miercuri, 20 octombrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Sfantul Maxim Marturisitorul: Cum sa iubim




Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii. Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urasti pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Caci daca urasti pe cel ce te-a blestemat, ai urat un om si ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau.
Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul in niciun chip si pentru niciun lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii.


Sursa:

Sf. Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste. Filocalia 2, Editura Humanitas

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Cine are urechi de auzit să audă…

“…Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă…” Luca 8,5-15; Ioan 17,1-13

O persoană se întorcea într-o duminică de la o Liturghie unde ascultase cuvintele unui mare şi faimos predicator. Întâlnindu-se cu un prieten i-a spus încântat despre ce auzise, când a primit o replică neaşteptată: “Ce teribilă responsabilitate!” Era adevărat! Oricine ascultă cuvântul lui Dumnezeu predicat îşi asumă automat marea obligaţie nu de a comenta sau critica ce a auzit, ci de a pune în practică cuvântul.


Trebuie să devenim sensibili la vocea lui Dumnezeu, la fel ca mama ce doarme dar tresaltă imediat ce copilul ei plânge; atât de sensibili ca un mare iubitor de muzică ce, într-o mare de instrumente diferite, poate să recunoască o singură notă greşită scoasă de o violină; cu auzul la fel de sensibil ca al unui ţăran care, venit la oraş, este în stare să audă lăcusta în zgomotul maşinilor de pe stradă; cu urechile ciulite ca ale unor rude ce stau în biroul avocatului, ascultând lectura testamentului în care speră să fie amintiţi. Este o lege a vieţii faptul că auzim ceea ce ne-am antrenat să auzim. Zi de zi putem asculta vocea lui Dumnezeu, care devine nu mai slabă, ci mai puternică, cu fiecare an ce trece, apropiindu-ne de întâlnirea cu El. (Pr.A.Coniaris)


Duminica, 17 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

marți, 12 octombrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Ce inseamna sa fii crestin?



"Crestin inseamna jertfa. Crestin inseamna sa te saturi vazandu-i pe altii mancand. Crestin inseamna sa te bucuri cand sufletul aproapelui tau se intalneste cu Dumnezeu. Crestin inseamna sa traiesti si sa participi la bucuria si la sporirea aproapelui tau, ca si cum ar fi a ta. Crestin inseamna sa nu iei in seama, asa cum spune David, suferintele, care totdeauna au constituit calea cea mai grabnica care duce la Cer. Crestin esti cand durerea celuilalt este durerea ta. Nu poti sa te numesti crestin si sa fii si mason, si iubitor de avere si escroc si nici macar nu trebuie sa ai de-a face cu cei ce s-au lepadat in mod constient de Atottiitorul si au ales sa-i slujeasca lui Mamona si legiunilor de demoni pe care ii trage dupa el."

Iannis cel nebun pentru Hristos, Ed. Evanghelismos, Bucuresti 2010, p.60.

miercuri, 6 octombrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Andrei Kuraev: Cum intelege omul contemporan Biserica

"...Omul de astazi uita asa de des ca formele liturghisirii ortodoxe au fost create nu pentru convertirea ateilor de ieri, ci pentru sprijinul oamenilor credinciosi in munca lor duhovniceasca. Sa aduci omul in pragul crestinismului nu este greu. Dar trebuie sa traiesti in continuare. Si Biserica are ce sa spuna nu numai neofitilor sai...
In general insa, in Biserica nu poate fi inteles "totul" sau macar principalul, fara ca omul sa nu depuna un efort pentru sporirea lui duhovniceasca. Neclaritatea trebui sa fie o provocare, un impuls la sporire si la schimbarea celui nedumerit.
Daca sufletul fuge de la o slujba ortodoxa "neclara", inseamna ca sufletul nu este sanatos. "Neintelegerea" este condamnarea suportata de evanghelia civilizatiei contemporane, iar nu constatarea "bolii" si a "inapoierii" Bisericii.

Cererea de "reinnoire" a Bisericii, in marea majoritate a cazurilor nu este decat o modalitate de autoaparare psihica. Omul incearca sa-si explice lui insusi de ce totusi el nu-si permite sa asculte chemarea  Evangheliei. Cu o oarecare adancime a inimii sale, simtind adevaratele valori evanghelice, el staruie sa acopere glasul constiintei...
In viata si rugaciunea bisericeasca "totul este neclar" acelora care traiesc departe de Biserica, dar care totusi doresc sa reformeze nu viata lor, ci un mediu social strain".

Sursa:  Diac. Andrei Kuraev, Raspunsuri catre tineri, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 172-173

Postat de:

Parintele Constantin

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Potentialul dusman, bun prieten

“…Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv…” (Luca 6,31-36)


Răspunzând la ură cu ură, nu faci decât să multiplici ura. Doar iubirea poate să spargă cercul vicios.
Un bărbat a cumpărat odată o fermă şi a ieşit să îşi inspecteze pământul. Deodată în faţă i-a ieşit vecinul. “Să nu te mire, dar când ai cumpărat pământul să ştii că ai cumpărat şi un proces cu mine”, i-a spus ameninţător acesta. “Gardul tău intră cu câţiva metri în pământul meu!” Iată un scenariu de debut pentru un conflict ce se transmite de regulă din generaţie în generaţie. Dar noul stăpân al fermei i-a răspuns zâmbind: “Am crezut că voi găsi vecini prietenoşi… şi aşa va fi. Iar tu mă vei ajuta. Mută te rog gardul unde vrei. Tu vei fi satisfăcut, iar eu fericit.”
Ghiciţi! Gardul nu a mai fost niciodată mutat, iar potenţialul duşman a devenit un bun prieten. Iubirea a stins rapid focul urii. (Pr. A.Coniaris)


Duminica, 3 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

miercuri, 29 septembrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Cuviosul Sofronie: Cum vorbeste Dumnezeu


"Daca ne rugam inainte de a ne intalni unul cu altul: un preot cu un preot sau o persoana cu parintele sau duhovnic, un credincios cu preotul sau sau un preot cu episcopul sau - atunci intalnirea poate fi intr-adevar proroceasca, pentru ca Dumnezeu va da cuvant.  Daca exista rugaciune de ambele parti, de la cel ce vine si de la cel ce il primeste, cu siguranta atunci Dumnezeu va vorbi.”


Sursa: aici



Postat de:
Parintele Constantin

marți, 21 septembrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Parintele Rafael Noica: Despre Rugaciune

"Rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!"

Sursa:
Postat de:
Parintele Constantin

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Kenoza

“…Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie…” Marcu 8,34-38.9,1



Crucea este cea mai mare mângâiere pentru credincioşi, pentru cei care îl acceptă pe Hristos, pe Hristos răstignit. Când evreii au terminat cu răstignirea Domnului, satisfăcuţi de ceea făcuseră şi privindu-l pe Omul-Dumnezeu suferind, i-au spus: “Mântuieşte-te pe Tine Însuţi, coborându-te de pe cruce!” (Marcu 15,30), crezând că jertfa Domnului este o condamnare ordinară.
Când Hristos s-a urcat pe Cruce El a oferit lumii mântuirea, dar fiecare om pentru a-şi “primi” mântuirea trebuie să se urce, în felul lui, lângă Hristos pe Cruce. În limbaj teologic, venirii lui Hristos în această lume i se spune “kenoză” – golire de sine – şi ultimul pas al acestei kenoze este Crucea. Prin golire pe sine, prin răstignire – doar astfel omul pământesc poate să fie glorificat. ( pr. George Dimopoulos)

Duminica, 19 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.


joi, 16 septembrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Doamne, izvorul meu si cantecele mele!*


     
“Noi, crestinii, ne-am obisnuit sa-L gandim pe Dumnezeu ca pe o abstractie, ca pe un concept, ca pe o oferta negociabila, ca pe o optiune ideatica, sau, in cel mai bun caz, ca pe o solutie a disperarii, o sansa salvatoare.
Psalmistul David ni-l propune pe Dumnezeu ca trebuinta: necesitatea stringenta a omului coplesit de lingoarea insetarii spirituale, o sete nebuna pe care nu o poate potoli decat prezenta efectiva, aproape senzoriala, a lui Dumenzeu Cel sfant, Cel tare, Cel fara de moarte, Cel ce ne miluieste prin aceea ca, raspunzand rugaciunii noastre, a celor ce tanjim dupa El, ne deschide nesecatele izvoare ale Imparatiei Sale”.


Sursa:
IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
Cartea deschisa a Imparatiei  - O insotire liturgica pentru preoti si mireni, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2007, pag. 113.
*Tudor Arghezi, Psalm, in volumul Litanii.


Postat de :
Parintele Constantin

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Fapt/Act/Promisiune

“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”        (Ioan 3,16)















…găsim trei mari adevăruri în Ioan 3,16:
primul este marele FAPT – “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea”;
al doilea este marele ACT – “(încât) pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat”;
al treilea este marea PROMISIUNE – “(ca) oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Avem aici esenţa întregii Evanghelii, a întregului mesaj al creştinismului. Crezând acest verset, ne punem în chiar inima credinţei creştine. Ne punem în prezenţa iubirii lui Dumnezeu. Găsim iertarea, mântuirea, pacea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.                                                       (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 12 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Sursa imaginii

miercuri, 8 septembrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Nasterea Maicii Domnului

"...Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fie ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi.


Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu ma duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil". Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: "Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale".
Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu".

Sursa:
http://www.mediafax.ro/social/nasterea-maicii-domnului-prima-sarbatoare-a-noului-an-bisericesc-7143088/

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Sa iubesti


“…Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii…”     ( Matei 22, 35-46)








Prin aceste cuvinte, Hristos a arătat că în vârful tuturor poruncilor este dragostea, îndoita dragoste: dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Şi după acestea, a adăugat: “În aceste două porunci sunt cuprinse toată Legea şi proorocii” (Matei 22, 40).
Ce înseamnă aceste cuvinte? Că tot Vechiul Testament şi toată Sfânta Scriptură şi toată Legea şi voinţa lui Dumnezeu sunt rezumate şi cuprinse în aceste două porunci.   (Mitropolitul Augustin Kandiotis)


Duminica, 5 septembrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

joi, 2 septembrie 2010

Cuvantul Saptamanii

Mitropolitul Antonie de Suroj despre minuni


A miracle is something completely different, a miracle is a moment when harmony destroyed by human sin is restored. It may be a moment, it may be the beginning of a whole life: a harmony between God and man, a harmony between the created world and its Creator. It is a restoration of what should always be; not a miracle in the sense of something unheard of, unnatural, perhaps contrary to the nature of things, but rather a moment when God enters into His creation and is received. And because He is received, He can act freely.

Textul intreg la http://www.metropolit-anthony.orc.ru/eng/eng_serm.htm

sâmbătă, 28 august 2010

Haine neadecvate

“…Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi…” (Matei 22,1-14)


Un coşmar des întâlnit este acela de a visa că te afli la vreun eveniment important, cum ar fi o nuntă, o recepţie, o conferinţă sau o slujbă la biserică, cu haine neadecvate sau chiar fără haine pe tine! Dacă aţi fost vreodată la vreun eveniment social îmbrăcaţi neadecvat, ştiţi cât de jenant poate să fie.
Goliciunea trupească are o semnificaţie specială în Biblie. Este folosită pentru a-l descrie pe om stând în faţa lui Dumnezeu. Păcătuind împotriva lui Dumnezeu, Adam şi Eva au devenit dintr-odată conştienţi de goliciunea lor. Când au auzit glasul lui Dumnezeu au încercat să se ascundă. Adam s-a ascuns în spatele copacilor. Astăzi avem proprii noştri copaci în spatele cărora încercăm să ascundem de Dumnezeu goliciunea sufletului nostru.
Încercăm să o ascundem în spatele gradelor universitare, a bunurilor, a acţiunilor, a proprietăţilor, a blănurilor, a diamantelor, a bijuteriilor. Încercăm să o ascundem în spatele măştilor pe care le purtăm. Pretindem a fi ceea ce nu suntem, gândindu-ne că în acest fel ne vom ascunde goliciunea. (Pr.A. Coniaris)


Duminica, 29 august, nu este Sf. Liturghie la Mirfield.

miercuri, 25 august 2010

Cuvantul Saptamanii - Taierea Capului Sf Ioan Botezatorul

Pe 29 August comemoram, cu post, Taierea Capului Sfântului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, cel care a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti.



Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: “Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.“

Parintele Ieromonah Nicolae de la Rohia (Pr Nicolae Steinhardt). Textul integral la
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/08/29/taierea-capului-sf-ioan-botezatorul-sau-despre-cum-desfranarea-slabiciunea-si-rautatea-se-aduna-pentru-a-ucide/

sâmbătă, 21 august 2010

Via este Biserica noastră Ortodoxă

“…Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe…”              ( Matei 21,33-44)
Via este Biserica noastră Ortodoxă. Îngrădită din toate părţile cu poruncile Domnului, cu dogmele, cu dumnezeieştile şi sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale.
Vie, care are ca teascuri, sfinte jertfelnice, unde se oferă Preacuratul Trup şi Cinstitul Sânge al Domnului.
Vie cu turnuri, cu biserici, cu amvoane, cu înalte observatoare, de unde străjerii pot să vadă ce se întâmplă nu doar în vie, ci şi în întreaga lume, şi să ia măsurile potrivite.
Vie înzestrată cu toate mijloacele, ca să poată aduce roadă aleasă. Da! Biserica Ortodoxă este via lui Dumnezeu. Dar în tot spaţiul Ortodoxiei, o vie este şi fiecare episcopie cu miile de creştini, care sunt viţele. De aceea, şi când liturghiseşte episcopul, chiar înainte de a citi Evanghelia, iese în afara Uşilor Împărăteşti, ţine dichero-tricherele, îşi înalţă glasul şi zice: „Doamne Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Este o rugăciune. Episcopul Îl roagă pe Domnul să nu lase Biserica, ci să-Şi arunce privirea din cer, să se îndure de noi. Şi dacă creştinii au slăbiciuni şi răutăţi, şi se aseamănă viţelor neroditoare, să nu le dezrădăcineze, ci să le lase şi să le mai îngrijească, cu nădejdea că vor deveni şi acestea într-o zi viţe aducătoare de roadă.            ( Mitropolitul Augustin de Florina )




Duminica, 22 August , Nu este Sfinta Liturghie la Mirfield.

miercuri, 18 august 2010

Cuvantul Saptamanii

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
(http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/14/avem-vina-iubirii-de-ortodoxie/ )

La 16 August sunt praznuiti Sf Martiri Brancoveni: Voievodul Constantin, fii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache Vacarescu

Del Chiaro notează răspunsul demn al Voievodului la oferta sultanului de a trece la islam
„Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau sa mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, sa mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am aparat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau sa închid ochii, eu şi feciorii mei”. Apoi si-a încurajat fiii astfel:„Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”

Textul intreg la http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/08/16/au-batut-clopotele-toata-dimineata/

Troparul Sf Brancoveni
http://razbointrucuvant.net/files/Troparul_Sf_Brancoveni.mp3

miercuri, 11 august 2010

Cuvantul Saptamanii

La Adormirea Maicii Domnului:

"...Cumpănind, Adormirea Maicii Domnului arată Biserica Ortodoxă ca pe o Biserică a echilibrului. Nu o Maică a Domnului egală lui Dumnezeu, dar nici o femeie ca toate celelalte. Şi aceasta a ferit Biserica de tot felul de excese practice şi teoretice. La vremea aceasta, a carierismului generalizat, când femeia este mai mult încurcată de matrimoniu şi de copiii săi, când vedem în ce hal de dezbrăcare de toată slava Învierii ni se arată codoaşele culturale ale unei televiziuni sau media înrobită în permanenţă pornografiei şi prostului gust, praznice ca acestea, legate de Maica Domnului, trebuie să ne pună nu doar pe gânduri, ci şi pe faptă.



Să ne oblige, ca Biserică, să regândim, să reanalizăm tezaurul de spiritualitate pe care Maica Domnului l-a radiat către femeia creştină şi, prin aceasta, către familie. Şi de acolo, înapoi, în Biserică. Fără o reevaluare, de pe poziţii ortodoxe, inclusiv femeia româncă va gusta din momeala falsei feminizări prin masculinizare, a falsei împliniri prin capital şi plus de capital, iar viitorul va fi profund afectat. Ce diferenţă între maica româncă ce îşi creşte feciorul sau omul ce se-ntoarce din drumurile lui de pace sau, vai, de război, şi tânăra tâmpă de atâtea aere, răstignită între plăceri, anulată ca persoană de spoiala cosmetică ce-i distruge icoana devenirii sale întru fiinţă!".

Sursa:
Postat de:
Parintele Constantin

miercuri, 4 august 2010

Cuvantul Saptamanii

Sf. Ioan Gura de Aur comentand Praznicul Schimbarii la Fata (6 August)

„ Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor… Si iata Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El... ”
(Matei 17, 1-2)
Atunci, fiind cu ucenicii Săi, S-a arătat numai într-o astfel de strălucire pe cât ei suportau, dar la sfârşitul veacurilor, El va veni întru deplina strălucire a Tatălui, şi înconjurat nu numai de Moisi şi Ilie, ci şi de nenumărata oştire a îngerilor, a arhanghelilor şi a heruvimilor.

Textul integral la