Cuvantul Saptamanii.

Sfinţii Trei Ierarhi în viaţa Bisericii     

De aproape o mie de ani, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi, adică pe Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118) în urma unui vis avut de episcopul Ioan al Evhaitelor şi s-a stabilit în data de 30 ianuarie ca o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în urma mai multor ani de dispute între diferite comunităţi creştine pe tema care dintre cei trei este mai mare. Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena din anul 1936 s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume.

Aceste câteva repere ne arată cât de importanţi sunt pentru creştinii ortodocşi aceşti trei corifei ai primului mileniu creştin patristic. În afară de sărbătoarea din data de 30 ianuarie, pe parcursul lunii prime din anul civil îi avem sărbătoriţi separat, în data de 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, în data de 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul şi în data de 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Putem spune că luna ianuarie, pe lângă marii părinţi duhovniceşti ai Egiptului, îi avem în prim-plan şi pe părinţii fundamentali pentru teologia ortodoxă, şi anume Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur la care se adaugă şi prezenţa în 21 ianuarie a Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul. Într-un cuvânt este o lună a binecuvântărilor pentru viaţa Bisericii şi a oamenilor Bisericii care au marcat cel mai mult existenţa duhovnicească şi teologică a Ortodoxiei noastre.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte. Prin aceste trei caracterizări vedem că Biserica în viaţa ei nu îi separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur este de Dumnezeu cuvântătorul, care pe bună dreptate este considerat geniul predicatorial şi modelul de urmat în vorbirea despre Dumnezeu în viaţa Bisericii. Avem înaintea noastră trei faruri călăuzitoare în drumul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu prin opera lor, prin viaţa lor închinată lui Hristos şi mai ales prin modul exemplar de a vorbi cu Dumnezeu (prin rugăciune) şi despre Dumnezeu (prin opera teologică). În viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Liturghie, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de întrajutorare a celor aflaţi în nevoi.

Sfinţii Trei Ierarhi sunt normativi în viaţa Bisericii pentru interpretarea Sfintei Scripturi, pentru învăţătura de credinţă ortodoxă şi pentru viaţa liturgică a Bisericii noastre.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Cuvios Macarie cel Mare.

Sfântul Cuvios Macarie cel Mare este sărbătorit Joi, 19 ianuarie, în Biserica Ortodoxă Română. Sfântul a fost unul dintre marii întemeietori ai vieţii monahale.

„Sfântul Macarie încă din fragedă copilărie s-a dăruit Domnului pentru viaţa pustnicească. În tinereţe când părinţii săi au insistat să se căsătorească Sfântul Macarie s-a retras în pustie şi s-a rugat lui Hristos, Mirelui Bisericii să-l călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În această perioadă de post şi rugăciune a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie de la Răsărit la Apus şi zicându-i: Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi drept moştenire această pustie. Sfântul Macarie s-a făcut monah devenind ucenicul Sfântului Antonie cel Mare de la care, după trecerea la Domnul a Sfântului Antonie, a moştenit toiagul acestuia şi a povăţuit cetele de călugări din pustie care s-au adunat în jurul său întemeind în anul 360 Mănăstirea care îi poartă numele, fiind una dintre puţinele Mănăstiri din deşertul Nitriei cu viaţă monahală neîntreruptă din secolul al IV-lea până astăzi”, a spus Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că misiunea Sfântul Cuvios Macarie cel Mare i-a fost încredinţată de Dumnezeu printr-o revelaţie, iar unele dintre cele mai vechi icoane ortodoxe îl înfăţişează pe Sântul Macarie alături de heruvimul înaripat din vedenie. „În această icoană Sfântul Macarie îşi îndreaptă mâinile spre heruvimul înaripat, arătând lucrarea la care suntem chemaţi, atât monahii cât şi credincioşii, de a aduce împreună cu puterile cereşti neîncetat laudă lui Dumnezeu. Ştim că heruvimii sunt aceia care perpetu îl laudă pe Dumnezeu prin cântarea: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, iar noi suntem chemaţi să împlinim pe pământ, în sfinţenie şi curăţie, ceea ce ei săvârşesc veşnic în ceruri, aducând împreună cu ei neîncetat doxologie lui Dumnezeu"

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

     

Invataturi ale Sfantului Macarie cel Mare pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

Sfânta Muceniţă Tatiana cinstită în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinsteşte în fiecare an la data de 12 ianuarie pe Sfânta Muceniţă Tatiana.

Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma şi a trăit în timpul împăraţilor romani de neam sirian: Heliogabal (218-222) şi a lui Alexandru Sever (222-235). Tatăl ei a fost creştin în taină şi ales în trei rânduri proconsul. La 19 martie 235, împăratul Alexandru Sever este ucis de soldaţii răzvrătiţi şi înlocuit cu Maximin, care imediat ce a ajuns la tron a început persecuţia împotriva creştinilor, persecuţie în care a fost prinsă şi Tatiana şi dusă în templul zeului Apolo ca să jertfească şi să se închine idolului. Abia acum înţelesese tatăl ei de ce Tatiana nu a vrut să se căsătorească. Ea era creştină şi intrată în rândul diaconiţelor Bisericii din Roma, deşi nu avea mai mult de 15 ani. Sfânta muceniţă a îngenuncheat în templu şi s-a rugat Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-o ajute şi s-o întărească în cele ce avea să pătimească. Până să termine rugăciunea templul a început să se cutremure, încât statuia zeului Apolon a căzut şi s-a spart, iar o parte din templu s-a dărâmat, mulţi preoţi păgâni murind. Muceniţa a fost scoasă din dărâmături şi dusă la judecată înaintea lui Ulpian care o considera pe Tatiana o vrăjitoare. Timp de patru zile, Sfânta Muceniţă Tatiana a fost supusă supliciilor în speranţa că va renunţa la credinţa creştină. Însă acest lucru nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă alte două temple păgâne (al zeiţei Artemis şi al zeului Die) au fost distruse în urma rugăciunilor Sfintei. Prin purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, Tatiana s-a vindecat de rănile pricinuite de chinurile la care a fost supus, de aceea, în cele din urmă, Ulpian a poruncit ca Sfânta Tatiana să fie omorâtă de sabie împreună cu tatăl ei, cei doi primind astfel cununa muceniciei.

În anul 1517, Neagoe Vodă Basarab a obţinut capul Sfintei Muceniţe Tatiana, pe care l-a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitoria sa.După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul Sfintei a fost adus la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova unde se găseşte şi astăzi. 

 

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Cuvantul Saptamanii.

Sărbătoarea Botezului Domnului (6 Ianuarie)

Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului se mai numeşte şi 'Arătarea Domnului', 'Descoperirea Cuvântului Întrupat', 'Epifania' sau 'Teofania', deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. 'Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El' (Mt. 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturităţii.

Cele mai vechi mărturii despre existenţa acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sfântului Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea 'Constituţiile Apostolice' o găsim trecută printre primele sărbători creştine, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.

Iniţial, în Răsărit, în primele secole creştine, până prin a doua jumătate a secolului IV-lea, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Lc. 3, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separat în Biserica din Antiohia din jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379.

SURSA: http://www.basilica.ro/ro/stiri/sarbatoarea_botezului_domnului_5488.html