Taierea imprejur a Domnului

Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc "este desăvîrşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi a pornirilor sufleteşti, chiar şi a celor fireşti, către cele ce se nasc şi pier". În această treaptă creştinul nu se leapădă numai de păcatul cel făcut prin lucrare, ci şi de cel prin gînd. Căci numai de gîndim cele pătimaşe, este păcat la Dumnezeu. Tăierea împrejur este desăvîrşita lepădare a tuturor poftelor pătimaşe şi a mişcărilor pătimaşe ale sufletului şi ale mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul au mişcările lor fireşti de a mînca, de a bea, de a se odihni, de a se mîhni şi a se bucura. Prin tăierea împrejur, care este cea mai înaltă şi duhovnicească treaptă creştină, omul se opreşte, nu numai cu lucrul de la aceste mişcări fireşti ale trupului, ci şi cu gîndul, ca omul să iubească numai şi numai pe Dumnezeu printr-o viaţă exemplară şi prin contemplarea naturală în duh.

Din Predica Pr Cleopa; textul intreg la
http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_sfinti/predica_taierea_domnului_imprejur.html

Sarbatoarea Nasterii Domnului

Naşterea Domnului aduce ma­re bucurie şi binecuvântare ce­lor ce veghează. Iisus Se naş­te în peşteră şi este culcat într-o ies­le, noaptea, pe când dor­meau lo­cuitorii Betleemului. La mar­gi­­nea oraşului se află în sta­re de ve­ghe doar păstorii oi­lor. Aces­tor oameni simpli şi ve­ghetori li se arată cete de în­geri întru lu­mi­nă şi cântare (cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dum­nezeu schimbă pe cele sme­rite în slavă, iar sin­gu­ră­ta­tea lor o pre­face în bucurie. Oa­meni din a­fara oraşului sunt che­maţi să devină cei dintâi pri­e­teni ai fa­mi­­liei sărace şi stră­ine, pe care Dum­nezeu o bi­ne­cuvântează prin naşterea Fi­u­lui Său ca om pen­tru mântui­rea oamenilor. Magi de la Ră­să­rit, de la distan­ţe mari, vin să vestească iu­de­i­lor că, tocmai în ţara lor, S-a năs­cut un Prunc-Rege de Care de­pinde mer­­sul astrelor. Daru­ri­le îm­pă­răteşti oferite Pruncului să­­rac, născut într-o peşteră şi cul­cat în iesle, au fost aduse de de­­par­­te, dintr-o ţară străină, pen­­t­ru a arăta iubirea lui Dum­nezeu pentru Pruncul năs­cut din Mamă săracă, nea­ju­­torată de cei de aproape, de a­celaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan E­van­ghelistul spune: „În­tru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au pri­mit“ (Ioan 1, 11).



Din Pastorala de Craciun a PF Daniel
Textul intregral in ziarul Lumina,
http://ziarullumina.ro/pastorala-de-craciun/nasterea-domnului-bucuria-cerului-si-pamantului-0

Omul smerit

Cel smerit este constient de starea sa launtrica si, desi aceasta este urata, el nu-si pierde personalitatea. Cunoaste ca este pacatos si se intristeaza din pricina asta, dar nu deznadajduieste, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfanta smerenie nu vorbeste deloc, adica nu se impotriveste. Primeste sa i se faca observatii, sa-l controleze ceilalti, fara sa se manie si sa indreptateasca. Nu-si pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se intampla contrariul: la inceput seamana cu cel smerit insa, daca il deranjeaza putin cineva, indata isi pierde pacea, se manie, se tulbura.

(Sursa: "Ne vorbeste Parintele Porfirie", Ed. Egumenita)