Sf. Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
Biserica Ortodoxă Română cinsteşte în fiecare an, la 26 iulie, pe Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel. Sfântul Ioanichie s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Încă din tinereţe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit şi a deprins, de la părinţii îmbunătăţiţi ai aşezământului, primele reguli ale vieţii ascetice. A cunoscut pe mulţi dintre sihaştrii care locuiau în vremea aceea în jurul mănăstirii. Cuviosul Ioanichie, după ce a deprins modul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.
O dată pe săptămână un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă. De asemenea, stareţul mănăstirii, duminica, după Sfânta Liturghie, îi aducea Sfintele Taine. Deci, petrecând Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut. Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, minunatul părinte Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii la cele veşnice – 1638. Aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie, a adormit întru Domnul.
Firea necuvântătoare i-a slujit, căci un păianjen i-a ţesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Din rânduială dumnezeiască, moaştele lui s-au aflat după sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în anul 1944. Astfel, Cuviosul Paisie, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, a coborât în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie. Şi, o minune, pânza păianjenului acoperea încă osemintele bine mirositoare ale Cuviosului! Le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre lauda monahilor şi bucuria credincioşilor. Mulţi s-au folosit de minunatul odor descoperit în peştera din Valea Chiliilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu