Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la 25 aprilie.
Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine, în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei, asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri româneşti. A făcut din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă. Denumirea „de la Poiana Mărului“ se datorează schitului înfiinţat, prin 1730-1733, împreună cu alţi 12 ucenici în Poiana Mărului, în Munţii Buzăului.
Sfântul Cuvios Vasile s-a născut în anul 1692 în localitatea Poltava din Ucraina. A petrecut mai mulţi ani din tinereţea sa în aspre nevoinţe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Moşenski, în apropierea Kievului. Vine în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era în apogeu şi se stabileste la Mănăstirea Dălhauti. Timp de 20 de ani, cât a fost stareţ la Dălhăuţi, Cuviosul Vasile a strâns în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri.
Cuviosul Vasile şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroşi ucenici.