Parohiile Pribege

"...Te intrebi cateodata ce poate fi mai anacronic, mai revolut si, la urma urmei, mai utopic decat sa propui ca model comunitar batrana si atat de perimata parohie? In ce fel, te intrebi in sinea ta, ne-ar mai putea scoate din impas sobornicitatea demodata a bisericutei de cartier? Cum sa ne punem sperantele, fara sa ne acoperim de ridicol, in plapandele adunari parohiale, rasfirate parcimonios pe suprafata tarii, pe care doar miracolul le-a ferit de falcile colectivismului si internationalismului ateu? Mai poate el, omul actual - atat de bogat cu duhul! -, sa mai crediteze spiritual fiinta modesta a unei biete parohii? Si totusi, omenia parohiei reprezinta rascrucea unde valorile civice / comunitare intretaie valorile mistice / comuniante. In spatiul acestei nevolnice adunari in care, de bine, de rau, lumea continua totusi sa se boteze, sa se cunune sau sa-si prohodeasca mortii, ei bine, abia aici se-ntampla ca virtutile morale sa-si dezvaluie adevaratele motivatii mistice...

Daca luam de bune cele de mai sus, e firesc ca oricine sa se intrebe de unde purcede forta coagulanta a acestei mici comunitati aflate la temelia vietii religioase crestine si, mai ales, cine ii asigura victoria atunci cand devine aliata unei actiuni sociale? Raspunsul nu poate fi decat unul si, ca atare, fatalmente lipsit de tact: adunarea parohiala este corpul mistic al lui Dumnezeu-omul si pana la mistuirea vremurilor Hristos ii este Cap si Intaistatator. Asa suna dumnezeiasca spusa si asa ne-a fost daruita acum 2000 de ani. Va intreb atunci: poate sa creada cineva, inca de pe acum, ca, intr-adevar, scris este ca somptuoasele institutii planetare, cele care, in clipa de fata, rezuma sufragiul lumii in care traim, vor fi spulberate si vor pieri inghitite in uitare, in timp ce smerita bisericuta parohiala, strivita in prezent, cu credinciosi cu tot, intre mohoratele calcane de beton ale blocurilor, va ramane nevatamata si nebiruita pana la Marea Descoperire Finala?..."

Sursa:

Sorin Dumitrescu, Rock & Popi - Carte de Veghe Crestina, pag. 249-250, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1998.

Postat de:

Parintele Constantin