1 Martie Sfanta Liturghie la Mirfield

“…Tu însă, când postesti, unge capul tău si fata ta o spală, Ca să nu te arăti oamenilor că postesti, ci Tatălui tău care este în ascuns, si Tatăl tău, Care vede în ascuns, îti va răsplăti tie…”
(Matei 6,14-21)

Dintre toate intrebarile mari, care sint adresate firii umane, cea mai de pret este aceasta, pe care Dumnezeu ne-o adreseaza cu dragoste, ca unora despre care stie pe unde haladuiesc: Adame, Adame pe unde mai esti?

Postul te ajuta sa auzi intrebarea si, mai ales, sa-i cauti raspunsul corect.

Aici sint Doamne, porunceste, robul Tau asculta!
(Pr. C. Necula)

Duminica, 1 martie Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

sursa imaginii

Cuvantul saptamanii - Infricosatoarea Judecata

Toată viaţa noastră pământească este numai o umbră palidă a vieţii - a vieţii adevărate, a vieţii întregi - în Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa cum întreaga suferinţă de pe pământ este numai o umbră ştearsă a chinuirii îngrozitoare a păcătoşilor din iad. (În Apophtegmata Patrum [colecţia în ordine alfabetică a zicerilor Părinţilor Pustiei], am citit: Ei au întrebat pe un oarecare bătrân mare: "Părinte, cum răbdaţi asemenea munci cu atâta răbdare?" Bătrânul a răspuns: "Toată munca mea din viaţa aceasta nu este nici măcar cât o singură zi de chinuire.") Viaţa pe pământ - oricât de minunată ar putea fi - este amestecată cu suferinţă, pentru că aici nu există nici o împlinire a vieţii; întrucât suferinţa de pe pământ - oricât de mare ar putea fi - este amestecată cu viaţă. Dar, la Înfricoşătoarea Judecată, viaţa va fi separată de chinuire. Şi una şi cealaltă vor fi veşnice. Înţelegerea noastră omenească nu poate să priceapă ce înseamnă această veşnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipă faţa lui Dumnezeu, i se va părea ca şi cum ar fi durat mii de ani; şi cel care va fi chinuit o clipă de către diavolul în iad, i se va părea că sunt mii de ani. Pentru că timpul nu va mai fi aşa cum îl cunoaştem noi - zi după noapte şi noapte după zi - ci atunci va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt soare decât numai Dumnezeu, şi acest soare nu va răsări şi nu va apune, ca veşnicia să se numere în zile, aşa cum se socoteşte timpul acum. Binecuvântaţii vor socoti veşnicia în termenii bucuriei lor şi păcătoşii chinuiţi vor socoti timpul în termenii chinuirilor lor.

din predica Sf Nicolae Velimirovici la duminica Infricosatei Judecati
(textul integral la http://www.razboiulnevazut.org/articol/89/Predica-la-Duminica-%C3%8Enfricosatei-Judecati)

postat de Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Fara Mine nu puteti face nimic

Omul daca vrea sa nu se chinuiasca, trebuie sa creada in acel "Fara Mine nu puteti face nimic" pe care l-a spus Hristos. Adica sa se deznadajduiasca de sine in intelesul cel bun si sa creada in puterea lui Dumnezeu. Atunci cand cineva se deznadajduieste de sine insusi in intelesul cel bun, atunci il afla pe Dumnezeu. "Toata nadejdea mea spre Tine o pun". Chiar si oamenii cei mai duhovnicesti nu isi au asigurata in aceasta lume pe deplin viata lor, de aceea se si tin pe ei insisi mereu in asigurarea lui Dumnezeu, nadajduiesc in Dumnezeu si se deznadajduiesc numai de "eul" lor, deoarece "eul" ii aduce omului toata nefericirea duhovniceasca.

Increderea in sine este dusmanul nostru cel mai mare si mai rau, pentru ca ne arunca in aer fara mila si ne lasa nefericiti pe drumuri. Cand omul are increderea in sine, se leaga si nu poate face nimic, sau se lupta singur. Atunci este firesc sa fie biruit de vrajmas sau sa nu reuseasca si astfel sa i se zdrobeasca "eul" sau. Bunul Dumnezeu de multe ori iconomiseste foarte intelept ca sa vedem si interventia Sa dumnezeiasca si nereusita ce am suferit-o prin increderea noastra in sine. Atunci cand cineva urmareste si cerceteaza fiecare eveniment ce se petrece in viata sa dobandeste experienta, ia aminte si astfel sporeste.

Sf Paisie Aghioritul; textul complet la http://www.razboiulnevazut.org/articol/80/

Postat de Parintele Constantin

Duminica 15 Februarie Nu este Sfanta Liturghie la Mrfield

Dragi crediciosi,

Va anuntam ca Duminica, 15 Februarie, NU va fi oficiata Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin este in Romania.

 

De asemeni NU va fi Sfanta Ligurghie nici Duminica 22 Februarie.

 

Daca stiti persoane care nu au acces la Internet va rugam sa le transmiteti acest anunt.

 

Doamne Ajuta,

--
Consiliul Parohial
Parohia Ortodoxa "Sf Macarie cel Mare"
House of the Resurrection
Stocksbank Road
Mirfield
West Yorkshire
WF14 0BN
http://www.sfmacarie.org/

“…Si i-a zis fiul: Tată, am gresit la cer si înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceti degrabă haina lui cea dintâi si-l îmbrăcati si dati inel în mâna lui si încăltăminte în picioarele lui; si aduceti vitelul cel îngrăsat si-l înjunghiati si, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era ş
si a înviat, pierdut era si s-a aflat...” ( Luca 15,11-32)

Multi părinti cred că pentru a mentine respectul copiilor lor nu trebuie să recunoască niciodată o greseală. De aceea ei par să le spună în mod constant copiilor lor:
“Suntem perfecti. Noi nu gresim ca voi.”
Acesta este unul dintre factorii care fac să crească prăpastia dintre generatii. Copiii au nevoie să învete că părintii nu sunt perfecti. Si ei gresesc. Nu le va strica părintilor să îsi împărtăsească unele slăbiciuni cu copiii lor. Cu sigurantă acest lucru îi va face să apară mai umani. Îi va ajuta pe copiii lor să învete cum să facă fată propriilor lor slăbiciuni. Îi va ajuta să fie mult mai cinstiti cu părinţii dacă simt că acestia sunt total cinstiti cu ei.

Nimeni nu doreste să îsi împărtăsească problemele în fara unuia care nu a gresit niciodată. Cât de diferită ar fi relatia părinte-copil dacă adultii ar învăta să spună: “Îmi pare rău. Si eu am gresit”.
Un copil din clasa a saptea a spus: “Unele mame si unii tati nu recunosc niciodată că gresesc. Ce îmi place la ai mei este că îsi cer iertare uneori. Ajută mult, pentru că asculti mai usor de astfel de oameni”.
Există prieteni si rude care nu si-au vorbit unii altora timp de ani de zile. Cât de diferite ar putea să fie lucrurile dacă doar unul dintre ei ar lua initiativa de a practica putină umilintă crestină si ar spune: “Îmi pare rău de toată această situatie. Stiu că am gresit”. (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 15 februarie nu va fi Sfanta Liturghie la Mirfield.

sursa imaginii

Cuvantul Saptamanii

Paul Evdokimov: Despre rugaciune

"Rugati-va neincetat" insista Sfantul Apostol Pavel, caci rugaciunea este deodata si izvorul si forma cea mai intima a vietii noastre. "Intra in camara ta si inchide usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in acest loc tainic", vrea sa spuna ca trebuie sa ne adunam in noi insine si sa facem aici un sanctuar; "locul tainic" este inima omului. Viata de rugaciune, densitatea ei, adancimea ei, ritmul ei masoara sanatatea noastra spirituala si ne descopera noua insine.Pentru omul modern, greutatea vine de acolo ca inteligenta s-a separat de inima, cunoasterea de judecata de valoare. Or, vechea traditie sugereaza: "dimineata coboara mintea in inima si ramai toata ziua in tovarasia lui Dumnezeu". Fa adica iarasi coerente elementele faramitate ale fiintei tale, regaseste-ti integritatea spiritului. O veche rugaciune cere: "leaga-mi sufletul prin dragostea ta". Din asamblarea starilor sufletesti sa izvorasca un singur suflu. O grava deformare se face rugaciunii prin repetarea mecanica a formulelor, a textelor invatate. Or, adevarata rugaciune se transforma intr-o atitudine constanta, intr-o stare de spirit care structureaza si modeleaza liturgic intreaga noastra fiinta. Aici se afirma acest profund adevar, ca a avea este inca un simbol, realitatea este in a fi. Dupa Sfintii Parinti nu ajunge sa ai rugaciunea, regulile, obiceiul, ci trebuie sa devii, sa fii rugaciune intrupata. Caci in chiar structura lui omul se vede ca o fiinta liturgica, ca omul lui Sanctus, ca cel care prin toata viata si fiinta lui se prosterneaza si adora, ca cel care poate sa spuna: "voi canta Dumnezeului meu atata vreme cat voi fi". A face din viata ta o liturghie, o rugaciune, o doxologie inseamna a face un sacrament al comuniunii perpetue: "Dumnezeu coboara in sufletul rugator si duhul migreaza in Dumnezeu".


Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/Rugaciunea-160-17045.html

Posta de:
Parintele Constantin

“…Iar vamesul, departe stând, nu voia nici ochii să-si ridice către cer, ci-si bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului...” ( Luca 18,10-14)


“Dumnezeule, fii milostiv…”
Să privim acum la vames.
Stând singur, nu îndrăznea să îsi ridice ochii spre cer; îi era prea rusine. În loc de aceasta, privea spre pământ, si, bătându-si pieptul într-un gest de penitentă, se ruga.
Se poate să fi fost un tată iubitor si un bun prieten, dar nu s-a gândit să mentioneze deloc aceasta.
Se vedea pe sine prin ochii lui Dumnezeu doar asa cum îl vede Dumnezeu pe el.
Se ruga: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. Se privea pe sine nu ca pe un simplu păcătos, ci ca pe păcătosul prin excelentă. Asa cum fariseul s-a declarat pe sine singurul sfânt din lume, vamesul s-a declarat ca fiind cel mai mare dintre păcătosi.
În final, acest om, care si-a recunoscut propriul păcat, a ajuns mai aproape de Dumnezeu decât fariseul care nu putea vedea nimic decât propria lui puritate.
“Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. El nu avea în ce să se încreadă decât în mila lui Dumnezeu.
Nu a căutat în altă parte ajutor decât la mila lui Dumnezeu. Stia că oameni precum fariseul nu sunt milostivi cu el, dar credea că Dumnezeu este milostiv.
Singura sa rugăminte a fost: “Dumnezeule, fii milostiv!” Fără această rugăciune crestinismul ar fi o filozofie, o istorie, un cod, dar nu o religie care mântuieste. (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 8 februarie, Sfinata Liturghie incepe la ora 11:30.

Sursa imaginii

Îmi vine să tac! (Sfântul Isidor Pelusiotul)

Isidor este un nume frumos, atât de frumos încât numai un sfânt îl putea purta prima şi prima dată. Sfântul Isidor Pelusiotul, plecat din această lume la adânci bătrâneţe, în jumătatea celui de-al V-lea veac, sesizează, ca nimeni altul, delicateţea raportului dintre viaţă şi cuvânt prin următoarea cugetare:

„Viaţa fără de cuvânt

mai mult foloseşte

decât cuvântul

fără viaţă;

căci viaţa şi tăcând

foloseşte;

iar cuvântul şi strigând

supără.

Dacă şi cuvântul şi viaţa

se vor întâlni

fac o icoană

a toată filosofia”

Câtă poezie aici, cât adevăr, ce suavitate, ce înălţime, ce minune apropiată! Cuvintele acestea par a fi sfinte dintotdeauna, deşi, de fiecare dată parcă ar fi descoperite întâia oară; cuvintele acestea ar merita să fie citite la intrarea în orice facultate de filozofie din lume; cuvintele acestea sunt spuse de un sfânt; cuvintele acestea sunt viaţă. Trăim astăzi într-o pădure de cuvinte uscată de o viaţă nevrednică, pădure devenită o lume ucisă de cuvinte. Oamenii simpli au perceput cu uşurinţă înălţimea adevărurilor exprimate de Sfântul Isidor. Bătrânii, atunci când sunt asaltaţi de vorbe fără sens, de cuvinte care nu redevin Cuvânt, pierzându-se în vânt, - au maxim două răspunsuri: 1. mai dă şi din mâini, nu doar din gură, - (aici putem traduce: trăieşte deplin, nu sectar) şi 2. lasă-mă că m-ai strălăuzit, - aici, strălăuzirea însemnând rugina pătrunsă între viaţă şi cuvânt, lipsa de concordanţă, discernământ, hotărâre, limpezime. Şi, când mă gândesc cât de aproape erau bătrânii noştri de Sfântul Isidor, îmi vine să tac!

Preot Sever Negrescu

Sursa:

Site-ul Mitropoliei Olteniei

http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4822&Itemid=2

Postat de:

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii

Parintele Rafael Noica: Sa ne pregatim...

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui - si sa tragem in aceeasi directie cu El. Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas - dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc - si primesc, acolo, Ortodoxia. Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7). Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu? Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adica noi - sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Articolul intreg la:

http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/02/sa-ne-pregatim-pentru-ceea-ce-nu-vom-putea-stavili/

Postat de:

Parintele Constantin

“…El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor si s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie după cum voiesti. Si s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela…” (Matei 15,21-28)


Femeia cananeeancă avea si credintă tare, dar si rugăciune stăruitoare, căci mereu striga în urma lui Hristos: “Doamne, ajută-mi si vindecă pe fiica mea!”
Nu se descuraja, desi Domnul o trecea cu vederea;
nu slăbea în credintă,
nici nu cîrtea că este asemănată cu cîinii,
nici nu înceta a se ruga si a striga în urma Lui: “Doamne, ajută-mi! Doamne, miluieste pe fiica mea, că rău este chinuită de diavolul!”
Asa si noi să ne rugăm lui Dumnezeu: “Doamne, miluieste sufletul meu, că este chinuit de diavolul mîndriei, de duhul desfrînării, de patima mîniei, a lăcomiei si a trîndăviei!
Doamne, scapă-ne de robia patimilor, de slăbirea credintei, de îndoiala gîndurilor, de duhul necurătiei, de neînfrînarea limbii si de toate cursele vrăjmasului diavol!”

Să aveti grijă de copii ca de lumina ochilor! Învătati-i, educati-i, mîngîiati-i, duceti-i la biserică, hrăniti-i cu Trupul lui Hristos si cu cuvintele Sfintei Evanghelii, căci vom da greu răspuns pentru ei.
Să cerem de la Iisus Hristos credinta femeii cananeence si izgonirea patimilor din inimile noastre. Să învătăm a ne ruga cu rugăciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte:
“Doamne ajută-ne să ne mîntuim si să Te slăvim în vecii vecilor!” Amin. ( pr. Ilie Cleopa)

Duminica, 1 februarie, Sfinta Liturghie incepe la ora 11:30.

Duminica, 15 si 22 Februarie 2009

Iubiti credinciosi,

Va anuntam ca in zilele de Duminica, 15 si 22 Februarie 2009, NU va fi oficiata Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin va fi plecat in Romania.

Doamne ajuta!

Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii

Parintele Arsenie Boca:

Cartea lui Dumnezeu si cartea vietii noastre

”A scrie o carte, chiar bunã, a rãmas si rãmâne o neputintã; pentru cã Iisus e singurul om care nu si-a dezmintit niciodatã obârsia divinã. Iar a scrie o „Viatã” a lui Dumnezeu, nici a îndrãzni nu se poate. Singura „carte” pe care o scriem – si o scriem si fãrã sã vrem – e cartea vietii noastre, cu care mergem înaintea Lui. Si mergem nu odatã, la sfârsitul vietii, ci în fiecare zi si în tot ceasul, pentru cã El e atotprezent si în categoriile vietii noastre. El ne face corectura, întrucât noi Îi scriem viata Lui în viata noastrã, dar nu destul de bine; de aceea, peste planurile si dorintele noastre, care merg ca o linie înainte, El coboarã câte o linie de-a curmezisul, însemnând o cruce a vietii, iar noi îi zicem rãscruce. Cãci „În El trãim, ne miscãm si suntem” (Fapte 17,28). Stergerea greselilor ne obligã la întârzierea în viatã; – nu putem intra fiecum în Împãrãtia luminii – ne-ar arde. De aceea trebuie sã ne rãbdãm si pe noi însine, nu numai pe altii, asa cum suntem, dar strigându-L dintru adâncuri de constiintã, pânã când Lumina – Iubirea – Desãvârsirea, ne va face „cu vremea” asemenea ei. Uneori strigãtul acesta al continuitãtii de constiintã, în atotprezenta lui Dumnezeu, nu capãtã nici un rãspuns toatã viata. Desi e o rãbdare mântuitoare, o mucenicie, dar ne izbãveste viata de orice fel de iluzie. Dar izbãvirea vietii de iluzie e ridicarea ei, a vietii, la fiintã, – singura Fiintã, Fiinta Întrupatã în Iisus. Acesta este începutul si sfârsitul cãrtii vietii noastre, pe care ne-am legat s-o scriem împreunã.”

Sursa:

Arsenie Boca, "Omul imbracat in haina de in" si "Ingerul cu cadelnita de aur!"

Postat de:

Parintele Constantin

“…Si când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Si a coborât degrabă si L-a primit, bucurându-se…” (Luca 19,1-10)

Iisus nu doar l-a văzut pe Zaheu; l-a strigat pe nume!
Acestui mare Rege, care tine întreg universul în palma Sa, îi pasă suficient de mult si are timp să vorbească unui individ.
Ce altceva înseamnă aceasta decât că Învătătorul ne cunoaste pe fiecare dintre noi în mod personal si cu numele nostru.
El cunoaşte nelinistea si marea dorintă de Dumnezeu din inima lui Zaheu.
El cunoaste nevoile fiecărui suflet si îi pasă.
El se apropie de Zaheu asa cum s-a apropiat de femeia din Samaria si, vorbindu-i, i-a făcut cunoscute unele dintre cele mai frumoase învătături ale Evangheliei.
Oriunde există nevoie si dorintă de Dumnezeu, Iisus se va apropia. Pentru că El este mai presus de toate un Dumnezeu care caută. (Pr. A. Coniarias)

Duminica, 25 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Pr Arsenie Muscalu: Scopul nostru este dobandirea Harului Sfantului Duh.

"Imi vine in minte acum o intamplare cu Sfantul Nichifor si Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la inceput, apropiati, dar intre ei la un moment dat a strecurat vrasmasul diavol samanta invidiei. Saprichie s-a suparat pe Nichifor si nu vroia sa-l ierte. Fiind ei suparati unul pe celalalt, s-a intamplat ca Saprichie sa fie prins si sa marturiseasca pentru Hristos. L-au supus la chinuri, l-au batut in toate felurile, nu s-a lepadat de Hristos. Au hotarat sa-l omoare, sa-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut si si-a zis el, in mintea lui: "Uite, sa nu plece la Dumnezeu neimpacat cu mine", pentru ca e cuvant dumnezeiesc "Daca nu veti ierta fiecare din inima fratelui sau greselile lui, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre." Si a zis el: "Nu cumva sa-l pagubesc, sa plece la Dumnezeu neimpacat cu mine si sa piarda cununa muceniciei. Hai s-o dobandeasca!" si a iesit in intampinarea lui ca sa-i ceara iertare, ca Saprichie sa mearga la moarte impacat deplin, sa mearga inaintea lui Dumnezeu sis a primeasca cununa muceniciei. I-a iesit si i-a zis: "Robule al lui Dumnezeu, iarta-ma!" iar asupra lui a venit un duh de impietrire, invidia. Si nu, s-a uitat de sus la el si - ce-o fi zis? - "Eu, marele marturisitor, nu te iert!". A venit a doua oara: "Iarta-ma, robule al lui Dumnezeu! Iarta-ma!". Nimic. A ramas in impietrirea lui. L-au dus, i-au plecat capul pe butuc si calaul a ridicat securea. Si atunci, parca s-ar fi trezit - zic s-ar fi trezit, de fapt a murit - si a zis: "Stati! De ce vreti sa imi taiati capul?". "Pentru ca nu vrei sa aduci jerfa idolilor." Zice: "Nu, nu, aduc. Aduc jerfa idolilor. Aduceti aici ce trebuie si voi aduce jertfa idolilor." Si a facut asa si s-a lepadat de Hristos. Harul Sfantului Duh l-a parasit pentru neiertare, pentru impietrirea lui l-a parasit Harul Sfantului Duh atunci. A avut putere sa duca lupta marturisirii. Harul l-a asteptat. L-a intarit sa duca lupta marturisirii pana atunci, pana aproape de sfarsit. Dar pentru ca el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a parasit atunci, cand mai avea un pas pana sa primeasca cununa. Si n-a mai avut taria sa duca lupta mai departe. N-a avut taria sa mai primeasca moartea daca Harul l-a parasit. Si Nichifor a spus atunci: "Eu sunt crestin! Si eu sunt crestin! Luati-ma pe mine in locul lui!" Si l-au luat, si i-au taiat capul si a primit el cununa in locul lui Saprichie".

Sursa:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/01/14/unde-mai-este-unitatea-duhului-intre-noi/

Postat de:

Parintele Constantin

Duminica, 18 ianuarie 2009

Iubiti credinciosi,


Va anuntam ca Duminica, 18 ianuarie 2009, NU va fi oficiata Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin va fi prezent la Glasgow, la inaugurarea unei noi parohii romanesti.

Va asteptam insa la Mirfield in zilele de Vineri, 16 ianuarie, ora 18:00, si Sambata, 17 ianuarie, ora 10:00, pentru a fi impreuna la Sarbatoarea Hramului Parohiei "Sf Macarie cel Mare". Ne vom reintalni cu aceasta ocazie cu IPS Iosif, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale si cu PS Macarie, Episcopul pentru Europa de Nord si fondatorul parohiei noastre.


Cu dragoste in Hristos Domnul,
Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii

Sfantul Macarie Cel Mare: Fiecare trebuie sa-si cerceteze inclinatiile launtrice

"Fiecare din oameni, dupa ce si-a studiat inima si s-a aplecat cu cea mai iscoditoare atentie asupra propriilor sale ganduri, apoi trebuie sa cugete foarte precis unde este sufletul, incotro inclina mintea, cu cine se uneste ea: cu Duhul lui Dumnezeu sau cu duhul lumii? Catre ce tinde ea si spre ce-si indreapta dragostea? Oare spre poruncile vietii si spre vointa lui Dumnezeu ca sa-L iubeasca numai pe El cu toata inima si cu tot sufletul, dupa cuvantul Scripturilor, fara sa mai priveasca nimic in afara, fara sa odihneasca in nimic altceva decat numai in Dumnezeu si numai in mangaierea (Sfantului) Duh, adevarata odihna? Nu cumva este mai degraba prins si preocupat de lucrurile pamantesti, adica de cele materiale, de calcarea poruncilor prin cugetarile numai la lumea aceasta si nu cumva pe acestea le iubeste cu iu­birea lui? Fiecare, deci, dupa ce s-a cercetat pe sine insusi si si-a dat seama de starea in care se afla, trebuie sa se pocaiasca, sa planga si sa strige catre Domnul ziua si noaptea, cum Acesta a poruncit. (Sa faca o astfel de pocainta) pana ce-si va gasi sufletul mintea si gandurile strajuite de pacea lui Hristos, dar in asa fel incat el insusi sa fie lipsit de rautate (de pacate)".

Sursa:http://www.orthoblog.ro/2007/07/23/p437

**************************************************

Multe din rugaciunile pe care noi crestinii le facem acasa sau la Biserica apartin Sfantului Macarie cel Mare. Asa se face ca primele cinci rugaciuni din canonul rugaciunilor de dimineata "Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie Mantuitorule..." si prima din rugaciunile de seara "Dumnezeule cel vesnic si Imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas..." apartin acestui Sfant Cuvios Parinte, care este ocrotitorul spiritual al comunitatii noastre de la Mirfield. Asadar, zilnic cerem ajutorul lui Dumnezeu sau ii multumim lui Dumnezeu folosindu-ne si impropriindu-ne cuvintele rugaciunilor Sfantului Macarie, alcatuitorul lor.

Mai cu seama sa-i cerem ajutorul acum, cand ne apropiem de ziua sa de praznuire!

Sfinte Prea Cuvioase Parinte Macarie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Posta de:
Parintele Constantin

“…De atunci a început Iisus să propovăduiască si să spună: Pocăiti-vă, căci s-a apropiat împărătia cerurilor…” Matei 4,12-17


Dacă te-ar lăsa cineva să alegi: sau morti să înviezi în numele Lui Iisus, sau să mori pentru numele Lui, tu ce ai alege? Negresit aceasta din urmă, căci este o faptă mântuitoare, iar cealaltă este doar o minune.

Si dacă cineva te-ar lăsa să alegi între puterea de a preface fânul în aur si puterea de a socoti toate bogătiile ca pe fân, nu ai alege, oare, pe aceasta din urmă? Negresit, numai aceasta ar câstiga pe oameni. Dacă ei te-ar vedea făcând aur din fân, ar creste numai lăcomia lor de avere, si toti ar vrea să învete acel mestesug, ca Simon Magul (Fapte 8, 19); iar dacă te-ar vedea dispretuind bogătiile, repede s-ar slobozi si ei de boala lăcomiei lor.

Vezi că vietuirea valorează mult si este un propovăduitor vorbăret? Când zic vietuirea, nu înteleg că cineva trebuie să trăiască în sac si în cenusă, ci înteleg nesocotirea comorilor pământesti, iubirea aproapelui, milostenia, hrănirea celor flămânzi, biruirea mâniei, lepădarea de slava desartă, alungarea pizmei.

Hristos zice lămurit: „Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29). (Sf. Ioan Gura de Aur)


Duminica, 11 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Botezul Domnului
La împlinirea vârstei de 30 de ani - vârsta majoratului la evrei - înainte de a-Şi începe propovăduirea, Mântuitorul Iisus Hristos, "plinind toate ale Legii", a venit la Marele Prooroc Ioan Botezătorul, ca să se boteze cu botezul pocăinţei. Ioan, însă, ÎI oprea zicand către Dansul: "Eu sunt cel care are trebuinţă să fie botezat de Tine, şi Tu vii la mine?" Iar Domnul a zis către dânsul: "Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să-mplinim toată dreptatea" (Matei 3, 14-15). Are loc acum prima TEOFANIE (arătarea Sfintei Treimi) de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu: Tatăl grăieşte din cer: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit"; Fiul primeşte botezul pocăinţei, de la Ioan în Iordan; Duhul Sfânt, sub chipul unui porumbel se pogoară peste creştetul Fiului lui Dumnezeu (vezi Matei 3, 16-17).Ioan este cel care arată oamenilor şi diferenţa dintre botezul pocăinţei (cu apa din Iordan) şi botezul creştin, care va fi "cu Duh Sfânt si cu foc" ( Matei 3, 11) şi de care vor avea parte toţi cei ce-l vor mărturisi pe Hristos.Botezul Domnului (Boboteaza) este praznic împărătesc şi, în această zi, în toate bisericile si mânăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române, se face "sfinţirea cea mare a apei"(Aghiasma Mare) de binefacerile căreia se bucură toţi credinciosii ortodocşi.

Sursa: Site-ul Mitropoliei Olteniei
http://www.m-ol.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=4663&Itemid=2

Mai jos puteti asculta troparul Botezului Domnului, in interpretarea Grupului Psaltic Stavropoleos din Bucuresti.

Si pentru ca maine il sarbatorim pe Botezatorul Domnului, dorim tuturor celor care poarta numele Sfantului Ioan, toate cele catre mantuire, implinirea tuturor bunelor dorinte si sa traiti intru multi si binecuvantati ani!

Postat de:
Parintele Constantin

Invitaţie la Hram: 16-17 Ianuarie 2009

În luna ianuarie a fiecărui an, parohia „Sf. Macarie Cel Mare” din Mirfield îşi sărbătoreşte hramul, prilej de bucurie şi de împreună-rugăciune pentru noi toţi.
Din dorinţa de a împărtăşi această bucurie cu cât mai mulţi dintre dumneavoastră, vă adresez invitaţia de a participa la hramul parohiei noastre, în zilele de 16 şi 17 ianuarie 2009.

Bucuria ne este cu atât mai mare cu cât în acest an vom avea alături pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Român pentru Europa Occidentală şi Meridională şi pe Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Român pentru Europa de Nord, fondatorul parohiei noastre, care vor sluji:

- Vecernia cea Mare, în ziua de vineri, 16 ianuarie 2009 (orele 18:00),
- Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească, în ziua de sâmbătă, 17 ianuarie 2009 (orele 10:00).

Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Nectarie Protopsaltul” din Bucureşti, condus de Valentin Gheorghe, protopsaltul bisericii româneşti din Londra, care, in drum spre Glasgow, vor face un popas şi la noi la Mirfield.
După slujba din ziua de sâmbătă, membrii parohiei noastre vor organiza o agapă unde vor fi servite mâncăruri tradiţionale româneşti.
Cu nădejdea că veţi putea participa la această sărbătoare, vă adresez rugămintea de a confirma participarea dumneavoastră la adresa de email:

costipop@yahoo.com nu mai târziu de 15 ianuarie 2009.

În aşteptarea întâlnirii cu fiecare dintre dumneavoastră, vă asigurăm de preţuirea şi rugăciunile noastre.

Doamne ajută-ne!

Pr. Paroh Constantin Popescu

“…Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica. Si propovaduia, zicand: Vine in urma mea Cel Ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apa, El insa va va boteza cu Duh Sfant. Amin...”
Ev. Marcu I, 1-8




Ioan nu le-a spus oamenilor să trăiască în desert, să mănânce lăcuste si miere, sau să se îmbrace în haine din piele de cămilă.
El a dorit să le ceară doar ceea ce de fapt Dumnezeu cere oamenilor: să se pocăiască si să ducă o viată dreaptă. Fariseilor care credeau că au un pasaport spre ceruri deoarece se trăgeau din Avraam, el le spune: “Să nu credeti că puteti zice în voi însivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate si din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor si tot pomul care nu face roadă bună se taie si se aruncă în foc” (Matei 3,9-10).
Ce contează cu adevărat nu sunt rădăcinile, ci roadele. Omul trebuie să îsi constientizeze păcatul înainte de a-l putea accepta pe Mântuitorul. Dacă credem că mesajul lui Ioan era prea aspru sau că judeca prea dur lumea, să ne amintim doar că în trei ani Israelul avea să îsi crucifice Regele. (Pr. A. Coniaris)


Duminica, 4 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.