miercuri, 12 august 2009

Cuvantul Saptamanii

Parintele Sofronie: Mantuirea noastra sta in unirea noastra

"...Care este greutatea vieţii noastre bisericeşti? - Adesea cei ce ocupă poziţii de răspundere insistă asupra înţelegerii lor parţiale ca fiind de o desăvârşire finală, şi resping tot restul. Dar iată, Apostolul Pavel scrie că, deşi sunt diferite slujiri între oameni, dar toate trebuie să fie după Dumnezeu şi să ducă la unire şi la dragoste. Orice ivire a dezbinării năruie viaţa noastră si nu ne aduce mântuire. Dacă cerem lui Dumnezeu ceva in rugăciune, şi altcineva, iar nu noi, o „reali­zează,” noi respingem orice gând că „De ce nu eu?”. Dumnezeu a auzit rugăciunea mea şi a săvârşit acea lucrare pentru care mă rugasem, chiar dacă altcineva a realizat-o. Şi dacă acea lucrare duce la slavă, atunci nu îi voiu zavistui slava: Primească el slava pentru cele săvârşite, iar mie important îmi este săvârşirea ţelului nostru de obşte. Iar ţelul nostru este unirea duhului într-un vecinic cuvânt al iubirii în Dumnezeul cel vecinic, atunci când vreme nu va mai fi, precum se jură Ingerul în Apocalipsă: Şi îngerul (…) s’a jurat (…) că vreme nu va mai fi. Iar atunci nu va mai fi nici o clătinare, ci viaţa întreagă - şi a lui Dumnezeu, şi a tuturor oamenilor - este viaţa mea, chiar dacă eu nu am făcut nimic".

Textul intreg la:


Postat de:
Parintele Constantin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu