Priviti

“…Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam…” Luca 16,19-31




Minunea mare este că după Moise şi profeţi, Dumnezeu a trimis într-adevăr pe cineva dintre morţi să ne avertizeze.
L-a trimis pe Hristos. Asemenea lui Lazăr, Hristos a fost “dispreţuit şi cel din urmă dintre oameni”. Asemenea lui Lazăr, a stat la poarta lumii atunci când s-a născut în peştera din Betleem. Asemenea lui Lazăr, trupul său a fost acoperit de răni. A fost “străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre”. A venit ca unul dintre noi – un frate – pentru a ne avertiza şi a ne salva pe noi, cei cinci fraţi ai săi.
Să nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să dea un semn mai mare decât acesta; nu există nici unul mai mare. “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca orice crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”
Ascultaţi aşadar cu atenţie atunci când Hristos vă spune cuvântul lui Dumnezeu. Priviţi la viaţa voastră pentru a vedea unde zace Lazărul Dvs. Dumnezeu l-a aşezat acolo pe pragul Dvs. pentru a vă ajuta să ajungeţi în rai! (Pr. A. Coniaris)

Duminica, 30 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30 in Biserica Mare.

Cuvantul Saptamanii.

Doi sfinti cu numele Dimitrie.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie - este cinstit, astazi, 26 octombrie. A trait in timpul domniei imparatilor Maximian si Diocletian. Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorita calitatilor sale, este numit dupa moartea tatalui sau, guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi ca pedeapsa, sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Conform cercetarilor, Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov - este sarbatorit, maine, pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: "Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui". Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.

Moastele Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi. Au stat in aceasta biserica pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774). Generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia, insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al Tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fost asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti.

Mentionam ca racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori. Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarata in sedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dintre anii 1950-1955.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Alerg la ţintă

“…Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus…” Luca 8,26-39






Fie că este vorba despre omul care locuieşte în morminte, ca în lecţia evanghelică, sau de bărbatul ori femeia care stau astăzi în biserică, problema este aceeaşi – o inimă împărţită, o loialitate împărţită, un eu divizat. Nu există altă ieşire din această stare divizată decât abandonarea în Hristos Domnul. “Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat”, continuă Evanghelia, “şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat…” A sta la picioarele lui Iisus, a învăţa de la El, a-l lăsa pe El să ne organizeze viaţa, înseamnă a pune capăt conflictului interior sufletesc, înseamnă a ne recupera sfinţenia, a câştiga conducerea unificată asupra imperiului personalităţii noastre pentru ca să putem spune cu Sf. Pavel: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filipeni 3,14).   (pr. A.Coniaris)


Duminica, 23 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxă îi praznuieste maine, 21 octombrie, pe sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioşii Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Nicolae Oprea şi Sfinţii preoţi Mărturisitori Ioan şi Moise Măcinic, trăitori în veacul al XVIII-lea.

Părintele Acad. Mircea Păcurariu din Sibiu a făcut o prezentare pe scurt a vieţii acestor sfinţi:

„Sfântul Visarion a fost monah, se pare de origine vlahă, deci un vlah din Bosnia de astăzi, care după ce a călătorit prin Ţara Sfântă, pe la Ierusalim, pe la Muntele Athos a ajuns la Karlowitz, iar de acolo a fost trimis de patriarhul sârbilor aici în Transilvania pentru a predica împotriva uniaţiei. Însoţit de câţiva credincioşi din Banat el înaintează spre Centrul Transilvaniei, pe Valea Mureşului, predică pretutindeni la Sălişte şi în alte părţi. Dar undeva între Sibiu şi Sălişte a fost arestat şi după arestare i s-a făcut un lung interogatoriu din care cunoaştem câteva date biografice, aşa cum le-am prezentat. Dus apoi în fioroasa temniţă de la Kufstein din Munţii Tirolului, unde se crede că a şi murit ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie”.

„Călugărul Sofronie de la Cioara a luptat pentru apărarea Ortodoxiei ceva mai târziu prin 1759 – 1761, când a condus o adevărată răscoală populară împotriva autorităţilor habsburgice, dar în acelaşi timp şi împotriva Episcopiei Unite de la Blaj care patrona această acţiune de dezbinare a Bisericii Româneşti.
El era originar din judeţul Alba de la Cioara sau Săliştea, a fost preot de mir. După ce a rămas văduv şi-a făcut un schit în hotarul satului Cioara, care a fost distrus de autorităţi, fapt care l-a determinat să pornească această acţiune populară care a durat aproape doi ani. A ţinut şi un mare sobor, o mare adunare de preoţi şi credincioşi la Alba Iulia, care a luat o serie de măsuri în vederea unei viitoare organizări a Bisericii Ortodoxe, pentru că trebuie să spunem că, după 1701, Biserica Ortodoxă Română din Transilvania n-a mai avut nici un cârmuitor sufletesc, nici un ierarh. După ce a avut o întâlnire cu generalul Nicolaus Adolf Bucow, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, cel care a distrus mănăstirile ortodoxe, el s-a retras în Ţara Românească, unde a murit la o dată pe care nu o cunoaştem, fie la mănăstirea Vieroşi, fie la Mănăstirea Robaia. Pentru acţiunile sale el este trecut de Sfântul Sinod al BOR în rândul sfinţilor”.

„Sfântul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului a făcut mai multe călătorii la Viena pentru ca să ceară împărătesei Maria Tereza drepturi pe seama credincioşilor transilvăneni. A făcut mai multe asemenea călătorii, dar în 1752 a fost arestat la Viena şi aruncat şi el în închisoarea de la Cuşteni, unde a murit tot aşa ca sfânt mărturisitor pentru ortodoxie”.

Sfântul Mucenic Preotul Moise Măcinic – „În 1992 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât să mai fie canonizaţi doi preoţi de mir. Şi anume Moise Măcinic din satul Sibiel, care l-a însoţit pe Oprea Miclăuş în călătoriile sale la Viena şi care a fost arestat odată cu el şi-a pierdut şi el viaţa la o dată pe care nu o cunoaştem, tot în închisoarea de la Kufstein”.

Sfântul Mucenic Preotul Ioan din Galeş – „Şi în sfârşit cel de-al cincilea tot preot de mir, este Ioan din Galeş, un sat contopit astăzi cu oraşul Sălişte, care a preluat conducerea acţiunilor revendicative ortodoxe şi româneşti prin anii 1756 – 1757 şi care a cutreierat mai multe sate strângând semnături prin care credincioşii ardeleni cereau ca să li se acorde şi lor drepturi, să se acorde în primul rând libertate pentru credinţa ortodoxă. A fost arestat şi el şi dus pe teritoriul Austriei de astăzi. Se pare că el a murit într-o închisoare la Gratz pentru că mult mai târziu după 24 de ani de detenţie a fost vizitat acolo de nişte negustori braşoveni, ajunşi la Gratz în afaceri comerciale şi care au auzit că în închisoarea de acolo zace de mult timp un preot ortodox. Au avut o lungă şi interesantă convorbire cu el, le-a mărturisit că suferă pentru Hristos şi pentru credinţa ortodoxă de 24 de ani, dar nimeni nu-l va clinti în convingerile sale. Şi iată şi în forma aceasta avem încă un martir pentru apărarea ortodoxiei transilvane”.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Troparul Sfintilor Transilvaneni pe video.crestinortodox.ro

Ce iubire… ce speranţă… ce pace… ce putere!

“…Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare…”                                       Luca 8,5-15; Ioan 17,1-13

Cum se fac inimile impenetrabile la cuvântul lui Dumnezeu? În cazul unora, din mândrie. Cred că au răspuns la toate întrebările. Nu vor să fie deranjaţi de idei noi sau de o creştere nouă. Ei se cred maturi şi înţelepţi. Poate de aceea Iisus ne-a îndemnat să fim asemenea copiilor, care sunt mereu deschişi la idei noi. Ca pământul bătătorit de mulţi paşi, unele inimi sunt autostrăzi – beton şi iarăşi beton. Atât de multe trec peste ele, un trafic uriaş, o greutate constantă, ce îi dă mici şanse cuvântului lui Dumnezeu să răzbată. Şi familiaritatea întăreşte inima. Auzind unele adevăruri ale credinţei creştine de mici, am ajuns să le luăm de-a gata: acum nu ne mai impresionează deloc.

În fine, o inimă poate să devină pământ solid atunci când lipseşte cultivarea. Aşa cum pământul fără apă devine tare, la fel şi sufletul fără rugăciune, fără biserică, fără Sfintele Taine, se întăreşte. Îşi pierde capacitatea de a răspunde lui Dumnezeu; devine impenetrabil. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate trece prin el.

Dacă o dată – măcar o dată – ar putea să răzbată solul tare, ce transformare s-ar întâmpla! Dacă am lăsa măcar odată deşertul din noi să primească sămânţa dătătoare de viaţă, ce credinţă ar produce… ce iubire… ce speranţă… ce pace… ce putere! (pr. A. Coniaris)

Duminica, 16 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Sfanta Cuvioasa Parascheva.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Vineri pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o pomeneşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cunoscută în popor şi sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata, o localitate din apropiere de Constantinopol, aflată pe ţărmul Mării Marmara.

Mai multe detalii cu privire la viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva a oferit, arhim. Timotei Aioanei, Exarh Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor: „Provenea dintr-o familie bogată, din localitatea Epivat de pe malul Mării Marmara din apropierea Constantinopolului. Într-o zi de duminică a ascultat cuvântul evangheliei care spunea: ‘Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze’. În duminica aceea, copilă fiind, a lăsat toate, şi-a schimbat haina strălucitoare pe care o purta cu cea a unui cerşetor şi aşa a părăsit în taină casa părinţilor ei. S-a stabilit, mai întâi, la o mănăstire din Pont şi apoi într-o aspră nevoinţă a petrecut mulţi ani în pustiul din apropierea Betleemului”.

După ce a vizitat Ierusalimul, Sfânta Cuvioasă Parascheva a intrat într-o mănăstire de călugăriţe, în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit în post şi rugăciune.

„Numai Dumnezeu şi îngerii lui ştiu care au fost nevoinţele Sfintei Cuvioase Parascheva. S-a învrednicit de atâta cinste, încât cu puţin timp înainte de sfârşitul vieţii ei, un înger al Domnului i s-a arătat spunându-i să se întoarcă în satul natal. S-a întors acolo şi a trăit ultima parte a vieţii ca o necunoscută. A fost îngropată într-un cimitir al săracilor pe malul mării şi târziu printr-o minune dumnezeiască au fost descoperite moaştele sale şi s-a aflat adevărata ei identitate”, a mai spus arhim. Timotei Aioanei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa din 28 februarie 1950, canonizarea unor sfinţi români, precum şi generalizarea cultului unor sfinţi ale căror moaşte se găsesc în ţara noastră. Prima slujbă închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la 14 octombrie 1955.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane.

Viata Sfintei Parascheva pe video.crestinortodox.ro

Lacrimile sunt o expresie a iubirii

“…Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său…”Luca 7,11-16







În cultura noastră adesea echivalăm lacrimile cu slăbiciunea. “Băieţii mari nu plâng”, spunem noi. Mai spunem chiar: “Dacă ar avea suficientă credinţă ca şi creştin(ă), nu ar plânge”. Totuşi lacrimile nu au nimic de-a face cu slăbiciunea sau lipsa de credinţă.


Când Lazăr a murit, Sfântul Ioan scrie în Evanghelia sa: “Iisus a plâns” (11,35). Şi următorul verset spune foarte simplu dar profund: “Şi ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea”. Faptul că Iisus a plâns ne învaţă că durerea este naturală. Iisus a plâns deşi ştia că viaţa este veşnică.


Lacrimile sunt o expresie a iubirii.


Nici chiar cunoaşterea sigură a vieţii veşnice nu va lua toată durerea din inimă atunci când pierdem pe cineva drag. Sfântul Paul spune: “să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde”. El nu spune că nu ar trebui să ne întristăm; el spune că trebuie să ne întristăm cu speranţă creştină.(Pr A.Coniaris)

Duminica, 9 octombrie, Sfanta Liturghie incepe la oara 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:

 - Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?

 - Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!

 L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

 - Vezi acest vlastar, stii ce este ?

 - Da, parinte, un puiet de brad.

 - Smulge-l!

 Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

 - Acum, scoate-l pe acesta.

 S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:

 - Smulge-l acum pe acela.

 - Dar e destul de mare, nu pot singur.

 - Du-te si mai cheama pe cineva.

 Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

- Acum scoateti bradul falnic de acolo.

 - Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

 - Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."

SURSA: CrestinOrthodox.ro

          

Strugurele de Savatie Bastovoi pe video.crestinortodox.ro