Denia Acatistului Bunei Vestiri & Predica la Buna Vestire

Denia Acatistului Bunei Vestiri  

Este oficiata in fiecare an, vineri seara, in saptamana a V a a Postului Sfintelor Pasti.  Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in biserica Maicii Domnului de la Vlaherne.

Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu impotriva dusmanilor, a fost mutata in secolul al VIII-lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. In secolul al IX-lea, aceasta era sarbatorita la sfarsitul Postului Sfintelor Pasti, iar mai tarziu a fost fixata in saptamana a V-a din Postul Mare.

Parintele Cleopa, Predica la Buna Vestire

La Prea Curata si Prea Sfânta Fecioara Maria toate darurile cele inalte si duhovnicesti, cu care a fost impodobita de Dumnezeu, s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica smerita ei cugetare. Spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, iata o istorioara. Se povesteste ca vestitul pictor Apeles a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si mirare, si un minunat spic de grau de care atarna un porumb. Toti se mirau si se minunau de acea minunata sculptura, deoarece se parea ca in ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea. Dar era o taina nedezlegata: cum un spic, care este asa de gingas cu puterea, sa poata tine pe el greutatea unui porumb? Dezlegarea tainei insa arata si inchipuie pe Prea Curata Fecioara Maria. Fecioara Maria era aici inchipuita printr-un fir de grau; iar porumbelul era chipul Duhului Sfant. Spicul sta aplecat de greutatea porumbului, aratand ca un simbol smerenia cea mare a Prea Curatei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie cand Duhul Sfant a venit peste ea si o a facut Lui salas (Luca 1, 35).

Glasul Domnului - Duminica Sfintei Cruci

Iubiti credinciosi,
Glasul Domnului, textul din aceasta saptamana in format PDF poate fi descarcat de aici.
Post cu folos!

Fragment din predica la Duminica Sfintei Cruci
Parintele Petroniu Tanase (1914-2011)

"Privita omeneste deci, Crucea este osteneala, rabdare, suferinta, lupta impotriva raului; si fiindca acestea nu pot fi ocolite in viata, nici crucea nu poate fi ocolita, tot omul trebuie sa-si poarte crucea sa. Plata pacatului este moartea: crucea ispasirii si a suferintei este fireasca in acest veac. Prin suferinta Sa, Mantuitorul insa a deschis o noua perspectiva asupra Crucii: suferinta, dar nu spre moarte, ci spre viata, popas spre bucuria Invierii. Putina suferinta a Crucii ne scapa de vesnicia mortii. De aceea Hristos astepta cu dor Crucea, iar mucenicii cautau si se bucurau de chinuri, stiind ca "patimirile de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi" (Rom. 8, 18).

Privita dumnezeieste,, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere si de intarire, semn de biruinta asupra mortii si diavolului, "arma nebiruita", "viata si invierea". "Mare este puterea Crucii Tale, Doamne" se minuneaza Biserica. Si, intr-adevar, tot harul si puterea lui Dumnezeu ni se impartasesc sub semnul Crucii. De la nastere, pana la moarte si pana la invierea cea de obste, toata viata crestinului este umbrita de Sfanta Cruce, care este cheia ce deschide camara de bunatati a harului. Ca semn al Sau, Mantuitorul a dat Crucii toata puterea Sa si a daruit-o ca pe darul cel mai de pret prietenilor Sai. Dandu-ne Sf. Euharistie, Domnul ne spune: "Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea"; dandu-ne Crucea, ne spune: "Aceasta s-o aveti intru amintirea Mea, in amintirea dragostei Mele pentru voi, pentru care Mi-am dat viata"; caci Crucea este semnul dragostei nemarginite a lui Dumnezeu pentru om. De aceea, Mantuitorul a voit sa moara pe Cruce, cu bratele intinse, sa ne imbratiseze, sa ne arate de-a pururi iubirea Sa cea mare pentru noi, pe care ne asteapta sa ne intoarcem la El."

Glasul Domnului - Duminica Sf Grigorie Palama

Iubiti credinciosi,
Glasul Domnului, textul din aceasta saptamana in format PDF poate fi descarcat de aici.
Post cu folos!

Despre Biserica si Icoane

Daca o biserica, vazuta din launtru, e purtatoare de icoane, vazuta din afara ni se arata ea insasi ca o icoana, ca un chip al casei lui Dumnezeu. Asa cum icoana in casa este o marturie a prezentei lui Dumnezeu in familie, tot astfel biserica unei parohii este semnul vazut al prezentei lui Dumnezeu intr-o familie crestina mai mare, fie la sat, fie la oras. In fapt, biserica nu e numai o trebuinta, ci si marturia obsteasca a enoriasilor, pentru a carei fiintare ei nu precupetesc nicio jertfa. Iata de ce prima grija a enoriasilor este sa-si construiasca o biserica, daca nu o au, sau s-o repare, s-o picteze, s-o innoiasca pe aceea pe care o au.

Fragment dintr-o predica a Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Bartolomeu Anania (1921-2011)

Glasul Domnului

Iubiti credinciosi,

PS Parinte Episcop Ignatie Muresanul, Arhiereu Vicar, ne ofera, incepand cu aceasta saptamana, Glasul Domnului, o colectie de texte teologice pe care speram sa le gasiti folositoare sufletului si calauzitoare mintii.
Textul, in format PDF, poate fi descarcat de aici.

Post cu folos!

Canonul Sfantului Andrei Criteanul

Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe frag­mente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului.

Acest bogat si frumos canon este, in acelasi timp, medi­tatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait.

Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea jude­cata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata, deodata, durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletu­lui din moartea pacatului.

Rugaciunea vamesului "Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!" devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!"

Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: "Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale" ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: "Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul." (Cantarea a II-a, 2)

Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi, devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei ce se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta.

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Postul, leac pentru suflet

... Să-şi aducă aminte fiecare dintre voi de folosul postului şi de ce fel de dar s-a desfătat de la Dumnezeu în aceste puţine zile şi se va face încă şi mai râvnitor pentru celelalte. Fiindcă postul, acest medic al sufletelor noastre, obişnuieşte să domolească unuia fierbinţelile şi mişcările trupului, altuia să-i îmblânzească irascibilitatea, altuia îi alungă somnul, altuia îi trezeşte râvna, altuia îi curăţă mintea şi o face din nou liberă de cugetele rele, altuia îi domoleşte limba nedomolită şi o reţine ca şi cu un frâu prin frica lui Dumnezeu, nemailăsând-o să rostească cuvinte nefolositoare şi putrede; altuia îi ocroteşte nevăzut înălţările şi-i fixează ochii şi nu-i lasă să se mai poarte cu curiozitate încolo şi încoace, şi îl învaţă să se privească pe sine însuşi şi să-şi aducă aminte numai de păcatele şi lipsurile sale.

După puţin timp, postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul inteligibil şi acoperământul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luându-şi împreună-lucrătoare privegherea, postul înmoaie învârtoşarea furişată în inimă şi, în locul lăcomiei di-nainte, face să ţâşnească izvoarele străpungerii inimii; lucru pe care să râvnim să se facă şi în fiecare din noi înşine, rogu-va fratilor! Fiindca făcându-se acest lucru în chip uşor împreună cu Dumnezeu, străbatem toată marea patimilor şi, trecând prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizează amarnic, vom ancora la limanul nepătimirii.

Sfantul Simeon Noul Teolog - Cateheze

Despre iubirea aproapelui

Cel ce iubeşte nu-i face rău aproapelui său. Dragostea, fiind plinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, are două avantaje, evitarea răului şi săvârşirea binelui. Şi este numită plinire a tuturor poruncilor lui Dumnezeu nu numai pentru că ea constituie suma tuturor îndatoririlor noastre creştine, ci şi pentru că înlesneşte plinirea lor.
Iubirea este o datorie care rămâne mereu neachitată. Cu cât lucrăm pentru a o achita, cu atât datoria creşte. Când e vorba de foloase băneşti, îi admirăm pe cei care nu au datorii, pe când, atunci când e vorba de foloasele iubirii, îi fericim pe cei care sunt foarte îndatoraţi. De aceea apostolul Pavel scrie: „Nimănui cu nimic să nu-i fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul”. Prin aceste cuvinte vrea să ne arate că datoria dragostei trebuie totdeauna s-o achităm şi totodată să rămânem îndatoraţi. Niciodată să nu încetăm să fim îndatoraţi cu ea, câtă vreme ne aflăm în această viaţă. Căci pe cât de grav şi supărător este să datoreze cineva bani, tot atât de vrednic de osândire este să nu datoreze iubire. Iubirea este o datorie care rămâne, cum am spus, mereu neachitată. Fiindcă această datorie este cea care mai presus de orice ne alcătuieşte viaţa şi ne leagă mai strâns între noi.

Sfantul Ioan Gura de Aur, Problemele vietii

Dragi credinciosi,

Joi, 30 ianuarie, praznuim pe Sfintii Trei Ierari, Vasile, Grigorie si Ioan

-------------------------------------------------------------------


Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam: bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !
(Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi, Condacul 1)


De aceea este de trebuinta sa spun iarasi. Unul ca acesta vrea sa faca de la sine o binefacere, dar sa nu para ca o face de la sine, ci ca de fapt binefacerea n-ar fi decat o rasplatire datorata celuilalt. Asa a facut si Dumnezeu cu oamenii. Urma sa-L daruiasca pe Fiul Sau pentru noi, insa, ca sa nu para ca ni-L da in dar, ci ca de fapt ne este dator, a poruncit lui Avraam sa i-l dea pe fiul lui ca, facand Avraam ceva mare, sa nu para ca El face ceva mare. Cand nu exista prietenie (iubire), batjocorim binefacerile primite, iar cele pe care le facem, chiar cand sunt mici, le socotim mari si ne laudam cu ele. Insa cand exista dragoste (prietenie), ascundem binefacerile si vrem ca si cele mari sa se arate mici ca sa nu parem ca il indatoram pe prieten, ci ca noi de fapt suntem datori lui prin aceea ca el ne este dator.

Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre prietenie
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/01/30/sfintii-trei-ierarhi-si-prietenia-duhovniceasca/#more-1936

Un margaritar duhovnicesc al Parintelui Dumitru Staniloae

Chiar daca exista si un urcus individual al credinciosilor spre Dumnezeu prin curatirea de patimi, prin dobandirea virtutilor si prin contemplarea ratiunilor creatiei, acest urcus nu ar putea avea loc daca n-ar fi ajutat de un urcus liturgic spre Dumnezeu, care se infaptuieste de fiecare impreuna cu obstea celorlalti credinciosi. Acest urcus este sustinut de Hristos cel inviat si unit cu credinciosii prin Sfanta Impartasanie. Dar unirea cu Hristos in Sfanta Impartasanie uneste pe credinciosii adunati in Hristos si cu Sfanta Treime, intarindu-le calitatea de mostenitori impreuna cu Hristos ai Imparatiei Tatalui, avand pe Duhul Sfant peste ei.

Taierea imprejur a Domnului

Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc "este desăvîrşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi a pornirilor sufleteşti, chiar şi a celor fireşti, către cele ce se nasc şi pier". În această treaptă creştinul nu se leapădă numai de păcatul cel făcut prin lucrare, ci şi de cel prin gînd. Căci numai de gîndim cele pătimaşe, este păcat la Dumnezeu. Tăierea împrejur este desăvîrşita lepădare a tuturor poftelor pătimaşe şi a mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi ale mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul au mişcările lor fireşti de a mînca, de a bea, de a se odihni, de a se mîhni şi a se bucura. Prin tăierea împrejur, care este cea mai înaltă şi duhovnicească treaptă creştină, omul se opreşte, nu numai cu lucrul de la aceste mişcări fireşti ale trupului, ci şi cu gîndul, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu printr-o viaţă exemplară şi prin contemplarea naturală în duh.

Din Predica Pr Cleopa; textul intreg la
http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_sfinti/predica_taierea_domnului_imprejur.html

Sarbatoarea Nasterii Domnului

Naşterea Domnului aduce ma­re bucurie şi binecuvântare ce­lor ce veghează. Iisus Se naş­te în peşteră şi este culcat într-o ies­le, noaptea, pe când dor­meau lo­cuitorii Betleemului. La mar­gi­­nea oraşului se află în sta­re de ve­ghe doar păstorii oi­lor. Aces­tor oameni simpli şi ve­ghetori li se arată cete de în­geri întru lu­mi­nă şi cântare (cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dum­nezeu schimbă pe cele sme­rite în slavă, iar sin­gu­ră­ta­tea lor o pre­face în bucurie. Oa­meni din a­fara oraşului sunt che­maţi să devină cei dintâi pri­e­teni ai fa­mi­­liei sărace şi stră­ine, pe care Dum­nezeu o bi­ne­cuvântează prin naşterea Fi­u­lui Său ca om pen­tru mântui­rea oamenilor. Magi de la Ră­să­rit, de la distan­ţe mari, vin să vestească iu­de­i­lor că, tocmai în ţara lor, S-a năs­cut un Prunc-Rege de Care de­pinde mer­­sul astrelor. Daru­ri­le îm­pă­răteşti oferite Pruncului să­­rac, născut într-o peşteră şi cul­cat în iesle, au fost aduse de de­­par­­te, dintr-o ţară străină, pen­­t­ru a arăta iubirea lui Dum­nezeu pentru Pruncul năs­cut din Mamă săracă, nea­ju­­torată de cei de aproape, de a­celaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan E­van­ghelistul spune: „În­tru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au pri­mit“ (Ioan 1, 11).



Din Pastorala de Craciun a PF Daniel
Textul intregral in ziarul Lumina,
http://ziarullumina.ro/pastorala-de-craciun/nasterea-domnului-bucuria-cerului-si-pamantului-0

Omul smerit

Cel smerit este constient de starea sa launtrica si, desi aceasta este urata, el nu-si pierde personalitatea. Cunoaste ca este pacatos si se intristeaza din pricina asta, dar nu deznadajduieste, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfanta smerenie nu vorbeste deloc, adica nu se impotriveste. Primeste sa i se faca observatii, sa-l controleze ceilalti, fara sa se manie si sa indreptateasca. Nu-si pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se intampla contrariul: la inceput seamana cu cel smerit insa, daca il deranjeaza putin cineva, indata isi pierde pacea, se manie, se tulbura.

(Sursa: "Ne vorbeste Parintele Porfirie", Ed. Egumenita)

Pentru vremuri tulburi

Fratilor, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; impotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim in Duhul, in Duhul sa si umblam. Sa nu fim iubitori de marire desarta, suparandu-ne unii pe altii si pizmuindu-ne unii pe altii. Fratilor, chiar de va cadea un om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati-l pe unul ca acesta cu duhul blandetii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita. Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos. Caci de se socoteste cineva ca este ceva, desi nu este nimic, se inseala pe sine insusi.

(Sursa: Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel, 5:22-26, 6:1-3)

Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata

"Din ganduri izvoraste totul, si binele si raul. Gandurile noastre se infaptuiesc. Cum ne sunt gandurile, asa ne este si viata. Oamenii dau putina atentie faptului acesta, dar Dumnezeu ne descopera ca gandul este o putere uriasa. Duhul se manifesta prin trup, trup cugetator. Aceasta putere a gandului pune in miscare materia. Trupul este, in sine, doar mort, fara duh."

(Sursa: "Pace si bucurie in Duhul Sfant", Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita, Ed. Predania, 2010)

Grija cea multa si pagubitoare

In ziua de astazi oamenii sunt foarte raspanditi fiindca nu traiesc simplu. Deschid multe fronturi si se pierd in grija cea multa... Pe cat se poate, omul sa faca numai un lucru-doua, sa le termine cum se cuvine avand mintea curata si odihnita, si dupa aceea sa inceapa altceva. Caci daca mintea se imprastie, ce lucruri duhovnicesti va mai face omul dupa aceea? Cum sa-si mai aduca aminte de Hristos?

(Sursa: "Cuvinte Duhovnicesti, vol.I, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan", Cuv. Paisie Aghioratul, Ed. Evanghelismos, 2003)

Ce cale alegem?

Cu totii pacatuim, cu totii incalcam poruncile lui Hristos si legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc pacatosi din pricina caderii lor si se caiesc de greselile lor, iar altii, in loc de aceasta, resping insesi legile si nu voiesc sa li se supuna, spun ca aceste legi s-au invechit, ca nu mai este nevoie de legi, ca noi am fi mai destepti decat cei care au dat legile Bisericii, pe care Insusi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii si arhiereii Sai. Iata cele doua cai care se afla in fata noastra: calea talharului intelept si calea talharului care, prin povara hulei, s-a pogorat in iad.

Sursa: Sf Ioan Maximovici, "Predica in Saptamana Ortodoxiei", p. 185, din volumul Predici si indrumari duhovnicesti, Ed. Sophia, 2006.

Cuvant duhovnicesc ... in versuri

Daca nu se ducea mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea usor se rataceste
La vorbirile desarte.

Si nu se odihneste
Mila pacii intre noi,
Vom gasi mereu pricina
De galceava si razboi.

Iar cand nu ne dam silinta
Spre cunoasterea de sine
Cantarim mai totdeauna
Numai faptele streine.

(Sursa: "Viata. Poezie. Invatatura", Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt, Editura Doxologia, 2010)

A te cunoaste pe tine insuti

"Doar printr-o smerenie neinteleasa si misterioasa pentru lume poti afla adevarul despre tine insuti. A te cunoaste pe tine insuti ... este o cunoastere foarte importanta. O multime de oameni isi traiesc veacul fara a se cunoaste pe sine. Caci noi avem doar unele pareri si fantezii despre noi insine, in functie de slava desarta, mandria, necazurile si ambitiile noastre. Iar adevarul, oricat de amar ni s-ar parea acest lucru, este ca noi suntem "ticalosi, si vrednici de plans, si saraci, si orbi si goi..." Va amintiti cuvintele acestea din Apocalipsa? Acest lucru se descopera doar printr-o cercetare extrem de sincera, in lumina Evangheliei, a sinelui nostru. Aceasta si este, daca vreti, adevarata smerenie. Ea nu il injoseste catusi de putin pe om. Dimpotriva, cei ce trec prin incercarea acestui ultim si cumplit adevar devin sfinti, devin acei inainte-vazatori, prooroci si facatori de minuni, pe care voi ii admirati." (Sursa: “Nesfintii Sfinti”, Arhim. Tihon Sevkunov, Ed. Egumenita, 2012)