Rusaliile şi Taina Bisericii

Într-un fel, Cincizecimea ar trebui să fie cea mai importantă sărbătoare creştină. Din Fapte 2, 1-4, aflăm că în ziua Cincizecimii Duhul Sfânt S-a pogorât asupra membrilor Bisericii primare, adunaţi 'toţi împreună în acelaşi loc', împlinind vechea profeţie a lui Ioil despre generalizarea instituţiei profetice pentru toţi oamenii, când Dumnezeu va vărsa Duhul Lui peste tot trupul. Or, dacă noi cunoaştem cele dăruite de Dumnezeu prin Duhul, dacă, în plus, nimeni nu poate să-L recunoască pe Hristos drept Domn 'decât în Duhul Sfânt', înseamnă că primirea Duhului devine singura modalitate de intrare la Hristos şi la taina Sa.

Rusaliile, Botezul Bisericii cu Duhul

Importanţa aceasta a Cincizecimii ca sărbătoare a Bisericii prin excelenţă este oarecum umbrită de rolul tot mai puţin pregnant pe care îl are conştientizarea creştinului ca purtător de Duh. Teologia academică se foloseşte mai degrabă de concepte filosofice decât de definiţia biblică a creştinului, aceea de 'templu al Duhului Sfânt' ('Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?' - 1 Cor. 3, 16; cf. şi 6, 19).

Actul primirii Duhului s-a realizat după Înălţarea lui Hristos, la începutul Bisericii (Fapte 2), fiind asociat Botezului despre care Evangheliile mărturisesc că se săvârşeşte cu Duhul (cf. Mc. 1, 8; Mat. 3, 11). De altfel, Cincizecimea devine un Botez al Bisericii cu Duhul, după cum le făgăduieşte Hristos Apostolilor în Fapte 1, 5: 'Voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile'. După Cincizecime, Apostolii şi ucenicii înşişi rămân 'plini de Duhul Sfânt'. Cincizecimea a însemnat şi o vindecare a schismei produse în umanitate de Turnul Babel (Babilon). Dacă prin setea de 'nume mare' oamenii au ajuns să fie împrăştiaţi pe faţa pământului, iar limbile să fie amestecate (Facere 11, 1-9), prin Cincizecime acestea se unifică iarăşi, Apostolii, deşi galileeni, putând să vorbească în alte limbi (Fapte 2, 4), iar ascultătorii putând să-i audă fiecare vorbind în limba lui (v. 6). Se poate aici chiar pune întrebarea dacă prin această unitate în diversitate nu se ajunge la limba agelică, de care de exemplu Sf. Pavel vorbeşte în 1 Cor. 13, 1. Sfântul Efrem Sirul se referă în Imnul 11 despre credinţă, strofa 8 la 'limba îngerilor' înstrăinată de orice altă limbă pe care, dacă omul poate ajunge să o audă, se poate ridica apoi chiar la 'ascultarea' liniştii cu care Tatăl grăieşte cu Fiul.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/rusaliile_si_taina_bisericii_6562.html