Cuvantul Saptamanii

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria. , praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste "cinstita si mare".

O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula "Hristos S-a inaltat". Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/sarbatorile/inaltarea-domnului-70792.html



Troparul Inaltarii Domnului pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii

      

 

 

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena cinstiţi în Biserica Ortodoxă

În Biserica Ortodoxă sunt sărbătoriţi la data de 21 mai, Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. Ei sunt cinstiţi în mod deosebit, fiind trecuţi în rândul sfinţilor cu denumirea de 'isapostolos' - 'întocmai cu Apostolii'.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 - 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia 'in hoc signo vinces' ('prin acest semn vei învinge'). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit 'labarum'. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credinţe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta 'instinctu divinitatis' ('prin inspiraţie divină'). Lui Eusebiu, i-a mărturisit sub jurământ că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale).

Sfânta Împărăteasă Elena

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, dintre care menţionăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani (precum şi alte 18 lăcaşuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a aflat, cu osteneală şi rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veşnice la Roma, în anul 327.  

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/isfintii_imparati_constantin_si_elenai_cinstiti_astazi_in_biserica_ortodoxa__8377.html

Cuvantul Saptamanii

Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine pe Sfântul Apostol Simon Zilotul

În fiecare an, în a zecea zi a lunii mai, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Simon Zilotul.

Născut în Galileea, Simon sau Natanael după cum mai este cunoscut, a fost chemat la apostolat de către Mântuitorul Iisus Hristos, fiind unul din cei 12 Apostoli. I s-a spus „Zilotul” pentru a-l deosebi de celalalt apostol, Simon Petru, dar şi pentru a arăta râvna sa în credinţă. În mod general, iudeii numeau „ziloţi” pe cei care se manifestau prin urmarea cu multă stricteţe a Legii lui Moise şi a tradiţiilor din bătrâni.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Simon a predicat în Egipt şi Mauritania, ajungând apoi în Persia. Aici, în oraşul Snanir a suferit şi moartea martirică, prin crucificare.

Fragmente din moaştele acestui sfânt se păstrează şi în Bucureşti, cinstitele odoare fiind cumpărate din Creta, în anul 1958, de către vrednicul de pomenire episcop al Oradiei, Valerian Zaharia. După trecerea ierarhului la cele veşnice, în martie 1996, moştele Sfântului Apostol Simon Zilotul au intrat în patrimoniul Bisericii „Podeanu” din Capitală. 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_cinsteste_maine_pe_sfantul_apostol_simon_zilotul_8851.html

 

Cuvantul Saptamanii

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului     

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la 25 aprilie.

Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine, în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei, asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri româneşti. A făcut din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă. Denumirea „de la Poiana Mărului“ se datorează schitului înfiinţat, prin 1730-1733, împreună cu alţi 12 ucenici în Poiana Mărului, în Munţii Buzăului.

Sfântul Cuvios Vasile s-a născut în anul 1692 în localitatea Poltava din Ucraina. A petrecut mai mulţi ani din tinereţea sa în aspre nevoinţe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Moşenski, în apropierea Kievului. Vine în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era în apogeu şi se stabileste la Mănăstirea Dălhauti. Timp de 20 de ani, cât a fost stareţ la Dălhăuţi, Cuviosul Vasile a strâns în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri.

Cuviosul Vasile şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroşi ucenici.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfantul_cuvios_vasile_de_la_poiana_marului_6764.html

 

Cuvantul Saptamanii.

Saptamana Patimilor

Saptamana Patimilor reprezinta perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.

In Sfanta si Marea Luni se face pomenirea Patriarhului Iosif, cel vandut de fratii sai cu treizeci de arginti.si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. Istoria smochinului a fost asezata aici pentru a ne indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata pentru a ne infatisa pe Hristos.

In Sfanta si Marea Marti se face pomenirea celor zece fecioare din Sfanta Evaanghelie. Sfintii Parinti au randuit sa se aseze in aceasta zi pilda celor zece fecioare, ca se ne indemne sa veghem necontenit si sa fim gata sa iesim in intampinarea adevaratului Mire prin fapte bune, dar mai ales prin milostenie, pentru ca nestiute sunt ceasul si ziua sfarsitului vietii.

In Sfanta si Marea Miercuri dumnezeiestii Parinti au hotarat sa se faca pomenire de femeia cea pacatoasa, care a uns cu mir pe Domnul, pentru ca lucru acesta s-a intamplat putin inainte de mantuitoarea Patima.

In Sfanta si Marea Joi praznuim patru lucruri: sfanta spalare a piciorelor ucenicilor de catre Mantuitorul, Cina cea de Taina, adica predarea infricosatoarelor Taine, rugaciunea cea mai presus de fire si vanzarea Domnului.

In Sfanta si Marea Vineri, se praznuiesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, sulita, si inainte de toate, crucea si moartea, pe care le-a primit de buna voie pentru noi. Se mai face pomenire de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastignit impreuna cu El.

In Sfanta si Marea Sambata, praznuim ingroparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la Iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune a fost mutat spre viata vesnica.

SURSA: TRIODUL, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000.

Cuvantul Saptamanii.

    

Duminica Floriilor

Primul înţeles al Intrării în Ierusalim a Mântuitorului este acela de biruinţă asupra morţii lui Lazăr şi, deci, preînchipuire a învierii de obşte, după cum se spune în troparul sărbătorii. Evanghelia după Sfântul Ioan relatează pe larg învierea lui Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos şi fratele surorilor Marta şi Maria din Betania.

Când mulţi dintre iudei au văzut că Iisus a înviat un mort intrat în descompunere de patru zile, au părăsit pe cărturari şi pe farisei, pe învăţătorii lor tradiţionali, şi au crezut în Iisus şi în puterea Lui dumnezeiască. Acesta este motivul principal pentru care mulţimile au venit în Betania, să vadă pe Iisus, dar şi pe Lazăr, prietenul Său, înviat.

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii lui Hristos Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2.000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă purtăm în mâini ramuri de copaci şi flori şi pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea şi moartea lui Hristos.

SURSA:

http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_floriilor_8381.html

Lupta cu gandurile - IPS Iosif Pop pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

     

Duminica a V-a din Postul Mare ( a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca)

În această zi numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca facem pomenirea ei, pentru că ea este un model de pocăinţă pentru toţi oamenii. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea.

A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o fată frumoasă, însă frumuseţea ei i-a adus multe ispite, încât a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei sale spre Ţara Sfântă. Dar când a voit ea să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate.

Acolo a petrecut 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Astfel, a ajuns la o mare sfinţenie, iar când se ruga se umplea de lumină şi se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât ţărână.
Însă, cu un an înainte de moartea sa, taina vieţii ei a fost descoperită unui părinte duhovnicesc, şi anume Cuviosului Părinte Zosima, care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a găsit-o în pustie, a spovedit-o, a aflat istoria vieţii ei, a împărtăşit-o, iar apoi Cuvioasa Maria Egipteanca l-a rugat pe Cuviosul Zosima ca în anul următor, la aceeaşi vreme, să vină din nou, pentru că ea va muri atunci. Aşadar, ea şi-a prevăzut şi prevestit ziua morţii. Într-adevăr, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a trecut la Domnul în anul următor, după cum prevestise. Acelaşi Cuvios Părinte Zosima a îngropat-o şi a povestit multora viaţa ei. Iar mai târziu, în secolul al VII-lea, Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care Biserica a inclus-o în cartea Triodul.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_a_v_a_din_postul_mare_9678.html

Sfanta Maria Egipteanca - Parintele Rafail Noica VIDEO pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Bunei Vestiri

Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregăteşte pentru eliberarea de sub robia păcatului şi a morţii.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost aşezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria".

Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ţine deja pe Prunc în braţe. Aici, ca şi în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reţinerea firească a artiştilor creştini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfăţişaţi cu aripi, semnul apartenenţei la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, şi se găseşte pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore“ din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripaţi purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este şi dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.

O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_bunei_vestiri_8263.html

Cuvantul Saptamanii.

Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_patriarhului_romaniei_la_duminica_a_iii_a_din_postul_mare__7069.html



Corul Manastirii Putna - Psalmi pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Duminica a II-a din Postul Mare ( a Sfantului Grigorie Palama)

Duminica a II-a din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti se numeşte şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, începând cu anul 1368, când a fost canonizat acest mare dascăl al isihasmului.

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trăit în secolul al XIV-lea (1296-1359), trecând la Domnul în anul 1359, anul în care s-a întemeiat Mitropolia Ţării Româneşti.

Sfântul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, în părţile unde se află astăzi Schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El este teologul luminii necreate şi neapuse din Împărăţia lui Dumnezeu, învăţând că sfinţii pot pregusta şi vedea duhovniceşte această lumină sau slavă încă din viaţa pământească, dacă Dumnezeu voieşte. Lumina aceasta s-a arătat şi Sfinţilor Apostoli Petru, Iacob şi Ioan la Schimbarea la faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).

Biserica a rânduit ca în această a doua duminică din Postul Sfintelor Paşti să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, pentru a ne arăta că dreapta credinţă, prăznuită cu solemnitate în 'Duminica Ortodoxiei', este credinţa prin care dobândim lumina neapusă şi viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Numai dacă avem dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire, ne luminăm sufletul şi trupul, împărtăşindu-ne de harul dumnezeiesc sfinţitor şi mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăţiei Preasfintei Treimi.

Deci, Duminica a II-a din Postul Mare este şi duminica luminii duhovniceşti necreate şi veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi şi luminează sufletul şi trupul omului unit cu Dumnezeu prin rugăciune. Această lumină necreată şi veşnică este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este însăşi prezenţa lui Dumnezeu în oamenii sfinţi sau drept-credincioşi, smeriţi şi mult rugători.

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/predica_patriarhului_romaniei_la_duminica_a_ii_a_din_postul_mare_6774.html

Sfantul Grigorie Palama pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Despre Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe,

al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit,

al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele

şi să nu osândesc pe fratele meu,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Nu fara pricina, rugaciunea aceasta este asa de strans unita cu Sfantul si Marele Post, incat ea se rosteste in acest timp de mai multe ori la fiecare slujba bisericeasca. Fara indoiala, cand Sfanta Biserica a randuit acest lucru, a avut in vedere faptul ca rugaciunea aceasta, cu toata scurtimea ei, ascunde in sine o mare bogatie de cugetari si simtaminte sfinte si foarte lamurit ne infatiseaza toate nevoile noastre duhovnicesti. Astfel vom vedea desfasurandu-se inaintea noastra un sirag nesfarsit de virtuti sfinte, cu care trebuie sa-si impoodobeasca sufletul fiecare crestin, si o ceata intunecata de patimi si pacate negre, de care tot crestinul este dator sa-si fereasca inima.

De buna seama, multora, fara sa va mai spunem noi, va este cunoscut ca aceasta rugaciune este a Sfantului Efrem Sirul. Uitam sa adaugam ca Sfantul Efrem Sirul face parte din numarul celor mai mari sihastri, celor mai mari aparatori ai credintei noastre, care au impodobit vechea Biserica crestina. Din cea mai tanara varsta Sfantul Efrem Sirul a parasit lumea si s-a dus in pustie, unde, printr-o indelungata petrecere in post si rugaciune, fara nici un alt povatuitor, a ajuns sa fie cel mai ales invatator al Rasarituluisi cel mai luminos luceafar al lumii crestine.

SURSA: Inochente al Odesei, Cuvantari la Sfantul si Marele Post, Comorile Pustiei, Editura Anastasia, vol. 24, 1998, p. 99-100.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, cinstit în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinsteşte maine, 23 Februarie, pe Sfântul Policarp Episcopul Smirnei.

Contemporan cu Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, este unul dintre Părinţii Apostolici care au condus cu râvnă şi dragoste credincioşii încredinţaţi, fiind foarte iubit de cler. Împreună cu Anicet, Episcopul Romei, a discutat despre serbarea Paştilor. A rămas în istoria bisericească drept una dintre cele mai mari personalităţi ale creştinismului secolului al II-lea.

Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică, din părinţii bine-credincioşi Pangratie şi Teodora, pe când aceştia erau în temniţă. Anul naşterii sale îl deducem din însăşi mărturisirea sa şi din anul muceniciei sale, 156, în care Sfântul Policarp rosteşte în faţa proconsulului Asiei că Îi slujeşte lui Iisus Hristos de 86 de ani, astfel că Sfântul Policarp s-a născut în anul 70. Părinţii săi fiind osândiţi la moarte, tăindu-li-se capetele, pruncul Policarp va fi luat, botezat şi crescut în dreapta credinţă de o milostivă creştină cu numele Calista.

În ceea ce priveşte scrierile Sfântului Policarp, Sfântul Irineu spune că a scris mai multe epistole, însă Eusebiu nu cunoaşte decât una care s-a păstrat, adresată Filipenilor. Aceştia îi vor cere Sfântului Policarp o copie după scrisoarea pe care o are de la Sfântul Ignatie. Policarp le trimite scrisoarea, dar se simte dator şi le dă câteva îndemnuri şi sfaturi. Scrisoarea are 14 capitole şi conţine sfaturi pe un ton moderat şi grav, sfaturi morale şi pastorale pe care le oferă din experienţa sa proprie, cât şi din pasaje scripturistice. Epistola este actuală şi astăzi, întrucât îndeamnă la supunere faţă de Hristos, la dreptate, rezumând apoi poruncile dreptăţii în cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie sărbătorit în Biserica Ortodoxă     

Creştinii ortodocşi îl pomenesc, pe 10 februarie, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, martir de la începutul veacului al III-lea.

Cultul său a cunoscut o înflorire deosebită între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea, în special la sate, Sfântul fiind apărător al oamenilor împotriva ciumei.

Cronicile consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situaţii grele, cum au fost „ciuma lui Caragea Vodă” din 1813, dar şi foametea din vremea lui Alexandru Moruzi, din 1795, şi au ridicat biserici în cinstea sa.

În România, fragmente din moaştele sale se află la Mănăstirea Râşca, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, precum şi la bisericile bucureştene „Sfântul Dumitru” (Poştă), „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari) şi „Sfântul Stelian”. 

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului     

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte maine, 2 Februarie, praznicul Întâmpinării Domnului. Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca. La 40 de zile după naştere, Mântuitorul Iisus Hristos este adus la Templu de Fecioara Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii Vechi. În Templu este întâmpinat de dreptul Simeon şi de Proorociţa Ana. Simeon este descris de Sfântul Luca Evanghelistul ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi. Când dreptul Simeon a întâmpinat pe Hristos şi a luat în braţe pe Pruncul care este trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om şi să devină Mântuitorul lumii, atunci a simţit bucuria împlinirii făgăduinţelor făcute de Dumnezeu şi a simţit eliberare interioară, duhovnicească ca răsplată a aşteptării lui în rugăciune şi în preamărirea lui Dumnezeu, şi a mulţumit lui Dumnezeu printr-o rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel“. (Luca 2, 25-26).

Cuvintele Dreptului Simeon sunt de fapt adeverirea împlinirii unei proorocii a proorocului Isaia, care prevestea naşterea mai presus de natură a Mântuitorului. Totodată, Dreptul Simeon a făcut şi o proorocie, după cum vedem în continuarea istorisirii de la Sfântul Luca. El prevesteşte ceea ce avea să se întâmple cu Maica Domnului, ce avea să treacă prin sufletul ei atunci când Mântuitorul avea să pătimească pentru noi. 'Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi', spune Sfântul Luca despre Dreptul Simeon că a rostit către Maica Domnului, prevestind patimile ce avea să le îndure acest Prunc şi durerea pe care mama sa va trebui să o îndure.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_intampinarii_domnului_6031.html

Predica la Intampinarea Domnului - IPS Teofan pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sfinţii Trei Ierarhi în viaţa Bisericii     

De aproape o mie de ani, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi, adică pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118) în urma unui vis avut de episcopul Ioan al Evhaitelor şi s-a stabilit în data de 30 ianuarie ca o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în urma mai multor ani de dispute între diferite comunităţi creştine pe tema care dintre cei trei este mai mare. Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena din anul 1936 s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume.

Aceste câteva repere ne arată cât de importanţi sunt pentru creştinii ortodocşi aceşti trei corifei ai primului mileniu creştin patristic. În afară de sărbătoarea din data de 30 ianuarie, pe parcursul lunii prime din anul civil îi avem sărbătoriţi separat, în data de 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, în data de 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul şi în data de 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Putem spune că luna ianuarie, pe lângă marii părinţi duhovniceşti ai Egiptului, îi avem în prim-plan şi pe părinţii fundamentali pentru teologia ortodoxă, şi anume Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur la care se adaugă şi prezenţa în 21 ianuarie a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. Într-un cuvânt este o lună a binecuvântărilor pentru viaţa Bisericii şi a oamenilor Bisericii care au marcat cel mai mult existenţa duhovnicească şi teologică a Ortodoxiei noastre.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte. Prin aceste trei caracterizări vedem că Biserica în viaţa ei nu îi separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur este de Dumnezeu cuvântătorul, care pe bună dreptate este considerat geniul predicatorial şi modelul de urmat în vorbirea despre Dumnezeu în viaţa Bisericii. Avem înaintea noastră trei faruri călăuzitoare în drumul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu prin opera lor, prin viaţa lor închinată lui Hristos şi mai ales prin modul exemplar de a vorbi cu Dumnezeu (prin rugăciune) şi despre Dumnezeu (prin opera teologică). În viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt normativi în viaţa Bisericii pentru interpretarea Sfintei Scripturi, pentru învăţătura de credinţă ortodoxă şi pentru viaţa liturgică a Bisericii noastre.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Cuvios Macarie cel Mare.

Sfântul Cuvios Macarie cel Mare este sărbătorit Joi, 19 ianuarie, în Biserica Ortodoxă Română. Sfântul a fost unul dintre marii întemeietori ai vieţii monahale.

„Sfântul Macarie încă din fragedă copilărie s-a dăruit Domnului pentru viaţa pustnicească. În tinereţe când părinţii săi au insistat să se căsătorească Sfântul Macarie s-a retras în pustie şi s-a rugat lui Hristos, Mirelui Bisericii să-l călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În această perioadă de post şi rugăciune a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie de la Răsărit la Apus şi zicându-i: Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi drept moştenire această pustie. Sfântul Macarie s-a făcut monah devenind ucenicul Sfântului Antonie cel Mare de la care, după trecerea la Domnul a Sfântului Antonie, a moştenit toiagul acestuia şi a povăţuit cetele de călugări din pustie care s-au adunat în jurul său întemeind în anul 360 Mănăstirea care îi poartă numele, fiind una dintre puţinele Mănăstiri din deşertul Nitriei cu viaţă monahală neîntreruptă din secolul al IV-lea până astăzi”, a spus Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că misiunea Sfântul Cuvios Macarie cel Mare i-a fost încredinţată de Dumnezeu printr-o revelaţie, iar unele dintre cele mai vechi icoane ortodoxe îl înfăţişează pe Sântul Macarie alături de heruvimul înaripat din vedenie. „În această icoană Sfântul Macarie îşi îndreaptă mâinile spre heruvimul înaripat, arătând lucrarea la care suntem chemaţi, atât monahii cât şi credincioşii, de a aduce împreună cu puterile cereşti neîncetat laudă lui Dumnezeu. Ştim că heruvimii sunt aceia care perpetu îl laudă pe Dumnezeu prin cântarea: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, iar noi suntem chemaţi să împlinim pe pământ, în sfinţenie şi curăţie, ceea ce ei săvârşesc veşnic în ceruri, aducând împreună cu ei neîncetat doxologie lui Dumnezeu"

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

     

Invataturi ale Sfantului Macarie cel Mare pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sfânta Muceniţă Tatiana cinstită în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinsteşte în fiecare an la data de 12 ianuarie pe Sfânta Muceniţă Tatiana.

Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma şi a trăit în timpul împăraţilor romani de neam sirian: Heliogabal (218-222) şi a lui Alexandru Sever (222-235). Tatăl ei a fost creştin în taină şi ales în trei rânduri proconsul. La 19 martie 235, împăratul Alexandru Sever este ucis de soldaţii răzvrătiţi şi înlocuit cu Maximin, care imediat ce a ajuns la tron a început persecuţia împotriva creştinilor, persecuţie în care a fost prinsă şi Tatiana şi dusă în templul zeului Apolo ca să jertfească şi să se închine idolului. Abia acum înţelesese tatăl ei de ce Tatiana nu a vrut să se căsătorească. Ea era creştină şi intrată în rândul diaconiţelor Bisericii din Roma, deşi nu avea mai mult de 15 ani. Sfânta muceniţă a îngenuncheat în templu şi s-a rugat Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-o ajute şi s-o întărească în cele ce avea să pătimească. Până să termine rugăciunea templul a început să se cutremure, încât statuia zeului Apolon a căzut şi s-a spart, iar o parte din templu s-a dărâmat, mulţi preoţi păgâni murind. Muceniţa a fost scoasă din dărâmături şi dusă la judecată înaintea lui Ulpian care o considera pe Tatiana o vrăjitoare. Timp de patru zile, Sfânta Muceniţă Tatiana a fost supusă supliciilor în speranţa că va renunţa la credinţa creştină. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă alte două temple păgâne (al zeiţei Artemis şi al zeului Die) au fost distruse în urma rugăciunilor Sfintei. Prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, Tatiana s-a vindecat de rănile pricinuite de chinurile la care a fost supus, de aceea, în cele din urmă, Ulpian a poruncit ca Sfânta Tatiana să fie omorâtă de sabie împreună cu tatăl ei, cei doi primind astfel cununa muceniciei.

În anul 1517, Neagoe Vodă Basarab a obţinut capul Sfintei Muceniţe Tatiana, pe care l-a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitoria sa.După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova unde se găseşte şi astăzi. 

 

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Botezului Domnului (6 Ianuarie)

Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului se mai numeşte şi 'Arătarea Domnului', 'Descoperirea Cuvântului Întrupat', 'Epifania' sau 'Teofania', deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. 'Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El' (Mt. 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturităţii.

Cele mai vechi mărturii despre existenţa acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sfântului Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea 'Constituţiile Apostolice' o găsim trecută printre primele sărbători creştine, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.

Iniţial, în Răsărit, în primele secole creştine, până prin a doua jumătate a secolului IV-lea, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Lc. 3, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separat în Biserica din Antiohia din jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_botezului_domnului_5488.html

Cuvantul Saptamanii.

Sfântul Vasile cel Mare

Biserica noastră îl sărbătoreşte la 1 ianuarie, pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cezareea Capadociei. Acest sfânt este sărbătorit şi în ziua de 30 ianuarie, împreună cu Sfântul Ioan Hrisostom şi Sfântul Grigorie Teologul.

În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare'. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.

Parintii sai, Vasile si Emilia, se nevoiau pentru curatia sufletului, pentru primirea celor straini, pentru îngrijirea celor bolnavi, pentru îngrijirea slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului si ai Capadociei pentru dragostea ce o aratau celor saraci. Însa darul de mare pret pe care familia capadociana îl aducea Bisericii erau copiii lor, noua sau zece vlastare. Dintre toti au ramas cunoscuti cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcratie, Grigorie si Petru. Macrina s-a nascut pe la 328-329, a adormit întru Domnul într-o sihastrie si este cinstita ca Sfânta. Navcratie s-a nascut în 332, a ajuns judecator si a murit calugar în 358-359. Grigorie s-a nascut la 334-335, s-a casatorit, a ajuns episcop de Nyssa si mare teolog, a adormit în 394 si este cinstit ca Sfânt. Petru, cel din urma dintre cei cinci, s-a nascut probabil pe la 345-347, a ajuns episcop al Sevastiei si a murit în 392.

De la Sfântul Vasile cel Mare, Biserica a mostenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii si cuvântari, panegirice, Regulile monahale mari si mici, canoane si Liturghia ce-i poarta numele. În Cezareea Capadociei a înfiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospatarii, case pentru reeducarea fetelor decazute, scoli tehnice si spitale pentru leprosi.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfantul_vasile_cel_mare_este_sarbatorit_astazi.html

Cuvant cu ocazia primirii Moastelor Sfantului Vasile cel Mare - PF Daniel pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

CRĂCIUNUL - SĂRBĂTOAREA NAŞTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe 25 decembrie Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc în urmă cu 2000 de ani într-o peşteră din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc străjuieşte de peste 1600 de ani, Biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena.

Termenul Crăciun a primit mai multe explicaţii etimologice, fiind dedus fie de la un cuvânt autohton, ce numea trunchiul de brad ars pe vatră în cea mai lungă noapte a anului sau în cea de 24 spre 25 decembrie, pentru a rechema puterea soarelui, un ritual practicat de numeroase populaţii indoeuropene, fie, în exegeza recentă, raportat la un latinesc creationem „creaţie“, cu referire la naşterea lui Iisus Hristos. Dar este uşor de admis că sărbătoarea creştină s-a suprapus peste vechiul obicei antecreştin.

O dovadă în această ordine de idei o constituie faptul că ortodoxia a acceptat destul de târziu şi cu unele rezerve termenul Crăciun pentru Naşterea Domnului, numită în limba veche prin formula Născutul (informaţii bogate în Dicţionarul Academiei). Avem, în această privinţă, mărturia scrierilor unor importanţi clerici; astfel este numită, de exemplu, sărbătoarea creştină în Cazania mitropolitului Varlaam (1643): „Cum aţi auzit la Născut de împăraţii şi de filosofii aceia că nu se întoarseră să spuie lui Irod…“; sau la mitropolitul Dosoftei, în Viaţa şi petreacerea svinţilor (1682): „Era atuncea Născutul Domnului Hristos“.

Acelaşi termen apare şi la cronicarii moldoveni; o bătălie cu tătarii este datată de Grigore Ureche „pre câşlegile Născutului“, iar la Nicolae Costin găsim enunţul „cântă beserica noastră în sara Născutului“. Însă termenul apare şi într-un colind publicat de Alexiu Viciu: „Ce sară e astă-sară? / Domnului, Doamne, / Da-i sara Născutului, / Că s-a născut un fiu sfânt, / Fiul sfânt pe-acest pământ“ (Colinde din Ardeal, Bucureşti, 1914).

În legătură cu acest termen, să ne amintim şi de un alt derivat de la verbul (a) naşte, substantivul născătoare, prezent în sintagma prin care, în textele bisericeşti, este numită Maica Domnului, ca, de exemplu, într-o rugăciune care este intitulată „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu“.

Suntem obişnuiţi cu antroponimele Crăciun, Crăciunescu, Crăciunel, Crăciunaş, Crăciunoaia etc., dar, paralel, semnalăm faptul că şi termenul pe care îl discutăm a fost folosit ca nume de botez, Născutul, consemnat de N. A. Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (Bucureşti, 1963); aşadar, ne aflăm în prezenţa unui perfect corespondent al franţuzescului Noël (< lat. Natalis Christi), situaţie ce deschide o fereastră spre mentalul denominativ creştin de dinaintea Marii Schisme (1054).

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/bicraciunul_sarbatoarea_nasterii_domnului_nostru_iisus_hristosbi_4326.html

Corul Armonia - Sara-i buna pe video.crestinortodox.ro