Sporirea duhovniceasca

“…Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri sau ca şi acest vameş.“ Luca 18, 10-14











Greşeala noastră ca farisei, ca oameni dubli, nu e că vrem să mulţumim lui Dumnezeu şi enumerând faptele noastre bune, Dumnezeu ar fi scârbit de faptul că noi facem lucruri bune. Nu!
Lui îi place să îi spui faptele tale bune, alături de păcatele tale, dar să recunoşti că aceste fapte bune le-ai făcut cu harul Său.
Cum să nu îi placă lui Dumnezeu rugăciunea de mulţumire?!
Cum să nu Îi placă lui Dumnezeu mulţumiri ca acestea: Doamne, Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc că mi-ai dat mie păcătosului să trec cu bine examenul acesta sau această stare de boală, în care mi-am văzut adâncul neputinţei mele şi am văzut că numai Tu m-ai ajutat să trec prin ele.


Însă Lui nu îi place să vii în faţa Sa cu sentimentul, cu starea de spirit că i-ai spune lucruri pe care nu le ştie.


Sau să vii în faţa Sa cu sentimentul că faptele tale te îndreptăţesc să condamni pe un altul, păcătos sau Sfânt.


Starea noastră de dreptate, de sfinţenie, nu ne dă dreptul să deznădăjduim pe fratele nostru, să-l calomniem sau să îl ironizăm.


Sporirea duhovnicească nu este un motiv de a ne crede speciali în faţa altora, ci este o datorie de conştiinţă care ne face să ne simţim mereu datori la a face bine, decât să îndatorăm pe alţii la a ne ridica statui.


Cu cât sunt mai adânc în viaţa mea cu Dumnezeu cu atât trebuie să mă comport mai delicat cu confraţii mei, pentru că adâncirea mea în sfinţenie mă face să văd şi mai complex, şi mai adânc, starea mea de neputinţă, păcătoşenia mea.                                     sursa





Duminica, 24 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.