miercuri, 19 noiembrie 2014

Postul Craciunului

Iubiți credincioși, 
Începând cu data de 15 noiembrie am intrat în Postul Crăciunului, care este o perioadă de pregătire spirituală, prin abstinență de la mâncare de origine animală (lapte, brânza, ouă și carne), prin Spovedanie, prin Împărtășanie, dar și prin rugăciune și lectură mai intensă din Sfânta Scriptură și din cărți duhovnicești, pentru marea sărbătoare a Nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
 Din punct de vedere al semnificației liturgice, acest post este unul prin excelență al bucuriei și al așteptării, pentru că Se naște printre noi oamenii, Nevinovăția Însăși, Pruncul Iisus, Cel Care ne mântuiește de păcat și de întuneric. Pentru a ne putea împărtăși din harul și bucuria acestei sărbători, Biserica a rânduit acest răstimp de pregătire, de post și rugăciune (15 noiembrie- 25 decembrie până după Sfânta Liturghie; mulți cred că Postul Crăciunului se termină în seara de Ajun, ceea ce este complet greșit). 
Mai mult, acest post, dacă îl ținem, ne oferă șanșa de a fi recunoscători făță venirea lui Hristos pe pământ, Care din dragoste desăvârșită și din ascultare față de Tatăl, a decis să Se înomenească, adică să devină fratele nostru. De aceea, poporul nostru, din recunoștință, a laudă atât de frumos și minunat, prin colinde, care sunt ca o evanghelie în variantă populară, nașterea Domnului. Nu ezitați, rogu-vă, ca în toată această perioadă să le vorbiți copiilor voștri despre Pruncul Iisus și dragostea Lui. Învățați-i colindele noastre străbune, dar și să fie buni.
În ceea ce privește modul de postire, spre deosebire de celălalte posturi, este mult mai ușor. În fiecare sâmbătă și duminică (începând cu 22 noiembrie și până în 14 decembrie) este dezlegare la pește, vin și ulei. În restul zilelor săptămânii (de luni până vineri) se postește obișnuit.
Domnul să ne ajute să avem un post cu folos duhovnicesc și cu bucuria nașterii Domnului în suflet! 
Cu drag, Episcopul Ignatie