Cuvantul Saptamanii

 

 

Sfântul Arhidiacon Ştefan

 

 

 

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Arhidiacon Ştefan

În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos este un model de jertfă creştină pentru toţi creştinii. Cu ocazia sărbătorii Sfântului Arhidiacon Ştefan, peste 400.000 de români îşi serbează ocrotitorul.

 

Bărbat ales, cu nume bun, plin de Duh Sfânt şi de înţelepciune, aşa cum este numit în capitolul al şaselea din Faptele Sfinţilor Apostoli, Ştefan este primul dintre cei şapte diaconi ai Bisericii creştine, ales de sfatul celor doisprezece. Foarte scurtă vreme de la hirotonirea sa întru diacon, roadele slujirii lui erau adăpate de puterea deosebită a lui Dumnezeu prin care săvârşea nenumărate minuni pentru sporirea numărului celor care vor veni la dreapta credinţă. Întreaga misiune a Sfântului Ştefan a fost caracterizată de o coordonată principală: demonstrarea faptului că Mântuitorul Iisus Hristos este Mesia Cel prezis de prooroci, adică împlinirea promisiunilor divine vechi-testamentare.

 

Având posibilitatea de a-şi apăra dreapta credinţă, Sfântul Ştefan îşi începe cuvântarea printr-un aspru rechizitoriu asupra celor de faţă, străbătut de firul roşu al Întrupării Domnului, făgăduită încă de la greşeala primilor oameni şi amintită sistematic în istoria poporului evreiesc prin patriarhii Vechiului Testament, Avraam, Isaac, Iacov şi ceilalţi. Această cuvântare consistentă redată în Fapte, capitolul al şaptelea, versetele 2-53, reprezintă sinteza mesianică a Vechiului Testament, deoarece corelează principalele făgăduinţe ale venirii Mântuitorului pe pământ: credinţa lui Avraam în formarea unui popor ales, ascultarea exemplară demonstrată de Isaac, binecuvântarea primită de Iacov, precum şi proorocia lui Moise despre proorocul asemenea lui ce va fi ridicat de Dumnezeu din mijlocul lui.

 

Ajungând la Moise, şi nu întâmplător, deoarece era acuzat că ar fi încălcat legea acestuia, arhidiaconul Ştefan, ca oarecând marele profet Ilie Tesviteanul, aprins de râvnă dumnezeiască şi înflăcărat de căldura Duhului Sfânt, demaschează ipocrizia şi răutatea celor de faţă cât şi a înaintaşilor lor, prin aceea că nu au fost în stare să recunoască indiciile oferite de profeţii ce pregăteau calea venirii Domnului: „Voi cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururi vă împotriviţi Duhului Sfânt, precum şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinţii voştri? Şi au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia Cel aşteptat“.

 

Fierbând de mânie, cei din Sinedriu erau jigniţi profund în orgoliul şi practicile strict formale practicate, caracteristice. Nefiind parcă de ajuns cuvintele ce le-au răscolit sufletele, Ştefan cuprins de puterea Duhului Sfânt, prin curajul mărturisirii sale, are parte de o teofanie, drept care, proclamă solemn vederea slavei lui Dumnezeu: „Iată văd cerurile deschise şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu“.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/isfantul-arhidiacon-tefani-_2422.html



Cuvantul Saptamanii

 

    

 

Naşterea Domnului oferă un sens nou existenţei umane

 

 

 

 

Crăciunul, departe de a fi doar o simplă comemorare a evenimentului petrecut cu 2.000 de ani şi mai bine în urmă, este praznicul bucuriei sălăşluirii lui Hristos în sufletul, în inima fiecăruia dintre noi. Naşterea Domnului, ca de altfel toate celelalte praznice, este sărbătoarea care an de an se întâmplă la timpul prezent. Imnele sfinte pe care le cântăm în bisericile noastre subliniază apăsat acest aspect. Cântăm în acest sens: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce…“.

 

Naşterea Domnului este în primul rând bucurie a sufletului. Bucuria că ni s-a născut un Mântuitor, dând un sens nou existenţei noastre. Din păcate, lumea de azi nu mai sesizează valorile profund dumnezeieşti pe care ni le îmbie praznicul acesta minunat. Asistăm astfel din ce în ce mai mult la încercări de a transfera bucuriile sufleteşti prilejuite de Naşterea lui Hristos la bucurii pur materiale, lumeşti, ce n-au nici o finalitate pentru viaţa de dincolo, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Crăciunul devine astfel o sărbătoare comercializată, mai mult un pretext pentru o serie de manifestări ce n-au nimic în comun cu valorile vieţii creştine. Toate ofertele speciale de sărbători, care abundă în această perioadă, vin parcă să ne distragă atenţia dinspre marele dar pe care ni-l aduce praznicul acesta slăvit, coborârea Fiului lui Dumnezeu, înomenirea Sa pentru înnoirea omului şi a lumii.

 

Oricât de mari ar părea bucuriile materiale, darurile ce ni le fac cei dragi sau ni le facem noi înşine de sfintele sărbători, ele nu vor putea nicicând să se compare cu bucuria cea autentică, care este bucuria inimii. Iar bucuria inimii o aflăm din gustarea Sfintei Împărtăşanii. Naşterea Domnului devine sălăşluire a lui Hristos în sufletul fiecăruia dintre noi, numai în măsura în care Îl primim în chip real, Trup şi Sânge, în Sfânta Împărtăşanie. Crăciunul pierde din profunzimea mesajului său, în măsura în care cel mai adesea trecem indiferenţi pe lângă potirul euharistic.

 

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/nasterea_domnului_ofera_un_sens_nou_existentei_umane_1949.html

Cuvantul Saptamanii!

 

  

 

 Colindele Îl aduc pe Hristos în casele şi sufletele noastre

 

 

S-a spus despre colinde că sunt vechi precum sufletul şi graiul românesc, fiind tot atât de preţioase ca şi celelalte mărturii spirituale ale poporului, ca şi primele scrieri patristice de pe pământul nostru strămoşesc, ca şi primele biserici şi mănăstiri descoperite în multe ţinuturi de la noi, ca şi primele cruci aşezate la paraclisele închinate martirilor.

 

Tradiţiile colindelor s-au păstrat de pe vremea romanilor. Vechile petreceri păgâne de la începutul lui ianuarie, aşa-numitele calendae s-au preschimbat cu timpul în sărbători creştine. Filologii sunt cu toţii de acord în privinţa etimologiei cuvântului: latinescul calendae, nume dat sărbătorilor păgâne de Anul Nou, când romanii, strămoşii noştri, urau noroc şi fericire prietenilor lor, cu ocazia anului care începea. În timpul Calendelor lui Januarie, copiii romanilor umblau din casă în casă şi cântau imnuri. Datina latină a trecut mai apoi nu numai la români, ci şi la celelalte naţii romanice, precum şi la slavi. Referitor la aceasta, Mircea Eliade afirma că un număr de colinde au fost încreştinate, în sensul că au împrumutat personaje şi teme din creştinismul popular.

 

În primele secole creştine, Crăciunul se sărbătorea nu la 25 decembrie, ci odată cu Boboteaza, în perioada Calendelor lui Januarie, când în toată lumea traco-romană aveau loc obiceiuri păgâne, alaiuri cu măşti şi spectacole augurale, la care poporul participa. Profitând de faptul că poporul îşi sărbătorea zeii, creştinii şi-au făcut şi ei un mod de sărbătoare - a Naşterii Mântuitorului, cu caracter creştin. Colindele nu s-au amestecat niciodată cu aceste sărbători păgâne, creştinii ţinând cu sfinţenie dintotdeauna la cântecele lor rituale şi la rugăciuni. Deci este exclusă o origine a colindelor în Calendele lui Januarie. Ceea ce poate fi presupus că au luat creştinii de la obiceiul calendelor ar fi doar umblatul în ceată de la o casă la alta, deşi şi aici avem ca model venirea magilor ghidaţi de steaua luminoasă, apoi a face cu această ocazie urări de sănătate gazdelor şi a se da daruri colindătorilor. Chiar şi Mircea Eliade admite: Urările (oratio) şi ospăţul ceremonial constituie elementele cele mai arhaice (ale colindelor); ele sunt solidare cu vechile festivităţi legate de Anul Nou. Dar acestea sunt totuşi aspecte de datină auxiliară co-lindatului. Motivaţia principală rămâne Naşterea Domnului, pe care o cântă textele de colindă, fiindcă nu găsim nicăieri în colindele noastre religioase pomenit vreun zeu păgân sau vreun personaj mitologic dintre cei sărbătoriţi în ianuarie, ca să putem crede că la origine co-lindele au fost cântece păgâne.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/icolindele_il_aduc_pe_hristos_in_casele_si_sufletele_noastrei_5615.html





Cuvantul Saptamanii

    

 

 

Sărbătoarea Sfântului Nicolae

 

 

 

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte Joi, 6 decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Originar din Orientul Mijlociu, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. Sfintele sale moaşte se află încă din anul 1087 la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia. Sfântul Mare Ierarh Nicolae este pentru noi un model de credinţă.

 

Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul copiilor şi al familiei. În amintirea dărniciei sale, în această seară, copii care au fost cuminţi primesc cadouri. În fiecare casă de creştin, nu numai la noi în România, ci pretutindeni în lume, seara de Sfântul Nicolae vine ca o bună vestire a Crăciunului, a Sărbătorii Naşterii Domnului. Este de fapt o prevestire a luminii lui Dumnezeu Cel Care Se face om pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este o sărbătoare a bunătăţii, a generozităţii, a iubirii de Dumnezeu şi de semeni şi totodată lumina aceasta a Sfântului Nicolae ne arată şi pe noi aşa cum suntem.

Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei – S-a născut la sfârşitul secolului al III-lea, în localitatea Patara (Asia Mică), din părinţii Teofan şi Nona. Pe lângă părinţi, unchiul său, Episcopul Nicolae al Patarei, a avut un rol important în biografia sfântului, fiindu-i luminător în drumul slujirii lui Dumnezeu. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească.

Episcopul Nicolae, plecând la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt, a lăsat toată grija eparhiei în seama nepotului său. În acest timp părinţii Sfântului Nicolae au murit. El i-a îngropat în Patara, iar averea moştenită a împărţit-o săracilor. La întoarcerea unchiului său, Nicolae pleacă în pelerinaj în Ţara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Îndemnat de Dumnezeu, s-a reîntors apoi în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni. După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei (eparhie din Asia Mică) Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/sarbatoarea_sfantului_nicolae_4383.html