Cuvantul Saptamanii!

 

 

 

1.700 de ani de la Bătălia de la Podul Vulturului

 

 

Evenimentul petrecut înaintea acestei bătălii istorice, anume arătarea unui semn pe cer, este unul dintre cele mai importante din istoria Bisericii, dacă avem în vedere urmările pe care le-a avut pentru viaţa împăratului Constantin, dar mai ales pentru creştinism. Faptul că politica religioasă constantiniană a avut o importanţă capitală pentru istoria ulterioară a creştinismului este de netăgăduit.

 

Arătarea semnului Sfintei Cruci împăratului Constantin este descrisă diferit de cele două izvoare istorice ale vremii, relatările lui Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu. În ce măsură putem vorbi de o convertire a împăratului după evenimentul din 28 octombrie 312?

Marşul împotriva uzurpatorului Maxenţiu din toamna anului 312 este primul pas al lui Constantin în realizarea dorinţei sale de stăpânire universală. În preajma acestei bătălii a avut loc descoperirea Dumnezeului creştinilor Care l-a ajutat să câştige lupta şi pe Care Constantin va începe să Îl venereze, deşi într-o manieră foarte personală.

 

Eusebiu a redat pe larg acest eveniment în "Vita Constantini", sursă fiind împăratul însuşi, care îi povestise înainte de moarte ce s-a întâmplat. Şi anume că, în ajunul luptei, în urma unei rugăciuni adresate Dumnezeului-tatălui său, i s-a arătat pe cer, "pe la ceasurile amiezii", semnul biruitor al crucii, alături de cuvintele: "Întru aceasta vei birui!". După ce a reflectat îndelung asupra acestei apariţii miraculoase, fără să-i găsească sensul, împăratului i S-a arătat Hristos la ceas de noapte, poruncindu-i să folosească imaginea apărută pe cer ca semn de ocrotire împotriva duşmanului. După aceasta, Constantin a poruncit să se înscrie acel semn pe steagurile de luptă.

Constantin fusese un protector al creştinilor din provinciile lui, mulţi preoţi frecventând anturajul acestuia. Cu siguranţă aceştia l-au informat despre semnul crucii, ca simbol al victoriei asupra morţii, ca semn apotropaic şi protector împotriva forţelor răului. Victoria purtată cu ajutorul acestui semn a fost decisivă pentru convertirea lui Constantin la creştinism. Revelaţia de dinaintea bătăliei de la Pons Milvius din 28 octombrie 312 l-a convins că Dumnezeul creştinilor i-a răspuns la rugăciunile lui sincere şi că acele "signa" ale cultului lor îi îndeplinesc dorinţele.

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca anul 2013 să fie proclamat An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la împlinirea a 1.700 de ani de libertate religioasă acordată creştinilor.

 

 

SURSA: http://www.basilica.ro/stiri/1700-de-ani-de-la-batalia-de-la-podul-vulturului_366.html


Cuvantul Saptamanii

 

 

Sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor

 

 

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Sambata, 27 octombrie, pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, într-o familie de ţărani din satul Basarabi, în sudul Dunării, aparţinând în vremea aceea regatului Bulgariei. Sfântul Dimitrie a purtat din fragedă pruncie lupte acerbe pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune. Într-o zi, pe când se dusese cu animalele la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi şi a strivit puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, spre pocăinţă, să lase desculţ timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă. Mai târziu, s-a ataşat unei comunităţi monastice, iar după ce a ucenicit cele ale ascultării, s-a retras în pădure, unde şi-a statornicit adăpostul într-o peşteră, aproape de râul Lom, neştiut de oameni şi aducând zi şi noapte rugăciunile şi lacrimile sale ca ofrandă lui Dumnezeu.

Cunoscând dinainte ziua morţii sale, s-a întins între două lespezi de piatră şi şi-a dat în pace sufletul lui Dumnezeu. Au trecut ani mulţi şi lumea uitase de existenţa acestui pustnic, până într-o zi când - la trei veacuri după moartea Sfântului - o inundaţie a făcut ca apele râului să urce până la peşteră. Curentul a ridicat lespezile de piatră şi a purtat cu el, îngropat în noroi, trupul rămas nestricat. După alţi 100 de ani, Sfântul îi apăru în vis unei fetiţe bolnave de duh necurat, poruncindu-i să ceară părinţilor ei s-o ducă la malul râului, pentru a-şi afla tămăduirea. De cum s-a aflat această vestire, o mare mulţime de oameni, în frunte cu clericii din episcopie, a însoţit familia fetiţei până la locul în care, mai înainte, locuitorii observaseră deja o lumină misterioasă şi credeau că este o comoară. S-au pus pe săpat şi, de îndată, au descoperit trupul sfântului, întreg şi strălucind de harul Duhului Sfânt. Fetiţa s-a vindecat pe loc. Trupul sfântului a fost transportat cu mare cinstire până în satul Basarabi, unde alte vindecări s-au petrecut. Atunci, poporul a venit din toate părţile să cinstească moaştele Sfântului.

 

Spre sfârşitul Războiului ruso-turc (1774), armata rusă a ajuns în preajma satului Basarabi. Generalul Piotr Saltikov a poruncit ca moaştele Sfântului Dimitrie să fie transportate în Rusia, spre a le pune la adăpost de o eventuală profanare de către turci. Atunci când cortegiul a ajuns la Bucureşti, un creştin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, i-a cerut acestuia să lase românilor moaştele Sfântului, spre mângâiere, după toate durerile pricinuite de război. Generalul Saltikov a fost de acord. Trupul Sfântului Dimitrie, întâmpinat cu mare alai, a fost aşezat în biserica cea mare a Mitropoliei de la Bucureşti.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_sf_dimitrie_cel_nou_ocrotitorul_bucurestilor_8353.html

 



    

 

Sfinţii Mărturisitori Ardeleni cinstiţi în Biserica Ortodoxă Română

 

 

 

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte Duminica , 21 octombrie, pe Sfinţii mucenici ai Ardealului: Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion, pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie şi pe Sfântul Mucenic Oprea, luptători din Ardeal pentru dreapta credinţă, pe Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.

 

Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion – S-a născut în anul 1714 în Bosnia, din părinţi creştini ortodocşi, iubitori de Dumnezeu, pe nume Maxim şi Maria. În ianuarie, 1744 Cuviosul Visarion merge să apere ortodoxia în Ardeal, începând cu Deva, Orăştie, Alba Iulia, Sălişte, până aproape de Sibiu. În drumul său, dintre Sălişte şi Sibiu, Cuviosul Visarion este arestat de către armata austriacă şi dus la judecată la Viena. Aici este supus supliciilor,iar după aproape un an de chinuri Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion îşi dă sufletul în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru aceasta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în februarie 1950, declarându-l „Sfânt mărturisitor”.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie – S-a născut la sfârşitul secolului al XVIII-lea în comuna Cioara (azi Săliştea, judeţul Alba), din părinţi binecredincioşi pe nume Ioan şi Oana. Tatăl său a fost preot în comuna Cioara între anii 1680 şi 1720. La rândul său, Sofronie este hirotonit preot de mir, însă în anul 1754 soţia sa moare. Rămânând văduv, lasă pe fiul său preot în Parohia Cioara şi se duce la Mănăstirea Cozia unde intră în viaţa monahală. În luna mai a anului 1757, primarul maghiar însoţit de alţi 12 oameni au distrus schitul Cuviosului Sofronie, forţându-l pe acesta să se ascundă o vreme prin diferite sate. În toam¬na anului 1759, în fruntea mişcării antiuniate se găsea Cuviosul Sofronie de la Cioara, care umbla în satele din judeţul Hunedoara, cerând credincioşilor să alunge preoţii uniţi şi să rămână statornici în credinţa ortodoxă. Datorită acestei acţiuni, în jurul praznicului Crăciunului din anul 1759, a fost arestat şi închis la Bobâlna, lângă Orăştie. Este eliberat de către aproximativ 600 credincioşii conduşi de preotul Ioan din Sălişte, iar de aici Cuviosul Sofronie se îndreaptă către Munţii Apuseni unde continuă apărarea ortodoxiei în faţa uniaţiei. În şedinţa sinodală din 28 februarie 1950 Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofronie a fost trecut în rândul cuvioşilor mărturisitori, canoniza¬rea solemnă având loc la Alba Iulia la 21 octombrie 1955.

 

Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel – Ioan din Galeș a fost hirotonit la București sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneți apărători ai credinței ortodoxe, în fața oricăror încercări ale autorităților habsburgice de a impune unirea transilvănenilor cu Biserica Romei. În anul 1756 a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu. Împărăteasa Maria Terezia a dat ordin să fie dus în închisoarea cetății Deva, urmând să fie reținut acolo până la moarte, însă mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein. Moise Măcinic a fost unul din contestatarii unirii Mitropoliei Bălgradului (Albei Iulia) cu Biserica Romei, fiind, de aceea, socotit de Biserica Ortodoxă Română ca unul din apărătorii Ortodoxiei în Transilvania. La data de 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea acestor sfinţi.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfintii_marturisitori_ardeleni_cinstiti_in_biserica_ortodoxa_romana_7996.html

 

     



Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

 

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte în fiecare an la 14 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Parascheva a cărei sfinte moaşte străjuiesc Cetatea Iaşilor de 370 ani.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învăţătură în limba română despre viaţa sfintei o găsim în 'Cartea românească de învăţătură' a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, Iaşi, 1643.

 

S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Părinţii ei, oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frică de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii şi milosteniei. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea faţă de cele sfinte şi pentru cultura sa deosebită.

Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea de moştenire ce i se cuvenea şi, 'părăsind frumuseţea acestei lumi', s-a retras 'în adâncul pustiei'. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile binecuvântate de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înălţat duhovniceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca atâţia alţi ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârşire.

A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să ştie cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie şi trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, 'aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă'. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_sfintei_cuvioase_parascheva__4754.html

 

   



 

 

Sfântul Dionisie Areopagitul este sărbătorit astăzi în Biserica Ortodoxă Română

 

 

Personalitatea Sfântului Dionisie Areopagitul este înconjurată de o taină ce oglindeşte întreaga sa operă. A scrie despre un sfânt precum Dionisie este o provocare de a ieşi din tine însuţi şi a te pătrunde de lumina tainică a cunoştinţei de Dumnezeu iubitoare. Cele nouă cete angelice pe care el le-a ierarhizat cel dintâi între scriitorii patristici, distincţia între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile sale necreate, cunoaşterea catafatică (afirmativă) şi apofatică (negativă) sunt iluminări ale unei teologii unice a diafanului, de care ne împărtăşim astăzi şi noi, pe cât ne este cu putinţă.

 

Sunt multe controverse legate de viaţa Sfântului Dionisie Areopagitul. Tradiţia ne spune că s-a născut în Atena, din părinţi păgâni. Ulterior, s-a iniţiat în arta filosofiei şi ar fi întreprins chiar o călătorie în Egipt, unde a purtat discuţii formatoare cu înţelepţii vremii. De asemenea, s-a întâlnit cu Apostolul Pavel, fiind de faţă la intrarea acestuia în Areopag, unde Apostolul l-a propovăduit pe Iisus Hristos Răstignit şi Înviat. La întrebarea lui Pavel: 'Pe care Dumnezeu cinstiţi voi?', Dionisie ar fi enumerat numele unor zeităţi greceşti: Cronos, Afrodita, Zeus, Hefaistos, Hermes, Dionisos, Artemis, dar şi pe cel al 'Necunoscutului Dumnezeu', căruia îi era închinat un altar. Întrebat de Pavel cine este acest Dumnezeu necunoscut, Dionisie a răspuns: 'Acela între dumnezei încă nu S-a arătat, însă la vreme va veni, pentru că El este Dumnezeul Care va împărăţi cerul şi pământul şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit'(FA 17, 19-34). Convertindu-se la creştinism, Dionisie are experienţa întâlnirii mistice cu Dumnezeu, care, împreună cu revelaţia din Sfintele Scripturi şi Tradiţie, constituie fundamentele teologiei sale. La sfârşitul primului secol creştin, Dionisie se mută la Domnul, primind sfârşit mucenicesc (Vieţile Sfinţilor, 3 octombrie).

Alţi autori, începând cu renascentistul Lorenzo Valla (1405-1457) şi până în zilele noastre, au contestat faptul că Dionisie ar fi autorul Corpusului Areopagitic, afirmând că acesta ar fi vieţuit în secolul al V-lea sau al VI-lea. De asemenea, opera sa ar suferi o influenţă puternică neoplatoniciană, provenind de la Plotin (205-270) şi Proclos (412-485), întrucât limbajul folosit abundă în noţiuni şi termeni specifici filosofiei şi misticii neoplatonice. Dionisie resemnifică însă vocabularul şi conceptele preluate, pentru a exprima realitatea experienţei creştine.

Mai nou, pr. Gheorghe Drăgulin a lansat teza că autorul Corpusului Areopagitic este monahul scit (daco-roman din Dobrogea), Dionisie Exiguul, însă discuţia rămâne deschisă. Din opera lui Dionisie s-au păstrat patru lucrări (Despre ierarhia cerească, Despre ierarhia bisericească, Despre numirile dumnezeieşti, Teologia mistică) şi zece epistole.

 

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfantul_dionisie_areopagitul_este_sarbatorit_astazi_in_biserica_ortodoxa_romana_3692.html