Schimbarea la Fata a Domnului – 6 august

Sarbatoarea Schimbarii la Fata dateaza de la inceputul sec. al IV-lea, cand Sfanta Imparateasa Elena zideste o biserica pe Muntele Tabor. Aceasta sarbatoare este prin excelenta aceea a indumnezeirii naturii noastre omenesti si a participarii trupului nostru trecator la bunurile vesnice, care sunt mai presus de fire. Inainte chiar de a indeplini Mantuirea noastră prin Patimile Sale, Mantuitorul arata atunci ca scopul venirii Sale în lume era tocmai sa aduca pe tot omul la contemplatia slavei Sale dumnezeiesti. Din acest motiv sarbatoarea Schimbarii la Fata i-a atras în mod deosebit pe calugari, care si-au inchinat intreaga viata cautarii acestei lumini.

Lumina nematerială, necreata si situată in afara timpului, aceasta era Imparatia lui Dumnezeu venit intru puterea Duhului Sfant, dupa cum Domnul promisese Apostolilor Sai. Intrevazuta atunci pentru o clipă, aceasta lumina va deveni mostenirea vesnică a alesilor in Imparatie, cand Hristos va veni din nou, stralucind in toata scanteierea slavei Sale. Va reveni invaluit în lumina, in aceasta lumina care a stralucit in Tabor si care a tasnit din mormant in ziua Invierii Sale, si care, raspandindu-se asupra sufletului si trupului celor alesi, ii va face sa straluceasca si pe ei "precum soarele" (cf. Matei 13:43).

Din Sinaxarul zilei de 6 August,

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august06.htm

Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, numit si „Postul lui august“, este unul dintre cele patru posturi randuite de Biserica, avand o perioadă fixa de aproximativ doua saptamani, de obicei intre 1 şi 14 august, dar exista si varianta cand ziua de lasatul secului - 31 iulie - pica miercuri sau vineri, si atunci se lasa sec cu o zi mai devreme, pe 30 iulie. De asemenea, postul se va continua chiar si în ziua Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, atunci cand aceasta zi va cadea miercuri sau vineri, dezlegandu-se doar la untdelemn, peste si vin.

Acest post precede praznicul Adormirii Maicii Domnului si a fost randuit de Biserica spre a aduce aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare Maria si de postul cu care ea insasi, dupa Traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi. Originea lui trebuie cautata probabil prin secolul al V-lea. Data şi durata postului au fost uniformizate in intreaga Ortodoxie in anul 1166, la Sinodul local de la Constantinopol convocat de patriarhul ecumenic Loukas Chrysovergis stabilindu-se cele doua saptamani, intre 1 şi 14 august.

Puteti afla mai multe despre acest post citind interviul cu pr. lect. dr. Stelian Ionascu, parohul Bisericii „Izvorul Nou“ din Bucuresti, ziarul Lumina (http://www.ziarullumina.ro/interviu/postul-un-mijloc-de-desavarsire) de unde am extras si fragmentele de mai sus.

Sfantul Ilie

Sfantul Ilie Tesviteanul, sarbatorit la 20 iulie, este fiul preotului Sovac (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos in cetatea Tesve din Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal. Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.

Mai multe despre Sf Ilie gasiti la

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/ilie-sfantul-care-aduce-ploaia-120362.html

Cum ne luptam cu patimile pentru a dobandi linistea duhovniceasca

Cum poate omul sa aiba mai multa liniste duhovniceasca in viata aceasta trecatoare?

Prin fuga de griji multe. Aceste lucruri ni-l arata noua dumnezeiescul parinte Isaac Sirul, care zice: “Omul cel cu multa grija nu se poate face bland si linistit”. Si iarasi zice: “Fara instrainarea de griji multe, nu cauta lumina in sufletul tau”. Si iarasi: “Mintea tulburata (de griji) nu va scapa de uitare si intelepciunea nu-i deschide usa acesteia”. Sa fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca sa dobandim pacea inimii si sfanta rugaciune, care este mama tuturor faptelor bune.

Cum poate crestinul sa alunge din sufletul sau slava desarta si mandria?

Slava desarta este alungata din inima omului prin lucrarea faptelor bune in ascuns, iar mandria prin vointa de a pune toate ispravile faptelor bune pe seama lui Dumnezeu, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Acelasi sfant parinte zice: “Nu mica lupta se cere pentru a se izbavi cineva de slava desarta, si se izbaveste de aceasta prin lucrarea in ascuns a virtutilor si prin deasa rugaciune. Iar semnul izbavirii de ea este a nu mai tine minte raul facut de cel ce te-a defaimat sau te defaimeaza”.

(Sursa: Ne vorbeste Parintele Cleopa (vol.6), pg.130, 132, Ed. Sihastria, 2004)

Duhul Sfant si inima necurata

"Poate, oare, locui Duhul Sfant intr-o inima omeneasca necurata, plina de pacat?

Precum fumul goneste albinele, precum intinaciunea indeparteaza pe toti oamenii, la fel si necuratia inimii omenesti goneste Duhul Sfant. Sa nu ne lasam sedusi, si cand duhul necurat, vrajmasul mantuirii noastre, ne ispiteste cu aspiratii spre bunastare pamanteasca, cand deseneaza imaginile unei vieti pline de slava, indestulate, cand trezeste mandria noastra, cand incita dorinta de cinste si marire, nu trebuie sa primim in inimile noastre aceste soapte diavolesti, nu trebuie sa primim tentatiile lumii... Daca vom contempla aceste imagini ale maririi si infloririi lumesti, atunci vai noua, fiindca ispita va lua in stapanire inima noastra!"

(Sursa: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed Sophia, 2010)

Despre primirea ocarii semenilor

Parinte,atunci cand cineva rabda pentru Dumnezeu mahnirile si nedreptatile pe care i le pricinuiesc oamenii, aceasta rabdare il curata de patimi?


Daca il curata intrebi? Nu numai ca il curata, ci il face sa si straluceasca. Exista ceva mai presus decat aceasta? In felul acesta isi poate plati pacatele. Vedeti, pe un criminal il bat, il inchid in inchisoare, isi face acolo micul sau canon si, daca se pocaieste cu sinceritate, se izbaveste de inchisoarea cea vesnica. Oare este mic lucru sa-si plateasca prin aceasta suferinta o socoteala vesnica?

Orice mahnire sa o suportati cu bucurie, mahnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decat siropurile ce ni le ofera cei care ne iubesc. Vedeti, in Fericiri Hristos nu spune: ”Fericiti veti fi cand va vor lauda”, ci ”Fericiti veti fi cand va vor ocari”. Atunci cand ocararea nu este pe dreptate, cel ocarat aduna rasplata. Iar daca ea este pe dreptate, atunci acela isi plateste pacatele. De aceea, nu numai ca trebuie sa-l rabdam fara murmur pe cel care ne ispiteste, ci sa simtim si recunostinta, pentru ca ni se da prilejul sa ne nevoim in smerenie, dragoste si rabdare.

(Sursa: Cuvinte Duhovnicesti (IV). Viata de familie, Cuv Paisie Aghiratul, Ed. Evanghelismos, 2003)

Profetii ale zilelor noastre

"Detinutul simte ca intr-un viitor previzibil puterea comunista va fi anihilata. Si totusi el e trist si ingrijorat. Trist este pentru ca vede ca aceia care au avut puterea comunizarii tarii se profileaza ca stapani si ai lumii ce va veni. Este ingrijorat pentru ca intelege ca se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fara oponenti si fara precedent.


Traim apogeul erei tehnologice. Acum toate tarile pamantului, de la cele mai inapoiate pana la cele mai inaintate, sunt obsedate de tehnica, ca formula magica a societatii de consum. Caci visul lumii modern din toate regimurile politice de azi este satisfactia materiala nelimitata, ca cheie a fericirii oamenilor.

Toate problemele lumii se afla in Crucea lui Hristos si a crestinilor. De cate ori vom rataci drumul ori vom lenevi pe cale, sa ne inapoiem la Evanghelie si la Duhul Sfant. Suferintele ce ni se pricinuiesc au menirea sa biciuiasca lenea noastra si sa ne lumineze mintile."

(sursa: Detinutul profet, Ioan Ianolide, Editura Bonifaciu, 2009)

Cuvantul Saptamanii

 

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

 

 

Sfântul Împărat Constantin cel Mare

 

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine 'religio licita', adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creştine. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală - inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli. Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este 'Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut' (Simbolul credinţei sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 şi a fost înmormântat în Biserica 'Sfinţii Apostoli' din Constantinopol, ctitoria sa.

 

Sfânta Împărăteasă Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, pretinde că era fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britani şi Roma. Monmouth precizează apoi că ea a fost prezentată ca o regină deoarece nu avea fraţi care să moştenească tronul Britaniei. Constantius Chlorus a divorţat de ea (cca în anul 292) pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, dintre care menţionăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani (precum şi alte 18 lăcaşuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneală şi rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veşnice la Roma, în anul 327.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/sarbatoarea-sfintilor-mparati-constantin-si-elena_7024.html

Cuvantul Saptamanii

 

Satul cuviosilor

 

Un rau vijelios despartea doua sate cu oameni diferiti. Cei care traiau de-a dreapta raului erau considerati sfinti, fiindca – spuneau ei - lucrau numai fapte bune, erau credinciosi, tineau posturile si faceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserica. Iar de-a stanga era "satul pacatosilor”, cu oameni lenesi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserica si nu tineau poruncile cum trebuie.

Intr-una din zile, se lasa deasupra celor doua sate un nor negru inspaimantator si incepu intr-o clipa o furtuna cum nimeni nu mai vazuse. Se mai linisti un pic furtuna, mai incetara tunetele si fulgerele si ce sa vezi!? Raul incepu sa se umfle vazand cu ochii si inunda gospodariile. Dar ca un facut s-a inundat doar "satul cuviosilor”, nu si cel ,,al pacatosilor”. Multe case ale celor care se credeau sfinti s-au stricat, multe animale s-au inecat si cu multa paguba s-au trezit prin gospodariile lor.

Dupa ce Dumnezeu a dat soare si toate lucrurile s-au linistit, cuviosii au inceputa sa-si puna intrebarea, cum de satul pacatosilor a scapat de inundatie, iar ei s-au trezit cu atata paguba. Unul dintre satenii cuviosi, cunoscut pentru intelepciunea sa, dori sa cerceteze acestea si facu un drum pana la rau. Acolo intalni pe oarecare din satul pacatosilor, il saluta si intra cu el in vorba. Acela i-o lua inainte cu vorba si zise:

- Ce ati crezut, ca daca duceti viata cuvioasa este suficient sa nu va ploua? Eu cam stiu de ce satul vostru a fost inundat si al nostru nu!
- Pai care ar fi motivul?
- Motivul este acesta: ca oricat de smerit esti, de cuminte, de ascultator fata de poruncile lui Dumnezeu, mantuirea nu trebuie lucrata doar pentru tine.
- Pai ne ajutam intre noi, vrem sa ne mantuim sufletele cu totii, spuse "cuviosul”.
- Asa este, va ajutati intre voi, spuse "pacatosul” apasand pe ultimele doua cuvinte. Dar raul acesta nu l-ati mai trecut spre noi de cativa ani buni! Sa veniti aici si sa ne spuneti si noua cuvantul lui Dumnezeu si sa ne invatati viata cuvioasa. De aceea v-a dat Dumnezeu inundatia, fiindca ne-ati lasat sa ne pierdem sufletele desi suntem vecini...
- Pai atunci haidem sa facem pace, spuse sateanul "cuvios”, intinzand mana pacatosului. Si fie ca odata cu aceasta mana intinsa, sa facem din doua sate o singura comuna si impreuna sa ne mantuim!
- Bine ai grait frate! spuse "pacatosul”. Caci mantuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toti. Eu gandesc asa, ca omul oricat ar fi de pacatos, se poate apleca dintr-odata spre viata cuvioasa. Sa-L lasam asadar pe Dumnezeu, ca de azi inainte, sa dea soare si ploaie peste amandoua satele, ca impreuna sa suferim si cele bune si cele rele. Si tot impreuna sa ne pregatim pentru dorita intalnire cu Domnul, atunci cand El ne va chema la El sa ne spuna, daca suntem mantuiti sau nu.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Izvorul Tamaduirii- praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/sarbatorile-69646.html

Cuvantul Saptamanii



 

 

Duminica Floriilor

 

 

Motivele suirii Domnului la Ierusalim.

 

 

Întâi de toate, ne putem întreba: de ce vine Iisus la Ierusalim? El vine pentru că legea evreiască îi cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfe lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Domnul suie la Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimiri şi de Învierea Sa din morţi, pentru a împlini o profeţie făcută cu mai bine de 400 de ani înainte. Astfel, Sfântul Prooroc Zaharia spunea: 'Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei' (Zaharia IX, 9). Într-una din notele sale la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, părintele Dumitru Stăniloae remarca faptul că Iisus 'merge la Ierusalim, oarecum după ce merg iudeii la sărbătoarea lor, arătând că sărbătorile lor sunt numai nişte chipuri anticipate ale prezenţei Lui ca suprema sărbătoare, deci ca să-i cheme pe iudei la Sine'. Sfântul Chiril spunea şi el că Hristos n-a venit la Ierusalim 'pentru o împreună-prăznuire' cu iudeii, 'ci mai degrabă ca să le vorbească', să le predice prin cuvintele, minunile şi rănile Sale.

 

Deşi Domn al veacurilor şi Creator a toate, Iisus intră în Ierusalim şezând pe un asin: 'Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el' (In. 12, 14). Sfântul Chiril comenta versetul evidenţiind smerenia Mântuitorului: 'Pentru că Îl însoţea şi Îl slăvea o mare mulţime, dintr-o extremă smerenie a şezut pe un asin, învăţându-ne să nu ne mândrim pentru laude, să nu ieşim din cele de trebuinţă'. Sfântul Evloghie, patriarhul Constantinopolului, spunea şi el că Domnul 'vine nu în pas de alai (...), nu impresionându-i pe toţi cu trâmbiţe şi semne şi minuni, ci ascuns în firea omenească'. El 'se arată nu pe măsura slavei Tatălui, ci pe măsura smereniei mamei' şi vine 'aşezat pe un dobitoc spre învăţătura oamenilor, ca să nu se trufească'. Sfântul Ioan Gură de Aur comenta şi el că 'Împăratul acesta nu vine în trăsuri precum ceilalţi împăraţi; nu cere biruri, nu bagă frica în lume şi nu are în jurul Său gardă, ci e plin de blândeţe'. Sfântul vede în şederea lui Hristos pe asin nu doar împlinirea unei profeţii, ci şi 'măsură de filosofie', adică un îndemn la cumpătare şi mărginire la ceea ce este de strictă trebuinţă.

 

Pe de altă parte, decupa un alt înţeles Sfântul Chiril al Alexandriei, Domnul vine pe un asin nu 'pentru că era departe de cetate, căci nu era mai departe de cincisprezece stadii, (…) ci face aceasta, arătând un nou popor, cel dintre neamuri, nesupus Lui odinioară, care I se va supune'. A treia stihiră de la Stihoavnă accentuează acest aspect al chemării neamurilor: 'Cel ce Te porţi pe heruvimi şi eşti lăudat de serafimi ai încălecat pe mânz, Bunule; şi precum zice David, pruncii Te-au lăudat cu dumnezeiască cuviinţă, iar iudeii Te-au hulit cu fărădelege. Şederea pe mânz însemna întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredinţă la credinţă. Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce eşti singur milostiv şi iubitor de oameni'.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/duminica_floriilor_9267.html



Despre judecarea aproapelui si cat de infricosator este acest pacat
“Nu judecati ca sa nu fiti judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si veti fi iertati” (Luca, 6, 37)

“Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau si apoi vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau” (Luca, 6, 42)

“Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia?” (Rom, 14, 4)

... si exemplele din Sfanta Scriptura sunt nenumarate. Este deci porunca Dumnezeiasca sa nu osandim pe fratele nostru! Parintele Arsenie Papacioc ne prezinta o imagine sumbra a celor care savarsesc acest pacat: spune Sfintia sa ca cei mai multi care vor ajunge in focul vesnic vor fi cei care au vorbit de rau pe aproapele lor, caci acestia se fac ucigasi de suflete!

Iata si cateva fragmente pe aceasta tema din cartea Arhimandritului Serafim Alexiev, “Nu judeca si nu vei fi judecat. Cea mai scurta cale catre Rai” (Ed. Sophia):

“... pentru cei din societatea mireana, osandirea este cea mai placuta desfatare. Daca se strang undeva prieteni ori prietene, ca sa se vada si sa converseze, ei, neputand sa se zideasca in credinta si in bine, de obicei incep sa glumeasca despre neputintele omenesti si, intr-un mod spiritual si amuzant, sa critice pe aproapele si chiar, cu o fina rautate, sa-l osandeasca, mai cu seama in lipsa lui. Si aceasta nu li se pare pacat si nevrednicie. Dimpotriva, o savarsesc in mod public si pe deplin impacati, si chiar cu oarecare pasiune. Saracii, ei nu vad cum singuri, prin barfele si intrigile lor, impletesc mrejele in care diavolul ii prinde” (pg.66)

“Osandirea este unul din pacatele cele mai potrivnice lui Dumnezeu, pentru ca este rapirea drepturilor Lui. Dumnezeu este judecatorul tuturor oamenilor. Iar noi ne grabim sa fim judecatori ai fratilor nostri, fara sa avem dreptul la aceasta” (pg.68)

Ce trebuie, deci, sa facem pentru a nu mai savarsi acest pacat urat in fata lui Dumnezeu? Raspunsul ni-l da Arhimandritul Serafim: “sa ne obisnuim sa ne vedem permanent propriile noastre pacate si sa ne indepartam privirea de la cele straine, dupa cuvintele minunatei rugaciuni a Sfantului Efrem Sirul: ‘Asa, Doamne, Imparate, da-mi sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu’.” (pg.159)



Cuvantul Saptamanii

Postul Mare - Postul Sfintelor Paști

 

 

În Biserica Ortodoxă, luni, 18 martie, a inceput Postul Mare care precede sărbătoarea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sărbători duminică, 5 mai. Astfel, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paști, anul acesta, este de luni, 18 martie, până sâmbătă, 4 mai, inclusiv.

 

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe; de aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă. El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară, care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului; totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice (Luca IV, 1-2) 42, de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi (de la latinescul quadragesima) sau Patruzecime (Τεσσαραϗοτή).


În general, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca o instituţie de origine apostolică. Dar în primele trei secole durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexan-driei ş.a., unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alţii două zile, adică Vineri şi Sâmbătă înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti; la Ierusalim, în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile.


Abia în secolul al IV-lea, şi anume după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, deşi deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat şi după această dată

 

Pentru a trezi sufletele credincioşilor şi a le îndemna la căinţă şi smerenie, Biserica a hotărât, prin canoanele 49 Laodiceea şi 52 trulan, ca în timpul Păresimilor să nu se săvârşească Liturghie decât sâmbăta, duminica şi sărbătoarea Buneivestiri, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până vineri inclusiv) să se săvârşească numai Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care e mai potrivită pentru acest timp. Totodată, pentru a păstra caracterul sobru al Păresimilor, Biserica a oprit prăznuirea sărbătorilor martirilor în zilele de rând ale Păresimilor, pomenirile acestora urmând a se face numai în sâmbetele şi duminicile din acest timp. Sunt oprite, de asemenea, nunţile şi serbarea zilelor onomastice în Păresimi, fiindcă acestea se serbează în general cu petreceri şi veselie, care nu cadrează cu atmosfera de smerenie, de sobrietate şi pocăinţă, specifică perioadelor de post. Odinioară chiar şi legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Păresimilor, interzicând toate petrecerile, jocurile şi spectacolele din acest timp.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/postul-mare-ipostul-sfintelor-pastii_4774.html



Cuvantul Saptamanii

Buna Vestire – începutul mântuirii noastre

 

Luni, 25 Martie, in Biserica Ortodoxa se cinsteste Buna Vestire. Sfânta Evanghelie care a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua prăznuirii Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ne arată cât de minunată este lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

 

 

Neamul omenesc mergea spre moarte ca urmare a păcatului protopărinţilor noştri Adam şi Eva, şi anume ca urmare a neascultării, nepostirii (neînfrânării) şi nepocăinţei. Această sărbătoare ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moştenită de la Adam cel vechi, cel neascultător, nepostitor (neînfrânat), nerecunoscător şi nepocăit.

 

Evanghelia după Sfântul Luca ne spune că Arhanghelul Gavriil, întâistătătorul între îngeri, vesteşte Fecioarei Maria că va naşte Fiu, iar acest Fiu al ei este în acelaşi timp Fiul Celui Preaînalt, adică Fiul lui Dumnezeu; Lui i se va da tronul sau Împărăţia lui David şi va stăpâni în veci peste casa lui Iacov, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 33). Aceasta înseamnă că Iisus este un împărat veşnic. Omul care Se naşte din Fecioara Maria este o Persoană veşnică, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu-Tatăl.

 

Evanghelia ne mai arată că Sfântul Arhanghel Gavriil aminteşte şi de faptul că Elisabeta cea stearpă, verişoara Fecioarei Maria, va naşte şi ea un prunc. Însă zămislirea pruncului Elisabetei a avut deja loc cu 6 luni în urmă. Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan Botezătorul va fi cu 6 luni mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos şi el va fi Înaintemergătorul şi Botezătorul Acestuia. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Maica Domnului e numită de către înger 'plină de har' şi 'binecuvântată între femei'.

 

Apoi ni se mai spune că Fecioara Maria este numită 'Maica Domnului meu' de către Elisabeta, verişoara sa. Nu i-a spus tu eşti verişoara mea, ci tu eşti Maica Domnului meu. Iar la întâlnirea dintre Fecioara Maria şi Elisabeta, Fecioara Maria, inspirată fiind, a profeţit că 'de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui' (Luca 1, 48-49). Deci, cinstirea Fecioarei Maria, Maica Domnului Iisus Hristos, este începută de către Arhanghelul Gavriil care i se închină şi o salută, zicând: 'Bucură-te, ceea ce eşti plină de har…!' Apoi această cinstire este întărită de către Elisabeta, verişoara sa, care o numeşte 'Maica Domnului meu'. De aceea, şi Biserica o cinsteşte pe Maica Domnului, cântându-i Bucură-te! De pildă, în Acatistul Bunei Vestiri se spune, între altele: Bucură-te, cea prin care răsare bucuria! Bucură-te, cea prin care piere blestemul!

 

În Sfanta Evanghelie, Maica Domnului ne arată cât de mare este respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, dar şi cât de mare este libertatea omului care se uneşte cu libertatea lui Dumnezeu, cât de mare este smerita împlinire a voii lui Dumnezeu când omul iubeşte pe Dumnezeu ca răspuns al său la iubirea lui Dumnezeu.

 

Astfel, sărbătoarea Bunei Vestiri este sărbătoarea în care vestea cea bună este aceasta: Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte să ne dăruiască viaţa Lui cerească şi fericirea Lui cea veşnică! Amin.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/ibuna_vestire_inceputul_mantuirii_noastrei_6885.html

Cuvantul Saptamanii

 

Sfantul Gherman din Dobrogea

 

 

Sfantul Gherman din Dobrogea a trait in secolul al IV-lea, in vremea Sfantului Ioan Gura de Aur, fiind cel mai bun prieten al Sfantului Ioan Casian. Cei doi au imbratisat viata monahala si au ramas nedespartiti pana la moarte. Sfantul Cuvios Gherman este praznuit de Biserica Ortodoxa ii ziua de 29 februarie, iar in anii bisecti, in ziua de 28 februarie.

 

Sfantul Cuvios Gherman din Dobrogea s-a nascut in jurul anului 368, undeva in Dacia Pontica, probabil in localitatea Casimcea, din judetul Tulcea. El a imbratisat inca din tinerete viata monahala, intr-una din manastirile invecinate.

 

In jurul anului 377, impreuna cu Sfantul Ioan Casian, Cuviosul Gherman pleaca in Tara Sfanta, la o manastire din Betleem, aproape de Pestera Nasterii Domnului, unde se nevoieste vreme de cativa ani. Mai apoi, cei doi sfinti pleaca spre pustia Egiptului.

 

In anul 399, dupa ce trec prin Egipt, petrecand o vreme cu marii asceti din aceste locuri si vizitand marile manastiri de pe Valea Nilului, din Muntele Nitriei si din Muntele Sinai, cei doi sfinti se opresc in Constantinopol, unde il intalnesc pe Sfantul Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. Acesta din urma, cunoscand vietuirea lor sfanta, ii hirotoneste pe amandoi: pe Ioan Casian intru diacon, iar pe Cuviosul Gherman intru preot.

 

In anul 404, Sfantul Ioan Gura de Aur este depus din scaun, de imparatul Arcadie, si exilat pentru a doua oara. Din aceasta cauza, Cuviosul Gherman, impreuna cu Sfantul Ioan Casian, merge la Roma, spre a-l instiinta pe papa Inocentiu I despre cele petrecute cu Sfantul Ioan Gura de Aur.

 

In ziua de 29 februarie 405, pe cand cei doi se aflau la Roma, cautand sa-l ajute pe Sfantul Ioan Gura de Aur, care fusese exilat a doua oara, Cuviosul Gherman trece la cele vesnice. Cu toate acestea, nu se stie sigur unde a murit Cuviosul Gherman, el putand muri atat in manastirea infiintata de Sfantul Ioan Casian, in Marsilia, cat si in manastirea sa de metanie, din Dacia Pontica, in jurul anului 415.

 

 

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-gherman-dobrogea-139591.html



Cuvantul Saptamanii

Valentine's Day - sarbatoarea indragostitilor?

 

Sarbatorile sunt placute si asteptate de catre toti. In zilele de sarbatoare oamenii cinstesc ceea ce pentru ei este sfant si pretios, traiesc bucuria sarbatorii. Sarbatorile pot fi deosebite : de familie, nationale, religioase. La noi, la romani, una din aceste sarbatori a devenit Valentine's Day.

 

Cu aceasta ocazie avem parte de casatorii de proba, casatorii in tramvai, in metrou, in parc sau in scoli; dezmat public, imoralitate; declaratii de dragoste, programe speciale la TV si radio, felicitari, concursuri, premii; ziua indragostitilor, alegerea unui partener, chefuri monstruoase in statiuni turistice... La toate acestea se reduce sarbatoarea sfantului Valentin sau Valentine's Day din ziua de 14 februarie. O sarbatoare importata in Romania din SUA, cu toata recuzita de rigoare.

 

In iuresul comercial dezvoltat in jurul acestei sarbatori, putini ar putea spune cine a fost Sfantul Valentin si cum s-a ajuns ca el sa devina patronul indragostitilor.


Sursa cea mai bogata in informatii este cu siguranta internetul. De aici aflam ca Sfantul Valentin a trait in secolul II-III, in perioada imparatului Claudius al II-lea, care la un moment dat, a vazut ca soldatii necasatoriti sunt mai buni, mai detasati de problemele casei decat cei cu familie care se gandeau si la problemele casniciei, ale copiilor, ale sotiilor. El a dat un decret prin care interzicea oficierea casatoriilor soldatilor romani, tocmai pentru a-si rezerva o forta militara detasata de aceasta problema. Mucenicul Valentin a desconsiderat decretul, continuand sa-i casatoreasca pe crestinii care urmau sa fie inrolati pentru a lupta in legiunile romane. Pentru aceasta a fost aruncat in temnita, unde a vindecat pe fiica temnicerului de care se pare ca a fost indragostit. Fiind condamnat la moarte, in drum spre locul executiei i-a scris iubitei sale o scrisoare pe care a semnat-o ”Al tau Valentin”.De aici si obiceiul de a trimite in aceasta zi mesaje de dragoste.

 

Daca analizam cu atentie calendarul Bisericii Ortodoxe, dar si al Bisericii Catolice, nu vom gasi nici un sfant Valentin pomenit pe 14 februarie. In Calendarul Ortodox, pe parcursul unui an gasim urmatorii sfinti cu numele Valentin sau Valentina : Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie, Sfintii Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin - 24 octombrie, Sfanta Mucenita Valentina - 10 februarie, Sfantul Mucenic Valentin - 24 aprilie, Sfantul Valentin Preotul - 06 iulie, Sfanta Mucenita Valentina - 18 iulie.


Curios lucru este ca, anul martiriului Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie este identic cu cel al ”Sf. Valentin din internet”.

Iata pe scurt si viata Sfantului Ierarh Valentin. Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197.


Remarcabil propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de catre credinciosii sai. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Cand s-a imbolnavit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmand sfatul lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boala care ii schimonosea si ii contorsiona cumplit trupul. Dupa ce Sfantul Valentin a petrecut o noapte in rugaciune, Cherimon, complet sanatos, s-a aratat inaintea filosofului Craton, tatal sau. Atunci s-au botezat Craton si toata casa acestuia, impreuna si cu trei discipoli ai lui.


Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. Sfantul Valentin a fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni. Trei dintre discipolii lui Craton: Procul, Efiv si Apolonie, au fost si ei ucisi impreuna cu Sfantul Valentin, in anul 273. Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.


Nimic din viata acestui sfant ierarh mucenic nu se aseamana cu versiunea internautica. Nu gasim in viata sa nici cununii tainice, nici declaratii de dragoste.

 

Spunea parintele Savatie Bastovoi intr-un articol pe aceasta tema: "Nu trebuie sa primim soaptele demonice ale desfraului daca avem macar o mica simpatie pentru acest Sfant Valentin, iar daca ne place mai mult sa ramanem in desfrau, atunci sa-l uram pe acest Sfantul Valentin, sa-l uram cu adevarat, dupa cum si el a urat desfranarea noastra". Desfraul a inceput sa fie acoperit si justificat cu numele lui Valentin, mucenicul crestin, iar aceasta-i cu adevarat un lucru demonic.

 

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/religie/valentine-day-sarbatoarea-indragostitilor-123694.html