Despre Spovedanie si Duhovnicie
Nu putini sunt cei care cauta sa substituie spovedania si preotul duhovnic cu tratamentul psihologic, psihoterapeutic sau psihiatric.
Este insa corect asa?*
Ca persoana consacrata prin Sacramentul Hirotoniei, oricare preot de mir (cel obisnuit, de parohie) este investit si indreptatit (imputernicit) sa-si exercite intreita misiune (profesiune, vocatie): pimenica (pastorala, calauzitoare, de "leader-ship"), didactica (culturala, catehetica, omiletica, viziune "profetica", de perspectiva) si sacramentala (harismatica, liturgica, sacrificiala).
In ceea ce priveste investirea ca duhovnic, in practica liturgica rasariteana se face o distinctie neta intre hirotonia (sfintirea) intru preot, ca sacrament (Sfanta Taina) si hirotesia (mandatarea) ca duhovnic, printr-o ierurgie (un serviciu religios scurt) aparte, care poate fi administrata sau nu deodata cu Sfanta Taina a Hirotoniei. Hirotesia intru duhovnic ii confera preotului dreptul de a spovedi si de a se ingriji de indrumarea duhovniceasca (din postura de duhovnic) a pastoritilor...
Un "ascultator de spovedanii" ocazional si, nu de putine ori, grabit si "nonprofesionist" - fara sa confundam sacralitatea preotului cu non/profesionalismul sau pastoral! - nu poate fi considerat ca duhovnic al credinciosului. Cel mult poate avea un rol pozitiv, in dezlegarea (pentru ca harul iertarii este operativ, dincolo de incompetenta umana!) si, eventual, "descarcarea emotionala" a respectivului. Doar ca o spovedanie intamplatoare si "contra-cronometru", ca in "Gara de Nord, intre doua trenuri", nu va putea avea nici pe departe darul statornicirii unei relatii duhovnicesti profunde si de durata, care sa sprijine omul in dezvoltarea sa spirituala sau in clarificarea unor parti "umbroase" ale personalitatii sale.
Chiar daca centrul de gravitate ar putea cadea pe nonprofesionalismul pastoral al confesorului, totusi nici enoriasul nu e strain de culpa intr-un asemenea caz.
Problema alegerii unui duhovnic stabil este o chestiune absolut personala. Nimeni nu poate decide in locul tau "pe mana cui" te incredintezi spiritual. Asa cum nimeni nu-ti poate impune un anumit medic de familie sau un avocat "din oficiu", cu atat mai mult ramane o problema de optiune si responsabilitate proprie daca si cine-ti va sta in preajma de-a lungul formarii si itinerarului tau spiritual.
Odata ce persoana a acceptat (decis) sa intre sub "ascultarea" unui preot duhovnic, datoria parintelui duhovnicesc nu este de a distruge libertatea omului, ci de a-l ajuta sa vada el insusi adevarul. Nu sa suprime personalitatea omului, ci sa-i dea posibilitatea sa se descopere pe sine insusi, sa creasca pana la deplina maturitate si sa devina ceea ce este el in realitate.
*Nota noastra.
Intreg articolul il gasiti aici:
Postat de:
Parintele Constantin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu