Programul zilei de Duminica 15 Mai / Diary for Sunday 15th May

Dragi Credinciosi,

Duminica 15 Mai, PC. Pr. Nicolae Tanase de la Parohia "Valea Plopului", se va afla in mijlocul nostru la Parohia Sfantul Macarie cel mare din Leeds pentru a sustine, dupa Sfanta si Dumnezeiasca liturghie o conferinta cu tema “Familia Crestina Azi”.
Evenimentul va fi urmat de o agapa frateasca.
Consiliul Pariohial

Dear brothers and sisters in Christ,
on Sunday 15^th May, Father Nicolae Tanase from the Parish "Valea Plopului", Prahova will be  at Leeds Parish of St. Makarios the Great and he will sustain, after the Holly Service, a conferences with the title "The Christian Family Today".
The event will be followed by an Agape feast.
The Parish Council

Cuvantul Saptamanii.

Cinstirea sfintelor moaste.

O mărturie despre Sfintele moaşte o avem încă din Vechiul Testament care ne arată în acest sens despre proorocul Elisei :”Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi. Dar iată odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale”( IV.Regi13,20-22).

Iar regele Iosia a curăţat templul de idoli şi a restaurat cinstirea Legii. După ce arse pe jertfelnic oasele din morminte, venind la mormântul omului lui Dumnezeu, a poruncit pentru el: ”Lăsaţi-l în pace. Nimeni să nu se atingă de oasele lui. Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria”(IV.Regi 23,16-18).

Psalmistul David zice cu referire la ramasitele celor drepti:”Domnul pazeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi”.(Ps. 33, 19).

Duminica 1 Mai nu este slujba/ There is no service on Sunday 1st May

Hristos a Inviat! / Christ is Risen!

Iubiti membri ai parohie noastre va anuntam ca DUMINICA 1 MAI NU ESTE SLUJBA LA LEEDS - va rugam mentionati aceasta si cunoscutilor dumneavoastra.
Dear parish members please note that SUNDAY, 1st MAY, THERE IS NO SERVICE AT LEEDS - please let those you know this fact.

Cuvantul Saptamanii.

Hristos a Inviat!

“Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor (ecce homo) si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata…”(Isaia 53, 3).

“Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre s-a impovarat. Si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu” (Isaia 53, 4).

“Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara glas inaintea celor ce o tund, asa nu si-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).

“Mi-au cantarit simbria mea: 30 de arginti.”(Zaharia 11, 12).

“Atunci a grait Domnul catre mine: ‘Arunca-i olarului pretul acela scump cu care Eu am fost pretuit de ei.” (Zaharia 11, 13).

“Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca nu savarsise nici o nedreptate si nici inselaciune nu fusese in gura Lui” (Isaia 53, 9).

“Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

“Dar iata, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului si El a inaintat pana la Cel vechi de zile, si a fost dus in fata Lui” (Daniel 7, 13).

“Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia, si toate popoarele, neamurile si limbile ii slujeau Lui. Stapanirea Lui este vesnica, stapanire care nu va trece, iar imparatia Lui nu va fi nimicita niciodata” (Daniel 7, 14).

Duminica 1 Mai nu este slujba/ There is no service on Sunday 1st May

Iubiti membri ai parohie noastre va anuntam ca DUMINICA 1 MAI NU ESTE SLUJBA LA LEEDS - va rugam mentionati aceasta si cunoscutilor dumneavoastra

Dear parish members please note that SUNDAY, 1st MAY, THERE IS NO SERVICE AT LEEDS - please let those you know this fact

Cuvantul Saptamanii.

“Am gresit vanzand sange nevinovat.”

Hotararea sinedriului de a-L omora pe Iisus a fost, desigur, repede cunoscuta in tot Ierusalimul. Iuda, atat de direct implicat in desfasurarea evenimentului, a auzit si el fara de intarziere la ce a condus tradarea sa. Din nefericire nici ceilalti ucenici un au fost mai loiali. Petrru, cel care a jurat ca mai degraba va muri decat sa se lepede de Invatatorul Sau (Mt. 26, 35), s-a aruncat cu capul inainte in minciuna, protestand, blestemand si repetand ca nu-l cunoaste pe Acesta (Mc. 14, 71).

          Mai mult decat atat, unicul ‘privilegiu’ de a duce crucea Mantiuitorului pe Via Dolorosa nu le revine ucenicilor, nici macar iudeilor, ci unui african de origine. Este vorba de Simon din Cyrene, tatal lui Alexandru si Rufus (Mt, 27, 32; Mc. 15, 21). Cyrene era un oras de pe coasta Libiei, Nordul Africii, unde totusi exista o mare comunitate de evrei. Lucru explicabil si din faptul ca negustorul Simon isi terminase negotul si probabil se indrepta spre casa in momentul in care ostasii ii cer sa duca crucea lui Iisus (Mc 15, 21).

          Revenind la Iuda, stim ca sufletul sau era cuprins de lacomie (In. 12, 6) si multe nemultumiri se adunasera acolo impotriva lui Iisus si a  mesianismului sau umil. Voise numai sa vada ca I se da o lectie aspra Invatatorului Sau. Se pare ca Iuda nu intrevazuse un deznodamant atat de dramatic al actului sau. Cand insa a aflta de condamnarea la moarte, sufletul sau a fost adanc zdruncinat. S-a dus deci si a marturisit arhiereilor si batranilor ca a vandut pe un nevinovat (Mt. 27, 4). Din nefericire pentru el si sufletul sau, in loc de bunatatea si caldura Invatatorului Sau intalneste raceala si dispretul sinedristilor (Mt 27, 4). Doua texte neo-testamentare ne relateaza ce s-a intamplat cu el dupa aceea: Mt. 27, 5 si Fapte 1, 16-20.

SURSA: Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 35-36.

Cuvantul Saptamanii.

OSANA!

          La intrarea Sa triumfala in Ierusalim, Iisus vine dinspre Betania (In.12 ,1). Betania a devenit numele prieteniei. Acolo traiau Maria, Marta si Lazar, prietenii Mantuitorului. In Sfintele Evanghelii, numai ucenicii mai sunt numiti ‘prietenii’ lui Iisus (Lc.12, 4). Nu toti cei trei frati sunt numiti direct ‘prietenii’ Mantuitorului. Cuvantul este folosit doar pentru Lazar:”Lazar, prietenul nostru a adormit”(In.11, 11). Prietenia Mantuitorului pentru Lazar reiese si din faptul ca Iisus a lacrimat in fata mormantului acestuia (In.11, 35-36). Fericiti sunt aceia care il au ca prieten pe Mantuitorul,

          Iosif Flaviu ne relateaza ca in aceasta perioada a anului, si anume la sarbatoarea Pastilor, milioane de pelerini se adunau in cetatea Ierusalimului pentru a comemora eliberarea din robia Egipteana si drumul lung de aproape 40 de ani catre Tara Sfanta: Canaan. Multi se instalau in afara zidurilor, in corturi sau in mici colibe de ramuri, sau pur si simplu sub cerul liber. Mai sunt deci 5 zile pana la Pasti (In.12, 1). Multimea de pelerini, ii fac lui Iisus un cortegiu triumfal si-l aclama ca pe Regele Mesianic:”Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului” (Mt.21, 9).

SURSA: Pr.Prof. Dr. Vasile Mihoc, Meditatii la Evangheliile Duminicilor Triodului si Penticostarului, Ed Teofania, Sibiu, 2003, pp.93, 99.

Cuvantul Saptamanii.

Iisus in fata arhiereilor Anna si Caiafa.

Faptul ca Iisus este dus, impotriva legii, la Anna, care numai avea nici o calitate oficiala, este profund semnificativ. Rezulta de aici ca adevaratul autor al condamnarii lui Iisus a fost ex-arhiereul Anna. Iosif Flaviu ne ofera detalii suplimentare referitor la acestia. Anna, care ocupase aceasta demnitate un ‘timp considerabil’  anume intre anii 7-15 d.Hr. devenise seful unei adevarate dinastii de arhiereii: 5 dintre fii sai, un ginere (Iosif Caiafa), si un nepot (Matias, la anul 65 d.Hr.) au ocupat aceasta demnitate. Iosif Caiafa a fost pus arhiereu de procuratorul Valeriu Gratus in anul 18 d.Hr. ocupand acest post pana in anul 36, cand Pilat a fost depus de legatul Siriei. Desi in epoca ocupatiei romane arhiereii erau schimbati la scurta vreme, acestia din urma ne arata cat de supli si adaptabili erau,  adevaratate instrumente docile ale ocupantului strain.

          De la Anna Iisus este ‘dus’ la Caiafa. Impropriu spus pentru ca in lumina datelor existente, arheologii si exegetii inclina sa creada ca acestia locuiau in acelasi palat, avand numai curti separate.  In casa lui Caiafa au loc 2 reuniuni: prima neoficiala si ilegala, inainte de cantatul cocosilor (Mt 26, 57-66; Mc 14, 53-64); a doua in zorii zilei de 7 Aprilie (14 nisan) anul 30 al erei crestine cf. Mt.27,1; Mc. 15, 1.

          La prima intalnire ‘arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinoasa impotriva lui Iisus ca sa-l omoare’ (Mt. 26, 59). Dar, in cazurile capitale, pentru ca o marturie sa poata fi retinuta de tribunal era nevoie de declaratia a cel putin 2 martori; marturia unuia singur nu era de ajuns (Num. 35, 30; Deut. 17, 6). Depozitiile celor 2 martori, gasiti in cele din urma, pareau destul de neclare: primul declara cf. Mt.26, 61:“Pot sa daram templul…” iar celalalt declara cf. Mc. 14, 58: “Voi darama acest templu…”. In ambele cazuri marturia este neclara pentru ca de fapt Iisus declarase: ”Daramati VOI templu acesta si in trei zile il voi ridica” evanghelistul adaugand si aceasta precizare: “Iar El vorbea despre templul trupului Sau” (In 2, 19-21).

          Dandu-si seama ca pe aceste acuzatii nu se poate intemeia o condamnare la moarte, Caiafa il provoaca pe Iisus:”Te jur pe Dumnezeul Cel Viu, sa ne spui noua de esti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”(Mt. 26, 63). Este de notat faptul ca iudaismul, cantonandu-se intr-o falsa conceptie despre un Mesia pamantesc, nu interpreta textul din Daniel 7, 13-14, in sens mesianic. Mantuitorul insa prin afirmatia facuta acum, in fata lui Caiafa, dar nu numai, preluand din Dan. 7, 13 titlul de Fiul Omului, a dat o clara interpretare mesianica acestui text profetic.

SURSA : Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 14-21.

Cuvantul Saptamanii.

Arestarea Mantuitorului.

          Intarit prin rugaciune, Iisus se pregateste sa-i intampine pe cei ce veneau sa-l prinda. S-a pus adeseori intrebarea daca din trupa care l-a arestat pe Mantuitorul au facut parte si soldati romani. Probabil insa ca aceasta trupa provenea dintre garzile templului, aflata la dispozitia sinedristilor (cf. Mt 27, 65), dintre care unii venisera si ei in Ghetsimani (Lc 22, 52), insotiti si de slugi de-ale lor, cum era acel Malhus (In 18, 10). Sfantul Ioan spune, de altfel, ca Iuda a luat oaste si slujitori “ de la arhierei si de la farisei”(In 18, 3).

          Ajungand in Ghetsimani, Iuda l-a indicat pe Iisus prin semnul pe care li-l daduse, anume prin sarutare. Bland, nu e nici o ironie in cuvantul “prietene” cu care i se adreseaza lui Iuda, Domnul ii reproseaza sarutul tradarii, semn al demonicei rasturnari a lucrurilor, caci adauga:”Dar acesta este ceasul vostru si Stapanirea Intunericului”(Lc 22, 53).

          De fapt, intarit de Sus, Domnul este deplin stapan pe situatie si arestarea Sa a fost doar o predare de buna voie spre patimi si moarte. Sf. Ioan ne spune ca Iisus le-a iesit inainte si li s-a prezentat celor veniti sa-l prinda, iar ei au cazut la pamant in fata majestatii Sale (In 18, 4-9). La aceasta minute, s-a mai adaugat si aceea a vindecarii urechii slujitorului ranit cu sabia de impetuosul Apostol Petru. Numai Sf. Ioan, care scria la multa vreme dupa aceste evenimente, ne spune ca pe acest slujitor al arhiereului il chema Malhus, nume omis de ceilalti sinoptici deoarece, cum spune Traditia, Malhus a devenit crestin si mentionarea numelui sau cata vreme se mai afla in viata ar fi constituit un pericol pentru beneficiarul minunii din Ghetsimani.

          Un tanar infasurat intr-o panza,  se pare ca intentiona sa-l urmeze pe Iisus din umbra, dar sinedristii punand mana pe el acesta se smulge din panza care-i acoperea trupul, si fuge gol. Numai Sf. Marcu relateaza acest moment (Mc. 14, 51-52), care pare sa constituie o amintire personala a sa. Ceva mai tarziu, revenindu-si din prima frica, doi dintre ucenici il vor urma pe Iisus pana in curtea arhiereului (In 18, 15-16).

SURSA : Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 12-13.

Cuvantul Saptamanii.

“Procesul”  Mântuitorului.

          Desi condamnarea la moarte a Mântuitorului a fost pronuntatã de sinedriu, curtea supremã de justitie a iudeilor, si desi aceastã condamnare a fost confirmatã de guvernatorul roman al Iudeii, pare impropriu a se vorbi, in cazul Sãu, de un proces juridic. Cãci moartea Domnului fusese hotãrâtã de sinedristi dinainte, anume indatã dupa invierea lui Lazãr (In 11, 47-53). Iar intrunirea sinedriştilor din dimineaţa Vinerii Patimilor (7 Aprilie, anul 30 al erei creştine) nu avea drept scop aflarea adevãrului şi pronunţarea unei sentinţe in consecinţã, ci pur si simplu gãsirea unei forme juridice pentru omorãrea cu orice preţ a Mãntuitorului (Mt. 27, 1). Domnul a fost, deci, victima unui complot, iar condamnarea şi executarea Sa constituie un asasinat juridic. De aceea cuvantul proces din titlu a fost pus intre ghilimele.

“La ai Sãi a venit si ai Sãi nu L-au primit” (In 1, 11).

          Dupã Cina cea de Tainã, care a avut loc in foişorul unei case, poate cea a familiei lui Ioan Marcu (cf. Fapte 12, 12), din cartierul aristocratic de pe Muntele Sionului, Domnul, urmat de ucenicii Sãi, in afarã de Iuda, a coborãt spre Valea Chedronului (Chedron inseamnã “negru”, “murdar”). Mergãnd poate pe aleea in trepte recent descoperitã care lega acel cartier de Scãldãtoarea Siloamului din vale, a trecut peste apele tulburi ale pârâului si s-a oprit intr-o grãdina cu mãslini de la poalele Muntelui Eleonului numitâ Ghetsimani (in traducere “presã de ulei”).

Vom incerca pe viitor sa prezentãm acest proces incepãnd cu arestarea din Ghetsimani si sfãrsind cu acordul lui Pilat de rãstignire a Mãntuitorului.

SURSA: Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc “Procesul Mãntuitorului”, Editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 9-11.

Cuvantul Saptamanii.

            In 25 Aprilie 1933, la orele 14,oo, s-a desfasurat la Ierusalim o rejudecare, de catre un tribunal special, a procesului lui Iisus din Nazareth. Judecatorii erau evrei iar judecata s-a desfasurat aplicandu-se legile in vigoare la iudei in epoca Mantuitorului. Din cei cinci judecatori, patru au votat: nevinovat. Iata-L deci pe Iisus reabilitat formal de un tribunal ierusalimitean. Mai ssensibili, probabil, la detaliile juridice, majoritatea judecatorilor acestui tribunal au decis ca sentita la condamnare a lui Iisus, pronuntata de sinedriul iudaic in ziua de 14 nisan (7 Aprilie) anul 30 al erei crestine, a fost nedreapta.

          Ce semnificatie poate avea aceasta reconsiderare juridica? Desigur ca, atunci cand  astfel de reevaluari vin din lumea evreiasca, ele manifesta o anumita evolutie in perceperea personalitatii lui Iisus din Nazareth. Nu e vorba bineinteles de recunoasterea mesianitatii Sale. Dar exista astazi destui evrei-mai ales din patura intelectuala- care sunt gata sa recunoasca in Iisus o figura marcanta a poporului lor si chiar un profet. Dar, atentie! Sa nu ne  bucuram noi, crestinii, cu prea multa usurinta de o astfel de schimbare de optica. Pentru ca pozitia mentionata ascunde un gand viclean: sustinatorii ei, cautand sa disculpe de orice vina pe sinedristii iudei, arunca, de obicei, intreaga vina a uciderii lui Iisus pe umerii autoritatii romane si acuza pe evanghelisti de oportunism – Evangheliile s-ar vrea cat mai pe placul autoritatii romane- si din aceasta pricina, de denaturarea grava a adevarului istoric.

SURSA : Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, (profesor de Noul Testament la facultatea de Teologie Orthodoxa din  SIbiu) : Procesul Mantuitorului, editura Teofania, Sibiu, 2001, p. 3-5.

Procesiune in Duminica Ortodoxiei

Dragi membrii ai parohiei noastre,

Duminica, 13 martie, in prima duminica din Post, intreaga Biserica Ortodoxa face amintire de biruinta cinstirii icoanelor asupra prigonitorilor iconoclasti.
Cu acest prilej, comunitatile ortodoxe obisnuiesc a face o procesiune cu icoane in bisericile unde slujesc.
Si parohia noastra din Farnley / Leeds va face o astfel de procesiune in duminica aceasta.
V-am ruga sa participati cati mai multi, aducandu-va de acasa, fiecare, icoana pe care o aveti in case, in fata careia obisnuiti a va face rugaciunile personale.

Va asteptam cu drag.

Parintele Constantin

Cuvantul Saptamanii.

“Sunati din trambita in Sion, gatiti postiri sfinte, praznuiti Sarbatoarea cea pentru toti.”(Ioil 2, 15).

            Indemnul acesta este asa de lamurit, incat poate fi priceput de la intaia auzire. Si cu toate acestea, proorocul, cu toata scurtimea proorociei sale si cu toata felurimea lucrurilor de care va vorbi, il spune poporului de 2 ori (Ioil 2,1; 2,15). Una din cele mai bune dovezi despre puterea binefacatoare a unei doctorii este intrebuintarea ei de catre toti. La iudei este post, la turci este post, la pagani este post; in India oamenii postesc, in China postesc, chiar si popoarele salbatice postesc. Ce-a putut face oare ca popoarele cele mai diferite sa iubeasca un mijloc atat de potrivnic lacomiei noastre, daca nu convingerea puternica in folosul lui neindoielnic? Si de unde a venit oare aceasta convingere in binefacerile postului, daca nu de la probarea lui prin fapta? In apararea altor mijloace ar fi putut grai sau mintea, sau inclinatiile firesti, sau avantajele; pentru post insa cine graieste? Singura numai experienta.

           Pentru ce postul este atat de raspandit in natura? Pentru reinoirea puterilor cheltuite. S-ar parea ca alimentatia ar trebui sa intareasca si sa reinoiasca puterile a tot ce vietuieste, dar, cu toate acestea, numai singura hrana nu-I de ajuns pentru asta; mai trebuie si postul, ca reinnoitor al puterilor insesi ale nutritiei.

          De la ce s-a inceput si in ce s-a cuprins cea dintai cadere a noastra? In aceea ca noi, in persoana stramosului nostru, nu am pazit postul. Daca postul ar fi fost pazit in Rai, spune un invatator al Bisericii, omul si astazi ar fi fost in Rai; iar noi putem spune ca daca postul ar fi fost pazit si afara din Rai, de mult ne-am fi apropiat iarasi de Eden.

SURSA: Colectia  “COMORILE PUSTIEI” - Inochentie al Odesei “Cuvantari la Sfantul si Marele Post”. Ed. Anastasia, 1998, p. 36-38.

Cuvantul Saptamanii

RUGĂCIUNEA ROSTITĂ CU GURA, DAR FĂRĂ LUAREA AMINTE A MINŢII, ESTE ZADARNICĂ

Ar fi nimerit să amintim aici câteva texte apostolice despre rugăciunea cea făcută cu duhul şi cu mintea, ce nu sunt aşa de lămurit înţelese, iar prin aceasta să punem început bun în adâncirea acestei învăţături.

În Epistola către Efeseni, Sf. Apostol Pavel ne sfătuieşte să ne rugăm cu duhul: „faceţi în toată vremea – spune el – întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri“ (Efes. 6, 18). Acelaşi Apostol în Epistola I către Corinteni spune: „duhul mi-e în rugăciune, dar mintea mea este neroditoare“ (I Cor. 14, 14).

Însă cum se întâmplă oare, că omul se roagă cu duhul, dar mintea lui rămâne neroditoare?

Cuvântul „duh“ este înţeles în Sfânta Scriptură în felurite chipuri. Uneori el se întrebuinţează în locul respirării, alteori în locul sufletului sau chiar în locul unei dorinţi oarecare, sau al unui alt gând de început bun sau rău, precum, de asemenea, în locul vreunei virtuţi sau al vreunui viciu, cum sunt: duhul smereniei, duhul dragostei, duhul milosârdiei şi cele potrivnice lor: duhul mândriei, duhul urii, duhul iubirii de arginţi şi altele. Alteori, iarăşi cuvântul „duh“ este pus în locul vreunui dar oarecare al Sfântului Duh, cade pildă: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul vederii şi altele. Iar uneori, chiar în locul minţii, precum stă scris la acelaşi Apostol: „să vă primeniţi – zice el – în duhul cugetului vostru“ (Efes. 4, 23).

Sfătuindu-i pe efeseni să se roage cu duhul, în locul duhului apostolul pune însăşi mintea pe care omul ce se roagă trebuie s-o îndrepte către Dumnezeu.

Scriindu-le însă corintenilor, când le vorbeşte de duhul celor ce se roagă şi de mintea ce rămâne neroditoare – în acest loc el pune cuvântul „duh“ în locul glasului şi al răsuflării omului, ca şi cum ar spune către ei: ce folos aveţi voi, corintenilor, dacă vă rugaţi numai cu glasul răsuflării voastre, iar mintea nu vă ia aminte la rugăciune, ci îşi închipuie felurite lucruri? Ce folos aveţi dacă vorbiţi multe cu limba, iar cu mintea nu luaţi aminte la cele ce grăiţi? Chiar dacă ai rosti mii de cuvinte cu limba, ce folos vei trage, o, omule! Şi dacă vei cânta din toată puterea gâtlejului, atât cât îţi va îngădui răsuflarea, iar mintea nu va sta înaintea lui Dumnezeu şi nu-L va vedea, ci gândurile ei altundeva o vor abate? O asemenea rugăciune nu-ţi va fi de nici un folos, nici de Dumnezeu nu va fi auzită şi va rămâne neroditoare. Prea bine a judecat Sf. Ciprian, când a spus: „cum vrei oare să fii auzit de Dumnezeu, când tu nu te auzi nici pe tine însuţi? Vrei ca Domnul să-şi aducă aminte de tine când te rogi, dar tu nu-ţi aduci aminte nici de fiinţa ta însăţi?“ Apostolul ne aduce drept pildă corintenilor şi totodată şi nouă tuturor, când spune: „mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea“ (I Cor., 14, 15). Când mă rog deci cu limba şi cu glasul, vrea să le spună el acestora, care iese din răsuflarea mea, atunci neapărat trebuie să mă rog şi cu mintea.

SURSA : Pateric.ro

Cuvantul Saptamanii

Cuvânt la Duminica Infricosatei judecati al Pãrintelui Petroniu Tãnase* de la Schitul Prodromu - Athos

*Mutat la Domnul ieri, 22 februarie 2011. Vesnica sa-i fie pomenirea!

Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !

La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor "vor straluci ca soarele" (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si patimile pe care le-au facut. "Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!"

Iata dreptatea dumnezeiasca. "Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!" Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.

Pacatul, noi il inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni al­tul, nici chiar Dumnezeu. Si daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi. Este deci in interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot inscrisul pacatului cu pocainta sincera, cu incetarea raului, cu spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu lacrimi.

Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters, sa scriem si fap­tele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui Dum­nezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom bucura in vecii vecilor. "Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui".

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/predici/predici-duminicile-peste/parintele-petroniu-tanase-duminica-infricosatei-judecati-123691.html

Sa ne veselim

Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Luca XV, 11-32

Toată lumea se poate mântui…pentru că Hristos Dumnezeu, din iubire și ascultare față de Tatăl și întru Duhul Sfânt Se aduce jertfă fără prihană pentru mântuirea noastră pe Cruce, în mijlocul întregii creații, aducând un spor în înțelegere și sfințenie pentru întreaga creație cerească și pământească.
Iar pentru noi, care ne apropiem prin post, rugăciune și înțelegere de iubirea Lui, de înțelegerea iubirii Lui până la Cruce pentru noi, fiecare metodă duhovnicească de curățire și de înțelepțire pe care le avem în Biserică sunt un mod de înaintare în iubirea de Dumnezeu și de oameni.
……………
Dacă venitul la Biserică e doar pentru a câștiga un loc de muncă, pentru a se căsători copilul nostru sau pentru „sporul casei” dar nu și pentru „curătirea de păcate și de patimi a noastră” venim pentru prea puțin. Sau venim pentru lucruri neesențiale…
Venirea în sine a fiului mai tânăr și decizia lui de întoarcere la Tatăl a fost pentru lucruri esențiale.
S-a întors la El cu gândul de a-I spune că a păcătuit (v. 18, GNT) atât de mult, încât nu se mai simte vrednic (axios) să fie numit fiul lui Dumnezeu după har ci mistios/slujitor al Lui (v. 19, GNT).
Iar tot cultul nostru ortodox e plin de această conștiință a păcătoșeniei noastre în fața Lui, căci peste tot auzim strigarea: „miluiește-ne pe noi”. Sau, personalizat: „miluiește-mă pe mine, păcătosul”…
Nu mai suntem vrednici, Doamne, să ne numim fiii Tăi, ci slujitorii Tăi netrebnici!
Și această conștiință profundă a păcătoșeniei noastre în fața Lui și nu în fața altora ca noi naște mult bun simț, multă smerenie, multă revedere a vieții proprii, retușări, analize actualizate, o altă poziționare față de lucruri…
Și vameșul făcuse același lucru, dar ca unul care abia se desprindea din rău…
Fiul mai tânăr cunoscuse harul, bucuria cu Dumnezeu din pruncie. El și-a mâncat averea vieții curate, fecioria trupului și a sufletului lui cu desfrânatele (v. 13).
Căderea lui din har, adică nesocotirea harului Său pentru a trăi o viață bună și alegerea, în locul ei, a unei vieți imorale s-a făcut din curiozitatea de altceva…
A vrut să vadă cum e să trăiască ca lumea, să experimenteze senzații tari, să trăiască fără sens…(Pr. Dorin Piciorus)

Duminica, 20 februarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre Pocăinţă

Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipseşte de bunătăţile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am fi în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela... Pavel a hulit, a prigonit, a ocărât; dar pentru că s-a sârguit şi nu a deznădăjduit, s-a ridicat şi a ajuns egal cu îngerii; Iuda a fost apostol; dar şi pentru că s-a trândăvit, a ajuns vânzător.

Sfântul Ioan Gură de Aur în "Omilii despre pocăinţă"

Ce meritam

“…Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa…”                                                                                Luca 18,10-14

Nu îndrăznim să stăm în faţa tronului lui Dumnezeu şi să cerem să ni se dea ceea ce merităm. Singura noastră cerere este aceasta: “Doamne, îndură-te spre noi” (Kyrie Eleison). Iar miracolul este că există milă. În chiar inima universului pulsează iubirea lui Dumnezeu. “Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela”, a spus Iisus.

Un păcătos spunea odată: “Dacă aş fi Dumnezeu nu l-aş ierta niciodată pe un om care a păcătuit cât am păcătuit eu”. Păstorul său i-a răspuns: “Dar nu eşti Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice ne-am putea imagina noi.” “Doamne, îndură-te spre noi!”

Ziua de astăzi este numită în calendarul bisericesc “Duminica Vameşului şi a Fariseului”. În seara trecută am început să folosim Triodul – cartea liturgică pe care o vom folosi pe perioada întregului Post Mare ce va începe peste trei săptămâni.

Biserica a ales în mod foarte înţelept această parabolă pentru a ne ajuta să ne pregătim din punct de vedere spiritual pentru Post. Deoarece parabola spusă de Domnul astăzi nu este de fapt despre doi oameni care au mers la templu să se roage. Este despre Dumnezeu şi despre cum priveşte El păcatul şi virtutea – cum ne priveşte El pe noi, pe mine şi pe tine. “Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Pr.A.Coniaris)

Duminica, 13 februarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii

Despre Tatal Cel din ceruri - citate scripturistice

Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este. (Matei, 5, 48)
Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv. (Luca, 6, 36)
Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri. (Matei, 7, 21)
Oricine va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri, Acela imi este frate si sora si mama. (Matei, 12, 50)

Rugaciunea

“…Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon...”  Matei 15,21-28

Rugăciunea de mijlocire este o rugăciune pentru alţii, aşa după cum mama cananeiancă s-a rugat pentru fiica ei. Ne identificăm cu cel care suferă şi suntem dispuşi să luăm asupra noastră greutatea lui. Aceasta este o expresie a iubirii; îi iubim atât de mulţi pe ceilalţi încât suntem gata să împărtăşim şi greutăţile lor, rugându-ne pentru ei. Marea litanie chiar de la începutul Liturghiei este un bun exemplu de rugăciune de mijlocire. Este o rugăciune ce îmbrăţişează totul, arătând grija Bisericii pentru tot şi toate din univers.

În 1938, un călugăr a murit la Muntele Athos: arhimandritul Sofronie. Era un om foarte simplu, un ţăran venit din Rusia. Mult timp el a condus unul dintre atelierele mănăstireşti de pe Muntele Athos, unde ţărani ruşi veneau să lucreze un an sau doi, după care mergeau cu banii acasă la familiile lor. Într-o zi, un călugăr l-a întrebat: “Părinte Sofronie, cum se face că oamenii de la tine de la atelier lucrează atât de bine, fără să îi supraveghezi, pe când noi petrecem atâta timp urmărindu-i, iar ei continuă să ne înşele?” Părintele Sofronie a răspuns: “Nu ştiu. Pot doar să vă spun ce fac eu. Când vin dimineaţa, înainte mă rog pentru aceşti oameni cu inima plină de compasiune şi de iubire pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi de iubire în inimă pentru ei. Mă duc apoi în chilie şi încep să mă rog pentru fiecare în parte… iar când ziua se termină le spun câteva cuvinte şi ne rugăm împreună, după care merg să se odihnească.” Iată rugăciunea de mijlocire combinată cu iubirea şi compasiunea sinceră.   (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 6 februarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.