“…Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace…” Luca 8,41-56
Există un limbaj pe care ar trebui cu toţii să învăţăm să îl vorbim. Este un limbaj care comunică cu adevărat ceva; un limbaj care exprimă efectiv căldura iubirii; un limbaj care poate să spargă formidabile bariere ale comunicării. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescoperă acum acest limbaj uitat. Dar este în fapt un limbaj străvechi. Iisus l-a folosit. Când copiii veneau la El, îi lua în braţe şi în binecuvânta. Când dorea să vindece un lepros sau un orb, îi atingea. Când dorea să demonstreze profunzimea iubirii sale, El se folosea din nou de atingere, spălând picioarele discipolilor săi.
Dr. Smiley Blanton, un medic psihiatru, obişnuia să întrebe cuplurile căsătorite care aveau probleme: “Spuneţi-mi, de când nu v-aţi mai plimbat cu soţia ţinând-o de după umeri? Din când în când vă aşezaţi pe covor pentru a vă juca cu copiii? Când spuneţi rugăciunea la masă, vă ţineţi de mână?” Acelaşi psihiatru se plângea de faptul că în maternităţi, bebeluşii sunt izolaţi de mamele lor imediat după naştere. “Aş prefera să îi văd pe aceşti copiii în braţele mamelor, sau în leagăne lângă patul lor, chiar şi ţinuţi stângaci de către taţi. Bebeluşii care au acest privilegiu de a nu fi despărţiţi după naştere de mamă tind să fie ulterior mai stabili emoţional.” Chiar şi bebeluşii înţeleg limbajul magic al atingerii. (pr. A. Coniaris)
Duminica, 6 noiembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu