Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Luca, capitolul 2, versetele 22-38. Hristos este adus la Templu de Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii. În Templu este întâmpinat de Simeon şi de Ana. Simeon este descris de Sfântul Luca Evanghelistul ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi, dorind să vadă mântuirea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste el. Duhul i-a dezvăluit că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Mesia (Luca 2, 25-26). Hristos este numit de Simeon „lumina care luminează neamurile şi slava poporului Israel” (Luca 2, 32).
1. Şi intrînd, trecea prin Ierihon.
2. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat.
3. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.
4. Şi alergînd el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.
5. Şi cînd a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămîn.
6. Şi a coborît degrabă şi L-a primit, bucurîndu-se.(Luca19,1-10)
Cu milostenia începe mântuirea…Însă milostenia te face apt să simți mila lui Dumnezeu, milă a Lui care te duce spre iubirea de Dumnezeu și de semeni.
Pentru că iubirea de Dumnezeu și de oameni ne arată oameni plini de o iubire milostivă, paradoxală, frumoasă, în care iubirea e atentă față de toți, indiferent dacă cel din fața noastră înțelege sau nu sensul milosteniei noastre, care e acela de a-l umple de harul lui Dumnezeu.
Pentru că venirea Domnului la un om păcătos în casă, la Zaheu, l-a făcut pe acela să simtă diferența dintre Lege și iconomie.
Legea îl exludea pe Zaheu din compania oamenilor cucernici, pentru că era necucernic. Venirea Domnului la el era o trecere peste Lege, o iconomie, o îngăduință.
După Lege nu se puteau întâlni cei doi: Domnul și Zaheu. Însă după iconomie, potrivit iconomiei mântuirii, Cel Prea Sfânt Se întrupează pentru noi și pentru mântuirea lumii, arătând că ceea ce se face din dragoste și pentru mântuirea unui om e mai important decât distanțarea față de el, decât indiferența față de el, decât izolarea lui.(Pr. Dorin Piciorus)
Duminica, 30 ianuarie, Sf.Liturghie incepe la ora 11:30.
IPS Mitropolit Bartolomeu Anania: Despre mila Domnului
"Cand Psalmistul exclama interogativ: Ce este omul, ca-Ti amintesti de el?, sensul nu este acela ca Dumnezeu Isi uitase cumva de neamul omenesc, ci ca oamenii, in pofida nimicniciei si nevredniciei lor, continua sa ramana in memoria Creatorului lor. Cand oamenii isi amintesc ca sunt nevolnici de acest privilegiu, Ii implora lui Dumnezeu prin aceeasi voce a lui David: "Adu-Ti aminte de indurarile Tale, Doamne, si de milele Tale, ca din veac sunt". Observam aici ca indurarile si milele lui Dumnezeu sunt din veac, adica dintotdeauna, si ca ele se cer doar "reactivate" ca raspuns la rugaciunea omului".
Sursa:
Bartolomeu Anania, Cartea Deschisa a Imparatiei - O insotire liturgica pentru preoti si mireni, Editura IBMBOR, Bucuresti, 2007, p. 161.
La invitatia comunitatii ortodoxe sarbe din Halifax de a participa la hramul parohiei lor, va anuntam ca Duminica,23 ianuarie, NU VA FI SLUJBA LA LEEDS.
Cei care doriti sa participati la Sf. Liturghie de la Halifax (ora 11:00), aveti mai jos coordonatele locatiei:
Serbian Orthodox Church of St. John the Baptist, Heap Street, Boothtown, Halifax, HX3 6JE
Revenim la Leeds pe 30 ianuarie, dupa orarul obisnuit.
“…În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Apoi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit! “ Lc. 17, 12-19.
Evanghelia de astăzi ne arată că omul este cu adevărat om, adică fiinţă raţională şi relaţională, când este recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile şi binefacerile pe care le primeşte. Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană. Iar oamenilor care-l ajută le mulţumeşte pentru că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune de valori spirituale.
Când nu mai mulţumim lui Dumnezeu, nici măcar pentru ajutorul primit de la El spre a ne salva viaţa, ne dezumanizăm complet. Evanghelia de astăzi ne cheamă, aşadar, să ne umanizăm permanent, să devenim cât mai umani, mulţumind lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui şi mulţumind oamenilor prin care Dumnezeu lucrează vindecarea noastră de boală sau izbăvirea noastră dintr-o situaţie dificilă.
Nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu-Creatorul, indiferent cum este ea motivată, potrivit Evangheliei de astăzi, e o stare nefirească. Nu este firesc şi nici uman, nu este drept şi nici nu este demn să nu mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor când ni se face un bine. De aceea, în fiecare duminică şi sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri chiar în fiecare zi din săptămână, Biserica aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu prin slujba Sfintei Euharistii sau a Sfintei Liturghii euharistice. PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Duminica, 16 ianaurie, Sf. Liturghie incepe la ora 11:30.
Ce loc ii acordam lui Dumnezeu in viata noastra zilnica? De cate ori pe zi inima noastra tindecatre comorile vremelnice ale acestei lumi si da uitarii comorile din ceruri “unde nici molia, nici rugina nu le strica, si unde hotii nu le sapa, nici nu le fura” (Matei 6, 21). Cate zile si ani de eforturi si cate nopti nedormite sacrificam pentru a obtine o diploma, un post mai inalt, un salariu mai bun, o masina, o casa si alte bunuri lumesti, si cat timp ii acordam lui Dumnezeu?
Textul integral in revista Mitropoiei, Apostolia nr 33, Decembrie 2010, p.36.
“Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. Matei 4,12-17
Iisus s-a născut noaptea pentru a ne arăta că atunci când este întuneric în viaţa noastră, când umblăm în penumbră, când suntem copleşiţi de disperare, El va veni ca să fie Lumina noastră, şi ne va permite să spunem:
Am auzit glasul lui Iisus spunând:
Eu sunt lumina acestei lumi întunecate;
Priveşte la mine; zorii tăi vor răsări;
Şi toate zilele tale vor străluci.
Am privit la Iisus, şi am găsit
În El Steaua mea, Soarele meu;
Şi în acea lumină a vieţii voi umbla
Până când zilele călătoriei se vor încheia.
Lumina lui Dumnezeu dată pentru întunericul în care ne aflăm noi acum, în special când suntem la începutul unui nou an, a fost atât de bine exprimată de Louise Raskins:
I-am spus omului care stătea la poarta anului:
Dă-mi o lumină pentru ca să pot păşi în siguranţă prin necunoscut.
Şi el mi-a răspuns: Intră în întuneric şi pune-ţi mâna în mâna lui Dumnezeu.
Aceasta va fi pentru tine mai bună decât o lumină şi mai sigură decât o cărare cunoscută.(Pr.A.Coniaris)
Duminica, 9 ianuarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.
Din cuvântul Sf Ioan Maximovici la Botezul Domnului
Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se apropie.
Pr. Ioan Ioanicescu: Cât de important este să cucereşti fiecare clipă!
Motto:
„Cu mâine zilele-ţi adaugi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă,
De-a pururi clipa cea de azi.”
Există două feluri de a întâmpina ziua cumpenei dintre ani: fie regretându-l pe cel care a trecut, pentru că odată cu el a mai trecut o perioadă din viaţa noastră şi ne-au rămas mai puţini ani înainte, fie bucurându-ne de anul care vine, pentru că avem încă în faţa noastră zile pline de alte posibilităţi de a ne împlini, de a binecuvânta şansa ce ni se oferă întru bucuria vieţii. Creştini fiind, noi optăm de regulă pentru varianta optimistă care ne dă speranţă şi curaj. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în plus cu care Dumnezeu ne binecuvintează viaţa! Să ne gândim cât de frumos este să fii, să exişti, să respiri, să gândeşti, să fi cu cei dragi, să fi în viaţă! Cât de important este să cucereşti fiecare clipă! Trebuie să privim fiecare clipă pe care ne-o dă Dumnezeu în plus, fiecare an care vine, ca pe o mare biruinţă, ca pe un dar imens, minunat, ca pe o biruinţă a vieţii asupra morţii. Să ne aducem aminte de cuvintele psalmistului David, care zice „Călător sunt în faţa Ta, Doamne şi oaspete pe acest pământ, ca toţi străbunii mei”. Ce mare adevăr cuprind aceste cuvinte! Când anii ni se adună unul câte unul, ne dăm seama că nu stăm pe loc, că suntem călători în această lume şi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea care va veni.” Venim de la Dumnezeu şi ne întoarcem la Dumnezeu. El e începutul şi sfârşitul! El este Alfa şi Omega! La El nu este schimbare sau umbră de mutare.
Din Pastorala de Craciun a IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului: Cat de liberi suntem?
Sărbătorile de iarnă sunt, aşa cum am văzut zugrăvit în universul colindelor noastre, o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile, bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într’un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici.
Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu s’ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într’un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant.Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles‑o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a‑şi sfida părinţii, libertatea mamei de a‑şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a‑şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea… Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.
“…Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus…”Matei 1,1-25
Crăciunul are un mesaj special de mângâiere pentru singuratici. Este mesajul lui Emanuel – prezenţa lui Dumnezeu cu noi, oricine am fi, oriunde am fi. Ca si creştini, suntem chemaţi să împărtăşim această bucurie a prezenţei lui Dumnezeu alături de oameni.
De Crăciun căutaţi o persoană singură şi faceţi-i o scurtă vizită. Arătaţi-i că vă pasă de ea, aşa după cum lui Hristos îi pasă de noi. Veţi pleca de acolo cu bucuria lui Dumnezeu în suflet. Aceasta va fi recompensa Dvs pentru că l-aţi purtat pe Emanuel la alţii, pentru a umple vidul unei inimi goale.(Pr. A.Coniaris)
Duminica, 19 decembrie, vom incepe Sfanta Liturghie la orele 10:30 - ceva mai devreme decat de obicei! - si vom incerca sa terminam in jurul orelor 12:00.
Cei care veniti cu copiii pentru impartasit, va rugam sa va ajustati programul zilei astfel incat sa ajungeti in timp la Sf. Liturghie.Aceasta schimbare de orar se datoreaza convocarii de catre IPS Mitropolit Iosif a tuturor preotilor din UK, pentru discutii cu caracter pastoral-misionar.
Precizez faptul ca nu voi putea sa spovedesc in aceasta duminica. Cei care doriti, veti putea veni in ajunul Craciunului (vedeti programul liturgic postat anterior).
Post cu folos in continuare!Doamne ajuta. Fr. Constantin Popescu
L-a întrebat cineva pe avva Antonie: ce să fac ca să-i plac lui Dumnezeu? Iar bătrânul i-a răspuns: păzeşte ceea ce-ţi spun: oriunde ai merge, să-l ai pe Dumnezeu înaintea ochilor pururea; orice ai face, să ai adeverirea Sfintelor Scripturi; oriunde te-ai statornici, nu pleca devreme de-acolo. Urmează-le pe acestea trei şi te vei mântui.
Porunca lui Dumnezeu este spovedania lui Dumnezeu catre Adam, pentru ca Adam, intelegand – dea Domnul ochi launtrici intelegerii noastre ca sa vedem frumusetea acelui Chip, casa nu mai putem sa rezistam sa nu fim asa si atunci sa se inalte de la noi o rugaciune, fie [si] deznadajduita, o nadejde deznadajduita, ca sa zic asa, ca Dumnezeu ne va da. Si Dumnezeu ne va da! Si cum am spus mai multora si anul trecut, unor tineri din strainatate: cand simti ca este asa de greu sa ajungi la vreo virtute dumnezeiasca, sa stii ca nu este greu, este imposibil; firea ta iti marturiseste, iti da marturie launtrica ca acel cuvant iti este imposibil; dar de la Dumnezeul nostru, nimic mai putin decat imposibilul sa si asteptam!Nimic mai putin decat imposibilul, fiindca daca Dumnezeul nostruDumnezeu este, apai imposibilul este ceea ce asteptam de la El si ceea ce numai El poate, pentru El nimic nu este imposibil. Si acel lucru imposibil, pentru dragostea si pentru puterea lui Dumnezeu, il vei vedea lucrand in tine; si ma rog lui Dumnezeu ca sa primeasca cuvantul asta si ca imbarbatare a credintei voastre – de la un putin credincios care stie ce inseamna putina credinta – si ca o rugaciune si pentru mine si pentru voi.
“…Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu…” Luca 13,10-17
Un băiat a mers într-o zi cu tatăl său la pescuit. Firul i s-a încurcat însă atât de tare încât oricât încerca, nu reuşea să descurce situaţia. După numeroase încercări s-a dus la tatăl său şi i-a spus: “Tată, firul meu s-a încurcat. Eşti bun te rog să îl îndrepţi?” În mâinile pricepute ale tatălui său, firul s-a întins ca prin magie în 2-3 minute. Aceasta este parabola vieţilor noastre. Încetul cu încetul ne încurcăm ca acest fir din cauza tentaţiilor cărora nu ne împotrivim şi a păcatelor pe care le facem.
La final ne dăm seama că nu mai putem descurca iţele vieţii noastre. Cineva din afara trebuie să vină în viaţa noastră pentru a ne elibera din încurcătură. Dumnezeu este oricând gata să ne ajute: tot ce trebuie să facem este să mergem la El cu credinţă.
Duminica, 5 decembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.
A-L numi pe Iisus „patriot“ poate produce mirare pentru cineva obişnuit doar cu numirile consacrate, ca Mesia, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Răscumpărătorul etc. În contextul întregii Sale misiuni, vedem că Iisus Hristos este într-adevăr Mesia-Mântuitorul, ca Dumnezeu-adevărat, dar şi patriot desăvârşit, ca Om-adevărat. Ca Mântuitor, aparţine întregii lumi, desigur, dar ca Om a voit El Însuşi a-Şi lega numele de o familie şi un neam anume, căci, pe de o parte, El Şi-a arătat iubirea Sa dumnezeiască faţă de toţi oamenii, pe de altă parte, însă, oricine poate observa cât de mult şi-a preţuit familia şi ţara în sânul căreia S-a născut ca Om. Se ştie că patriotismul este unul dintre simţămintele omeneşti cele mai profunde, iar Iisus Hristos a avut, fără nici o îndoială, şi acest simţământ ales, odată cu toate celelalte simţăminte nobile.
El ne este Model desăvârşit şi-n această ipostază, spre a nu uita, astfel, că şi noi, fiecare, aparţinem unei patrii căreia-i suntem datori cu recunoştinţă, fidelitate şi iubire jertfelnică. Se impune această reînviere a simţămintelor patriotice mai ales acum, în zilele noastre, când felurite curente şi opinii venite de aiurea voiesc a ne impune o gândire aşa-zis „modernă“, „europeană“ şi „democratică“, potrivit „noii ordini mondiale“, în care graniţele trebuie „transparentizate“, iar cuvântul „naţional“ scos din Constituţie şi, dacă se poate, şi din vorbirea curentă.
Învăţătura Sa adresată întreg neamului omenesc, evident, o vesteşte întâi celor de un neam cu El. Chemarea prioritară a neamului israelit apare evidentă aproape în toate faptele şi pildele lui Iisus. Această întâietate oferită de Iisus neamului din care S-a născut are, deodată, un caracter firesc şi pedagogic. Anume, ca să ne arate că pentru a fi crezut că iubeşti întreaga lume şi că eşti dispus să te jertfeşti pentru binele omenirii, trebuie mai întâi să-ţi dovedeşti iubirea şi jertfelnicia în familia ta şi în neamul tău. Iar pentru a fi cu adevărat „comunitar“ şi „universal“, trebuie mai întâi să fii patriot, în toată puterea cuvântului. Nimeni nu va înţelege europenismul şi universalismul autentic, dacă nu va şti ce înseamnă patria mamă. Iar cuvântul sacru, „patrie“, cuprinde deodată: teritoriul geografic şi istoric (se înţelege, nemutilat de vecini!), populaţia, limba, cultura, religia ş.a. În trei cuvinte: pământul, poporul şi tradiţiile. Iisus Hristos, Mântuitor universal, n-a călcat în picioare Legea şi Tradiţia Veche a patriei Sale pământeşti, ci a împlinit-o, a desăvârşit-o, i-a înnobilat valoarea morală. N-a golit-o de sfinţenie şi moralitate, căci Însuşi a făgăduit: „N-am venit să stric Legea, ci s-o plinesc!“ (Matei 5, 17). Aşadar, a fost voia Lui să poarte pecetea unei naţionalităţi ca Om şi nu S-a dezis de acest fapt. Vorba hâtrului Petre Ţuţea, dând replică unuia care afirma că Iisus, ca Mântuitor universal, nu putea fi evreu: „Ba a fost, că doar nu s-a născut la Focşani!“.
Un părinte spunea:
– Adevărata cunoaştere a rugăciunii inimii începe la om mai întâi prin adevărata înţelegere a neputinţelor şi a slăbiciunilor proprii. Dumnezeu nu lasă la greu pe nimeni. Cel ce are rugăciunea minţii cere să fie vindecat, vrea să înţeleagă, caută îndrumare. Cel ce e curat cu inima vrea un îndrumător duhovnicesc, are frica de Dumnezeu în el şi se smereşte pe sine.
A fi efectiv in Biserica sau a crede cu adevaratnu este atat de usor si nu se reduce la nimic din cele exterioare, ci reprezinta realitati in primul rand ale duhului, ale inimii. Marea noastra problema este (ne-)convertirea la nivelul de adancime al fiintei noastre, al inimii, convertire care s-ar concretiza in depasirea nivelului pur psihologic, firesc, dar si in pazirea de suprafirescul de ordin demonic, al inselarilor.
Credinta care mantuieste este o virtute, una dintre cele mai mari sau este o sinteza a virtutilor. Credinta care mantuieste nu este ceva pe care sa-l ai o data pentru totdeauna si sa-l porti cu tine in buzunar, fara sa-ti mai faci probleme. Credinta care mantuieste este onevointa,esteo lucrare launtrica de toata vremea, ce poate sa creasca in noi, sa fie imputinata sau chiar sa moara, in functie de cum traim: “Credinta fara fapte moarta este”. Dar ce fel de fapte? Pentru ca faptele insesi pot sa fie moarte, daca sunt formale, daca sunt legaliste, daca sunt izvoarate din prisos de mandrie, daca sunt mincinoase sau interesate, daca sunt in alt duh decat in Duhul Adevarului. Credinta care mantuieste inseamna dreapta si viainchinare sau dreapta si via relatie cu Facatorul si Mantuitorul nostru. Credinta care mantuieste este sinceritatea deplina a sufletului cu Dumnezeu si cu sine insusi, este pur si simplu viata traita in Duh si in Adevar. Sinceritatea in fata constiintei noastre este pasul cel mai greu si cel mai important catre smerenie, fara de care nu exista credinta adevarata.
