“Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi...”(Din Catavasiile Invierii Domnului)
Frati si Surori Crestine,
Cea mai mare sarbatoare din Rasaritul Ortodox - Sfintele Pasti - se apropie. Indiferent in ce parte a lumii ne aflam, cu totii traim si sa simtim acel fior care ne cuprinde ori de cate ori, in verdele crud al primaverii, suntem chemati sa luam lumina din lumina cea neinserata a Mantuitorului Hristos!
Fie ca suntem tineri sau varstnici, bogati sau saraci, cu siguranta noaptea Sfintelor Pasti isi lasa amprenta in sufletele noastre, oricat de pustii ar fi ele si oricat de indepartati am fi de adevarata viata in Hristos.
Apoi cantarile pline bucurie ale Bisericii, bogatia de sensuri pe care le exprima, nu fac altceva decat sa ne imprimavareze sufletele, amortite de gerul cumplit al pacatului sau delasarii.
“Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul, si pamantul, si cele dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos…” auzim cantandu-se in aceste zile. Este adevarat ceea ce in vechime imnografii Bisericii au gandit: ca intreaga creatie participa cu mare bucurie la acest eveniment, comemorat an de an de catre Biserica crestina.
De ce se bucura creatia? Pentru ca omul, cununa creatiei, a fost restaurat prin Invierea Domnului.
Si iarasi, citand pe imnografii Bisericii: “Pogoratu-te-ai in cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase. Si a treia zi, ca si Iona din chit, ai inviat din mormant”.
Intreaga teologie despre Inviere graviteaza in jurul acestui infricosator lucru: prin moartea Sa, Mantuitorul Hristos S-a pogorat in iad. Ce era acel iad? Locul unde dupa caderea protoparintilor nostri Adam si Eva, intreaga omenitate mergea. In erminia picturii bizantine, icoana Sf. Invieri arata pe Mantuitorul imbracat in raze de lumina, calcand peste portile iadului, cu lanturile rupte si lacatul de o parte, luand de mana pe cei doi protoparinti, si prin ei, pe intreaga omenitate!
Iadul nu L-a putut tine pe Cel ce are stapanire asupra mortii! Chiar si cei care L-au osandit la moarte, au vrut cu tot dinandinsul sa fie siguri, in acceptiune lumeasca bineinteles, ca Mantuitorul Hristos nu va parasi mormantul. Au pravalit o piatra uriasa la usa mormantului, au pus sigilii, au pus militari romani sa-l pazeasca. Dar cum poti tine in mormant pe Cel ce are stapanire asupra mortii si vietii?
Sa ne primenim sufletele cu post si rugaciune, cu impacarea cu cei ce ne-au gresit, si cu spovedanie. Sa iertam toate, pentru Inviere!
In Hristos Domnul, Cel Rastignit si Inviat,
Constantin Popescu,
Preot Paroh
Fie ca suntem tineri sau varstnici, bogati sau saraci, cu siguranta noaptea Sfintelor Pasti isi lasa amprenta in sufletele noastre, oricat de pustii ar fi ele si oricat de indepartati am fi de adevarata viata in Hristos.
Apoi cantarile pline bucurie ale Bisericii, bogatia de sensuri pe care le exprima, nu fac altceva decat sa ne imprimavareze sufletele, amortite de gerul cumplit al pacatului sau delasarii.
“Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul, si pamantul, si cele dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos…” auzim cantandu-se in aceste zile. Este adevarat ceea ce in vechime imnografii Bisericii au gandit: ca intreaga creatie participa cu mare bucurie la acest eveniment, comemorat an de an de catre Biserica crestina.
De ce se bucura creatia? Pentru ca omul, cununa creatiei, a fost restaurat prin Invierea Domnului.
Si iarasi, citand pe imnografii Bisericii: “Pogoratu-te-ai in cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase. Si a treia zi, ca si Iona din chit, ai inviat din mormant”.
Intreaga teologie despre Inviere graviteaza in jurul acestui infricosator lucru: prin moartea Sa, Mantuitorul Hristos S-a pogorat in iad. Ce era acel iad? Locul unde dupa caderea protoparintilor nostri Adam si Eva, intreaga omenitate mergea. In erminia picturii bizantine, icoana Sf. Invieri arata pe Mantuitorul imbracat in raze de lumina, calcand peste portile iadului, cu lanturile rupte si lacatul de o parte, luand de mana pe cei doi protoparinti, si prin ei, pe intreaga omenitate!
Iadul nu L-a putut tine pe Cel ce are stapanire asupra mortii! Chiar si cei care L-au osandit la moarte, au vrut cu tot dinandinsul sa fie siguri, in acceptiune lumeasca bineinteles, ca Mantuitorul Hristos nu va parasi mormantul. Au pravalit o piatra uriasa la usa mormantului, au pus sigilii, au pus militari romani sa-l pazeasca. Dar cum poti tine in mormant pe Cel ce are stapanire asupra mortii si vietii?
Sa ne primenim sufletele cu post si rugaciune, cu impacarea cu cei ce ne-au gresit, si cu spovedanie. Sa iertam toate, pentru Inviere!
In Hristos Domnul, Cel Rastignit si Inviat,
Constantin Popescu,
Preot Paroh
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu