Cuvantul Saptamanii.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului (6 August).

Biserica sărbătoreşte la 6 august, Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slavă a sărbătorii). Este sărbătoarea Schimbării minunate la Faţă a Domnului, în muntele Taborului înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, arătându-le lor slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i astfel pentru Patima cea de bună-voie dar şi vestindu-le Învierea cea din morţi (Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36).

La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.

 

Toata viata eclesiali

"Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. (Ev. Matei)




Noi ortodocsii, toată viata, nu facem altceva decât să ne chinuim să devenim ortodocsi, eclesiali, tot mai îmbisericiti. Si cei care se chinuie să tină toate posturile, să se roage tot mai mult, să vină tot mai mult la Biserică, să fie tot mai mult crestin ortodocsi au înteles cât de greu e să fii ortodox autentic. Ce greutate presupune dezlipirea noastră de aspectele grosiere ale vietii terestre pentru a avea aripi duhovnicesti interioare, prin care să ne înăltăm, interior, spre Dumnezeu.


Si postul care ne stă acum în fată e o plângere bucuroasă. Pentru că ne rugăm continuu Maicii Domnului, care întru adormirea sa nu ne-a uitat si nu ne uită pe noi.


Un îndemn la cugetarea la viata si la moartea noastră…pentru a ajunge la concluzia că avem nevoie de o moarte bucuroasă, plină de har si de iertare din partea lui Dumnezeu.


De aceea vă doresc luminare dumnezeiască si pace în acest dumnezeiesc post si cât mai mult dialog cu Dumnezeu si între noi. Amin!(Pr. Dorin Octavian Picioruș)


Duminica, 30 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi, 27 Iulie pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon – Era originar din Nicomidia şi a trăit în timpul împăratului Maximian (292-311), un persecutor al creştinilor. Părinţii săi, Eustorghie şi Euvula, având o situaţie materială bună s-au îngrijit de creşterea copilului şi l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin, care l-a învăţat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae a învăţat credinţa creştină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, muşcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae şi l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez şi Sfintele Taine.

Pantelimon a mai tămăduit mulţi alţi oameni printre care şi pe un orb pe care nici măcar Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalţi medici, aceştia i-au spus împăratului că Pantelimon este creştin. Dorind să se convingă, împăratul l-a chemat mai întâi pe orbul vindecat care a mărturisit că el este creştin ca şi cel care l-a tămăduit, iar după aceea l-a chemat pe tânărul Pantelimon. Acesta a mărturisit că este creştin şi pentru a dovedi puterea lui Dumnezeu a vindecat pe un slăbănog despre care toţi spuneau că nu mai are şanse de tămăduire. Cu toate acestea, Pantelimon a fost supus la mai multe suplicii, primind în cele din urmă cununa muceniciei. La fel au fost martirizaţi şi preotul Ermolae şi cei doi ucenici ai acestuia, precum şi orbul vindecat. În tradiţia Bisericii, Sfântul Pantelimon a rămas cunoscut ca tămăduitor şi făcător de minuni.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.

Manastirea Sfantul Pantelimon pe video.crestinortodox.ro

Bucuraţi-vă în nădejde

“…În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi…”
Epistola, Romani 12, 6-14

În Apostolul din Duminica aceasta, Sfântul Pavel îndeamnă obştea creştină din Roma să se smerească: Că zic (…) tuturor celor ce sunt între voi a nu se înălța cu cugetul mai presus decât li se cade a cugeta, ci a cugeta spre a avea întreaga-cugetare.
Cu alte cuvinte, să nu ne socotim a fi mai buni decât aproapele în ce priveşte evlavia, bunătatea, dreptatea sau credinta în Hristos, ci mai degrabă să ne îndreptăm privirea înspre propriile lipsuri şi fărădelegi, cu hotărârea de a ne îndrepta.
A face judecăti negative despre fratii noştri creştini este, cu siguranță, un lucru foarte dăunător pentru simtul de frătietate, de pace şi de părtăşie, esential propăşirii duhovniceşti a vietii în Biserică.
Judecata nu slujeşte la nimic bun, ci lasă în urmă un câmp de nădejdii pierdute şi poate chiar vieti ruinate.( Pr. James Thornton)




Duminica, 24 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie, pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Acestuia i se cunoaşte filiaţia ereditară de preot aparţinând prin tatăl său, preotul Sovac, de neamul lui Aaron, descendent al lui Levi, oraşul Tesve al Galaadului fiind atribuit preoţilor. Încă de la naştere, Sfântul Ilie a fost vădit ca fiind un copil special, astfel după cum aflăm dintr-un articol din 'Ziarul Lumina', Preotul Sovac, a văzut la naşterea fiului său 'nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc şi băgându-I văpaie de foc în gură, ca să mănânce. La Ierusalim preoţii i-au vestit că pruncul va fi lăcaş al darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător'.

Referitor la minunile profetului care a activat în Regatul lui Israel, în timpul regelui Ahab, părintele profesor universitar Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Şaguna” din Sibiu a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS: „Regele Ahab s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit să cadă în idolatrie. Profetul Ilie l-a abordat în chip direct pe regele Ahab şi i-a spus 'De acum înainte nu vor cădea stropi de ploaie până ce nu se vor schimba lucrurile înspre bine”.

Cuvântul lui Ilie s-a împlinit iar proorocul a părăsit zona. S-a întors însă, odată, tot cu un cuvânt de somaţie la adresa regelui Ahab şi a reginei Isabela care a adus până la 200 de preoţi care au făcut o mare propagandă în mijlocul populaţiei din Regatul de nord. Ilie i-a făcut o provocare: 'Ca să te convingi de adevărul cuvintelor pe care le spun', a spus Ilie, 'iată, în concureţă cu preoţii pe care i-ai adus, să aducem jertfă fiecare Dumnezeului său'.

S-a acceptat această propunere şi pe muntele Carmel au zidit fiecare câte un altar. Condiţia era să pună fiecare jertfa pe altar, iar dacă zeul are putere să trimită foc din cer şi să consume jertfa. Au adus întâi jertfă preoţii păgâni, jertfa a rămas acolo. Ilie şi-a pus şi el jertfa şi s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer şi a aprins jertfelnicul”. Peste jertfa adusă de sfânt 's-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele, şi pietrele, şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ' (III, Rg. 8,38).

Înălţarea la cer

„Atât de mare a fost personalitatea lui încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viaţa pământească la viaţa cea cerească fără a trece prin poarta morţii, a mai spus părintele profesor Dumitru Abrudan, referitor la Sfântul Prooroc Ilie care nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer: „Este a doua personalitate a Vechiului Testament despre care Sfânta Scriptură ne spune că s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său Elisei. Ilie s-a înălţat fiind luat, răpit, după cum spune textul sacru, de către un car tras de cai, căruţă care avea roţile de foc”.

SURSA: Agentia de Stiri Basilica a Patriarhiei Romane.

 

Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte duhovnicesti pe video.crestinortodox.ro

De ce? De patima pentru profit

“Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.        (Matei 8,28-34;9,1)





Iată cel mai groaznic pasaj din această Evanghelie. Mai întâi demonii care erau în cei doi bărbaţi posedaţi. Mai apoi îi vedem într-o turmă întreagă de porci. Iar apoi… o cetate întreagă posedată. De ce? De patima pentru profit. Conform legii iudaice, creşterea de porci nu era permisă, era un păcat chiar. Dar ei o făceau pentru bani, pentru sume imense de bani. Şi uite că o turmă mare piere.


Iar oamenii reacţionează: “Abia ţi-ai pus piciorul pe pământurile noastre şi deja ne-ai pricinuit o asemenea pagubă. Ce s-ar întâmpla dacă ai sta mai mult aici? Ne-ai duce la faliment! Înţelegem că eşti tare: până şi diavolii ascultă de tine! Dar ce are aceasta de-a face cu noi? Ce ne interesează pe noi vindecare a doi oameni? Noi nu avem nevoie de miracolele Tale. Ce ne trebuie sunt bani, milioane şi milioane. Tu nu eşti pentru noi. Du-te de aici odată.”


Dragi fraţi şi surori, să ne examinăm sufletul. Oare nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi? Unele patimi ajung să ne posede, iar Hristos devine un obstacol pentru noi. În sufletul nostru şoptim cuvintele teribile: “Pleacă de la mine.”


Fie ca Domnul să ne ferească de aşa ceva. Fie ca cuvintele noastre pentru El să fie mereu: “Vino la mine şi nu pleca niciodată.”                                            IPS Andrei Rymarenko





Duminica 17 iulie Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte, ce ne puteti spune despre cuvantul: "Pocainta se face cu fata spre viitor".

- Este un cuvant care-mi place mie, un cuvant pe care de fapt nu l-am auzit de la nimeni, dar eu il spun mereu: Pocainta se face cu fata spre viitor, nu cu fata spre trecut. Fiecare dintre noi am realizat un trecut al nostru. Pana in clipa de fata, avem un trecut si avem un prezent. Prezentul este timpul nostru adevarat: toate le realizam in prezent si le realizam in prezent pentru trecut si pentru viitor. Chiar si in vesnicie, viitorul il vom trai tot ca pe un prezent.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Efeseni zice: "Cel ce a furat sa nu mai fure, -si nu se opreste la aceasta, ci zice, mai departe- ci mai vartos sa lucreze cu mainile sale, ca sa aiba de unde sa dea milostenie". Deci arata ca pocainta trebuie facuta cu ceva pozitiv.

Noi nu suntem niste tanguitori, cu fata spre trecut, ci suntem niste activi, cu fata spre viitor, vrand sa realizam in viitor ceea ce n-am realizat in trecut. Pentru ca pacatele, o data facute, nu mai pot fi compensate; nu poti face altceva pentru pacatele pe care le-ai facut, dar poti sa te pregatesti ca sa faci virtuti care sa te opreasca pentru viitor sa mai pacatuiesti. E un fel de contracarare a pacatelor de odinioara, un fel de astupare a lor.

Asta inseamna sa faci pocainta cu fata spre viitor, adica sa nu te tanguiesti pentru cele irecuperabile, ci sa te silesti pentru cele de care esti capabil. Eu le spun oamenilor mereu sa astupe trecutul negativ cu un trecut pozitiv, sa-l astupe cu o viata care sa-i recomande macar de acum incolo. Asta-i pocainta cu fata spre viitor.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraianu, Din Ospatul Credintei, editia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 43-44.

Parintele Rafail Noica VIDEO pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte Teofil, care este cea mai importanta, cea mai inaltatoare rugaciune?

-Asta depinde nu de continutul rugaciunii, ci de calitatea rugaciunii. Sfantul Ioan cel care a scris Scara spune ca sunt patru trepte ale rugaciunii, in raport cu cel ce se roaga, si anume: rugaciunea intinata, rugaciunea furata, rugaciunea pierduta si rugaciunea curata. La rugaciune curata ajung cei curati, cei nepatimitori. Pana nu ajungi la nepatimire, nu ajungi nici la rugaciune curata. Deci rugaciunea cea mai inaltatoare este rugaciunea curata. Nu s-ar putea spune ca este un loc sau o stare in care se termina rugaciunea. Rugaciunea este cum e si desavarsirea, pentru ca rugaciunea este oglinda sufletului: arata asezarea sufletului; din acest motiv, rugaciunea este insotitoare a desavarsirii si este fara de sfarsit, nu are hotar. Pentru fiecare dintre noi, cea mai inaltatoare rugaciune este rugaciunea la care ajungem, la care am ajuns sau la care vom ajunge.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraian, Din Ospatul Credintei, editia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 22.

Multumim Pr. Mihai Novacovschi pentru clip.

Cuvantul Saptamanii.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel.

Sfantul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mantuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru marturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de 'Chifa' care inseamna piatra si pe a carui marturisire adevarata a fost zidita Biserica lui Hristos. Dupa Pogorarea Duhului Sfant, Sfantul Petru a fost cel dintai care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos. Sfantul Petru a mai propovaduit Evanghelia lui Hristos in Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia, si la Roma. In anul 44, regele Irod Agripa, facand pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob si l-a inchis intr-o temnita bine pazita pe Sfantul Petru dorind sa-l omoare si pe el. Printr-o minune insa, un inger trimis de Dumnezeu l-a scos din temnita, Sfantul Petru plecand astfel din Iudeea la Roma, unde a suferit moarte martirica. Sfantul Petru a cerut sa fie rastignit cu capul in jos pentru a arata deosebirea dintre chinurile sale si cele ale MantuitoruluiIisus. Pelocul unde a fost rastignit s-a ridicat Bazilica 'Sfantul Petru'. De la Sfantul Apostol Petru ne-au ramas 2 Epistole in Noul Testament.

Sfantul Apostol Pavel se numea inainte Saul, fiind evreu din semintia lui Veniamin, zelos aparator al Legii Vechi si aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. Dupa convertirea de pe drumul Damascului, Sfantul Apostol Pavel, 'vasul ales' al Domnului, a propovaduit cuvantul Mantuitorului in timpul celor trei calatorii misionare ale sale atat printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: in Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia si pana la Roma. In anul 58 iudeii l-au prins in Ierusalim si l-au intemnitat timp de 2 ani in Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de catre imparat deoarece era cetatean roman. In anul 63 a fost eliberat dupa care Sfantul Pavel isi continua apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta pana ce a fost prins din nou de catre autoritatile romane care l-au adus din nou la Roma, de unde scrie testamentul sau spiritual, Epistola a doua catre Timotei, in anul 66.

La 29 Iunie 67 Sfantul Pavel a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetatean roman, pe colina Vaticanului, dimpreuna cu Apostolul Petru care a fost rastignit. Potrivit traditiei, 'Apostolul Neamurilor', a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul sau a sarit de trei ori pe pamant, la fiecare atingere rasarind cate un izvor, de aici si denumirea 'Tre Fontane'. Mai tarziu s-a ridicat Biserica'San Paolo fuori le Mura'(Sfantul Pavel din afara zidurilor). De la Sfantul Pavel ne-au ramas numai putin de 14 Epistole, prezente in Noul Testament.

SURSA: BASILICA- Agentia de stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Taina Intrarii.

La inceput, prima parte a Liturghiei dupa adunarea credinciosilor era intrarea proistosului. Din diferite motive, intrarea initiala a fost acoperita cu alt 'inceput', incat acum ceea ce numim 'intrarea mica' (Vohodul Mic) nu se mai intelege ca prima intrare, ca inceputul Liturghiei. Amintim de practica initiala pentru a arata ca sensul Euharistiei consta in intrarea Bisericii, adunarea insasi, in Imparatia lui Dumnezeu.

Acum, inaintea intrarii exista o parte introductiva si anume ectenia cea mare, trei antifoane si trei rugaciuni. Ectenia mare, un sir de rugaciuni de cerere cu care incep fara exceptie toate slujbele Bisericii, probabil de origine antiohiana, pana in secolele XII-XIII inclusiv, nu se pronunta ca acum la inceputul Liturghiei, ci dupa Vohod (intrarea in Biserica). Insotind astfel cantarea Trisaghionului, de unde si de denumirea in unele manuscrise de 'ectenia Trisaghionului'. Aceasta ectenie, care acum se afla inaintea antifoanelor, a fost trecuta dupa ce acestea erau deja atasate la Liturghie, ca inceput al ei.

In anumite zile, procesiunea bisericeasca incepea de la sfanta Sofia (asemenea procesiunilor noastre sfinte din ziua de azi) si se indrepta spre locasul inchinat sfantului sau evenimentului a carui amintire urma sa se praznuiasca, iar Biserica intreaga si nu 'parohia' urma sa praznuiasca aceasta amintire.

In continuare, ca o dezvoltare logica a slujirii divine in care actioneaza legea sui-generis de a preface 'particularitatile' in 'regula generala', aceasta slujba a inceput sa fie integrata in slujba Euharistiei, ca expresie liturgica a 'adunarii in Biserica'. Dar si aici, ea era considerata ca parte separata, introductiva. De exemplu, Patriarhul intra in locas numai dupa cantarea antifoanelor. Acest fapt poate fi vazut pana in zilele noastre in Liturghia arhiereasca, in care arhiereul nu participa faptic pana la Vohodul Mic (intrarea cea mica), inceputul Liturghiei fiind savarsit de catre preoti.

Ceea ce se numeste acum Vohodul Mic, nu era altceva decat intrarea poporului si a clerului in locas dupa sfarsitul procesiunii.

SURSA: Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina Imparatiei, publicat de Editura Anastasia, 1993, p. 55-58.

Procesiune cu moastele Sfantului Irodion de la Lainici pe video.crestinortodox.ro

Duminica, 19 iunie 2011

"Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. "

Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30

 
Puterea Sfântului Duh face şi astăzi sfinţi prin revărsarea continuă a darurilor Sale în sufletele credincioşilor care cercetează Biserica. Darurile Sfântului Duh nu se împuţinează şi nu încetează niciodată, fiindcă niciodată nu va înceta setea sufletului creştin după sfinţenie şi după Dumnezeu, Sfinţenia înseamnă astăzi, ca şi altădată, lupta stăruitoare împotriva nedreptăţii, a minciunii, a întinării vieţii personale şi a vieţii de familie, a urii, a robiei, a trufiei, a lăcomiei, a bolii, a ignoranţei, a lenei, a intrigii, a neînţelegerii, a războiului, într-un cuvânt, lupta contra tuturor relelor care macină viaţa oamenilor. Şi cum viaţa oamenilor, astăzi, nu numai că nu se menţine, dar şi sporeşte cantitativ, deşi are încă destule umbre, este firesc să tragem concluzia că Dumnezeu voieşte acest lucru pentru sfinţii Săi, care se nevoiesc între noi pentru munca noastră şi pentru a noastră mântuire.


Se poate pune întrebarea: “Unde şi care sunt acei sfinţi, căci noi nu-i vedem ?”

Dacă şi-ar face o autoprezentare sau ne-ar lăsa atraşi de publicitate, sfinţii n-ar mai fi sfinţi, fiindcă însuşirile principale ale unui sfânt sunt: smerenia sau discreţia, desăvârşirea, munca mistuitoare şi rugăciunea unită cu jertfa pentru alţii.

Un adevărat sfânt este în continuă mistuire a puterilor sufleteşti şi trupeşti, este o făclie mereu arzândă şi mereu temându-se că n-are timp să isprăvească totul.

Fiind întruparea dragostei şi a jertfei pentru toţi, sfântul „rabdă îndelung, este plin de bunătate, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă”, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (I Corinteni 13, 4-7). Unde şi când întâlnim un asemenea om, să ştiţi că avem în faţa noastră un sfânt.(Pr. Ioan G. Coman)

Duminica, 19 iunie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Adunarea in Biserica- conditie a Liturghiei.

Orice studiu serios asupra slujirii euharistice nu poate sa nu ne convinga de faptul ca aceasta slujire se construieste, de la inceput si pana la sfarsit, pe principiul co-raportarii, adica al interdependentei dintre protos si popor. Am putea defini si mai clar legatura aceasta ca finnd con-slujire. Intr-adevar, in teologia scolara si in evlavia liturgica determinata de ea, aceasta idee a co-raportarii nu joaca nici un rol si este chiar negata. Cuvantul 'con-slujire' se aplica numai la clerul care participa la slujba; iar in ceea ce priveste mirenii, participarea lor se considera a fi in intregime pasiva.

Despre aceasta marturisesc, de exemplu, cartile de rugaciune ce se tiparesc anume pentru mireni. Autorii acestor carti considerau ca pe un lucru de la sine inteles ca rugaciunile euharistice care lipsesc apartin numai clerului; dar si mai regretabil este ca cenzorii duhovnicesti aproba de zeci de ani aceste rugaciuni, dovedind ca sunt de aceeasi parere. Chiar in manualele liturgice stiintifice si de buna credinta (e.g. 'Euharistia' de Arhim. Kiprian Kern), cand se enumera conditiile necesare pentru slujirea Liturghiei, se aminteste de obicei totul, incepand cu hirotonia legala a preotului, inclusiv pana la calitatea vinului, totul in afara de 'adunarea in Biserica' considerata a nu fi o 'conditie' a Liturghiei.

SURSA: Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina Imparatiei, publicat de Editura Anastasia, 1993, p. 20.

Lavra Sfantului Serghie de Radonej pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Pogorarea Sfantului Duh.

Se pot distinge doua comunicari ale Sfantului Duh Bisericii: una s-a facut prin suflarea lui Hristos, care se arata Apostolilor in seara Invierii (Ioan 20, 19-23), cealalta in venirea personala a Sfantului Duh in ziua Cincizecimii (Fapt. 2, 1-5). Cea dintai comnunicare a Sfantului Duh s-a facut intregii Biserici, in calitate de trup sau, mai degraba, Duhul a fost dat soborului Apostolilor, carora Hristos le-a daruit in acelasi timp puterea preoteasca de a lega si dezlega. Aceasta este o prezenta a Sfantului Duh nu personala, ci mai degraba functionala in raport cu Hristos care ii da legatura unitatii Bisericii, dupa interpretarea Sf. Grigorie de Nyssa. Aceasta este ultima desavarsire pe care Hristos o da Bisericii inainte de a se inalta la Tatal.

 

 

Cu totul alta este comunicarea Sfîntului Duh în venirea Sa personală, în care El apare ca o persoană a Treimii, neatarnată de Fiul în ceea ce priveşte originea Sa ipostatică, deşi trimisă în lume „în numele Fiului“. El a apărut sub formă de „limbi de foc“ despărţite unele de altele, care se aşază pe fiecare dintre cei de faţă, pe fiecare mădular al trupului lui Hristos. Aceasta nu mai este o comunicare a Duhului către Biserică în calitate de trup. Această comunicare este departe de a fi o funcţie a unităţii. Sfîntul Duh Se împărtăşeşte persoanelor, însemnînd pe fiecare membru al Bisericii cu o pecete a raportului personal şi unic cu Treimea, devenind prezent în fiecare persoană. Cum? Aceasta rămîne o taină, taina pogorîrii, taina kenozei Sfîntului Duh care vine în lume. Dacă în kenoza Fiului, Persoana ne-a apărut în timp ce dumnezeirea rămînea ascunsă sub „chipul de rob“, Sfîntul Duh, în venirea Sa, arată firea comună a Treimii, dar lasă persoana Sa ascunsă sub dumnezeire. El rămîne nedescoperit, ascuns, ca să spunem aşa, de către dar, pentru ca acest dar pe care El îl împărtăşeşte să fie pe deplin al nostru, însuşit de către persoanele noastre.

 

 

 

SURSA: Vladimir Lossky, The Mystical Theology of the Eastern Church, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, New York, 1976, p. 167-168.

 

Multumim lui Flaviu Todea pentru reportaj.

12 Iunie 2011: Adunarea Generala - Agenda zilei

Hristos S-a Inaltat!

Dragii crestini,

 

Mai jos gasiti detaliile legate de Adunarea Generala a parohiei, planificata pentru data de 12 iunie 2011.

Agenda zilei:

1. Bilantul activitatii Consiliului Parohial pe perioada iunie 2010 - iunie 2011 acoperind urmatoarele activitati:
   1.1. Pastoral-Misionar;
   1.2  Catehetic;
   1.3  Administrativ;
   1.4  Financiar (in conjunctie cu Fundatia).
2. Fundatia "St. Makarios the Great Ecclesiastical Trust"
3. Prezentarea structurii / atributiilor noului Consiliu precum si a Comitetului Parohial;

4. Alegerea noului Consiliu si Comitet Parohial.

Durata:

2h (14:30 - 16:30)

Locul intalnirii:

Saint Michael Church Hall, Farnley / Leeds, LS125ET.

Ii asteptam cu drag pe toti membrii parohiei noastre la aceasta Adunare Generala, cu nadejdea ca impreuna sa gasim formule de lucru pentru o si mai buna slujire a comunitatii noastre.

Doamne ajuta.

Cuvantul Saptamanii.

Inaltarea Domnului. (Lc 24, 36-53; Fapt. Ap. 1, 10-11)

Desi Heruvimii alungasera omenirea din Rai, la porunca lui Dumnezeu, totusi compatimeau soarta ei. De aceea se arata ingerii pretutindeni, unde se vorbeste despre reinaltarea omenirii, atat la Nasterea lui Hristos (Lc. 2, 13-15), cat si la Invierea Sa (Mt. 28, 2-5), si astazi la Inaltarea Sa la cer:" Si privind ei, pe cand El mergea la cer, iata doi barbati au stat langa ei, imbracati in haine albe. Care au si zis: Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus, Care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer."(Faptele Apostolilor 1, 10-11).

De ce oare s-au infatisat ingerii in fata Apostolilor si le-au spus ca El s-a inaltat la cer? Nu vazusera oare ucenicii insisi ceea ce s-a  petrecut? Nu spune oare Evanghelistul Luca ca El s-a inaltat inaintea ochilor lor? (Fapte 1, 9). Pentru doua pricini: prima, pentru ca intristarea cuprinsese inima Apostolilor:" nimeni dintre voi nu ma intreaba: unde mergi? Caci aceestea am grait voua, si intristarea a umplut inima voastra".( In. 14, 6-7). Ingerii trebuiau sa aline suferinta ucenicilor prin fagaduinta revenirii Lui. (Fapt 1, 11)

Pentru a doua pricina ingerul inca a adaugat:"El s-a inaltat".( Fapt 1, 11). Ingerii s-au infatisat spre a incredinta pe ucenici despre Inaltarea lui Hristos, ca ei sa nu creada, ca El a fost luat la cer ca Ilie.( IV Regi 2, 11). Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca un Domn; Ilie cu o caruta de foc, Iisus a fost luat de un nor, caci si Tatal, precum zice Isaia:"sade pe nor" (Is. 19, 1). Ilie la inaltarea sa a slobozit cojocul sau asupra ucenicului sau Elisei cu care acesta facea minuni (IV Regi 13-15), Iisus revarsa peste ucenici puterea si harul  Duhului Sfant (Fapt 1, 8).

SURSA: Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici, Editura BUNAVESTIRE, Bacau, 1997, p. 32-33.

John Breck - Despre canonul Sfintei Scripturi pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Nasterea Ritului Bizantin

Ceea ce, din dorinta folosirii unui termen neutru si mai cuprinzator, liturgistii numesc "Ritul Bizantin", se refera la sistemul liturgic care s-a dezvoltat in Patriarhatul Orthodox al Constantinopolui si care a fost adoptat gradual, in Evul Mediu, si de catre celelalte Patriarhate Orthodoxe: Alexandria, Antiohia si Ierusalim.

Unii autori prefera termenul de Liturghie Orthodoxa, care este corect intr-o anume privinta dar nu destul de precis. Liturghiile grecesti alexandrine ale Sf. Marcu sau ale Sf. Grigorie sunt, de exemplu, Liturghii in intregime orthodoxe, dar nu sunt nici pe departe liturghii bizantine. Pe de alta parte, cateva Biserici rasaritene, nebizantine, se autointituleaza de asemenea "orthodoxe".

La inceputul secolului al V-lea, liturghia capitalei nu se savarsea decat la Constantinopol. Doveziile arheologice si cele scrise din Grecia, Capadochia si Pont arata ca Bisericile din aceste regiuni. chiar daca se aflau sub dominatia politica a capitalei nu foloseau acelasi rit. Curand, insa ele au inceput sa adopte acelasi rit si pana la sfarsitul mileniului intai ritul Marii Biserici de la Constantinopol se raspindise peste tot.

Acesta a fost doar inceputul unui lung proces. Mai apoi Ritul constantinopolitan a intrat intr-un mariaj de convenienta cu cea mai puternica dintre traditiile liturgice vecine, Ritul Ierusalimitean, dupa cum Ritul Vechii Rome urma sa se unifice cu cel Galican.

SURSA: Robert F Taft, Ritul Bizantin, Reintregirea, Alba Iulia, 2008, p. 29-30.

Duminica 29 Mai nu este slujba la Leeds

Dragi frati si surori intru Hristos,
Dorim sa va anuntam pe aceasta cale ca Duminica 29 Mai nu va fi oficiata Sfanta Liturghie la Parohia “Sfantul Macarie cel Mare” Din Leeds.
Va rugam sa ii anuntati pe toti cei care ii cunoasteti dar nu au acces la internet.
De asemeni, puteti verifica in mod regulat calendarul slujbelor la http://www.sfmacarie.org/ro/slujbe.html
Doamne ajuta,
Consiliul Parohial

Adunarea Generala, 12 Iunie 2011

Iubiti credinciosi,

Hristos a Inviat!

Va invitam in data de 12 iunie 2011, dupa Sfanta Liturghie din Duminica Rusaliilor, sa participati la Adunarea Generala a membrilor Parohiei "Sf Macarie cel Mare" din Farnley, Leeds. Cu aceasta ocazie se va alege noul Consiliu Parohial si se vor discuta problemele legate de activitatea parohiei pe urmatoarele 12 luni.

Va asteptam cu drag.

Doamne ajuta!

In numele actualului Consiliu Parohial,

Razvan Taranu

Cuvantul Saptamanii.

Duminica Sfintei Mucenite Fotini  samarineanca (26 Februarie).

Iisus pleaca din Iudeea spre Galileea, dar nu evita Samaria cum obisnuiau evreii (In. 4, 3-5). Intr-adevar aceasta zona era extrem de periculoasa din cauza tensiunilor etnice aparute intre samarineni si evrei. Se pare ca in 722 BC Asirienii invadeaza zona de nord a lui Israel cucerind astfel cele 10 triburi nordice. Brutal, i-au luat ostatici tragandu-i la propriu in Asiria cu carlige de pescuit. Mai tarziu acestia revenind, s-au casatorit cu cei care nu au fost luati captivi si astfel au aparut Samarinenii. Ura traditionala dintre ei si evrei provine din faptul ca samarinenii au modificat Pentateuhul, in locul Templului din Ierusalim au construit Templul de pe Mt. Garizim, Tablele Legii au fost primite tot pe acest 'sfant' munte si nu pe Sinai, etc.

De aici observam si mirarea femeii samarinence la rugamintea Mantuitorului:" Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei apa de la mine, care sunt femeie samarineanca?" (In. 4, 9).

Aceasta femeie din cetatea Siharului, Samaria devine prima Evanghelista cunoscuta in Biserica pentru ca:"il marturiseste in cetatea Siharului pe Iisus ca fiind Hristosul"( In. 4, 28-30) intorcand la credinta multi samarineni care au crezut in Iisus pentru cuvantul femeii (In. 4, 39).

De altfel, Samarinenii finnd si primul neam care-l recunoaste pe Iisus ca fiind "Mantuitorul Lumii" (In. 4, 42).

SURSA: Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc Predici Exegetice la Duminicile de peste an, Teofania, Sibiu, 2001. p. 31-34.

Istoria Bisericii Ortodoxe - Bizantul pe video.crestinortodox.ro

Vizita Parintelui Tanase la Parohia Sf Macarie

Hristos a Inviat!
Aveti mai jos un link la pozele facuta la Sfanta Liturghie de astazi cand l-am avut in mijlocul nostru pe PC. Pr. Nicolae Tanase de la Parohia "Valea Plopului".

https://picasaweb.google.com/sfmacarie/15May2011VizitaParinteluiTanaseLaBisericaDinFarnleyLeeds?feat=directlink

Cuvantul Saptamanii.

Unitatea Bisericii.

“Cred intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica”. Sinodul II Ecumenic din Constantiunopol (381) fixeaza  cele patru atribute ale Bisericii, specificul sau care exprima plinatatea fiintei sale si asigura continuitatea operei Mantuitorului pana la Parusie.

Orice deformare sau micsorare a unuia din aceste atribute deformeaza insasi realitatea Bisericii. In fata acestei taine, ratiunea este poftita “sa-si scoata incaltamintea” logicii juridice si formale pentru a primi luminile care vin de la dogma. Este semnificativ ca teologia moderna, pastrand cuvantului ecleziastic, sensul larg a tot ce priveste Biserica, a introdus cuvantul eclezial, care priveste Biserica in intelesul mai launtric al comunitatii si comuniunii.

Acest neologism subordoneaza aspectul juridic si social, celui comunitar si tainic. Unul din teologii Catolici cei mai apropiati de Orthodoxie, Moehler, a zis:” Toata constitutia Bisericii nu este altceva decat iubirea trupificata”. “Hristos s-a impartit?”(I Corinteni 1, 12-13) intreaba Sf Ap Pavel, caci chiar ideea de Trup se opune oricarei impartiri.

 

 

          Pluralitatea Bisericilor autocefale nu atinge diversitatea istórica a limbilor si culturilor, dar, ca si o simfonie pe diverse glasuri, Biserica este fiintial una in dogma, in Taine, in Koinonia. Ea invata pretutindeni si totdeauna aceeasi credinta ca si cand, “raspandita in lume, ar locui intr-o casa unica”.(Sf. Irineu).

SURSA: Paul Evdokimov “Orthodoxia”, Ed. Inst. Biblic si de Misiune al B.O.R, Bucuresti, 1996, p. 169-170.

PS: la min 58 se vorbeste despre apa sfintita la Boboteaza.

Apa - amplu documentar pe video.crestinortodox.ro

Programul zilei de Duminica 15 Mai / Diary for Sunday 15th May

Dragi Credinciosi,

Duminica 15 Mai, PC. Pr. Nicolae Tanase de la Parohia "Valea Plopului", se va afla in mijlocul nostru la Parohia Sfantul Macarie cel mare din Leeds pentru a sustine, dupa Sfanta si Dumnezeiasca liturghie o conferinta cu tema “Familia Crestina Azi”.
Evenimentul va fi urmat de o agapa frateasca.
Consiliul Pariohial

Dear brothers and sisters in Christ,
on Sunday 15^th May, Father Nicolae Tanase from the Parish "Valea Plopului", Prahova will be  at Leeds Parish of St. Makarios the Great and he will sustain, after the Holly Service, a conferences with the title "The Christian Family Today".
The event will be followed by an Agape feast.
The Parish Council

Cuvantul Saptamanii.

Cinstirea sfintelor moaste.

O mărturie despre Sfintele moaşte o avem încă din Vechiul Testament care ne arată în acest sens despre proorocul Elisei :”Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi. Dar iată odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale”( IV.Regi13,20-22).

Iar regele Iosia a curăţat templul de idoli şi a restaurat cinstirea Legii. După ce arse pe jertfelnic oasele din morminte, venind la mormântul omului lui Dumnezeu, a poruncit pentru el: ”Lăsaţi-l în pace. Nimeni să nu se atingă de oasele lui. Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria”(IV.Regi 23,16-18).

Psalmistul David zice cu referire la ramasitele celor drepti:”Domnul pazeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi”.(Ps. 33, 19).

Duminica 1 Mai nu este slujba/ There is no service on Sunday 1st May

Hristos a Inviat! / Christ is Risen!

Iubiti membri ai parohie noastre va anuntam ca DUMINICA 1 MAI NU ESTE SLUJBA LA LEEDS - va rugam mentionati aceasta si cunoscutilor dumneavoastra.
Dear parish members please note that SUNDAY, 1st MAY, THERE IS NO SERVICE AT LEEDS - please let those you know this fact.

Cuvantul Saptamanii.

Hristos a Inviat!

“Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor (ecce homo) si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata…”(Isaia 53, 3).

“Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre s-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu” (Isaia 53, 4).

“Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).

“Mi-au cantarit simbria mea: 30 de arginti.”(Zaharia 11, 12).

“Atunci a grait Domnul catre mine: ‘Arunca-i olarului pretul acela scump cu care Eu am fost pretuit de ei.” (Zaharia 11, 13).

“Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici inselaciune nu fusese in gura Lui” (Isaia 53, 9).

“Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

“Dar iata, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului si El a inaintat pana la Cel vechi de zile, si a fost dus in fata Lui” (Daniel 7, 13).

“Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia, si toate popoarele, neamurile si limbile ii slujeau Lui. Stapanirea Lui este vesnica, stapanire care nu va trece, iar imparatia Lui nu va fi nimicita niciodata” (Daniel 7, 14).

Duminica 1 Mai nu este slujba/ There is no service on Sunday 1st May

Iubiti membri ai parohie noastre va anuntam ca DUMINICA 1 MAI NU ESTE SLUJBA LA LEEDS - va rugam mentionati aceasta si cunoscutilor dumneavoastra

Dear parish members please note that SUNDAY, 1st MAY, THERE IS NO SERVICE AT LEEDS - please let those you know this fact

Cuvantul Saptamanii.

“Am gresit vanzand sange nevinovat.”

Hotararea sinedriului de a-L omora pe Iisus a fost, desigur, repede cunoscuta in tot Ierusalimul. Iuda, atat de direct implicat in desfasurarea evenimentului, a auzit si el fara de intarziere la ce a condus tradarea sa. Din nefericire nici ceilalti ucenici un au fost mai loiali. Petrru, cel care a jurat ca mai degraba va muri decat sa se lepede de Invatatorul Sau (Mt. 26, 35), s-a aruncat cu capul inainte in minciuna, protestand, blestemand si repetand ca nu-l cunoaste pe Acesta (Mc. 14, 71).

          Mai mult decat atat, unicul ‘privilegiu’ de a duce crucea Mantiuitorului pe Via Dolorosa nu le revine ucenicilor, nici macar iudeilor, ci unui african de origine. Este vorba de Simon din Cyrene, tatal lui Alexandru si Rufus (Mt, 27, 32; Mc. 15, 21). Cyrene era un oras de pe coasta Libiei, Nordul Africii, unde totusi exista o mare comunitate de evrei. Lucru explicabil si din faptul ca negustorul Simon isi terminase negotul si probabil se indrepta spre casa in momentul in care ostasii ii cer sa duca crucea lui Iisus (Mc 15, 21).

          Revenind la Iuda, stim ca sufletul sau era cuprins de lacomie (In. 12, 6) si multe nemultumiri se adunasera acolo impotriva lui Iisus si a  mesianismului sau umil. Voise numai sa vada ca I se da o lectie aspra Invatatorului Sau. Se pare ca Iuda nu intrevazuse un deznodamant atat de dramatic al actului sau. Cand insa a aflta de condamnarea la moarte, sufletul sau a fost adanc zdruncinat. S-a dus deci si a marturisit arhiereilor si batranilor ca a vandut pe un nevinovat (Mt. 27, 4). Din nefericire pentru el si sufletul sau, in loc de bunatatea si caldura Invatatorului Sau intalneste raceala si dispretul sinedristilor (Mt 27, 4). Doua texte neo-testamentare ne relateaza ce s-a intamplat cu el dupa aceea: Mt. 27, 5 si Fapte 1, 16-20.

SURSA: Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 35-36.

Cuvantul Saptamanii.

OSANA!

          La intrarea Sa triumfala in Ierusalim, Iisus vine dinspre Betania (In.12 ,1). Betania a devenit numele prieteniei. Acolo traiau Maria, Marta si Lazar, prietenii Mantuitorului. In Sfintele Evanghelii, numai ucenicii mai sunt numiti ‘prietenii’ lui Iisus (Lc.12, 4). Nu toti cei trei frati sunt numiti direct ‘prietenii’ Mantuitorului. Cuvantul este folosit doar pentru Lazar:”Lazar, prietenul nostru a adormit”(In.11, 11). Prietenia Mantuitorului pentru Lazar reiese si din faptul ca Iisus a lacrimat in fata mormantului acestuia (In.11, 35-36). Fericiti sunt aceia care il au ca prieten pe Mantuitorul,

          Iosif Flaviu ne relateaza ca in aceasta perioada a anului, si anume la sarbatoarea Pastilor, milioane de pelerini se adunau in cetatea Ierusalimului pentru a comemora eliberarea din robia Egipteana si drumul lung de aproape 40 de ani catre Tara Sfanta: Canaan. Multi se instalau in afara zidurilor, in corturi sau in mici colibe de ramuri, sau pur si simplu sub cerul liber. Mai sunt deci 5 zile pana la Pasti (In.12, 1). Multimea de pelerini, ii fac lui Iisus un cortegiu triumfal si-l aclama ca pe Regele Mesianic:”Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului” (Mt.21, 9).

SURSA: Pr.Prof. Dr. Vasile Mihoc, Meditatii la Evangheliile Duminicilor Triodului si Penticostarului, Ed Teofania, Sibiu, 2003, pp.93, 99.

Cuvantul Saptamanii.

Iisus in fata arhiereilor Anna si Caiafa.

Faptul ca Iisus este dus, impotriva legii, la Anna, care numai avea nici o calitate oficiala, este profund semnificativ. Rezulta de aici ca adevaratul autor al condamnarii lui Iisus a fost ex-arhiereul Anna. Iosif Flaviu ne ofera detalii suplimentare referitor la acestia. Anna, care ocupase aceasta demnitate un ‘timp considerabil’  anume intre anii 7-15 d.Hr. devenise seful unei adevarate dinastii de arhiereii: 5 dintre fii sai, un ginere (Iosif Caiafa), si un nepot (Matias, la anul 65 d.Hr.) au ocupat aceasta demnitate. Iosif Caiafa a fost pus arhiereu de procuratorul Valeriu Gratus in anul 18 d.Hr. ocupand acest post pana in anul 36, cand Pilat a fost depus de legatul Siriei. Desi in epoca ocupatiei romane arhiereii erau schimbati la scurta vreme, acestia din urma ne arata cat de supli si adaptabili erau,  adevaratate instrumente docile ale ocupantului strain.

          De la Anna Iisus este ‘dus’ la Caiafa. Impropriu spus pentru ca in lumina datelor existente, arheologii si exegetii inclina sa creada ca acestia locuiau in acelasi palat, avand numai curti separate.  In casa lui Caiafa au loc 2 reuniuni: prima neoficiala si ilegala, inainte de cantatul cocosilor (Mt 26, 57-66; Mc 14, 53-64); a doua in zorii zilei de 7 Aprilie (14 nisan) anul 30 al erei crestine cf. Mt.27,1; Mc. 15, 1.

          La prima intalnire ‘arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinoasa impotriva lui Iisus ca sa-l omoare’ (Mt. 26, 59). Dar, in cazurile capitale, pentru ca o marturie sa poata fi retinuta de tribunal era nevoie de declaratia a cel putin 2 martori; marturia unuia singur nu era de ajuns (Num. 35, 30; Deut. 17, 6). Depozitiile celor 2 martori, gasiti in cele din urma, pareau destul de neclare: primul declara cf. Mt.26, 61:“Pot sa daram templul…” iar celalalt declara cf. Mc. 14, 58: “Voi darama acest templu…”. In ambele cazuri marturia este neclara pentru ca de fapt Iisus declarase: ”Daramati VOI templu acesta si in trei zile il voi ridica” evanghelistul adaugand si aceasta precizare: “Iar El vorbea despre templul trupului Sau” (In 2, 19-21).

          Dandu-si seama ca pe aceste acuzatii nu se poate intemeia o condamnare la moarte, Caiafa il provoaca pe Iisus:”Te jur pe Dumnezeul Cel Viu, sa ne spui noua de esti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”(Mt. 26, 63). Este de notat faptul ca iudaismul, cantonandu-se intr-o falsa conceptie despre un Mesia pamantesc, nu interpreta textul din Daniel 7, 13-14, in sens mesianic. Mantuitorul insa prin afirmatia facuta acum, in fata lui Caiafa, dar nu numai, preluand din Dan. 7, 13 titlul de Fiul Omului, a dat o clara interpretare mesianica acestui text profetic.

SURSA : Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 14-21.

Cuvantul Saptamanii.

Arestarea Mantuitorului.

          Intarit prin rugaciune, Iisus se pregateste sa-i intampine pe cei ce veneau sa-l prinda. S-a pus adeseori intrebarea daca din trupa care l-a arestat pe Mantuitorul au facut parte si soldati romani. Probabil insa ca aceasta trupa provenea dintre garzile templului, aflata la dispozitia sinedristilor (cf. Mt 27, 65), dintre care unii venisera si ei in Ghetsimani (Lc 22, 52), insotiti si de slugi de-ale lor, cum era acel Malhus (In 18, 10). Sfantul Ioan spune, de altfel, ca Iuda a luat oaste si slujitori “ de la arhierei si de la farisei”(In 18, 3).

          Ajungand in Ghetsimani, Iuda l-a indicat pe Iisus prin semnul pe care li-l daduse, anume prin sarutare. Bland, nu e nici o ironie in cuvantul “prietene” cu care i se adreseaza lui Iuda, Domnul ii reproseaza sarutul tradarii, semn al demonicei rasturnari a lucrurilor, caci adauga:”Dar acesta este ceasul vostru si Stapanirea Intunericului”(Lc 22, 53).

          De fapt, intarit de Sus, Domnul este deplin stapan pe situatie si arestarea Sa a fost doar o predare de buna voie spre patimi si moarte. Sf. Ioan ne spune ca Iisus le-a iesit inainte si li s-a prezentat celor veniti sa-l prinda, iar ei au cazut la pamant in fata majestatii Sale (In 18, 4-9). La aceasta minute, s-a mai adaugat si aceea a vindecarii urechii slujitorului ranit cu sabia de impetuosul Apostol Petru. Numai Sf. Ioan, care scria la multa vreme dupa aceste evenimente, ne spune ca pe acest slujitor al arhiereului il chema Malhus, nume omis de ceilalti sinoptici deoarece, cum spune Traditia, Malhus a devenit crestin si mentionarea numelui sau cata vreme se mai afla in viata ar fi constituit un pericol pentru beneficiarul minunii din Ghetsimani.

          Un tanar infasurat intr-o panza,  se pare ca intentiona sa-l urmeze pe Iisus din umbra, dar sinedristii punand mana pe el acesta se smulge din panza care-i acoperea trupul, si fuge gol. Numai Sf. Marcu relateaza acest moment (Mc. 14, 51-52), care pare sa constituie o amintire personala a sa. Ceva mai tarziu, revenindu-si din prima frica, doi dintre ucenici il vor urma pe Iisus pana in curtea arhiereului (In 18, 15-16).

SURSA : Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 12-13.

Cuvantul Saptamanii.

“Procesul”  Mântuitorului.

          Desi condamnarea la moarte a Mântuitorului a fost pronuntatã de sinedriu, curtea supremã de justitie a iudeilor, si desi aceastã condamnare a fost confirmatã de guvernatorul roman al Iudeii, pare impropriu a se vorbi, in cazul Sãu, de un proces juridic. Cãci moartea Domnului fusese hotãrâtã de sinedristi dinainte, anume indatã dupa invierea lui Lazãr (In 11, 47-53). Iar intrunirea sinedriştilor din dimineaţa Vinerii Patimilor (7 Aprilie, anul 30 al erei creştine) nu avea drept scop aflarea adevãrului şi pronunţarea unei sentinţe in consecinţã, ci pur si simplu gãsirea unei forme juridice pentru omorãrea cu orice preţ a Mãntuitorului (Mt. 27, 1). Domnul a fost, deci, victima unui complot, iar condamnarea şi executarea Sa constituie un asasinat juridic. De aceea cuvantul proces din titlu a fost pus intre ghilimele.

“La ai Sãi a venit si ai Sãi nu L-au primit” (In 1, 11).

          Dupã Cina cea de Tainã, care a avut loc in foişorul unei case, poate cea a familiei lui Ioan Marcu (cf. Fapte 12, 12), din cartierul aristocratic de pe Muntele Sionului, Domnul, urmat de ucenicii Sãi, in afarã de Iuda, a coborãt spre Valea Chedronului (Chedron inseamnã “negru”, “murdar”). Mergãnd poate pe aleea in trepte recent descoperitã care lega acel cartier de Scãldãtoarea Siloamului din vale, a trecut peste apele tulburi ale pârâului si s-a oprit intr-o grãdina cu mãslini de la poalele Muntelui Eleonului numitâ Ghetsimani (in traducere “presã de ulei”).

Vom incerca pe viitor sa prezentãm acest proces incepãnd cu arestarea din Ghetsimani si sfãrsind cu acordul lui Pilat de rãstignire a Mãntuitorului.

SURSA: Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc “Procesul Mãntuitorului”, Editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 9-11.

Cuvantul Saptamanii.

            In 25 Aprilie 1933, la orele 14,oo, s-a desfasurat la Ierusalim o rejudecare, de catre un tribunal special, a procesului lui Iisus din Nazareth. Judecatorii erau evrei iar judecata s-a desfasurat aplicandu-se legile in vigoare la iudei in epoca Mantuitorului. Din cei cinci judecatori, patru au votat: nevinovat. Iata-L deci pe Iisus reabilitat formal de un tribunal ierusalimitean. Mai ssensibili, probabil, la detaliile juridice, majoritatea judecatorilor acestui tribunal au decis ca sentita la condamnare a lui Iisus, pronuntata de sinedriul iudaic in ziua de 14 nisan (7 Aprilie) anul 30 al erei crestine, a fost nedreapta.

          Ce semnificatie poate avea aceasta reconsiderare juridica? Desigur ca, atunci cand  astfel de reevaluari vin din lumea evreiasca, ele manifesta o anumita evolutie in perceperea personalitatii lui Iisus din Nazareth. Nu e vorba bineinteles de recunoasterea mesianitatii Sale. Dar exista astazi destui evrei-mai ales din patura intelectuala- care sunt gata sa recunoasca in Iisus o figura marcanta a poporului lor si chiar un profet. Dar, atentie! Sa nu ne  bucuram noi, crestinii, cu prea multa usurinta de o astfel de schimbare de optica. Pentru ca pozitia mentionata ascunde un gand viclean: sustinatorii ei, cautand sa disculpe de orice vina pe sinedristii iudei, arunca, de obicei, intreaga vina a uciderii lui Iisus pe umerii autoritatii romane si acuza pe evanghelisti de oportunism – Evangheliile s-ar vrea cat mai pe placul autoritatii romane- si din aceasta pricina, de denaturarea grava a adevarului istoric.

SURSA : Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 3-5.

Procesiune in Duminica Ortodoxiei

Dragi membrii ai parohiei noastre,

Duminica, 13 martie, in prima duminica din Post, intreaga Biserica Ortodoxa face amintire de biruinta cinstirii icoanelor asupra prigonitorilor iconoclasti.
Cu acest prilej, comunitatile ortodoxe obisnuiesc a face o procesiune cu icoane in bisericile unde slujesc.
Si parohia noastra din Farnley / Leeds va face o astfel de procesiune in duminica aceasta.
V-am ruga sa participati cati mai multi, aducandu-va de acasa, fiecare, icoana pe care o aveti in case, in fata careia obisnuiti a va face rugaciunile personale.

Va asteptam cu drag.

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii.

“Sunati din trambita in Sion, gatiti postiri sfinte, praznuiti Sarbatoarea cea pentru toti.”(Ioil 2, 15).

            Indemnul acesta este asa de lamurit, incat poate fi priceput de la intaia auzire. Si cu toate acestea, proorocul, cu toata scurtimea proorociei sale si cu toata felurimea lucrurilor de care va vorbi, il spune poporului de 2 ori (Ioil 2,1; 2,15). Una din cele mai bune dovezi despre puterea binefacatoare a unei doctorii este intrebuintarea ei de catre toti. La iudei este post, la turci este post, la pagani este post; in India oamenii postesc, in China postesc, chiar si popoarele salbatice postesc. Ce-a putut face oare ca popoarele cele mai diferite sa iubeasca un mijloc atat de potrivnic lacomiei noastre, daca nu convingerea puternica in folosul lui neindoielnic? Si de unde a venit oare aceasta convingere in binefacerile postului, daca nu de la probarea lui prin fapta? In apararea altor mijloace ar fi putut grai sau mintea, sau inclinatiile firesti, sau avantajele; pentru post insa cine graieste? Singura numai experienta.

           Pentru ce postul este atat de raspandit in natura? Pentru reinoirea puterilor cheltuite. S-ar parea ca alimentatia ar trebui sa intareasca si sa reinoiasca puterile a tot ce vietuieste, dar, cu toate acestea, numai singura hrana nu-I de ajuns pentru asta; mai trebuie si postul, ca reinnoitor al puterilor insesi ale nutritiei.

          De la ce s-a inceput si in ce s-a cuprins cea dintai cadere a noastra? In aceea ca noi, in persoana stramosului nostru, nu am pazit postul. Daca postul ar fi fost pazit in Rai, spune un invatator al Bisericii, omul si astazi ar fi fost in Rai; iar noi putem spune ca daca postul ar fi fost pazit si afara din Rai, de mult ne-am fi apropiat iarasi de Eden.

SURSA: Colectia  “COMORILE PUSTIEI” - Inochentie al Odesei “Cuvantari la Sfantul si Marele Post”. Ed. Anastasia, 1998, p. 36-38.

Cuvantul Saptamanii

RUGĂCIUNEA ROSTITĂ CU GURA, DAR FĂRĂ LUAREA AMINTE A MINŢII, ESTE ZADARNICĂ

Ar fi nimerit să amintim aici câteva texte apostolice despre rugăciunea cea făcută cu duhul şi cu mintea, ce nu sunt aşa de lămurit înţelese, iar prin aceasta să punem început bun în adâncirea acestei învăţături.

În Epistola către Efeseni, Sf. Apostol Pavel ne sfătuieşte să ne rugăm cu duhul: „faceţi în toată vremea – spune el – întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri“ (Efes. 6, 18). Acelaşi Apostol în Epistola I către Corinteni spune: „duhul mi-e în rugăciune, dar mintea mea este neroditoare“ (I Cor. 14, 14).

Însă cum se întâmplă oare, că omul se roagă cu duhul, dar mintea lui rămâne neroditoare?

Cuvântul „duh“ este înţeles în Sfânta Scriptură în felurite chipuri. Uneori el se întrebuinţează în locul respirării, alteori în locul sufletului sau chiar în locul unei dorinţi oarecare, sau al unui alt gând de început bun sau rău, precum, de asemenea, în locul vreunei virtuţi sau al vreunui viciu, cum sunt: duhul smereniei, duhul dragostei, duhul milosârdiei şi cele potrivnice lor: duhul mândriei, duhul urii, duhul iubirii de arginţi şi altele. Alteori, iarăşi cuvântul „duh“ este pus în locul vreunui dar oarecare al Sfântului Duh, cade pildă: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul vederii şi altele. Iar uneori, chiar în locul minţii, precum stă scris la acelaşi Apostol: „să vă primeniţi – zice el – în duhul cugetului vostru“ (Efes. 4, 23).

Sfătuindu-i pe efeseni să se roage cu duhul, în locul duhului apostolul pune însăşi mintea pe care omul ce se roagă trebuie s-o îndrepte către Dumnezeu.

Scriindu-le însă corintenilor, când le vorbeşte de duhul celor ce se roagă şi de mintea ce rămâne neroditoare – în acest loc el pune cuvântul „duh“ în locul glasului şi al răsuflării omului, ca şi cum ar spune către ei: ce folos aveţi voi, corintenilor, dacă vă rugaţi numai cu glasul răsuflării voastre, iar mintea nu vă ia aminte la rugăciune, ci îşi închipuie felurite lucruri? Ce folos aveţi dacă vorbiţi multe cu limba, iar cu mintea nu luaţi aminte la cele ce grăiţi? Chiar dacă ai rosti mii de cuvinte cu limba, ce folos vei trage, o, omule! Şi dacă vei cânta din toată puterea gâtlejului, atât cât îţi va îngădui răsuflarea, iar mintea nu va sta înaintea lui Dumnezeu şi nu-L va vedea, ci gândurile ei altundeva o vor abate? O asemenea rugăciune nu-ţi va fi de nici un folos, nici de Dumnezeu nu va fi auzită şi va rămâne neroditoare. Prea bine a judecat Sf. Ciprian, când a spus: „cum vrei oare să fii auzit de Dumnezeu, când tu nu te auzi nici pe tine însuţi? Vrei ca Domnul să-şi aducă aminte de tine când te rogi, dar tu nu-ţi aduci aminte nici de fiinţa ta însăţi?“ Apostolul ne aduce drept pildă corintenilor şi totodată şi nouă tuturor, când spune: „mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea“ (I Cor., 14, 15). Când mă rog deci cu limba şi cu glasul, vrea să le spună el acestora, care iese din răsuflarea mea, atunci neapărat trebuie să mă rog şi cu mintea.

SURSA : Pateric.ro