Omul smerit

Cel smerit este constient de starea sa launtrica si, desi aceasta este urata, el nu-si pierde personalitatea. Cunoaste ca este pacatos si se intristeaza din pricina asta, dar nu deznadajduieste, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfanta smerenie nu vorbeste deloc, adica nu se impotriveste. Primeste sa i se faca observatii, sa-l controleze ceilalti, fara sa se manie si sa indreptateasca. Nu-si pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se intampla contrariul: la inceput seamana cu cel smerit insa, daca il deranjeaza putin cineva, indata isi pierde pacea, se manie, se tulbura.

(Sursa: "Ne vorbeste Parintele Porfirie", Ed. Egumenita)