Iubiti credinciosi,
In ziua de 30 August 2009 va avea loc inaugurarea unei noi Parohii Ortodoxe Romane, avand locatia in Liverpool. Cei interesati de acest eveniment ii rugam sa acceseze urmatorul link:
http://romanianparish.org/comunitatea-romaneasca-din-liverpool-si-imprejurimi/
Va informam de asemenea ca in acea zi, 30 August 2009, NU vom avea Sf Liturghie la Mirfield, intrucat Parintele Constantin va fi prezent la Liverpool. Va rugam sa ii contactati si pe cei care nu au acces la grupul nostru de discutii.
Doamne ajuta!
In numele Consiliului Parohial,
Razvan Taranu
marți, 18 august 2009
vineri, 14 august 2009
Adormirea Maicii Domnului, lucrare si slujire
"Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare;
Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi prin rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre." (Tropar)
Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi prin rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre." (Tropar)
Iubiti credinciosi,
acesta este programul complet al slujbelor in zilele de 15 si 16 August 2009:
Sambata, 15 August (Adormirea Maicii Domnului):
10:00 - Utrenia
11:30 - Sfanta Liturghie
17:00 - Vecernia
Duminica, 16 August (Sarbatoarea Sfintilor Martiri Brancoveni):
10:00 - Utrenia
11:30 - Sfanta Liturghie
Dumnezeu sa va calauzeasca pasii spre Mirfield in aceste zile sfinte!
Prohodul Maicii Domnului-fragmente
acesta este programul complet al slujbelor in zilele de 15 si 16 August 2009:
Sambata, 15 August (Adormirea Maicii Domnului):
10:00 - Utrenia
11:30 - Sfanta Liturghie
17:00 - Vecernia
Duminica, 16 August (Sarbatoarea Sfintilor Martiri Brancoveni):
10:00 - Utrenia
11:30 - Sfanta Liturghie
Dumnezeu sa va calauzeasca pasii spre Mirfield in aceste zile sfinte!
Prohodul Maicii Domnului-fragmente
miercuri, 12 august 2009
Cuvantul Saptamanii
Parintele Sofronie: Mantuirea noastra sta in unirea noastra"...Care este greutatea vieţii noastre bisericeşti? - Adesea cei ce ocupă poziţii de răspundere insistă asupra înţelegerii lor parţiale ca fiind de o desăvârşire finală, şi resping tot restul. Dar iată, Apostolul Pavel scrie că, deşi sunt diferite slujiri între oameni, dar toate trebuie să fie după Dumnezeu şi să ducă la unire şi la dragoste. Orice ivire a dezbinării năruie viaţa noastră si nu ne aduce mântuire. Dacă cerem lui Dumnezeu ceva in rugăciune, şi altcineva, iar nu noi, o „realizează,” noi respingem orice gând că „De ce nu eu?”. Dumnezeu a auzit rugăciunea mea şi a săvârşit acea lucrare pentru care mă rugasem, chiar dacă altcineva a realizat-o. Şi dacă acea lucrare duce la slavă, atunci nu îi voiu zavistui slava: Primească el slava pentru cele săvârşite, iar mie important îmi este săvârşirea ţelului nostru de obşte. Iar ţelul nostru este unirea duhului într-un vecinic cuvânt al iubirii în Dumnezeul cel vecinic, atunci când vreme nu va mai fi, precum se jură Ingerul în Apocalipsă: Şi îngerul (…) s’a jurat (…) că vreme nu va mai fi. Iar atunci nu va mai fi nici o clătinare, ci viaţa întreagă - şi a lui Dumnezeu, şi a tuturor oamenilor - este viaţa mea, chiar dacă eu nu am făcut nimic".
Textul intreg la:
Postat de:
Parintele Constantin
sâmbătă, 8 august 2009
Învăţaţi-i mult, vorbind puţin
« …Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?... »
Matei 14,22-34
Învăţaţi-i mult, vorbind puţin
Matei 14,22-34
Învăţaţi-i mult, vorbind puţin
Iisus Hristos a fost un excelent educator, iar el vorbea în parabole. Fiecare parabolă pe care a rostit-o era o pildă bogată, care dezvolta inteligenţa, distrugea ideile preconcepute şi stimula gândirea. Acesta era un secret care făcea ca El să fie mereu înconjurat de tineri.Tinerii apreciază persoanele inteligente, iar pentru a fi părinţi inteligenţi nu e nevoie să fiţi intelectuali sau savanţi. Este suficient să creaţi poveşti şi să inseraţi în ele lecţii de viaţă. Mulţi părinţi sunt închistaţi în modul lor de a gândi. Ei consideră că nu sunt creativi şi că nu au perspicacitate, ceea ce nu este adevărat. Ca cercetător al inteligenţei umane vă pot spune că fiecare om are un potenţial intelectual enorm, dar pe care îl reprimă. Există astfel un narator de poveşti chiar şi în omul cel mai închis!
Aşa că luaţi aminte:Nu ţipaţi, nu atacaţi, nu răspundeţi cu agresivitate!Spuneţi-le poveşti celor dragi; puteţi astfel să îi învăţaţi mult, vorbind puţin. Părinţii inteligenţi îşi stimulează copiii să-şi învingă temerile şi să aibă atitudini blânde.Aveţi curajul de a vă schimba!
sursa
sursa
Duminica, 9 august, Sfanta Liturghie incepe la oara 11:30
miercuri, 5 august 2009
Cuvantul Saptamanii
5 August - Praznuirea Sfantului Ioan Iacob HozevitulUn cuvant despre cum sa ne purtam cu cei slabi si cu cei vicleni
"...Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti, şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii. Dacă nu se învaţă din păţaniile altora, atunci lăsaţi-i să guste singuri din „covrigii” stăpânirii roşii. Aceşti covrigi sunt vopsiţi cu sângele mucenicesc al fraţilor noştri credincioşi din ţară. Ei pătimesc acum ca robii la munca silnică, iar din sudoarea şi din sângele lor se plămădesc bacşişuri pentru propagandă. Tot ce iese azi din ţară (de după perdeaua roşie) este ca să farmece ochii şi să astupe urechile celor bicisnici şi neştiutori. Nu mai faceţi vorbă cu ei şi nici nu căutaţi să-i pârâţi ori să-i denunţaţi, ci mai vârtos s’ar cădea să-i plângem pe unii ca aceştia, căci nu ştiu sărmanii la care „domnii au slujit şi câtă pagubă vor dobândi”.
Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.
Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.
Cuvantul intreg la:
Postat de:
Parintele Constantin
marți, 28 iulie 2009
Cuvantul Saptamanii
IPS Andrei, arhiepiscopul Alba-Iuliei:
Nefirescul anti-crestinismului postmodern
Cei ce avem o anumita varsta ne amintim cu nostalgie de anii copilariei. Si, mai ales, daca am avut sansa sa ne nastem intr-o zona cu traditii crestine puternice, nostalgia este cu atat mai mare. Din momentul in care am realizat ce se intampla in jurul meu, observam ca totul avea un ritm liturgic. Reperele erau Pastile si Craciunul, cu posturile ce le precedau. Iar Pastile si Craciunul ni-l puneau in fata pe Hristos Domnul. Nu i-ar fi trecut cuiva prin minte ca in postul pregatitor al acestor sarbatori sa organizeze petreceri cu dans. Jocul popular, care-si avea spiritualitatea lui, se deschidea in a doua zi a sarbatorii, ca sa nu adumbreasca farmecul mistic al acesteia. Ba, chiar mai tarziu, cand balurile se constituiau intr-un inaintemergator al discotecii de astazi, respectau aceeasi randuiala.
Privit cu ochiul curat al copilului, spatiul inconjurator era o gradina minunata, o gradina a raiului in care ne-a asezat Dumnezeu. "Cata roada, cata randuiala si frumusete, cata mireasma, cata lumina si podoaba, cata umbra la namiezi, revarsa aceasta gradina peste fiii nostri, peste sufletul nostru din neam in neam."
In mijlocul spatiului miraculos era biserica. Si cred ca toti copiii cu suflet sanatos gandeau ca si copilul Lucian Blaga: "Vedeam satul asezat inadins in jurul bisericii si al cimitirului, adica in jurul lui Dumnezeu si al mortilor. Aceasta imprejurare, care mai tarziu de tot mi s-a parut foarte semnificativa, tinea oarecum isonul intregii vieti, ce se desfasura in preajma mea. Imprejurarea era ca un tot, mai adanc, ce imprumuta totului o nuanta de necesar mister. Localizam pe Dumnezeu in spatiul ritual de dupa iconostas, de unde il presimteam iradiind in lume... Nu aveam mai mult de sapte ani. Eram vreo cinci baieti, toti cam de aceeasi varsta; stam cerc, calui, in mijlocul ulitei pe inserate. Nu mai stiu in ce legatura s-a intamplat ca unul sa arunce intrebarea: Cum o fi cand esti mort? Unul dintre noi a raspuns, ca iluminat: Mort trebuie sa fie ca si viu. E asa ca nici nu stii ca esti mort. Noi bunaoara stam aici in cerc si vorbim, dar poate ca suntem morti, numai ca nu ne dam seama."
Intreaga existenta avea un sens. Sensul il da invatatura Domnului Hristos. Dumnezeu era prezent peste tot si in mod special in Biserica. Acolo, in mod real, Hristos este prezent tainic in Sfanta Euharistie. Am zis ca totul avea un ritm liturgic. "Rusalii, Boboteaza si Postul catre Pasti / Si Maica Domnului in plina vara" va spune inspirat Ioan Alexandru. Chipul Domnului Hristos era deslusit nu numai in icoana imparateasca de pe iconostas, ci si pe bobul de grau.
Acest mod de a gandi si de a trai il fixez in plina perioada comunista. Nu trebuie insa uitat faptul ca parintii nostri veneau cu o serioasa formare crestina din perioada interbelica. In fata propagandei ateiste, oficiale, se facea o impotrivire tacuta, dar reala.
Cand s-a prabusit comunismul, pentru un timp, mi-am imaginat ca euforia de moment se va concretiza intr-o fervoare crestina serioasa si durabila. Dar lucrurile n-au stat asa. Fluxul celor ce au inundat biserica a avut destul de repede un reflux. Unii au ramas dar, destul de multi, s-au reintors la o viata crestina anemica si lipsita de profunzime.
Din ce cauza s-a petrecut acest fenomen? Pe de o parte catehizarea facuta in perioada comunista a fost insuficienta. Resursele spirituale primite de la parinti s-au epuizat. Tinerii casatoriti dupa Revolutie, parintii actualilor adolescenti, aveau o prea slaba pregatire crestina.
Pe de alta parte, vantul secularizarii care a facut multe spatii crestine deserte in societatea de consum, a inceput sa sufle si in Romania. Sufla peste toti si-i influenteaza mai ales pe cei cultivati. De aceea cred ca este foarte sugestiva, in acest sens, o intrebare retorica pe care o punea Octavian Goga: "Si acum, iarta-ma si nu te supara pe mine, daca, fara a-ti cere un raspuns, stau si ma intreb, care este credinta dumneatale, mult laudat intelectual al natiei mele ? / Cand ai pornit de acolo din casuta de la tara si te-au dus la scoala.. mai ziceai "Tatal nostru" seara si visai cu iele si pricolici. Duceai in suflet mostenirea din batrani: o candela, care licarea in taina si-ti lumina drumul. Dar ti s-a risipit mostenirea asta. S-a spulberat zi de zi si s-a faramitat in calea ta. / Si fara sa vreau, imi vine in minte o problema atat de mare si atat de nebagata in seama a vremii noastre framantata de patimi mici: educatia religioasa a carturarimii noastre. / Nu gasiti, ca ar trebui facut ceva pentru a ne salva tineretul, dandu-i dascali luminati, cari in scolile secundare sa-l invete credinta lui Dumnezeu, si preoti cu guri de aur, cari sa cuvinteze acolo in centrele studentimii noastre universitare? Fiindca, asa cum suntem astazi, noi nu stim ce vrem si nu stim unde mergem."
Cei ce avem o anumita varsta ne amintim cu nostalgie de anii copilariei. Si, mai ales, daca am avut sansa sa ne nastem intr-o zona cu traditii crestine puternice, nostalgia este cu atat mai mare. Din momentul in care am realizat ce se intampla in jurul meu, observam ca totul avea un ritm liturgic. Reperele erau Pastile si Craciunul, cu posturile ce le precedau. Iar Pastile si Craciunul ni-l puneau in fata pe Hristos Domnul. Nu i-ar fi trecut cuiva prin minte ca in postul pregatitor al acestor sarbatori sa organizeze petreceri cu dans. Jocul popular, care-si avea spiritualitatea lui, se deschidea in a doua zi a sarbatorii, ca sa nu adumbreasca farmecul mistic al acesteia. Ba, chiar mai tarziu, cand balurile se constituiau intr-un inaintemergator al discotecii de astazi, respectau aceeasi randuiala.
Privit cu ochiul curat al copilului, spatiul inconjurator era o gradina minunata, o gradina a raiului in care ne-a asezat Dumnezeu. "Cata roada, cata randuiala si frumusete, cata mireasma, cata lumina si podoaba, cata umbra la namiezi, revarsa aceasta gradina peste fiii nostri, peste sufletul nostru din neam in neam."
In mijlocul spatiului miraculos era biserica. Si cred ca toti copiii cu suflet sanatos gandeau ca si copilul Lucian Blaga: "Vedeam satul asezat inadins in jurul bisericii si al cimitirului, adica in jurul lui Dumnezeu si al mortilor. Aceasta imprejurare, care mai tarziu de tot mi s-a parut foarte semnificativa, tinea oarecum isonul intregii vieti, ce se desfasura in preajma mea. Imprejurarea era ca un tot, mai adanc, ce imprumuta totului o nuanta de necesar mister. Localizam pe Dumnezeu in spatiul ritual de dupa iconostas, de unde il presimteam iradiind in lume... Nu aveam mai mult de sapte ani. Eram vreo cinci baieti, toti cam de aceeasi varsta; stam cerc, calui, in mijlocul ulitei pe inserate. Nu mai stiu in ce legatura s-a intamplat ca unul sa arunce intrebarea: Cum o fi cand esti mort? Unul dintre noi a raspuns, ca iluminat: Mort trebuie sa fie ca si viu. E asa ca nici nu stii ca esti mort. Noi bunaoara stam aici in cerc si vorbim, dar poate ca suntem morti, numai ca nu ne dam seama."
Intreaga existenta avea un sens. Sensul il da invatatura Domnului Hristos. Dumnezeu era prezent peste tot si in mod special in Biserica. Acolo, in mod real, Hristos este prezent tainic in Sfanta Euharistie. Am zis ca totul avea un ritm liturgic. "Rusalii, Boboteaza si Postul catre Pasti / Si Maica Domnului in plina vara" va spune inspirat Ioan Alexandru. Chipul Domnului Hristos era deslusit nu numai in icoana imparateasca de pe iconostas, ci si pe bobul de grau.
Acest mod de a gandi si de a trai il fixez in plina perioada comunista. Nu trebuie insa uitat faptul ca parintii nostri veneau cu o serioasa formare crestina din perioada interbelica. In fata propagandei ateiste, oficiale, se facea o impotrivire tacuta, dar reala.
Cand s-a prabusit comunismul, pentru un timp, mi-am imaginat ca euforia de moment se va concretiza intr-o fervoare crestina serioasa si durabila. Dar lucrurile n-au stat asa. Fluxul celor ce au inundat biserica a avut destul de repede un reflux. Unii au ramas dar, destul de multi, s-au reintors la o viata crestina anemica si lipsita de profunzime.
Din ce cauza s-a petrecut acest fenomen? Pe de o parte catehizarea facuta in perioada comunista a fost insuficienta. Resursele spirituale primite de la parinti s-au epuizat. Tinerii casatoriti dupa Revolutie, parintii actualilor adolescenti, aveau o prea slaba pregatire crestina.
Pe de alta parte, vantul secularizarii care a facut multe spatii crestine deserte in societatea de consum, a inceput sa sufle si in Romania. Sufla peste toti si-i influenteaza mai ales pe cei cultivati. De aceea cred ca este foarte sugestiva, in acest sens, o intrebare retorica pe care o punea Octavian Goga: "Si acum, iarta-ma si nu te supara pe mine, daca, fara a-ti cere un raspuns, stau si ma intreb, care este credinta dumneatale, mult laudat intelectual al natiei mele ? / Cand ai pornit de acolo din casuta de la tara si te-au dus la scoala.. mai ziceai "Tatal nostru" seara si visai cu iele si pricolici. Duceai in suflet mostenirea din batrani: o candela, care licarea in taina si-ti lumina drumul. Dar ti s-a risipit mostenirea asta. S-a spulberat zi de zi si s-a faramitat in calea ta. / Si fara sa vreau, imi vine in minte o problema atat de mare si atat de nebagata in seama a vremii noastre framantata de patimi mici: educatia religioasa a carturarimii noastre. / Nu gasiti, ca ar trebui facut ceva pentru a ne salva tineretul, dandu-i dascali luminati, cari in scolile secundare sa-l invete credinta lui Dumnezeu, si preoti cu guri de aur, cari sa cuvinteze acolo in centrele studentimii noastre universitare? Fiindca, asa cum suntem astazi, noi nu stim ce vrem si nu stim unde mergem."
Articolul intreg la:
Postat de:
Parintele Constantin
O licitatie iesita din comun
În ziua de 11 decembrie 2008, în cadrul unei licitaţii, pictura lui Tonitza - "Fata în roz" a devenit cel mai scump tablou al unui pictor român vândut în ţară, fiind cumpărat cu preţul record de 120.000 euro. Această minunată pânză, în care fragilitatea este conturată fără şovăire cu un penel melancolic, încălzeşte, dând în acelaşi timp fiori. Albul stins al fundei din părul fetei se regăseşte în cele două “aripi” în plină ascensiune de pe umeri, fapt dătător de echilibru în compoziţie şi îndemnând la avânt în plină cădere. Privită atent, bluza roz pare că se ridică şi se lasă înapoi, într-o respiraţie abia simţită. Tabloul este, fără îndoială, o capodoperă şi cu siguranţă că proprietarul lui nu se mai satură dezlegând fără izbândă misterul din privirea tăcută a fetei în roz. Ce m-a făcut să tresar, în toată povestea, nu este propriu-zis valoarea tabloului ca operă de artă, incontestabilă, cum spuneam. Ci valoarea lui materială, preţul cu care a fost cumpărat, nici mai mult, nici mai puţin decât 120.000 euro. O sumă modică, în comparaţie cu un Picasso, pentru care colecţionarii dau milioane de dolari. O sumă modică, şi totuşi, pentru mine, un capriciu de neînţeles. Pentru un singur tablou, ca să stea într-o singură sufragerie, văzut de o singură persoană, mi se pare, totuşi, cam mult. Mă înşel? Să facem numai o singură comparaţie. În satul Berca, din judeţul Buzău (vezi harta), într-un vârf de deal, se află o mănăstire, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Am văzut-o din întâmplare, de pe şosea, şi ne-au atras atenţia ruinele care o înconjurau. Fără să bănuim nimic, am hotărât să ne abatem din drum, să o cercetăm mai îndeaproape.
Puteti citi continuarea pe blogul Viata la tara
Puteti citi continuarea pe blogul Viata la tara
Pirvu Mutu
Mă-ntreb dacă nu cumva nevoia de frumuseţe este, alături de foame, sete şi somn, o nevoie vitală. Cu toate că, în lipsa ei, nu vom muri pe loc, aşa cum s-ar întâmpla dacă am fi privaţi de apă, totuşi anumite mecanisme pe care le declanşează momentul întâlnirii cu frumosul pot fi puse într-un paralelism perfect cu satisfacerea setei, a foamei sau unui somn bun, odihnitor.
Continuarea pe blogul Viata la tara
sâmbătă, 25 iulie 2009
' Da, Doamne!'
« …După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor…” Matei 9,27-35
A-l cunoaşte pe Dumnezeu în Hristos nu este doar o descoperire intelectuală. Este şi aceasta, dar este mult mai mult. Este o experienţă de putere, nu ceva ce realizăm noi, ci ceva ce Dumnezeu pune în noi.
Întrebaţi-i pe cei doisprezece pescari de oameni cum au putut să se elibereze de slăbiciunile lor şi să meargă să schimbe lumea; şi vă vor răspunde: “Nu noi - ci Hristos!”
“Credeţi că pot să fac Eu…?” Da, Doamne!
Întrebaţi un alcoolic sau un dependent de droguri recuperat cu a putut să se elibereze de teribila lui dependenţă, şi vă va spune: “Nu eu, ci Hristos în mine! Fără puterea Sa aş fi în continuare înrobit”
“Credeţi că pot să fac Eu…?” Da, Doamne! (Pr.A.Coniaris)
Duminica, 26 iulie Sfanta Liturghie incepe la ora 10 :30.
A-l cunoaşte pe Dumnezeu în Hristos nu este doar o descoperire intelectuală. Este şi aceasta, dar este mult mai mult. Este o experienţă de putere, nu ceva ce realizăm noi, ci ceva ce Dumnezeu pune în noi.
Întrebaţi-i pe cei doisprezece pescari de oameni cum au putut să se elibereze de slăbiciunile lor şi să meargă să schimbe lumea; şi vă vor răspunde: “Nu noi - ci Hristos!”
“Credeţi că pot să fac Eu…?” Da, Doamne!
Întrebaţi un alcoolic sau un dependent de droguri recuperat cu a putut să se elibereze de teribila lui dependenţă, şi vă va spune: “Nu eu, ci Hristos în mine! Fără puterea Sa aş fi în continuare înrobit”
“Credeţi că pot să fac Eu…?” Da, Doamne! (Pr.A.Coniaris)
Duminica, 26 iulie Sfanta Liturghie incepe la ora 10 :30.
miercuri, 22 iulie 2009
Cuvantul Saptamanii
Cantarea in biserica si in preajma ei
Origini
Muzica vine firesc, nascuta ca urmare a nevoii omului de a exprima cat mai penetrant si convingator ritmul trairii sale. Functia ontologica a acestui ritm ar fi aceea de a ordona intalnirea personala sau comunitara a omului cu sine, cu semenii si mai ales cu Dumnezeu. Originea si pricina cantarii se afla in mare masura in slavirea lui Dumnezeu. Cuvantul slavitor da in imn, imnul in cantare, cantarea in dans - traire corporala a muzicii.Catre Dumnezeu se cere indreptata cu precadere cantarea (Iesirea 15, 21). David, poetul cel mai reprezentativ al lumii Vechiului Testament, canta Numele Domnului Celui Preainalt. In fapt, nu numai omul, ci tot pamantul canta Domnului (Psalmul 66, 3). In privinta motivatiei de credinta a cantarii exista o continuitate intre Vechiul si Noul Testament. Ca atunci, si acum crestinii canta numele Domnului (Romani 9, 15), in traditia deschisa de Apostoli: "Pavel si Sila se rugau si-I cantau laude lui Dumnezeu " (Faptele Apostolilor 16, 25).
Rugaciunea si cantarea
Probabil ca asa a aparut cantarea: ca incantatie slavitoare si invocatoare. Dar sunt texte care, in principiu, nu ar trebui sa se cante: Crezul - care este o marturisire de credinta; Tatal nostru - rugaciune pe care Mantuitorul a rostit-o intr-un moment de mare tragism, si nu a cantat-o; etc. Si asta pentru ca ele cer o limpezime totala a cuvintelor si o concentrata atentie pe masura. Totusi, cantarea este si ea o marturisire de credinta (Psalmul 56, 12). Lui Dumnezeu se cuvine a I se canta "cu intelepciune" (Psalmul 46, 7), "ca in fata ingerilor" (Psalmul 137,1).
A cantat Hristos? Da, din moment ce intra sa se roage in templu. Dar iata si o marturie directa venita prin Sfantul Evanghelist Matei: dupa Cina cea de Taina, inainte de a Se duce sa Se roage pe Muntele Maslinilor si inainte de a fi prins si trimis la moarte, Hristos a cantat imnuri (psalmi) impreuna cu ucenicii Sai (Matei 26, 30).
Cum va fi cantat Hristos? Probabil topindu-Si glasul cu cel al alesilor Lui, intr-o slavire unica, libera, linistita, explozie de bucuroasa impreuna-traire slavitoare.
Caracterul comunitar al cantarii
Prin cantare pulsatia fiintelor este mai lesne armonizata, adusa la impreuna-traire, sin-cronica si sin-patetica. Ideal ar fi ca cei adunati in biserica sa se constituie de obste intr-un cor total, in care cei cu calitati vocale sa-i poarte cu ei si pe cei lipsiti de ele, astfel incat bucuria sa fie impartasita total. Se spune ca mii erau cei care cantau raspunsurile Liturghiei in biserica Sfanta Sofia, in vremea de glorie a Bizantului. In orice caz, mai paziti sunt in biserica de ratacirea gandurilor cei care canta decat cei care numai asculta cantarile. Solistica in cantarea bisericeasca este opusa menirii ei. Ea ar conduce la o afirmare a individualitatii intru separare. Solistul prevazut de "partitura" liturgica este preotul. Dar acest rol de solist al preotului nu are atat un temei muzical, cat unul preponderent duhovnicesc. De altfel, in slujbele ortodoxe, rolul preotului cedeaza, din punct de vedere al intinderii, preponderenta celui al stranei. Corul este expresia unei reale comunitati. Corul conduce la hora. In inima catedralelor medievale se afla, precum o inima, corul, spatiu al esentialelor insotiri ale unei comunitati, acelea intru Hristos. In Biserica, credinciosii se unesc slavind cu o inima si cu un glas, dar pastrandu-si totusi timbrul, marca distinctiva a persoanei. Ca o balustrada isonul vegheaza spre a nu se rataci drumul. Muzica instrumentala nu conduce la aceeasi insotire in duh, cei ce o asculta pot si ajung a calatori pe carari diferite, poate chiar divergente. Cel care uneste desavarsit este Cuvantul, iar vorbirea curata, cantata sau necantata, este icoana Lui.
Decadenta si devieri
Muzica pe care o cantam noi atat de adesea in biserici astazi, si indeosebi cea din "catedralele" noastre, mai degraba risipeste oamenii sau ii aduna prost. Ea arata o stare de decadenta, de supunere la slabiciunile acestui veac. La baza acestei caderi se afla o evidenta lipsa de educare a gustului artistic, o abatere de la traditia acreditata, o deteriorare grava a ei, astfel incat credinciosii, cu pastorii lor in frunte (din pacate!), ajung sa ia drept bun si sa le placa tot felul de (sub)produceri lipsite de suport duhovnicesc. Radacinile acestei decadente coboara in veacul trecut si urmeaza unor boli mai generale ale lumii in ceea ce priveste modalitatile de marturisire a credintei si de exprimare a acesteia intru slavirea pe masura a lui Dumnezeu. Odata cu sectele au aparut cantarile sectante, dulcege si lipsite de consistenta, mai ales cand le comparam cu cantarile liturgice. Ele nu au prea mult de spus. Cuvinte slabe, rime precare, melodii plangarete... Oastea Domnului a incercat sa-i combata pe sectanti pe terenul lor, adica cu aceleasi arme. Cantarile lor, edulcorate si ele, au invadat multe din bisericile si manastirile noastre. Rezultatele sunt mai degraba nefericite. Credinciosii au fost deviati, lipsiti de teologia inalta a cantarilor acreditate de Biserica in vechime...
Articolul intreg la:
Postat de:
Parintele Constantin
luni, 20 iulie 2009
20 iulie: Sf Mare Prooroc Ilie Tezviteanul (895 i.Hr.)
Acesta era feciorul lui Sovac, preotul Legii vechi, locuind in cetatea Tesve, din Galaad, de dincolo de Iordan, de unde si numele Proorocului, Iliie Tesviteanul, si a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea lui Ahab, regele evreilor.Acest rege isi luase de sotie o printesa feniciana, Isabela din Sidon, femeie de alt neam si inchinatoare lui Baal, zeul fenicienilor. Si ea indemna pe rege sa paraseasca vechea credinta a iudeilor, in Dumnezeul cel adevarat, si sa se inchine lui Baal, nu numai el, ci sa sileasca tot poporul sa-l urmeze, intorcandu-se la paganatate. Deci, regele, pretuind mai mult desarta frumusete a femeii, decat mantuirea sufletului sau, a parasit credinta cea buna si imbratisand el insusi legea idoleasca, a dat porunca, si mult ajutor, spre aducerea poporului credincios la inchinarea idolilor, prigonind pe aparatorii dreptei credinte, ridicand capisti idolesti, pretutindeni pe pamantul lui Israel, si tinand in mare cinste pe preotii lui Baal.
I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul si, venind la curtea regelui, il mustra, prin cuvintele aspre, pentru ratacirea lui. Dar vazand ca nu poate aduce pe rege la calea cea dreapta a credintei stramosesti, l-a vestit ca se va abate asupra tarii o foamete mare, care va tine trei ani si jumatate, ca pedeapsa pentru lepadarea lui de credinta. Regele, cautand sa-l omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, in cele din urma, in Fenicia, unde mania regelui nu-l mai putea atinge.
Dupa trei ani si jumatate insa Proorocul s-a intors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusa pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit ca stravechea credinta, pe care o apara el, era credinta cea adevarata. Poporul insusi, vazand minunata dovada a Proorocului, a strigat: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevarat". Si, prinzand pe slujitorii cei mincinosi ai lui Baal, i-a ucis, ca sa nu mai insele pe nimeni. Si foametea a incetat, printr-o ploaie binecuvantata, la rugaciunea Proorocului.
Marele Prooroc Ilie a savarsit multe alte fapte minunate: A inviat pe fiul vaduvei din Sarepta Sidonului, a vazut pe Dumnezeu, la muntele Horeb "in vant subtire", pe cat este cu putinta omului a-L vedea, a despartit Iordanul, lovindu-l cu cojocul, trecand ca pe uscat, si a stat inaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Fata, pe Tabor. Iar, cand s-au sfarsit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri intr-un vartej de flacari si intr-un car de foc. Sfanta Scriptura si traditia Bisericii ne spun ca Sfantul Ilie va veni, iarasi, pe pamant, la sfarsitul veacurilor, ca Inainte mergator, la cea de a doua venire a lui Hristos, in slava.
Text preluat de la http://www.credo.ro/proloage.php?data=2007&i=1
Mai multe detalii in Sinaxarul zilei la http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie20.htm
Postat de:
Parintele Constantin
marți, 14 iulie 2009
Cuvantul Saptamanii
Sf. Ioan de Kronstadt: Despre Rugaciunea in BisericaIn slujbe, Biserica ne arata lucrurile sau nevoile pentru care suntem datori sa rugam milostivirea lui Dumnezeu cu nadejde nesovaielnica de a le primi, fiindca cerem in numele Domnului Iisus Hristos, Care a zis: Orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa Se proslaveasca Tatal intru Fiul (In. 14, 13).Cand stai in biserica sa fii ca in cer cu Dumnezeu, fiindca in biserica totul este ceresc. Aici rugaciunea de obste nu este pentru vreun lucru lumesc, ci pentru mantuirea sufletului, pentru iertarea de pacate, pentru sporirea in fapta buna si daruirea nemuririi sufletelor noastre: rugaciune pentru toti. Toata grija lumeasca trebuie lepadata cand intram in biserica si stam in ea.Liturghia este inchipuire prin oameni, prin felurite lucruri, cuvinte si fapte a nasterii, vietii, invataturii, poruncilor, minunilor si prorociilor, patimirilor rastignirii pe cruce, mortii, invierii si inaltarii la cer a incepatorului credintei noastre, a Domnului lisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu Celui Unul-Nascut. In timpul Liturghiei, El insusi sta de fata in chip nevazut, insusi lucreaza si savarseste toate prin preot si prin diacon, care sunt doar unelte ale Lui.In biserica auziti mai mult decat orice altceva glasurile sfintitilor slujitori, citetilor si cantaretilor, care se roaga pentru miluirea noastra. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca noi, toti cati suntem in biserica, dupa pacatele noastre suntem vrednici de pedepsele lui Dumnezeu si ca, mai inainte de toate, suntem datori sa ne amintim dupa ce venim la biserica de faptul ca suntem pacatosi, ca am venit la Domnul cerului si al pamantului, la Facatorul si Binefacatorul nostru, pe Care in toata ziua si in tot ceasul il ma-niem cu nedreptatile noastre, ca sa il rugam fiecare pentru sine si chiar - din crestineasca dragoste - pentru altii ca sa ne miluiasca. Rugaciunile pentru miluire [ecteniile] sunt fie mici, fie mari, fie intreite. Dat fiind ca in biserica nici un cuvant nu e de prisos, la cantarea ecteniei intreite trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu cu deosebita putere, din adancul sufletului, din inima cat se poate de infranta, precum se si vorbeste despre asta la inceputul ecteniei: Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru sa zicem: ln acest rastimp trebuie sa lepadam pana si cea mica raceala, cea mai mica neluare-aminte a ii, si sa inaltam duhul smerit, ce s-a facut cu totul luare-aminte, sus, la Ziditorul, prin rugaciune preafierbinte pentru miluirea noastra, a pacatosilor. Dar ce vedem cand preotul rosteste si cantaretii canta ectenia intreita si pe cea mare? In cea mai mare parte, obisnuita neluare-aminte si nepasare a celor ce se roaga.
Textul intreg la:
Postat de:
Parintele Constantin
marți, 7 iulie 2009
Cuvantul Saptamanii
Parintele Sofronie de la Manastirea Essex, Anglia:Mantuirea prin dragoste, iar nu prin bogatia cunostintelor intelectuale
“Din nou şi din nou, mulţumesc lui Dumnezeu, Care îmi dă bucuria să mă întâlnesc cu voi…
Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră dramul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.
Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre - iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci, când la Cina cea de Taină a spus: Să vă iubiţi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că noi suntem împotriva oricăror cunoştinţe. Dimpotrivă, porunca lui Dumnezeu ne îndatorează a „căuta” şi a deţine deplinătatea cunoaşterii - acea deplinătate care este însuşi Domnul. Cu toate acestea, chiar dacă ne-ar fi cunoaşterea absolută, totuşi nu în ea constă mântuirea, ci în chipul vieţuirii. Voi aţi observat deja că eu nu am rânduială cronologică în discuţiile mele cu voi, în ce priveşte anume subiecte mai înainte hotărâte, aşa cum se obişnuieşte în şcolile teologice. Dar aşa curge viaţa.
Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor că deşi noi împărţim truda în fizică şi intelectuală, totuşi unimea şi mântuirea vin numai prin dragoste. Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos - şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii în exterior sunt plini de informaţie în tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească".
Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră dramul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.
Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre - iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci, când la Cina cea de Taină a spus: Să vă iubiţi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că noi suntem împotriva oricăror cunoştinţe. Dimpotrivă, porunca lui Dumnezeu ne îndatorează a „căuta” şi a deţine deplinătatea cunoaşterii - acea deplinătate care este însuşi Domnul. Cu toate acestea, chiar dacă ne-ar fi cunoaşterea absolută, totuşi nu în ea constă mântuirea, ci în chipul vieţuirii. Voi aţi observat deja că eu nu am rânduială cronologică în discuţiile mele cu voi, în ce priveşte anume subiecte mai înainte hotărâte, aşa cum se obişnuieşte în şcolile teologice. Dar aşa curge viaţa.
Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor că deşi noi împărţim truda în fizică şi intelectuală, totuşi unimea şi mântuirea vin numai prin dragoste. Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos - şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii în exterior sunt plini de informaţie în tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească".
Articolul intreg la:
Postat de:
Parintele Constantin
marți, 30 iunie 2009
Cuvantul Saptamanii
Pictorul, teologul si academicianul Sorin Dumitrescu: De ce noi, Romanii? “…M-am intrebat, in nestire, ce calitati anume ale bietei noastre semintii or fi placut intr-atat Semanatorului divin, incat sa fi determinat alegerea romanilor ca seminte ale credintei crestine dreptmaritoare? Intuitia si, la urma urmei, observarea simpla a semenilor nostrii imi sugereaza ca motiv al acestei electii dumnezeiesti geniul credintei care este, de departe, darul care reflecta cel mai deplin inzestrarea spirituala a neamului romanesc.
Romanii au nenumarate talente; talentul de a crede este insa singurul talent a carui stralucire reuseste sa arunce in umbra binecunoscutele noastre metehne nationale: dezbinarea, cleveteala, aflarea in treaba, barfa, bancul si usuratatea morala aferenta, incapacitatea de a finaliza un lucru inceput, smecheria, etc.
…Se pare ca ceea ce caracterizeaza la romani geniul credintei este tocmai calitatea aproape neverosimila a framantarii lui, in care amesteca ingaduinta cea mai distinsa cu o inspaimantatoare cerbicie dogmatica. Nimeni, in lumea ortodoxa, nu afirma o teologie care sa echilibreze atat de firesc (si in aceeasi masura uimitor) conformitatea dogmatica cu neasteptatele licente impuse de exigentele dumnezeiesti ale milei. Indraznim sa credem ca, dupa regenerarea discursului si investigatiei teologice, realizate la inceputul secolului XX de diaspora rusa, Occidentul – si impreuna cu el intreaga lume crestina – trebuie sa recunoasca urgent reperele inteligentei si ale trairii religioase autentice, asa cum le afirma inconfundabil crestinismul romanesc. Aceasta harisma specifica, inscrisa in codul genetic al oricarui roman ortodox, fie el, in putinatatea mintii lui, chiar si un ateu, se cerea probabil, mai devreme sau mai tarziu, descoperita lumii.”
Sursa: Sorin Dumitrescu, Rock si Popi, Editura Anastasia, Bucuresti, 1998, pp 87-88.
Postat de:
Parintele Constantin
sâmbătă, 27 iunie 2009
Vedem asa cum suntem
« …Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat… » Matei 6,22-33
Avem tendinţa de a vedea şi auzi lucrurile nu aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. Cel care este plin de ură, vede doar oameni urâcioşi. Dacă ne simţim nesiguri pe noi înşine, ni se va părea că ceilalţi oameni ne ameninţă.
Avem tendinţa de a vedea şi auzi lucrurile nu aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. Cel care este plin de ură, vede doar oameni urâcioşi. Dacă ne simţim nesiguri pe noi înşine, ni se va părea că ceilalţi oameni ne ameninţă.
În mod constant îi judecăm pe ceilalţi după noi înşine.
Hoţul este mult mai suspicios faţă de semenii săi decât este un om cinstit. Se spune că un rege al unui regat străvechi a ales un om bun şi un om rău dintre supuşii săi. Omului bun i-a spus: “Du-te în regatul meu şi găseşte un om rău”. Omul bun a căutat şi a căutat, dar nu a putut să găsească nici un om rău. Omului rău regele i-a spus: “Du-te în regatul meu şi găseşte un om bun”. Şi omul rău a căutat şi a căutat, dar nu a putut găsi nici un om bun.
Vedem aşa cum suntem. Vedem doar lucrurile de care suntem cu adevărat interesaţi. Unii tineri, după ce tocmai s-au întors din primul război mondial, spuneau că Parisul era un oraş îngrozitor de murdar şi că nu existau acolo altceva decât bordeluri. Alţii povesteau că este un oraş frumos cu catedrale şi parcuri minunate. Vedem aşa cum suntem.
Vedem doar ceea ce aşteptăm să vedem. De ce doar Magii au văzut steaua? Deoarece numai ei o căutau. De ce numai Simeon şi Ana l-au recunoscut pe Iisus ca Mântuitorul lumii atunci când Maria l-a adus la Templu după patruzeci de zile? Pentru că doar ei îl aşteptau plini de speranţă.(Pr.A. Coniaris)
Duminica, 28 iunie Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30. 
marți, 23 iunie 2009
Cuvantul Saptamanii
24 Iunie - Nasterea Sf. Ioan Botezatorul:Cuvant al Parintelui Arhimandrit Cleopa Ilie
“Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris.
Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el. Şi tot poporul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el. Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.
Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: Are demon! A venit şi Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor! Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei”. (Luca 7, 24-35).
Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: "Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!" Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr? Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai înainte l-a vestit Isaia, zicând: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Si iarăsi: Glasul celui ce strigă în pustie, gătiti calea Domnului, drepte faceti cărările Lui.Dar de ce l-a numit înger? Pentru că viata lui s-a asemănat foarte mult îngerilor celor fără de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mâncări alese; nu era la Ioan viată împătimită către trup, ci cu totul dezlegat de trup trăia pe pământ, ca un înger. Se hrănea cu acride si miere sălbatică. Ioan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vre-mea propovăduirii, si a început să strige: Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor! Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogătia. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită si în cer si pe pământ, si de Dumnezeu si de oameni.
Sursa:
Postat de:
Parintele Constantin
vineri, 19 iunie 2009
Duminica Sfintilor Romani
« …Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El… »
Adevărata libertate
Urmarea lui Hristos nu ne aduce doar o misiune, nici doar mântuirea - ne aduce şi adevărata libertate.
Adevărata libertate
Urmarea lui Hristos nu ne aduce doar o misiune, nici doar mântuirea - ne aduce şi adevărata libertate.
Înainte de începerea unui concert, fiecare muzician îşi acordează instrumentul cântând la el.
Dacă îi auzi te crezi la casa de nebuni. Aceasta este libertatea: fiecare face ce vrea el. Dar nu este muzică. În clipa în care soseşte dirijorul, începe simfonia. Muzicienii nu mai sunt liberi să cânte ce vor ei. Acum sunt conduşi de un mare dirijor. Toţi cântă aceeaşi partitură într-o sincronizare perfectă.
Care este diferenţa între spitalul de nebuni de la început şi frumuseţea simfoniei? Fiecare muzician, că este la violină, clarinet sau alt instrument, are acum un stăpân. Fiecare îşi găseşte adevărata libertate încredinţându-i-se lui. Prima sarcină a fiecărui suflet nu este să îşi găsească libertatea, ci Stăpânul. Iar când îşi va găsi Stăpânul, va găsi şi adevărata libertate. (Pr. A Coniaris)
Duminica, 21 iunie Sfanta Liturghie incepe la ora 11 :30.
Cu dreaptă socotinţă, părinţii Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească duminica tuturor sfinţilor, sfinţenia fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creaţie în duminica Cincizecimii. Urmând acestui exemplu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în duminica următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh.
Sfinti romani cunoscuti(o parte):
7 sept. - Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi; 9 sept. - Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; 13 sept. - Sf. Cuv. Ioan de la Prislop, sec. XV-XVI, Ţara Haţegului (Prislop), care a dus o viaţă retrasă într-o chilie, numită şi azi „a sfântului“; 15 sept. - Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, † 1656, vieţuitor la Partoş-Banat, fost mitropolit de Timişoara, mare făcător de minuni; 22 sept. - Sf. Ier. Mc. Teodosie de la M-rea. Brazi, episcop de Rădăuţi şi Roman, mitropolit al Moldovei. Retras la M-rea. Brazi, lângă Panciu, în 1694 i s-a tăiat capul de către tătari, fiindcă a refuzat să predea odoarele mănăstirii; 27 sept. - Sf. Ier. Antim Ivireanul, † 1716, mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716), martirizat de turci, mare predicator, tipograf, ctitor al M-rea. Antim din Bucureşti; 1 oct. - Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani; 21 oct. - Sf. Cuv. Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Nicolae Oprea Miclăuş, preot Moise Măcinic din Sibiel şi preot Ioan din Galeş, toţi mărturisitori şi apărători ai Ortodoxiei în Ardeal, în sec. al XVIII-lea; în afară de Sofronie, care a murit nu se ştie pe unde prin Ţara Românească, toţi ceilalţi au murit în închisoarea Kufstein (Munţii Tirolului, Austria), aruncaţi din ordinul împărăţiei, unde se duseseră să ceară dreptate pentru români; 12 nov. - Sf. Mc. Atanasie Todoran din Ţara Năsăudului; 15 nov. - Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (Velicicovschi), originar din Poltava-Ucraina, vieţuitor la Athos, de unde a adus în Moldova rânduieli monastice severe, dar înţelepte, inclusiv rugăciunea inimii; stabilit la M-rea. Neamţ, trece în la cele veşnice la 15 nov. 1794; 23 nov. - Sf. Cuv. Antonie de la Schitul Iezer-Vâlcea, sec. XVII-XVIII, mare iubitor de pustnicie, cel mai renumit sihastru al Olteniei, renovator al Schitului Iezer; 3 dec. - Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica; 7 dec. - Sf. Mc. Filoteea de la Argeş, n. la Târnovo, sec. al XIII-lea, ucisă de tatăl ei cu securea, pentru că împărţea mâncare la săraci; sfintele ei moaşte se găsesc la Mănăstirea Curtea de Argeş; 13 dec. - Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; 18 dec. - Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan cel Mare, retras în chiliile de la Putna şi Voroneţ; înmormântat la M-rea. Voroneţ; 22 dec. - Sf. Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului; 26 dec. - Sf. Cuv. Nicodim cel sfinţit de la Tismana,valah din sudul Dunării, vieţuitor la M-rea. Hilandar din Athos, organizează mai multe mănăstiri la noi, M-rea. Vodiţa şi Tismana în Ţara Românească, Prislop - Haţeg etc. Copiază un Tetraevanghel (1405), în slavă. † 1406 (Tismana), dar nu se ştie unde este mormântul; 10 ian. - Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; 25 ian. - Sf. Ier. Bretanion, episcop de Tomis († 381), prieten cu sf. Vasile cel Mare, cu care corespondează; îl înfruntă cu curaj pe împăratul arian Valens; 28 feb. - Sf. Cuv. Casian Dobrogeanul - originar din Casimcea, n. Dobrogei, vieţuitor la Betleem, Egipt şi Constantinopol (unde va fi hirotonit diacon de Sf. Ioan Gură de Aur); merge la Roma şi în Galia, la Marsilia, unde pune bazele monahismului apusean; † 435; Cv. Gherman din Dobrogea - prieten şi consătean cu Casian, cu care va călători în Siria, Palestina, Egipt, Constantinopol - unde va fi şi el hirotonit de Sf. Ioan Gura de Aur; merge la Roma, unde, alături de Casian, va lua apărarea Sf. Ioan Gură de Aur, prigonit în acea vreme. Moare la Roma prin anii 405-415; 11 aprilie - Sf. Ier. Calinic de la Cernica, n. în Bucureşti, în suburbia Sf. Visarion, călugărit la Mănăstirea Pasărea, vieţuitor la Cernica, lângă Bucureşti, episcop de Râmnic (1850-1867); † 1868; sfintele sale moaşte se găsesc la Mănăstirea Cernica; vieţuitor smerit şi mare făcător de minuni; 12 apr. - Sf. Sava de la Buzău, înecat în râul Mouseos (Buzău), în anul 372, la vârsta de 38 de ani, pe vremea persecuţiei lui Atanaric; sfintele lui moaşte sunt trimise Sfântului Vasile cel Mare, de către Iunius Soranus, guvernator al Dobrogei; 14 apr. - Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; 20 apr. - Sf. Teotim, episcop de Tomis, preţuit pentru viaţa lui sfântă; are şi scrieri cu un caracter moralizator; prin anii 400-403, ia apărarea Sf. Ioan Gură de Aur; 24 apr. - Sf. Ier. Ilie Iorest, originar din Ardeal, călugăr la Putna, misionar în Ardeal, mitropolit de Alba Iulia (1641-1643), luptător împotriva calvinismului, închis de Gh. Rakoczy, pelerin în Rusia după ajutoare, retras la Putna, unde moare la adânci bătrâneţi; 24 apr. - Sf. Ier. Sava Brancovici, n. la Ineu-Arad, protopop de Ineu şi mitropolit de Ardeal (1656-1659), persecutat de calvini, pelerin în Rusia după ajutoare; va fi închis de Mihail Apaffi; moare, bolnav, în 1683; 24 apr. - Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş, năsăudean de origine, episcop de Maramureş, cu reşedinţa la Sf. Mihail din Peri, 1690-1691; chemat la Viena pentru a părăsi ortodoxia, refuză; închis, scos din scaun, † 1711; 25 apr. - Cv. Vasile de la Poiana Mărului, stareţ la Dălhăuţi - Vrancea. Retras în M-ţii Buzău ctitoreşte M-rea. Poiana Mărului. Vieţuieşte o vreme la Athos, unde îl va călugări, între alţii, pe vestitul Paisie Velicicovski. Revine la Poiana Mărului, unde are o activitate cărturărească şi spirituală deosebită. † 25 apr. 1767; 12 mai - Sf. Mc. Ioan Valahul, rob la turci la 15 ani (1659), cumpărat de un „sodomit“ pentru scopuri necurate, fapt pentru care Ioan îl ucide; ademenit de agareanca văduvă şi pentru că refuză păcătuirea, va fi închis şi spânzurat; 2 iun. - Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, n. aprox. 1300 în Trapezunt, negustor; un dregător tătar îl persecuta pentru a-l trece la legea lui. Refuză. I se taie capul cu sabia. Alexandru cel Bun îi cumpără sfintele moaşte (1402) şi le aşează în Biserica Mirăuţilor- Suceava; 4 iun. - Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasis şi Filip, nume de martiri descoperite într-o grotă la Niculiţel - Tulcea; martirizaţi pe vremea lui Diocleţian sau Liciniu. Sfintele lor moaşte se găsesc azi la M-rea. Cocoş-Tulcea; 24 iun. - Sf. Niceta de Remesiana (azi Niş, în Jugoslavia), daco-roman, în sec. IV-V episcop de Remesiana, dar şi misionar la „besi“, strămoşi ai noştri din sudul şi nordul Dunării; are şi scrieri teologice, imne (între care cunoscutul „Pre Tine, Dumnezeule, Te lăudăm“); 30 iun. - Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţi (jud. Alba), sec. XIII-XIV, cel mai vechi nume de episcop cunoscut în Transilvania;
1 iul. - Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi, sec. al XIV-lea, călugăr la M-rea. Bogdana, pe vremea lui Bogdan I; episcop de Rădăuţi, sub domnia lui Alexandru cel Bun; se retrage în pustnicie la Schitul Laura; sfintele sale moaşte au dispărut fără urmă;
2 iul. - Sf. Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), ale cărui fapte deosebite le ştiu şi copiii din clasele primare; canonizarea lui este contestată de către cei ce nu vor să vadă linia dominantă a vieţii lui: mare ctitor de biserici şi mănăstiri şi apărător al creştinătăţii şi al graniţelor pământului strămoşesc. Sfintele lui moaşte se găsesc la M-rea. Putna;
8 iul. - Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul, martirizaţi prin tăierea capului sub Diocleţian (aprox. 290) la Halmiris, pe malul lacului Razelm de azi;
18 iul. - Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Silistra de azi, Bulgaria), militar, martirizat prin aruncarea în foc, în 362, pe vremea lui Iulian Apostatul; 21 iul. - Sf. Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche; 5 aug. - Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ, n. 1913 în Crăiniceni - Botoşani, orfan de mic, vieţuitor la Neamţ, Turnu, „Sf. Sava“ - Palestina (lângă Iordan), unde a fost şi stareţ (1947-1952); retras într-o peşteră din pustia Hozeva; † 1960; a lăsat frumoase poezii în manuscris; 7 aug. - Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, n. în Vânători - Neamţ ( 1650), căsătorită, dar pentru că n-a avut copii, în bună înţelegere cu soţul au îmbrăţişat amândoi haina monahală, ea retrăgându-se, cu binecuvântarea stareţului Varsanufie de la Neamţ, în Munţii Sihlei (într-o peşteră, numită azi „a Sfintei Teodora“), iar el la M-rea. Poiana Mărului. Sfintele ei moaşte se găsesc la M-rea. Pecerska - Kiev, în aşteptarea repatrierii; 16 aug. - Sf. Mc. Constantin Vodă Brâncoveanu, martirizat de turci, pentru că nu a vrut să se lepede de credinţa ortodoxă, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi de Sfetnicul Ianache, la 16 aug. 1714, la Constantinopol; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; 30 aug. - Sf. Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu.
Cu dreaptă socotinţă, părinţii Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească duminica tuturor sfinţilor, sfinţenia fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creaţie în duminica Cincizecimii. Urmând acestui exemplu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1992 ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în duminica următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh.
Sfinti romani cunoscuti(o parte):
7 sept. - Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi; 9 sept. - Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; 13 sept. - Sf. Cuv. Ioan de la Prislop, sec. XV-XVI, Ţara Haţegului (Prislop), care a dus o viaţă retrasă într-o chilie, numită şi azi „a sfântului“; 15 sept. - Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, † 1656, vieţuitor la Partoş-Banat, fost mitropolit de Timişoara, mare făcător de minuni; 22 sept. - Sf. Ier. Mc. Teodosie de la M-rea. Brazi, episcop de Rădăuţi şi Roman, mitropolit al Moldovei. Retras la M-rea. Brazi, lângă Panciu, în 1694 i s-a tăiat capul de către tătari, fiindcă a refuzat să predea odoarele mănăstirii; 27 sept. - Sf. Ier. Antim Ivireanul, † 1716, mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716), martirizat de turci, mare predicator, tipograf, ctitor al M-rea. Antim din Bucureşti; 1 oct. - Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani; 21 oct. - Sf. Cuv. Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Nicolae Oprea Miclăuş, preot Moise Măcinic din Sibiel şi preot Ioan din Galeş, toţi mărturisitori şi apărători ai Ortodoxiei în Ardeal, în sec. al XVIII-lea; în afară de Sofronie, care a murit nu se ştie pe unde prin Ţara Românească, toţi ceilalţi au murit în închisoarea Kufstein (Munţii Tirolului, Austria), aruncaţi din ordinul împărăţiei, unde se duseseră să ceară dreptate pentru români; 12 nov. - Sf. Mc. Atanasie Todoran din Ţara Năsăudului; 15 nov. - Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (Velicicovschi), originar din Poltava-Ucraina, vieţuitor la Athos, de unde a adus în Moldova rânduieli monastice severe, dar înţelepte, inclusiv rugăciunea inimii; stabilit la M-rea. Neamţ, trece în la cele veşnice la 15 nov. 1794; 23 nov. - Sf. Cuv. Antonie de la Schitul Iezer-Vâlcea, sec. XVII-XVIII, mare iubitor de pustnicie, cel mai renumit sihastru al Olteniei, renovator al Schitului Iezer; 3 dec. - Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica; 7 dec. - Sf. Mc. Filoteea de la Argeş, n. la Târnovo, sec. al XIII-lea, ucisă de tatăl ei cu securea, pentru că împărţea mâncare la săraci; sfintele ei moaşte se găsesc la Mănăstirea Curtea de Argeş; 13 dec. - Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; 18 dec. - Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ştefan cel Mare, retras în chiliile de la Putna şi Voroneţ; înmormântat la M-rea. Voroneţ; 22 dec. - Sf. Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului; 26 dec. - Sf. Cuv. Nicodim cel sfinţit de la Tismana,valah din sudul Dunării, vieţuitor la M-rea. Hilandar din Athos, organizează mai multe mănăstiri la noi, M-rea. Vodiţa şi Tismana în Ţara Românească, Prislop - Haţeg etc. Copiază un Tetraevanghel (1405), în slavă. † 1406 (Tismana), dar nu se ştie unde este mormântul; 10 ian. - Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; 25 ian. - Sf. Ier. Bretanion, episcop de Tomis († 381), prieten cu sf. Vasile cel Mare, cu care corespondează; îl înfruntă cu curaj pe împăratul arian Valens; 28 feb. - Sf. Cuv. Casian Dobrogeanul - originar din Casimcea, n. Dobrogei, vieţuitor la Betleem, Egipt şi Constantinopol (unde va fi hirotonit diacon de Sf. Ioan Gură de Aur); merge la Roma şi în Galia, la Marsilia, unde pune bazele monahismului apusean; † 435; Cv. Gherman din Dobrogea - prieten şi consătean cu Casian, cu care va călători în Siria, Palestina, Egipt, Constantinopol - unde va fi şi el hirotonit de Sf. Ioan Gura de Aur; merge la Roma, unde, alături de Casian, va lua apărarea Sf. Ioan Gură de Aur, prigonit în acea vreme. Moare la Roma prin anii 405-415; 11 aprilie - Sf. Ier. Calinic de la Cernica, n. în Bucureşti, în suburbia Sf. Visarion, călugărit la Mănăstirea Pasărea, vieţuitor la Cernica, lângă Bucureşti, episcop de Râmnic (1850-1867); † 1868; sfintele sale moaşte se găsesc la Mănăstirea Cernica; vieţuitor smerit şi mare făcător de minuni; 12 apr. - Sf. Sava de la Buzău, înecat în râul Mouseos (Buzău), în anul 372, la vârsta de 38 de ani, pe vremea persecuţiei lui Atanaric; sfintele lui moaşte sunt trimise Sfântului Vasile cel Mare, de către Iunius Soranus, guvernator al Dobrogei; 14 apr. - Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului; 20 apr. - Sf. Teotim, episcop de Tomis, preţuit pentru viaţa lui sfântă; are şi scrieri cu un caracter moralizator; prin anii 400-403, ia apărarea Sf. Ioan Gură de Aur; 24 apr. - Sf. Ier. Ilie Iorest, originar din Ardeal, călugăr la Putna, misionar în Ardeal, mitropolit de Alba Iulia (1641-1643), luptător împotriva calvinismului, închis de Gh. Rakoczy, pelerin în Rusia după ajutoare, retras la Putna, unde moare la adânci bătrâneţi; 24 apr. - Sf. Ier. Sava Brancovici, n. la Ineu-Arad, protopop de Ineu şi mitropolit de Ardeal (1656-1659), persecutat de calvini, pelerin în Rusia după ajutoare; va fi închis de Mihail Apaffi; moare, bolnav, în 1683; 24 apr. - Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş, năsăudean de origine, episcop de Maramureş, cu reşedinţa la Sf. Mihail din Peri, 1690-1691; chemat la Viena pentru a părăsi ortodoxia, refuză; închis, scos din scaun, † 1711; 25 apr. - Cv. Vasile de la Poiana Mărului, stareţ la Dălhăuţi - Vrancea. Retras în M-ţii Buzău ctitoreşte M-rea. Poiana Mărului. Vieţuieşte o vreme la Athos, unde îl va călugări, între alţii, pe vestitul Paisie Velicicovski. Revine la Poiana Mărului, unde are o activitate cărturărească şi spirituală deosebită. † 25 apr. 1767; 12 mai - Sf. Mc. Ioan Valahul, rob la turci la 15 ani (1659), cumpărat de un „sodomit“ pentru scopuri necurate, fapt pentru care Ioan îl ucide; ademenit de agareanca văduvă şi pentru că refuză păcătuirea, va fi închis şi spânzurat; 2 iun. - Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, n. aprox. 1300 în Trapezunt, negustor; un dregător tătar îl persecuta pentru a-l trece la legea lui. Refuză. I se taie capul cu sabia. Alexandru cel Bun îi cumpără sfintele moaşte (1402) şi le aşează în Biserica Mirăuţilor- Suceava; 4 iun. - Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasis şi Filip, nume de martiri descoperite într-o grotă la Niculiţel - Tulcea; martirizaţi pe vremea lui Diocleţian sau Liciniu. Sfintele lor moaşte se găsesc azi la M-rea. Cocoş-Tulcea; 24 iun. - Sf. Niceta de Remesiana (azi Niş, în Jugoslavia), daco-roman, în sec. IV-V episcop de Remesiana, dar şi misionar la „besi“, strămoşi ai noştri din sudul şi nordul Dunării; are şi scrieri teologice, imne (între care cunoscutul „Pre Tine, Dumnezeule, Te lăudăm“); 30 iun. - Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţi (jud. Alba), sec. XIII-XIV, cel mai vechi nume de episcop cunoscut în Transilvania;
1 iul. - Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi, sec. al XIV-lea, călugăr la M-rea. Bogdana, pe vremea lui Bogdan I; episcop de Rădăuţi, sub domnia lui Alexandru cel Bun; se retrage în pustnicie la Schitul Laura; sfintele sale moaşte au dispărut fără urmă;
2 iul. - Sf. Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), ale cărui fapte deosebite le ştiu şi copiii din clasele primare; canonizarea lui este contestată de către cei ce nu vor să vadă linia dominantă a vieţii lui: mare ctitor de biserici şi mănăstiri şi apărător al creştinătăţii şi al graniţelor pământului strămoşesc. Sfintele lui moaşte se găsesc la M-rea. Putna;
8 iul. - Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion monahul, martirizaţi prin tăierea capului sub Diocleţian (aprox. 290) la Halmiris, pe malul lacului Razelm de azi;
18 iul. - Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Silistra de azi, Bulgaria), militar, martirizat prin aruncarea în foc, în 362, pe vremea lui Iulian Apostatul; 21 iul. - Sf. Cuv. Rafael şi Partenie de la Agapia Veche; 5 aug. - Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ, n. 1913 în Crăiniceni - Botoşani, orfan de mic, vieţuitor la Neamţ, Turnu, „Sf. Sava“ - Palestina (lângă Iordan), unde a fost şi stareţ (1947-1952); retras într-o peşteră din pustia Hozeva; † 1960; a lăsat frumoase poezii în manuscris; 7 aug. - Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, n. în Vânători - Neamţ ( 1650), căsătorită, dar pentru că n-a avut copii, în bună înţelegere cu soţul au îmbrăţişat amândoi haina monahală, ea retrăgându-se, cu binecuvântarea stareţului Varsanufie de la Neamţ, în Munţii Sihlei (într-o peşteră, numită azi „a Sfintei Teodora“), iar el la M-rea. Poiana Mărului. Sfintele ei moaşte se găsesc la M-rea. Pecerska - Kiev, în aşteptarea repatrierii; 16 aug. - Sf. Mc. Constantin Vodă Brâncoveanu, martirizat de turci, pentru că nu a vrut să se lepede de credinţa ortodoxă, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi de Sfetnicul Ianache, la 16 aug. 1714, la Constantinopol; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; 30 aug. - Sf. Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu.
Sfinţilor români, rugaţi-vă pentru noi! sursa
marți, 16 iunie 2009
Cuvantul Saptamanii
Postul Sfintilor Apostoli Petru si PavelDuminica, 14 iunie, Biserica Ortodoxa a randuit Lasata Secului pentru inceputul Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, praznuiti in fiecare an in ziua de 29 iunie. Spre deosebire de celelate posturi, care au o durata fixa, acest post are o durata variabila de la an la an, deoarece inceputul lui e in functie de data schimbatoare a Pastilor. Postul incepe luni dupa Duminica Tuturor Sfintilor si tine pana in ziua de 29 iunie (inclusiv daca aceasta sarbatoare cade miercurea sau vinerea). Lunea, miercurea si vinerea nu se mananca untdelemn si nu se bea vin. Martea si joia este dezlegare la untdelemn si la vin. De sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul praznuita pe 24 iunie, se mananca peste.
De regula, cuvantul sec, din sintagma precum "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. In realitatea insa, accentul nu trebuie sa cada pe mancare, pentru ca secul pe care il lasa postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti.
Pentru societatea noastra postul este inteles gresit. Multi considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru pacatele sale, altii au facut din post un scop in sine, uitand ca postul este un mijloc prin care ne infranam poftele noastre cele egoiste. Pentru traditia crestina postul reprezinta o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia. Dupa invatatura crestina omul firesc este cel de dinainte de pacat, deoarece pacatul este o manifestare contrara firii. Ca si omul primordial, astazi, omul contemporan uita de Dumnezeu prin pacat. Putem spune ca astazi postul este mai necesar ca oricand, daca tinem seama ca omul este alipit de valorile materiale si saracit de Dumnezeu. Pentru un crestin autentic adevarata bogatie este atunci cand a reusit sa-L omeneasca pe Dumnezeu (sa locuiasca Dumnezeu in el) si sa se indumnezeiasca.Intalnim din ce in ce mai putine persoane care inteleg asa cum trebuie rostul postului. Multi chiar daca tin regimul alimentar, continua sa blesteme, sa urasca, sa invidieze, sa minta, sa denatureze etc. Aceasta neglijenta fata de aspectul duhovnicesc al postului este mai daunatoare pentru om decat abaterea de la regimul alimentar. Din pacate, este greu sa il convingi pe om ca rostul postului este indreptarea duhovniceasca, nu regimul alimentar, care ramane doar un instrument ajutator pentru domolirea poftelor si pornirilor trupesti.Postul Sfintilor Apostoli (popular-postul Sampetrului), care preceda sarbatoarea comuna a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie) este randuit de Biserica in cinstea celor doi verhovnici ai apostolilor si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 si 14,23). Totodata, prin tinerea acestui post se cinstesc darurile Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli la Cincizecime si care se revarsa in fiecare an peste Biserica la sarbatoarea Rusaliilor, impartasindu-se din ele si credinciosilor; de aceea, in vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.
De regula, cuvantul sec, din sintagma precum "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. In realitatea insa, accentul nu trebuie sa cada pe mancare, pentru ca secul pe care il lasa postul ortodox este seclum (saeculum), adica lumea, in sensul de mondenitate, moda, obiceiuri lumesti.
Pentru societatea noastra postul este inteles gresit. Multi considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru pacatele sale, altii au facut din post un scop in sine, uitand ca postul este un mijloc prin care ne infranam poftele noastre cele egoiste. Pentru traditia crestina postul reprezinta o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia. Dupa invatatura crestina omul firesc este cel de dinainte de pacat, deoarece pacatul este o manifestare contrara firii. Ca si omul primordial, astazi, omul contemporan uita de Dumnezeu prin pacat. Putem spune ca astazi postul este mai necesar ca oricand, daca tinem seama ca omul este alipit de valorile materiale si saracit de Dumnezeu. Pentru un crestin autentic adevarata bogatie este atunci cand a reusit sa-L omeneasca pe Dumnezeu (sa locuiasca Dumnezeu in el) si sa se indumnezeiasca.Intalnim din ce in ce mai putine persoane care inteleg asa cum trebuie rostul postului. Multi chiar daca tin regimul alimentar, continua sa blesteme, sa urasca, sa invidieze, sa minta, sa denatureze etc. Aceasta neglijenta fata de aspectul duhovnicesc al postului este mai daunatoare pentru om decat abaterea de la regimul alimentar. Din pacate, este greu sa il convingi pe om ca rostul postului este indreptarea duhovniceasca, nu regimul alimentar, care ramane doar un instrument ajutator pentru domolirea poftelor si pornirilor trupesti.Postul Sfintilor Apostoli (popular-postul Sampetrului), care preceda sarbatoarea comuna a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie) este randuit de Biserica in cinstea celor doi verhovnici ai apostolilor si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 si 14,23). Totodata, prin tinerea acestui post se cinstesc darurile Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli la Cincizecime si care se revarsa in fiecare an peste Biserica la sarbatoarea Rusaliilor, impartasindu-se din ele si credinciosilor; de aceea, in vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.
Textul intreg la:
http://www.crestinortodox.ro/crestinortodox/74869-lasata-secului-pentru-postul-sfintilor-apostoli-petru-si-pavel
http://www.crestinortodox.ro/crestinortodox/74869-lasata-secului-pentru-postul-sfintilor-apostoli-petru-si-pavel
Postat de:
Parintele Constantin
sâmbătă, 13 iunie 2009
Duminica,14 iunie, Sfanta Liturghie
“…Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi…”
Matei 10,32-35.37-38;19,27-30
Matei 10,32-35.37-38;19,27-30
Într-o dimineaţă un băieţel a pus o bucată de hârtie lângă farfuria mamei lui. Pe ea scrisese: “Mama îi datorează lui John: Pentru diferite comisioane: $.25; Pentru că am fost bun: $.10; Pentru că am luat lecţii de muzică: $.15; Total: $.55.”
Mama lui a zâmbit dar nu a spus nimic. La amiază a aşezat “nota de plată” cu 50 de dolari pe ea lângă farfuria fiului ei. Dar mai era o altă hârtie pe care scria:
“John îi datorează mamei: Pentru că am fost bună: $0.00; Pentru că am avut grijă de el când a fost bolnav: $0.00; Pentru încălţări, haine, mănuşi, jucării: $0.00; Pentru mâncare şi pentru camera lui frumoasă: $0.00.
Total: John îi datorează mamei: $0.00.” Lacrimile au izbucnit din ochii lui. S-a aruncat în braţele mamei lui şi dându-i înapoi cei 50 de dolari a spus: “Ia banii înapoi, mamă, şi lasă-mă să te iubesc şi să fac lucrurile gratuit.”
…………………………………………………………………………………….
Lumea are recompensele ei: bani, recunoaştere, onoare, dar nici una dintre acestea nu se pot compara vreodată cu recompensa pe care Dumnezeu o păstrează pentru cei care îl slujesc zi de zi din iubire spontană şi recunoscătoare pentru ceea ce El a făcut pentru noi pe Cruce: “Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”.
(Pr.A Coniaris)
Mama lui a zâmbit dar nu a spus nimic. La amiază a aşezat “nota de plată” cu 50 de dolari pe ea lângă farfuria fiului ei. Dar mai era o altă hârtie pe care scria:
“John îi datorează mamei: Pentru că am fost bună: $0.00; Pentru că am avut grijă de el când a fost bolnav: $0.00; Pentru încălţări, haine, mănuşi, jucării: $0.00; Pentru mâncare şi pentru camera lui frumoasă: $0.00.
Total: John îi datorează mamei: $0.00.” Lacrimile au izbucnit din ochii lui. S-a aruncat în braţele mamei lui şi dându-i înapoi cei 50 de dolari a spus: “Ia banii înapoi, mamă, şi lasă-mă să te iubesc şi să fac lucrurile gratuit.”
…………………………………………………………………………………….
Lumea are recompensele ei: bani, recunoaştere, onoare, dar nici una dintre acestea nu se pot compara vreodată cu recompensa pe care Dumnezeu o păstrează pentru cei care îl slujesc zi de zi din iubire spontană şi recunoscătoare pentru ceea ce El a făcut pentru noi pe Cruce: “Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”.
(Pr.A Coniaris)
Duminica, 14 iunie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11 :30.
marți, 9 iunie 2009
Cuvantul Saptamanii
Parintele Vasile Gavrila de la Biserica Rusa din Bucuresti:Despre darul nostru catre Dumnezeu
"...Eu cred ca chiar si aici, mai intai de toate, are prioritate Dumnezeu, dupa aceea saracii, si dupa aceea eu. Adica am grija si de saraci, am grija si de mine, dar cand este vorba de Dumnezeu, nu trebuie sa mai pretuiesc nimic. Si ar fi grozav daca noi am intelege ca ceea ce Ii dam lui Dumnezeu de fapt noi nu-i oferim lui Dumnezeu, ci ne oferim noua.
Cain a adus jertfa din ceea ce-i ramanea; Abel s-a adus si a ales ceea ce era cel mai frumos si a dus lui Dumnezeu, si dupa aceea a luat si pentru el. Si din acest motiv Dumnezeu primeste jerfa lui Abel iar a lui Cain se intoarce inapoi. Si pentru ca nu a inteles lucrul acesta, s-a razbunat pe fratele lui.
Mie imi este teama de un sentiment pe care nu il constientizam. Sa-mi fie iertata aceasta afirmatie, dar o spun: transformam biserica intr-o institutie de prestari servicii, fie ele si religioase. Daca se ajunge aici este tragedie, este pacat mare. Biserica este prin excelenta nu casa noastra, este casa lui Dumnezeu in care noi Ii multumim lui Dumnezeu ca suntem acceptati in ea. Deci nu ne ducem acolo ca la primarie sau ca la posta, sau ca la telefoane, sau ca la cine stie ce institutie, sau ca la servici, unde fac ceva si trebuie sa mi se raspunda. Si apoi, tot ceea ce ajunge la biserica nu poate fi gestionat decat numai bine. Pentru ca chiar daca ar ajunge in mana unui om care nu ste bine intentionat, de fapt nu a ajuns in mana acelui om, ci in mana lui Dumnezeu. Si este o vorba pe care o spun oamenii si pe care au luat-o din Psalmi, si anume: "Multul nu ajunge si putinul prisoseste". Daca Dumnezeu nu chiverniseste, nu ajunge si nu foloseste indiferent cat am produce noi. Si poate ca din putinul acela si proasta gestionare, dar daca ai dat cu toata inima lui Dumnezeu, negandind ca dai unor oameni-administratori acolo, atunci a primit Dumnezeu darul tau si are El grija cum sa le randuiasca si sa le chiverniseasca astfel incat sa ajunga acolo unde trebuie si sa nu se risipeasca".
Sursa:
Revista Apostolia a Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Nr. 14, Mai 2009, p. 39 - 40.
Postat de:
Parintele Constantin
Abonați-vă la:
Postări (Atom)