Cuvantul Saptamanii

 

Sf. Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte în fiecare an, la 26 iulie, pe Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel. Sfântul Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Încă din tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit şi a deprins, de la părinţii îmbunătăţiţi ai aşezământului, primele reguli ale vieţii ascetice. A cunoscut pe mulţi dintre sihaştrii care locuiau în vremea aceea în jurul mănăstirii. Cuviosul Ioanichie, după ce a deprins modul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.

O dată pe săptămână un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă. De asemenea, stareţul mănăstirii, duminica, după Sfânta Liturghie, îi aducea Sfintele Taine. Deci, petrecând Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, minunatul părinte Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii la cele veşnice – 1638. Aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie, a adormit întru Domnul.

Firea necuvântătoare i-a slujit, căci un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Din rânduială dumnezeiască, moaştele lui s-au aflat după sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în anul 1944. Astfel, Cuviosul Paisie, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, a coborât în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie. Şi, o minune, pânza păianjenului acoperea încă osemintele bine mirositoare ale Cuviosului! Le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre lauda monahilor şi bucuria credincioşilor. Mulţi s-au folosit de minunatul odor descoperit în peştera din Valea Chiliilor.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/bisf_cuvios_ioanichie_cel_nou_de_la_muscelbi_4411.html

Cuvantul Saptamanii

     

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc Vineri, 20 iulie, pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Importanţa Sfântului Ilie atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament explică puternica sa prezenţă în literatura patristică sprijinită în principal pe Sfânta Scriptură pe care o explică şi comentează. Zelul omului lui Dumnezeu, imaginea sa de chip al lui Hristos, rolul său eshatologic şi activitatea profetică fac din el un personaj-cheie în istoria Bisericii, care i-a acordat din punct de vedere liturgic un rol mai de seamă decât multor prooroci.

Autorii creştini din primele secole, hrăniţi cu cuvântul lui Dumnezeu, au făcut apel la viaţa Sfântului Ilie şi a proorocilor în special, ca la un fundament pe care este construită Biserica. Forţa spirituală a vieţii lui Ilie, mai ales postul său de 40 de zile, pregătirea pentru teofania de pe Muntele Horeb şi ridicarea sa la cer au dat celui din Tesba Galaadului un loc de seamă între profeţii Vechiului Testament. La Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Tabor, el este reprezentantul tuturor proorocilor. Castitatea lui este afirmată. În timpul persecutării sale, el apare ca urmărit spre a fi omorât, trăind în singurătate şi sărăcie. Rugăciunea lui este una ascultată. Întoarcerea sa ca al doilea Înaintemergător al lui Hristos este încă aşteptată. Aceste elemente au fost subliniate în literatura religioasă de origine greacă, egipteană şi palestiniană, dar şi latină.

Fiecare prooroc primind unul sau altul din darurile Duhului, Justin Martirul şi Filosoful atribuie Sfântului Ilie duhul temerii. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Ilie reprezintă tipul harismei profetice care certifică şi garantează că numai 'Domnul este Dumnezeu'. 'Tu eşti oare cel ce aduci nenorociri peste Israel?', strigă regele Ahab, zărindu-l pe profet. Iar proorocul îi replică: 'Nu eu sunt cel ce aduce nenorocire peste Israel, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi părăsit poruncile Domnului şi mergeţi după baali' (3 Reg. 18, 17-18). Observăm că acest dialog direct, radical între rege şi prooroc este rodul libertăţii cuvântului lui Ilie, datorat misiunii sale profetice. Proorocul este omul judecăţii credinţei monoteiste; în faţa preoţilor lui Baal, a răului şi a apostaziei, Ilie ţine singur flacăra credinţei.
    

Faptele măreţe ale Sfântului Ilie sunt puse adesea în legătură cu postul lui şi cu modul de viaţă înalt pe care îl ducea. Sfinţii Efrem şi Ioan Damaschin le leagă de castitatea sa. Pentru Sfântul Ioan Hrisostom puterea de a face minuni a lui Ilie este rodul râvnei şi al vieţii sale simple: 'Cum a fost Ilie aşa de minunat? Nu din cauza libertăţii cu care el a făcut să ajungă la urechea regelui Ahab adevărul? Nu din cauza râvnei sale pentru slava lui Dumnezeu? Nu din cauza simplităţii sale, a cojocului său din piele de oaie, a peşterii unde locuia? Pentru toate acestea el săvârşea minuni.'

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/jertfa_sfantului_ilie_a_fost_o_prefigurare_a_botezului_proorocul_de_pe_carmel_aparatorul_credintei_monoteiste_6294.html



 

 

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos

 

 

Biserica Ortodoxă Română se va afla mâine, 12 iulie 2012, în ziua de Cinstire a Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeştile Feţe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măriei, şi a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s'a închipuit în capitala Moldovei Iaşi, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile.

Căreia pentru praznicul sfinţilor apostoli, ce cade a doua zi, i s'a aşezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaş an s'a adus în sfântul Munte Athos; şi se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.

Mărimea acestei sfinte Icoane, este în lungime de 4 '/2 palme, iară latul după analoghie. Nu este făcută după nici una din icoanele făcătoare de minuni, ci este făcută după un nou plan al zugravului. Faţa ei este ca văpseala grâului; nasul, gura, bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iară ochii, atâta dar au, ca şi cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire; şi privind cineva cu înţelepciune şi cu luare aminte, în faţa acestei sfinte Icoane, va vedea caracter de mare neam, amestecat cu o blândeţe, cu care arată că este însăşi Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană.

 

 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/ibcinstirea_sfintei_icoane_prodromita_de_la_muntele_athosib_6019.html

Pelerinajul în Biserica primară

Pelerinajul, înțeles ca și călătorie privată sau colectivă spre un loc sacru, este o formă de cult și devoțională foarte răspândită în religiile antice, practicată și azi cu intensitate. Chiar dacă fiecare religie în parte prezintă diferențe importante în ce privește timpul, modalitatea și semnificația pelerinajului, ideea de bază este comună și scoate în evidență necesitatea de a vizita locuri considerate ca fiind “locuite” de divinitate, sub diverse forme, obiecte sacre ale unor fondatori de religii, relicve ale sfinților și martirilor sau chiar unele locuri legate de evenimente particulare.

În ce privește practicarea pelerinajului înainte de venirea Mantuitorului, știm că vechii egipteni îl practicau în masă, spre exemplu deplasându-se spre localitatea Bubasti, după spusele lui Herodot. Indienii, din timpuri străvechi ca și astăzi, se îndreptau spre râul sacru Gange, în timp ce japonezii aveau printre locurile preferate Templul lui Amaterasu. În lumea clasică păgână, pelerinajul nu avea numai un caracter devoțional ci avea ca obiectiv și realizarea unor scopuri determinate cum ar fi : de a obține răspunsuri de la oracole sau vindecări miraculoase; în Grecia centrele de pelerinaj erau templele si mormintele eroilor; în epoca romană pelerinii se îndreptau spre sanctuarele unor divinități ca Zeus și Diana.

Înrădăcinată în Vechiul și Noul Testament, simpla vizită la Ierusalim și la alte locuri sfinte, întreprinsă de evrei și creștini, reprezintă fundamentul cultural și istoric al pelerinajului creștin, care, după cum este cunoscut, a avut ca primă arie de desfașurare partea orientală și în special, Ierusalimul. Acest lucru ni-l dovedește chiar părintele Istoriei bisericești, Eusebiu de Cezareea, (265-340), care relatează că imediat după anul 200, un episcop cu numele Alexandru, plecat din părțile Capadociei, a întreprins o călătorie la Ierusalim cu scopul de a se ruga și de a cunoaște (ευχης και.... ιστοριας ενεκεν) Locurile Sfinte.

Un moment crucial în istoria pelerinajului creștin îl reprezintă, fără îndoială, Edictul de la Milano (313), prin care se recunoaște libertatea de cult a creștinilor și se schimbă statutul Bisericii în societatea epocii. După ce fusese numită augustă și după construirea Constantinopolului, Sf. Elena, mama împăratului Constantin, întreprinde între lunile ianuarie – martie 326 o călătorie la Locurile Sfinte. Dorind să vada locurile Noului Testament, ea a aflat că pe dealul Golgotei se afla, sub ruinele Capitoliului construit de către împăratul Adrian (117-138) și distrus de către Constantin după biruința sa asupra lui Liciniu, Crucea Mântuitorului.

SURSA: http://www.apostolia.eu/articol_269/pelerinajul-in-biserica-primara.html

Cuvantul Saptamanii

    

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Vineri, 29 Iunie, sărbătorim pe 'căpeteniile apostolilor' şi ai 'lumii învăţători, care ne-au învrednicit de Duhul Sfânt'. Ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este zi de sărbătoare deosebită pentru cei privaţi de libertate.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte vineri pe unii dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi au fost martirizaţi la Roma în timpul persecuţiei împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeaşi zi, care a determinat credincioşii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, şi mutarea moaştelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les Origines du culte chrétien), în această zi, în locul numit 'ad catacumbas', de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut şi în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este atestată în Constituţiile Apostolice (VIII, 33): 'Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi v-au învrednicit de Duhul Sfânt'.

Potrivit site-ului heritage-key.com, arheologii au descoperit fresce şi alte dovezi prin care atestă tradiţia că Sfântul Petru şi Sfântul Pavel au fost închişi într-o temniţă subterană de către împăratul Nero, înainte de moartea martirică. Locul este închisoarea Mamertine, un complex de încăperi suprapuse. Accesul în încăperea inferioară se făcea printr-o gaură în podea pe unde se aruncau cei închişi. Din motive de siguranţă, această gaură a fost acoperită cu un grilaj metalic, iar accesul se face pe nişte trepte, realizate de curând. Deasupra închisorii s-a ridicat Biserica barocă închinată lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea Mamertine se află la poalele Dealului Capitoliului din Roma.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greşesc. De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfintii_apostoli_petru_si_pavel_4898.html

    

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica, 24 iunie 2012, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în tradiţia populară românească drept „Sânzienele” sau „Drăgaica”.

Fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soţia sa era din neamul lui Aaron, rudă cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana.

„Potrivit Evanghelistului Luca la capitolul I naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc într-un context minunat, deoarece Tatăl său Zaharia fiind slujitor la templul din Ierusalim este cercetat de un înger în timpul slujirii şi i se vesteşte că va avea un fiu, dar acesta se îndoieşte şi pentru aceasta îngerul îi spune că va rămâne mut până la momentul naşterii Sfântului Ioan. Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este important în iconomia mântuirii.

Data de 24 iunie nu a fost fixata intr-un mod intamplator ca zi a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul a avut loc dupa ce Zaharia, tatal sau, a tamaiat in sfantul altar - loc in care numai arhiereul intra o singura data pe an, in luna a saptea, ziua a 10-a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie si alta din octombrie. Avand in vedere cele descoperite in Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti au randuit ca ziua zamislirii Sfantului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere.

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul prooroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament. Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: zămislirea - 23 septembrie; naşterea - 24 iunie; soborul - 7 ianuarie; tăierea capului - 29 august; prima şi a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului - 25 mai.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/nasterea_sfantului_ioan_botezatorul_8551.html

Cuvantul Saptamanii



     

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Creştinii ortodocşi au intrat la 11 Iunie 2012 în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Dat fiind rolul major pe care l-au avut aceşti Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât şi duhovnicească a creştinilor.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Acest post începe în ziua de luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi ţine până în ziua de 29 Iunie.

Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii. 

 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/postul_sfinilor_apostoli_petru_i_pavel_6578.html

Rusaliile şi Taina Bisericii

Într-un fel, Cincizecimea ar trebui să fie cea mai importantă sărbătoare creştină. Din Fapte 2, 1-4, aflăm că în ziua Cincizecimii Duhul Sfânt S-a pogorât asupra membrilor Bisericii primare, adunaţi 'toţi împreună în acelaşi loc', împlinind vechea profeţie a lui Ioil despre generalizarea instituţiei profetice pentru toţi oamenii, când Dumnezeu va vărsa Duhul Lui peste tot trupul. Or, dacă noi cunoaştem cele dăruite de Dumnezeu prin Duhul, dacă, în plus, nimeni nu poate să-L recunoască pe Hristos drept Domn 'decât în Duhul Sfânt', înseamnă că primirea Duhului devine singura modalitate de intrare la Hristos şi la taina Sa.

Rusaliile, Botezul Bisericii cu Duhul

Importanţa aceasta a Cincizecimii ca sărbătoare a Bisericii prin excelenţă este oarecum umbrită de rolul tot mai puţin pregnant pe care îl are conştientizarea creştinului ca purtător de Duh. Teologia academică se foloseşte mai degrabă de concepte filosofice decât de definiţia biblică a creştinului, aceea de 'templu al Duhului Sfânt' ('Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?' - 1 Cor. 3, 16; cf. şi 6, 19).

Actul primirii Duhului s-a realizat după Înălţarea lui Hristos, la începutul Bisericii (Fapte 2), fiind asociat Botezului despre care Evangheliile mărturisesc că se săvârşeşte cu Duhul (cf. Mc. 1, 8; Mat. 3, 11). De altfel, Cincizecimea devine un Botez al Bisericii cu Duhul, după cum le făgăduieşte Hristos Apostolilor în Fapte 1, 5: 'Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile'. După Cincizecime, Apostolii şi ucenicii înşişi rămân 'plini de Duhul Sfânt'. Cincizecimea a însemnat şi o vindecare a schismei produse în umanitate de Turnul Babel (Babilon). Dacă prin setea de 'nume mare' oamenii au ajuns să fie împrăştiaţi pe faţa pământului, iar limbile să fie amestecate (Facere 11, 1-9), prin Cincizecime acestea se unifică iarăşi, Apostolii, deşi galileeni, putând să vorbească în alte limbi (Fapte 2, 4), iar ascultătorii putând să-i audă fiecare vorbind în limba lui (v. 6). Se poate aici chiar pune întrebarea dacă prin această unitate în diversitate nu se ajunge la limba agelică, de care de exemplu Sf. Pavel vorbeşte în 1 Cor. 13, 1. Sfântul Efrem Sirul se referă în Imnul 11 despre credinţă, strofa 8 la 'limba îngerilor' înstrăinată de orice altă limbă pe care, dacă omul poate ajunge să o audă, se poate ridica apoi chiar la 'ascultarea' liniştii cu care Tatăl grăieşte cu Fiul.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/rusaliile_si_taina_bisericii_6562.html


 

Cuvantul Saptamanii

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria. , praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste "cinstita si mare".

O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula "Hristos S-a inaltat". Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/sarbatorile/inaltarea-domnului-70792.html



Troparul Inaltarii Domnului pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii

      

 

 

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena cinstiţi în Biserica Ortodoxă

În Biserica Ortodoxă sunt sărbătoriţi la data de 21 mai, Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Ei sunt cinstiţi în mod deosebit, fiind trecuţi în rândul sfinţilor cu denumirea de 'isapostolos' - 'întocmai cu Apostolii'.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia 'in hoc signo vinces' ('prin acest semn vei învinge'). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit 'labarum'. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credinţe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta 'instinctu divinitatis' ('prin inspiraţie divină'). Lui Eusebiu, i-a mărturisit sub jurământ că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).

Sfânta Împărăteasă Elena

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, dintre care menţionăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani (precum şi alte 18 lăcaşuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneală şi rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veşnice la Roma, în anul 327.  

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/isfintii_imparati_constantin_si_elenai_cinstiti_astazi_in_biserica_ortodoxa__8377.html

Cuvantul Saptamanii

Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine pe Sfântul Apostol Simon Zilotul

În fiecare an, în a zecea zi a lunii mai, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Simon Zilotul.

Născut în Galileea, Simon sau Natanael după cum mai este cunoscut, a fost chemat la apostolat de către Mântuitorul Iisus Hristos, fiind unul din cei 12 Apostoli. I s-a spus „Zilotul” pentru a-l deosebi de celalalt apostol, Simon Petru, dar şi pentru a arăta râvna sa în credinţă. În mod general, iudeii numeau „ziloţi” pe cei care se manifestau prin urmarea cu multă stricteţe a Legii lui Moise şi a tradiţiilor din bătrâni.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Simon a predicat în Egipt şi Mauritania, ajungând apoi în Persia. Aici, în oraşul Snanir a suferit şi moartea martirică, prin crucificare.

Fragmente din moaştele acestui sfânt se păstrează şi în Bucureşti, cinstitele odoare fiind cumpărate din Creta, în anul 1958, de către vrednicul de pomenire episcop al Oradiei, Valerian Zaharia. După trecerea ierarhului la cele veşnice, în martie 1996, moştele Sfântului Apostol Simon Zilotul au intrat în patrimoniul Bisericii „Podeanu” din Capitală. 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_cinsteste_maine_pe_sfantul_apostol_simon_zilotul_8851.html

 

Cuvantul Saptamanii

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului     

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la 25 aprilie.

Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine, în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei, asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri româneşti. A făcut din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă. Denumirea „de la Poiana Mărului“ se datorează schitului înfiinţat, prin 1730-1733, împreună cu alţi 12 ucenici în Poiana Mărului, în Munţii Buzăului.

Sfântul Cuvios Vasile s-a născut în anul 1692 în localitatea Poltava din Ucraina. A petrecut mai mulţi ani din tinereţea sa în aspre nevoinţe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Moşenski, în apropierea Kievului. Vine în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era în apogeu şi se stabileste la Mănăstirea Dălhauti. Timp de 20 de ani, cât a fost stareţ la Dălhăuţi, Cuviosul Vasile a strâns în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri.

Cuviosul Vasile şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroşi ucenici.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfantul_cuvios_vasile_de_la_poiana_marului_6764.html

 

Cuvantul Saptamanii.

Saptamana Patimilor

Saptamana Patimilor reprezinta perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

In Sfanta si Marea Luni se face pomenirea Patriarhului Iosif, cel vandut de fratii sai cu treizeci de arginti.si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos.

In Sfanta si Marea Marti se face pomenirea celor zece fecioare din Sfanta Evaanghelie. Sfintii Parinti au randuit sa se aseze in aceasta zi pilda celor zece fecioare, ca se ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai ales prin milostenie, pentru ca nestiute sunt ceasul si ziua sfarsitului vietii.

In Sfanta si Marea Miercuri dumnezeiestii Parinti au hotarat sa se faca pomenire de femeia cea pacatoasa, care a uns cu mir pe Domnul, pentru ca lucru acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea Patima.

In Sfanta si Marea Joi praznuim patru lucruri: sfanta spalare a piciorelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, adica predarea infricosatoarelor Taine, rugaciunea cea mai presus de fire si vanzarea Domnului.

In Sfanta si Marea Vineri, se praznuiesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, si inainte de toate, crucea si moartea, pe care le-a primit de buna voie pentru noi. Se mai face pomenire de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastignit impreuna cu El.

In Sfanta si Marea Sambata, praznuim ingroparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la Iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune a fost mutat spre viata vesnica.

SURSA: TRIODUL, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000.

Cuvantul Saptamanii.

    

Duminica Floriilor

Primul înţeles al Intrării în Ierusalim a Mântuitorului este acela de biruinţă asupra morţii lui Lazăr şi, deci, preînchipuire a învierii de obşte, după cum se spune în troparul sărbătorii. Evanghelia după Sfântul Ioan relatează pe larg învierea lui Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos şi fratele surorilor Marta şi Maria din Betania.

Când mulţi dintre iudei au văzut că Iisus a înviat un mort intrat în descompunere de patru zile, au părăsit pe cărturari şi pe farisei, pe învăţătorii lor tradiţionali, şi au crezut în Iisus şi în puterea Lui dumnezeiască. Acesta este motivul principal pentru care mulţimile au venit în Betania, să vadă pe Iisus, dar şi pe Lazăr, prietenul Său, înviat.

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii lui Hristos Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2.000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă purtăm în mâini ramuri de copaci şi flori şi pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea şi moartea lui Hristos.

SURSA:

http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_floriilor_8381.html

Lupta cu gandurile - IPS Iosif Pop pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

     

Duminica a V-a din Postul Mare ( a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca)

În această zi numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca facem pomenirea ei, pentru că ea este un model de pocăinţă pentru toţi oamenii. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea.

A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o fată frumoasă, însă frumuseţea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei sale spre Ţara Sfântă. Dar când a voit ea să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate.

Acolo a petrecut 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Astfel, a ajuns la o mare sfinţenie, iar când se ruga se umplea de lumină şi se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât ţărână.
Însă, cu un an înainte de moartea sa, taina vieţii ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, şi anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieţii ei, a împărtăşit-o, iar apoi Cuvioasa Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca în anul următor, la aceeaşi vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Aşadar, ea şi-a prevăzut şi prevestit ziua morţii. Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise. Acelaşi Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o şi a povestit multora viaţa ei. Iar mai târziu, în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica a inclus-o în cartea Triodul.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_a_v_a_din_postul_mare_9678.html

Sfanta Maria Egipteanca - Parintele Rafail Noica VIDEO pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Bunei Vestiri

Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregăteşte pentru eliberarea de sub robia păcatului şi a morţii.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost aşezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria".

Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ţine deja pe Prunc în braţe. Aici, ca şi în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reţinerea firească a artiştilor creştini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfăţişaţi cu aripi, semnul apartenenţei la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, şi se găseşte pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore“ din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripaţi purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este şi dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.

O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_bunei_vestiri_8263.html

Cuvantul Saptamanii.

Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_patriarhului_romaniei_la_duminica_a_iii_a_din_postul_mare__7069.html



Corul Manastirii Putna - Psalmi pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Duminica a II-a din Postul Mare ( a Sfantului Grigorie Palama)

Duminica a II-a din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti se numeşte şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului.

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit în secolul al XIV-lea (1296-1359), trecând la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Ţării Româneşti.

Sfântul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, în părţile unde se află astăzi Schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El este teologul luminii necreate şi neapuse din Împărăţia lui Dumnezeu, învăţând că sfinţii pot pregusta şi vedea duhovniceşte această lumină sau slavă încă din viaţa pământească, dacă Dumnezeu voieşte. Lumina aceasta s-a arătat şi Sfinţilor Apostoli Petru, Iacob şi Ioan la Schimbarea la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).

Biserica a rânduit ca în această a doua duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, pentru a ne arăta că dreapta credinţă, prăznuită cu solemnitate în 'Duminica Ortodoxiei', este credinţa prin care dobândim lumina neapusă şi viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Numai dacă avem dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire, ne luminăm sufletul şi trupul, împărtăşindu-ne de harul dumnezeiesc sfinţitor şi mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăţiei Preasfintei Treimi.

Deci, Duminica a II-a din Postul Mare este şi duminica luminii duhovniceşti necreate şi veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi şi luminează sufletul şi trupul omului unit cu Dumnezeu prin rugăciune. Această lumină necreată şi veşnică este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este însăşi prezenţa lui Dumnezeu în oamenii sfinţi sau drept-credincioşi, smeriţi şi mult rugători.

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_patriarhului_romaniei_la_duminica_a_ii_a_din_postul_mare_6774.html

Sfantul Grigorie Palama pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Despre Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe,

al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit,

al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele

şi să nu osândesc pe fratele meu,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Nu fara pricina, rugaciunea aceasta este asa de strans unita cu Sfantul si Marele Post, incat ea se rosteste in acest timp de mai multe ori la fiecare slujba bisericeasca. Fara indoiala, cand Sfanta Biserica a randuit acest lucru, a avut in vedere faptul ca rugaciunea aceasta, cu toata scurtimea ei, ascunde in sine o mare bogatie de cugetari si simtaminte sfinte si foarte lamurit ne infatiseaza toate nevoile noastre duhovnicesti. Astfel vom vedea desfasurandu-se inaintea noastra un sirag nesfarsit de virtuti sfinte, cu care trebuie sa-si impoodobeasca sufletul fiecare crestin, si o ceata intunecata de patimi si pacate negre, de care tot crestinul este dator sa-si fereasca inima.

De buna seama, multora, fara sa va mai spunem noi, va este cunoscut ca aceasta rugaciune este a Sfantului Efrem Sirul. Uitam sa adaugam ca Sfantul Efrem Sirul face parte din numarul celor mai mari sihastri, celor mai mari aparatori ai credintei noastre, care au impodobit vechea Biserica crestina. Din cea mai tanara varsta Sfantul Efrem Sirul a parasit lumea si s-a dus in pustie, unde, printr-o indelungata petrecere in post si rugaciune, fara nici un alt povatuitor, a ajuns sa fie cel mai ales invatator al Rasarituluisi cel mai luminos luceafar al lumii crestine.

SURSA: Inochente al Odesei, Cuvantari la Sfantul si Marele Post, Comorile Pustiei, Editura Anastasia, vol. 24, 1998, p. 99-100.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, cinstit în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinsteşte maine, 23 Februarie, pe Sfântul Policarp Episcopul Smirnei.

Contemporan cu Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, este unul dintre Părinţii Apostolici care au condus cu râvnă şi dragoste credincioşii încredinţaţi, fiind foarte iubit de cler. Împreună cu Anicet, Episcopul Romei, a discutat despre serbarea Paştilor. A rămas în istoria bisericească drept una dintre cele mai mari personalităţi ale creştinismului secolului al II-lea.

Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică, din părinţii bine-credincioşi Pangratie şi Teodora, pe când aceştia erau în temniţă. Anul naşterii sale îl deducem din însăşi mărturisirea sa şi din anul muceniciei sale, 156, în care Sfântul Policarp rosteşte în faţa proconsulului Asiei că Îi slujeşte lui Iisus Hristos de 86 de ani, astfel că Sfântul Policarp s-a născut în anul 70. Părinţii săi fiind osândiţi la moarte, tăindu-li-se capetele, pruncul Policarp va fi luat, botezat şi crescut în dreapta credinţă de o milostivă creştină cu numele Calista.

În ceea ce priveşte scrierile Sfântului Policarp, Sfântul Irineu spune că a scris mai multe epistole, însă Eusebiu nu cunoaşte decât una care s-a păstrat, adresată Filipenilor. Aceştia îi vor cere Sfântului Policarp o copie după scrisoarea pe care o are de la Sfântul Ignatie. Policarp le trimite scrisoarea, dar se simte dator şi le dă câteva îndemnuri şi sfaturi. Scrisoarea are 14 capitole şi conţine sfaturi pe un ton moderat şi grav, sfaturi morale şi pastorale pe care le oferă din experienţa sa proprie, cât şi din pasaje scripturistice. Epistola este actuală şi astăzi, întrucât îndeamnă la supunere faţă de Hristos, la dreptate, rezumând apoi poruncile dreptăţii în cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.