Toata viata eclesiali

"Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. (Ev. Matei)




Noi ortodocsii, toată viata, nu facem altceva decât să ne chinuim să devenim ortodocsi, eclesiali, tot mai îmbisericiti. Si cei care se chinuie să tină toate posturile, să se roage tot mai mult, să vină tot mai mult la Biserică, să fie tot mai mult crestin ortodocsi au înteles cât de greu e să fii ortodox autentic. Ce greutate presupune dezlipirea noastră de aspectele grosiere ale vietii terestre pentru a avea aripi duhovnicesti interioare, prin care să ne înăltăm, interior, spre Dumnezeu.


Si postul care ne stă acum în fată e o plângere bucuroasă. Pentru că ne rugăm continuu Maicii Domnului, care întru adormirea sa nu ne-a uitat si nu ne uită pe noi.


Un îndemn la cugetarea la viata si la moartea noastră…pentru a ajunge la concluzia că avem nevoie de o moarte bucuroasă, plină de har si de iertare din partea lui Dumnezeu.


De aceea vă doresc luminare dumnezeiască si pace în acest dumnezeiesc post si cât mai mult dialog cu Dumnezeu si între noi. Amin!(Pr. Dorin Octavian Picioruș)


Duminica, 30 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Biserica Ortodoxa il praznuieste astazi, 27 Iulie pe Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon – Era originar din Nicomidia şi a trăit în timpul împăratului Maximian (292-311), un persecutor al creştinilor. Părinţii săi, Eustorghie şi Euvula, având o situaţie materială bună s-au îngrijit de creşterea copilului şi l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin, care l-a învăţat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae a învăţat credinţa creştină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, muşcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae şi l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez şi Sfintele Taine.

Pantelimon a mai tămăduit mulţi alţi oameni printre care şi pe un orb pe care nici măcar Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalţi medici, aceştia i-au spus împăratului că Pantelimon este creştin. Dorind să se convingă, împăratul l-a chemat mai întâi pe orbul vindecat care a mărturisit că el este creştin ca şi cel care l-a tămăduit, iar după aceea l-a chemat pe tânărul Pantelimon. Acesta a mărturisit că este creştin şi pentru a dovedi puterea lui Dumnezeu a vindecat pe un slăbănog despre care toţi spuneau că nu mai are şanse de tămăduire. Cu toate acestea, Pantelimon a fost supus la mai multe suplicii, primind în cele din urmă cununa muceniciei. La fel au fost martirizaţi şi preotul Ermolae şi cei doi ucenici ai acestuia, precum şi orbul vindecat. În tradiţia Bisericii, Sfântul Pantelimon a rămas cunoscut ca tămăduitor şi făcător de minuni.

SURSA: Agentia de Stiri a Patriarhiei Romane, Basilica.ro.

Manastirea Sfantul Pantelimon pe video.crestinortodox.ro

Bucuraţi-vă în nădejde

“…În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi…”
Epistola, Romani 12, 6-14

În Apostolul din Duminica aceasta, Sfântul Pavel îndeamnă obştea creştină din Roma să se smerească: Că zic (…) tuturor celor ce sunt între voi a nu se înălța cu cugetul mai presus decât li se cade a cugeta, ci a cugeta spre a avea întreaga-cugetare.
Cu alte cuvinte, să nu ne socotim a fi mai buni decât aproapele în ce priveşte evlavia, bunătatea, dreptatea sau credinta în Hristos, ci mai degrabă să ne îndreptăm privirea înspre propriile lipsuri şi fărădelegi, cu hotărârea de a ne îndrepta.
A face judecăti negative despre fratii noştri creştini este, cu siguranță, un lucru foarte dăunător pentru simtul de frătietate, de pace şi de părtăşie, esential propăşirii duhovniceşti a vietii în Biserică.
Judecata nu slujeşte la nimic bun, ci lasă în urmă un câmp de nădejdii pierdute şi poate chiar vieti ruinate.( Pr. James Thornton)




Duminica, 24 iulie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie, pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Acestuia i se cunoaşte filiaţia ereditară de preot aparţinând prin tatăl său, preotul Sovac, de neamul lui Aaron, descendent al lui Levi, oraşul Tesve al Galaadului fiind atribuit preoţilor. Încă de la naştere, Sfântul Ilie a fost vădit ca fiind un copil special, astfel după cum aflăm dintr-un articol din 'Ziarul Lumina', Preotul Sovac, a văzut la naşterea fiului său 'nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc şi băgându-I văpaie de foc în gură, ca să mănânce. La Ierusalim preoţii i-au vestit că pruncul va fi lăcaş al darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător'.

Referitor la minunile profetului care a activat în Regatul lui Israel, în timpul regelui Ahab, părintele profesor universitar Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Şaguna” din Sibiu a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS: „Regele Ahab s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit să cadă în idolatrie. Profetul Ilie l-a abordat în chip direct pe regele Ahab şi i-a spus 'De acum înainte nu vor cădea stropi de ploaie până ce nu se vor schimba lucrurile înspre bine”.

Cuvântul lui Ilie s-a împlinit iar proorocul a părăsit zona. S-a întors însă, odată, tot cu un cuvânt de somaţie la adresa regelui Ahab şi a reginei Isabela care a adus până la 200 de preoţi care au făcut o mare propagandă în mijlocul populaţiei din Regatul de nord. Ilie i-a făcut o provocare: 'Ca să te convingi de adevărul cuvintelor pe care le spun', a spus Ilie, 'iată, în concureţă cu preoţii pe care i-ai adus, să aducem jertfă fiecare Dumnezeului său'.

S-a acceptat această propunere şi pe muntele Carmel au zidit fiecare câte un altar. Condiţia era să pună fiecare jertfa pe altar, iar dacă zeul are putere să trimită foc din cer şi să consume jertfa. Au adus întâi jertfă preoţii păgâni, jertfa a rămas acolo. Ilie şi-a pus şi el jertfa şi s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer şi a aprins jertfelnicul”. Peste jertfa adusă de sfânt 's-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele, şi pietrele, şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ' (III, Rg. 8,38).

Înălţarea la cer

„Atât de mare a fost personalitatea lui încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viaţa pământească la viaţa cea cerească fără a trece prin poarta morţii, a mai spus părintele profesor Dumitru Abrudan, referitor la Sfântul Prooroc Ilie care nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer: „Este a doua personalitate a Vechiului Testament despre care Sfânta Scriptură ne spune că s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său Elisei. Ilie s-a înălţat fiind luat, răpit, după cum spune textul sacru, de către un car tras de cai, căruţă care avea roţile de foc”.

SURSA: Agentia de Stiri Basilica a Patriarhiei Romane.

 

Parintele Arsenie Papacioc - Cuvinte duhovnicesti pe video.crestinortodox.ro

De ce? De patima pentru profit

“Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.        (Matei 8,28-34;9,1)





Iată cel mai groaznic pasaj din această Evanghelie. Mai întâi demonii care erau în cei doi bărbaţi posedaţi. Mai apoi îi vedem într-o turmă întreagă de porci. Iar apoi… o cetate întreagă posedată. De ce? De patima pentru profit. Conform legii iudaice, creşterea de porci nu era permisă, era un păcat chiar. Dar ei o făceau pentru bani, pentru sume imense de bani. Şi uite că o turmă mare piere.


Iar oamenii reacţionează: “Abia ţi-ai pus piciorul pe pământurile noastre şi deja ne-ai pricinuit o asemenea pagubă. Ce s-ar întâmpla dacă ai sta mai mult aici? Ne-ai duce la faliment! Înţelegem că eşti tare: până şi diavolii ascultă de tine! Dar ce are aceasta de-a face cu noi? Ce ne interesează pe noi vindecare a doi oameni? Noi nu avem nevoie de miracolele Tale. Ce ne trebuie sunt bani, milioane şi milioane. Tu nu eşti pentru noi. Du-te de aici odată.”


Dragi fraţi şi surori, să ne examinăm sufletul. Oare nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi? Unele patimi ajung să ne posede, iar Hristos devine un obstacol pentru noi. În sufletul nostru şoptim cuvintele teribile: “Pleacă de la mine.”


Fie ca Domnul să ne ferească de aşa ceva. Fie ca cuvintele noastre pentru El să fie mereu: “Vino la mine şi nu pleca niciodată.”                                            IPS Andrei Rymarenko





Duminica 17 iulie Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte, ce ne puteti spune despre cuvantul: "Pocainta se face cu fata spre viitor".

- Este un cuvant care-mi place mie, un cuvant pe care de fapt nu l-am auzit de la nimeni, dar eu il spun mereu: Pocainta se face cu fata spre viitor, nu cu fata spre trecut. Fiecare dintre noi am realizat un trecut al nostru. Pana in clipa de fata, avem un trecut si avem un prezent. Prezentul este timpul nostru adevarat: toate le realizam in prezent si le realizam in prezent pentru trecut si pentru viitor. Chiar si in vesnicie, viitorul il vom trai tot ca pe un prezent.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Efeseni zice: "Cel ce a furat sa nu mai fure, -si nu se opreste la aceasta, ci zice, mai departe- ci mai vartos sa lucreze cu mainile sale, ca sa aiba de unde sa dea milostenie". Deci arata ca pocainta trebuie facuta cu ceva pozitiv.

Noi nu suntem niste tanguitori, cu fata spre trecut, ci suntem niste activi, cu fata spre viitor, vrand sa realizam in viitor ceea ce n-am realizat in trecut. Pentru ca pacatele, o data facute, nu mai pot fi compensate; nu poti face altceva pentru pacatele pe care le-ai facut, dar poti sa te pregatesti ca sa faci virtuti care sa te opreasca pentru viitor sa mai pacatuiesti. E un fel de contracarare a pacatelor de odinioara, un fel de astupare a lor.

Asta inseamna sa faci pocainta cu fata spre viitor, adica sa nu te tanguiesti pentru cele irecuperabile, ci sa te silesti pentru cele de care esti capabil. Eu le spun oamenilor mereu sa astupe trecutul negativ cu un trecut pozitiv, sa-l astupe cu o viata care sa-i recomande macar de acum incolo. Asta-i pocainta cu fata spre viitor.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraianu, Din Ospatul Credintei, editia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 43-44.

Parintele Rafail Noica VIDEO pe video.crestinortodox.ro

Cuvantul Saptamanii.

-Parinte Teofil, care este cea mai importanta, cea mai inaltatoare rugaciune?

-Asta depinde nu de continutul rugaciunii, ci de calitatea rugaciunii. Sfantul Ioan cel care a scris Scara spune ca sunt patru trepte ale rugaciunii, in raport cu cel ce se roaga, si anume: rugaciunea intinata, rugaciunea furata, rugaciunea pierduta si rugaciunea curata. La rugaciune curata ajung cei curati, cei nepatimitori. Pana nu ajungi la nepatimire, nu ajungi nici la rugaciune curata. Deci rugaciunea cea mai inaltatoare este rugaciunea curata. Nu s-ar putea spune ca este un loc sau o stare in care se termina rugaciunea. Rugaciunea este cum e si desavarsirea, pentru ca rugaciunea este oglinda sufletului: arata asezarea sufletului; din acest motiv, rugaciunea este insotitoare a desavarsirii si este fara de sfarsit, nu are hotar. Pentru fiecare dintre noi, cea mai inaltatoare rugaciune este rugaciunea la care ajungem, la care am ajuns sau la care vom ajunge.

SURSA: Arhimandritul Teofil Paraian, Din Ospatul Credintei, editia a II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 22.

Multumim Pr. Mihai Novacovschi pentru clip.