar, pentru ca acest dar pe care El îl împărtăşeşte să fie pe deplin al nostru, însuşit de către persoanele noastre.
 
 
 
SURSA: Vladimir Lossky, The Mystical Theology of the Eastern Church, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, New York, 1976, p. 167-168.

 









Multumim lui Flaviu Todea pentru reportaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu